3ra-14/16 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-14/16 prima instanţă: A. Catană instanţa de apel: N. Vascan,V. Negru, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 13 ianuarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Valentina Clevadî, Sveatoslav Moldovan examinând admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul General de Poliţie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Bragoi Vasile împotriva Inspectoratului General al Poliţiei privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 septembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 25 noiembrie 2014, c o n s t a t ă: La 27 februarie 2014, Bragoi Vasile s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii, a invocat reclamantul că, începând cu 10 februarie 2010, a deţinut funcţia de Comisar al Comisariatului raional de poliţie Călăraşi. Prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.201ef din 25 martie 2013, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. f) al Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27.12.2012, a fost concediat din cadrul organelor afacerilor interne. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 11 iulie 2013, menţinută de Curtea de Apel Chişinău, a fost admisă acţiunea împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei privind repunerea în funcţie, şi s-a dispus repunerea lui Bragoi Vasile în funcţia de Şef al IP Călăraşi.

Contrar hotărîrii judecătoreşti, prin Ordinul MAI nr. 386ef din 12 noiembrie 2013, s-a dispus repunerea lui Bragoi Vasile în unele drepturi şi anume, în funcţia de comisar al Inspectoratului de Poliţie Călăraşi al IGP, cu achitarea unui salariu mediu lunar şi trimiterea în interes de serviciu în Serviciul Securitate interna şi Combaterea Corupţiei al MAI pe termen de 60 zile. Precizează reclamantul că a contestat respectivul ordin în instanţa de judecată. 1 Prin ordinul Inspectoratului General al Poliţiei nr. 62-ef din 30 ianuarie 2014, în vederea executării hotărârii judecătoreşti, s-a dispus repunerea lui Bragoi Vasile în funcţia de Şef al IP Călăraşi, începând cu 25 martie 2013. La 31 ianuarie 2014, Inspectoratul General al Poliţiei a emis Ordinul nr.65ef privind sancţionarea sus-numitului, cu concediere.

Precizează că, prin Ordinul MAI nr. 386ef din 12 noiembrie 2013, a fost repus în funcţia de Comisar al CPR Călăraşi şi trimis în interes de serviciu la SSI şi CC al MAI pe un termen de 60 zile, adică până la 12 ianuarie 2014. Prin Ordinul MAI nr.391-ef din 15 noiembrie 2013, i s-a acordat concediu de odihnă de la 12 noiembrie 2013 până la 15 decembrie 2013. Din 16 decembrie 2013 şi până la 31 ianuarie 2014, susţine reclamantul că nu s-a prezentat la serviciu şi abaterea disciplinară imputată, nu are temei. Consideră Bragoi Vasile că ordinul nr. 65ef din 31 ianuarie 2014 este ilegal în fond, emis cu încălcarea competenţei şi procedurii, şi în lipsa pretinsei fapte de abatere disciplinară.

Invocă reclamantul următoarele abuzuri comise de către IGP şi MAI: - prin hotărârea Judecătoriei Centru din 11 iulie 2013, s-a dispus repunerea lui Bragoi Vasile în funcţia de Şef al IP Călăraşi; - repunerea în funcţie urma a fi efectuată de IGP şi nu de MAI; - MAI, însă, prin Ordinul nr.386-ef din 12 noiembrie 2013, l-a repus în funcţia de Comisar al CPR Călăraşi, care deja nu mai există din 05 martie 2013, la fel, şi trimiterea lui Bragoi Vasile în interes de serviciu într-o structură care nu se supune IGP, constituie muncă forţată şi interzisă prin art. 4 CEDO; - prin ordinul IGP nr. 62ef din 30 ianuarie 2014, a fost repus în funcţia de Şef al IP Călăraşi începând cu 25 martie 2013. De asemenea, reclamantul mai susţine că, contrar pct. 2 din ordinul IGP nr. 62ef din 30 ianuarie 2014, potrivit căruia acesta urma să-i fie adus la cunoştinţă sub semnătură, IGP i l-a adus la cunoştinţă concomitent cu aducerea la cunoştinţă a ordinului nr. 65ef din 31 ianuarie 2014 privind concedierea sa din organele poliţiei pentru neprezentarea la serviciu.

Cere Bragoi Vasile, anularea ordinului IGP nr. 65ef din 31 ianuarie 2014 privind concedierea din cadrul poliţiei; repunerea în funcţia de Şef al IP Călăraşi, funcţie deţinută anterior, începînd cu 31 ianuarie 2014. Prin hotărîrea judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 25 noiembrie 2014, acţiunea înaintată de Bragoi Vasile a fost admisă şi s-a dispus anularea integrală a ordinului nr. 65ef din 31 ianuarie 2014, emis de Şeful Inspectoratului General de Poliţie, privind aplicarea sancţiunii disciplinare prin concediere din funcţia de Şef al Inspectoratului de Poliţie Călăraşi, a colonelului de poliţie Bragoi Vasile. Prin hotărîrea suplimentară a judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 13 mai 2015, a fost respins capătul de cerere privind repunerea lui Bragoi Vasile în funcţia anterior deţinută, Şef al Inspectoratului de Poliţie Călăraşi, începînd cu 31 ianuarie 2014, ca fiind nemotivat.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 septembrie 2015, apelul declarat de Inspectoratul General de Poliţie a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 25 noiembrie 2014. 2 La 09 noiembrie 2015, Inspectoratul General de Poliţie a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 septembrie 2015, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă integral ca neîntemeiată. În motivarea recursului a invocat că, hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare sunt ilegale şi neîntemeiate, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural.

Instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, precum şi a interpretat în mod eronat legea. De asemenea, drept temei pentru admiterea cererii de revizuire invocă prevederile art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă. Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 02 septembrie 2015. Data expedierii în adresă părţilor a actului judecătoresc nu poate fi stabilită deoarece, aceasta nu este indicată pe scrisoarea de însoţire.

La fel, nu poate fi stabilită nici data recepţiei deciziei instanţei de apel, or, avizele respective lipsesc. Recurentul menţionează că, decizia redactată a instanţei de apel a fost recepţionată la 23 septembrie 2015. Ţinând cont de cele relatate, Colegiul consideră că recursul este depus în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 19 noiembrie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatului Bragoi Vasile copia recursului declarat de Inspectoratul General de Poliţie.

Pînă la data stabilită pentru examinarea admisibilităţii recursului, 13 ianuarie 2016, intimatul nu şi-a realizat dreptul de a depune referinţă. În conformitate cu art.439 alin.(3) Cod de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, sus-indicatul recurs este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; 3 b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acesta nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că, argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care, acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea hotărîrilor emise de instanţele ierarhic inferioare, în prezenta cauză. În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.

Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că, motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a actelor judecătoreşti, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai 4 asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO că, „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă s-au pronunţat în mod corespunzător. Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate atît în instanţa de apel, cît şi în prima instanţă, au fost verificate minuţios la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul General de Poliţie, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Inspectoratul General de Poliţie, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Sveatoslav Moldovan 5