Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-4/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 ianuarie 2016
Părțile
Unitatea de Implementzare a Proiectelor de Aprovizionare cu Apă in proces de insolvabilitate
Pe scurt
Dreptul de a declara contestatie

2rc-4/16 — Proces de insolvabilitate

Dosarul nr.2rc-4/16 prima instanţă: A. Nogai DECIZIE 13 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî, Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” prin intermediul reprezentantului său, în pricina civilă la cererea introductivă depusă de Unitatea de implementare a proiectelor de aprovizionare cu apă şi canalizare cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 01 octombrie 2015, prin care a fost respinsă contestația Societăţii cu Răspundere Limitată „Wilo România” ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 februarie 2014, s-a intentat procesul de insolvabilitate față de Unitatea de implementare a proiectelor de aprovizionare cu apă şi canalizare.

S-a desemnat în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate, Mămăligă Vitalii. S-a obligat administratorul insolvabilităţii: - să notifice creditorii debitorului despre înregistrarea cererilor de validare a creanţelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanţelor în termen de cel mult 45 zile de intentare a procesului, pînă la 02 aprilie 2015; - Să facă un apel special în adresa creditorilor garantaţi cu propunerea de a preciza neîntîrziat bunurile asupra cărora deţin un drept preferenţial; - Să verifice, să întocmească şi să prezinte instanţei de insolvabilitate, nu mai tîrziu de 16 aprilie 2015 tabelul definitiv al creanţelor şi un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la insolvabilitate, cu menţinerea persoanelor cărora le-ar fi imputabile şi premisele angajării răspunderii acestora în condiţiile legii.

S-a stabilit şedinţa de validare a creanţelor şi prima adunare de raportare pe 14 mai 2015, ora 10-00. La 16 aprilie 2015, Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” a înaintat cerere de validare a creanţei în sumă de 9192 euro; a sumei de 3344 dolari SUA şi suma de 45 000 lei; dobînzi de întîrzîiere în mărime de 24 860,96 euro; 1 134,81 dolari SUA şi suma de 15271 lei, calculate pentru perioada 12 iulie 2012 - 18 februarie 2015 (f.d.5-7). Potrivit tabelului definitiv al creanţelor prezentat instanţei de insolvabilitate de către administratorul debitorului la 13 mai 2015, rezultă că creditorul Societatea cu Răspundere 1 Limitată „Wilo România” a fost inclusă cu sumele de: 9192 euro; 3344 dolari SUA şi 45 000 lei (f.d.28).

La 09 iunie 2015, Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” a depus contestaţie privind validarea creanţei pentru dobînda de întîrzîiere aferentă datoriei de bază, solicitînd admiterea contestaţiei cu includerea în tabelul definitiv al creanţelor a dobînzilor de întîrzîiere în mărime de 24 860,96 euro; 1 134,81 dolari SUA şi suma de 15271 lei, calculate pentru perioada 12 iulie 2012 - 18 februarie 2015 (f.d.31-33). În motivarea contestaţiei, creditorul a menţionat că debitorul urma să achite datoriile integral pînă la 12 iulie 2012, fapt ce nu a fost executat, astfel ca urmare ultimul urmează să achite şi dobînda ce i-a fost calculată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2015, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată contestaţia înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România”.

S-a respins cererea de validare a creanţei depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” în suma dobînzii de întîrzîiere: 24 860,96 euro; 1 134,81 dolari SUA şi suma de 15271 lei, calculate pentru perioada 12 iulie 2012 - 18 februarie 2015 (f.d.45-46). La 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel a expediat în adresa participanţilor procesului, copia încheierii (f.d.47). La 16 octombrie 2015 şi la 08 decembrie 2015, Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” a declarat recurs, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 01 octombrie 2015, solicitînd casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri prin care să fie admisă contestația în partea dobînzilor de întîrzîiere.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 stipulează că, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Prin prisma normei citate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul depus de către Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” la 16 octombrie 2015, este declarat în termen, deoarece din materialele pricinii nu rezultă cînd recurentul a recepţionat copia încheierii contestate. Or, conform art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui.

În motivarea recursului, Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” a invocat că instanța de insolvabilitate la emiterea încheierii recurate nu a aplicat legea care urma a fi aplicată. Studiind materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că, prin încheierea primei instanțe din 01 octombrie 2015, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată contestaţia înaintată de către Societatea cu 2 Răspundere Limitată „Wilo România”.

S-a respins cererea de validare a creanţei depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” în suma dobînzii de întîrzîiere: 24 860,96 euro; 1 134,81 dolari SUA şi suma de 15271 lei, calculate pentru perioada 12 iulie 2012 - 18 februarie 2015 (f.d.45-46). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, constată că încheierea emisă de către instanţa de insolvabilitate este una întemeiată, bazată pe aprecierea justă a circumstanţelor de fapt. Conform art. 140 alin. (1) din Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului.

Cererile de admitere a creanţelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanţă. Conform art. 143 alin. (5) al legii enunţate, la expirarea termenului de verificare, administratorul/lichidatorul depune imediat tabelul definitiv în instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate a debitorului. Creditorii şi debitorul au acces la tabelul creanţelor şi pot face contestaţii faţă de creanţele admise de administrator/lichidator în tabel, precum şi asupra celor înlăturate. Conform art. 144 alin (1) şi (2) al legii, debitorul şi creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv.

Contestaţiile se depun în scris la instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei fixate pentru examinarea valabilităţii creanţelor incluse în tabelul definitiv. Contestaţiile înaintate după termenul prevăzut se declară tardive şi se restituie fără a fi examinate. Din materialul probator se atestă că creanța înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” rezultă din aplicarea dobînzii de întîrzîiere, calculată de către ultimul, în legătură cu neexecutarea benevolă de către debitor a hotărîrii Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie din 11 iunie 2012. Completul de judecată reţine că instanţa de insolvabilitate corect a concluzionat că suma dobînzii de întîrzîiere nu urmează a fi validată şi ca urmare a dispus respingerea contestaţiei depuse de către Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România”.

Or, potrivit art. 24 alin. (1) Codul de executare, la cererea creditorului, executorul judecătoresc calculează dobînzile, penalităţile şi alte sume rezultate din întîrzierea executării, în funcţie de rata inflaţiei şi în conformitate cu art.619 din Codul civil. Sumele menţionate se calculează de la data la care hotărîrea judecătorească a devenit definitivă sau, în cazul celorlalte documente executorii, de la data la care creanţa a devenit exigibilă (scadentă) şi pînă la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în orice document dintre acestea, în perioada de calcul fiind inclusă şi durata suspendării procedurii de executare, în condiţiile prevăzute de prezentul cod. Conform art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi.

Prin prisma normei de drept supra enunţate, argumentul recurentului precum că instanţa de insolvabilitate nu a aplicat legea care urma a fi aplicată, este neîntemeiat. 3 Potrivit celor expuse şi având în vedere faptul că, încheierea Curţii de Apel Chișinău din 01 octombrie 2015 este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea contestată. În conformitate cu art., 427 alin. 1) lit. a) şi art. 428 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România” prin intermediul reprezentantului său.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 01 octombrie 2015, prin care a fost respinsă contestaţia înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Wilo România”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.