Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-135/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 ianuarie 2016
Părțile
Bulhac Pavel către Garmacean Aliona
Pe scurt
Antrenarea răspunderii civile delictuale

2ra-135/16 — Repararea prejudiciului material

Prima instanță: Judecătoria Rezina Dosarul nr. 2ra-135/16 Judecător: A. Balan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Budăi, A. Minciuna, I. Muruianu DECIZIE 20 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî, Vladimir Timofti, Ion Druţă examinând recursul declarat de către Garmacean Aliona, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Bulhac Pavel împotriva Alionei Garmacean privind repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 25 iunie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Bulhac Pavel, casată hotărîrea Judecătoriei Rezina din 11 martie 2015 şi pronunţată o nouă hotărîre, c o n s t a t ă La 12 decembrie 2014, Bulhac Pavel s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Alionei Garmacean privind repararea prejudiciului material.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 23 septembrie 2014 dimineață, se deplasa din s. Păpăuți cu automobilul propriu de model „VW Passat” pe traseul dinspre s. Lipceni spre or. Rezina, cînd în preajma s. Păpăuți spontan a ieşit în goană o bovină a cet. Garmacean Aliona, care s-a izbit în automobilul său, deteriorîndu-1 considerabil. Menţionează că, prin decizia Judecătoriei Rezina din 31 octombrie 2014, s-a constatat nevinovăția lui şi încălcarea de către pîrîtă a interdicţiilor şi regulilor de întreţinere a animalelor, prevăzută de art. 158 Cod Contravenţional, iar procesul- verbal şi decizia din 23 septembrie 2014, emise de agentul constatator, inspectorul SSAR al IP Rezina în privinţa lui au fost anulate.

Solicită reclamantul, încasarea de la pîrîtă în folosul său a despăgubirii pentru prejudiciul material în sumă de 23 870 lei, 850 lei pentru achitarea expertizei, iar în total 24 720 lei, cît şi a taxei de stat achitată. La 20 ianuarie 2015, Garmacean Aliona a depus cerere reconvenţională împotriva lui Bulhac Pavel, solicitînd încasarea prejudiciului material cauzat. Prin încheierea Judecătoriei Rezina din 11 martie 2015, s-a admis renunţarea reclamantei Garmacean Aliona la acţiunea reconvenţională, s-a încetat procesul în pricina dată după acţiunea reconvenţională a Alionei Garmacean către Bulhac Pavel privind încasarea prejudiciului material cauzat, deoarece reclamanta a renunțat la acţiune.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 11 martie 2015, a fost respins ca fiind neîntemeiată acţiunea depusă de Bulhac Pavel împotriva Alionei Garmacean privind repararea prejudiciului material. S-a încasat din contul lui Bulhac Pavel în beneficiul Alionei Garmacean cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 2 500 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2015, a fost admis apelul declarat de Bulhac Pavel, casată hotărârea Judecătoriei Rezina din 11 martie 2015, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care: -S-a admis integral acţiunea înaintată de Bulhac Pavel către Garmacean Aliona privind repararea prejudiciului material; -S-a încasat din contul Alionei Garmacean în beneficiul lui Bulhac Pavel suma de 23 870 lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 850 lei pentru efectuarea expertizei şi suma de 741,6 lei pentru achitarea taxei de stat.

Nefiind de acord cu decizia menționată, la 29 octombrie 2015, Garmacean Aliona a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului, recurenta a indicat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi ilegală, instanţa încălcînd şi aplicînd eronat normele de drept material, concluziile instanţei fiind în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Mai indică recurenta că instanța de apel incorect a aplicat normele cu privire la răspunderea delictuală și incorect a constatat lipsa vinovăției lui Bulhac Pavel. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 20 august 2015 (f.d. 118), cît şi faptul că la materialele cauzei nu sunt careva probe privind recepționarea acesteia, recursul se consideră declarat în termen. La 28 decembrie 2015, Bulhac Pavel a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia. În conformitate cu art. 440 alin. (2) CPC, prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 13 ianuarie 2016, recursul a fost declarat admisibil. În conformitate cu art. 444 CPC prezentul recurs se examinează fără prezenţa părţilor.

Examinînd argumentele invocate în cererea de recurs în raport cu materialele cauzei şi referinţa prezentată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat, care urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe, din următoarele considerente: Conform art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, „instanța de recurs după ce examinează recursul este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe”. În conformitate cu art. 442 alin. (1) CPC, „judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi”.

Studiind decizia contestată, Colegiul constată că instanța de apel la examinarea cauzei, a aplicat eronat normele legale cu privire la răspunderea delictuală. În conformitate cu art. 1398 alin. (1) Cod Civil, „Cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune”. Din sensul normei legale enunțate reiese că, temei al răspunderii civile delictuale constituie componența delictului civil. Astfel, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, este necesară existența elementelor componenței delictului civil: fapta ilicită, prejudiciul, legătura cauzală dintre faptă și prejudiciu și vinovăția.

Prin urmare, pentru a putea pretinde repararea prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier, reclamantul prin prisma obligației de a proba, prevăzută la art. 118 alin. (1) CPC, urma să demonstreze existența condițiilor privind antrenarea răspunderii delictuale. Studiind materialele cauzei, Colegiul constată că, prin procesul-verbal cu privire la contravenție din 23 septembrie 2014 (f.d. 4), vinovat în comiterea accidentului rutier, a fost recunoscut Bulhac Pavel. Deși respectivul proces-verbal a fost anulat prin decizia Judecătoriei Rezina din 31 octombrie 2014, Colegiul menționează că temei pentru anulare a servit ne consemnarea de către agentul constatator a datelor și faptelor indicate la art. 443 Cod Contravențional și nicidecum lipsa vinovăției contravenientului.

Totodată, la materialele dosarului lipsesc careva probe ce ar demonstra vinovăția proprietarei bovinei – Garmacean Aliona, cît și faptul că acțiunile acesteia comportă caracter ilicit. Mai mult decît atît, în urma producerii accidentului în cauză, a fost antrenată răspunderea materială a companiei „MOLDASIG” – asigurătorul lui Bulhac Pavel, Garmacean Aliona fiind despăgubită pentru prejudiciul cauzat în urma accidentului rutier (f.d. 38). În asemenea circumstanțe, Colegiul constată că în prezenta speță, reclamantul nu a demonstrat existența condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale a Alionei Garmacean și anume: caracterul ilicit al faptei și vinovăția. Astfel, Colegiul ajunge la concluzia că instanța de apel, aplicînd eronat prevederile art. 1398 (1) Cod Civil, incorect a constatat temeinicia pretențiilor înaintate de Bulhac Pavel și incorect a admis acțiunea.

Drept urmare, decizia contestată urmează a fi casată. Concomitent, Colegiul consideră că prima instanță corect a respins acțiunea formulată de Bulhac Pavel, hotărîrea acesteia fiind legală și întemeiată, considerent din care urmează a fi menținută. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Garmacean Aliona. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2015 şi se menține hotărîrea Judecătoriei Rezina din 11 martie 2015, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Bulhac Pavel împotriva Alionei Garmacean privind repararea prejudiciului material.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî Vladimir Timofti Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.