2ra-2857/15 — Recunoașterea dreptului de proprietate

Dosarul nr. 2ra-2857/15 Prima instanță: Judecătoria Comrat (jud: S. Popovici) Instanţa de apel: Curtea de Apel Comrat (jud: A. Curdov, E. Dimina, A. Bostan) DECIZIE 23 decembrie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de SA ”Carina” împotriva deciziei din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Comrat, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Stefu Nicolae și Stefu Tatiana împotriva SA ”Carina”, intervenient accesoriu OCT Comrat, ÎS ”Cadastru” privind recunoașterea dreptului de proprietate, efectuarea modificărilor în registrul bunurilor imobile c o n s t a t ă : La data de 29 mai 2012 reclamanții Stefu Nicolae și Stefu Tatiana s-au adresat în instanță cu cerere de chemare în judecată împotriva SA „Carina” cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil.

În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că în anul 1999, între N. Stefu şi SA „Carina”, în persoana lui Babov D., a fost încheiat contractul de societate civilă, obiectul căruia a fost efectuarea activității comune la construcția imobilului (construcției auxiliare aferente), amplasată în mun. Comrat, str. Lenin, 176/2. Conform condițiilor contractului, încheiat verbal, părțile s-au înțeles ca din contul mijloacelor comune, să efectueze construcția clădirii cu două etaje, adică, a construcției auxiliare aferente, amplasată lîngă casa de locuit unde la etajul doi locuiește reclamantul cu familia sa (mun. Comrat, str. Lenin, 176) și se află clădirea comisariatului militar (mun. Comrat, str. Lenin, 178). Menționează reclamanții că de la început a fost stabilit cuantumul sumei cu care împreună cu SA ”Carina” vor participa la construcție și cotele fiecăruia dintre părți în aceste bunuri comune.

După această înțelegere, ei urmau să construiască integral clădirea pînă la finisare completă, inclusiv și finisarea interiorului și să partajeze în cote părți egale clădirea construită după cum urmează: primul etaj – proprietate a SA „Carina”; al doilea etaj – proprietate a reclamantului - N. Stefu. Reclamantul a invocat că construcția clădirii a fost imposibilă fără acordul său, deoarece în rezultatul construcției au fost acoperite și ferestrele apartamentului în care locuia, de la etajul doi al clădirii alăturate. Părţile au convenit că problemele administrative principale și cele gospodărești legate de construcție vor fi soluționate împreună. În legătură cu înțelegerea dată, documentele de urbanism pentru construcția imobilului, au fost perfectate pe SA „Carina”.

În legătură cu anumite probleme care au apărut la SA „Carina”, ce țin de perfectarea documentelor de urbanism, construcția obiectului s-a început în anul 2002. La prima etapa de construcție părțile împreună, acționând în conformitate cu condițiile contractului, au efectuat toate tipurile de lucrări de construcție, care au fost proiectate, începînd de la executarea fundamentului clădirii și finisând cu construcția etajului doi inclusiv și a acoperișului. Indică reclamanții că toate lucrările, care au fost finisate pe parcursul anului 2002, au fost efectuate în comun, cu cote părți de participare egale. Faptul participării la construcție se confirmă atît prin documentele de procurare a materialelor de constricție, cît și prin contractul de acordare a lucrărilor de antrepriză încheiat cu persoanele fizice care le-au executat.

După finisarea primei etape a lucrărilor de construcție, în legătură cu lipsa posibilităților financiare a SA „Carina”, lucrările au fost stopate. Peste o perioadă de timp, lucrările de construcție au fost reluate în lipsa documentelor urbanistice de autorizare, cât şi a înțelegerii cu reprezentantul pârâtului Babov D. cu privire la construcția clădirii cu două etaje. SA ”Carina” ilegal a efectuat pe parcursul anilor (2003-2011) construcția a 2 etaje cu mansardă. Fundamentul clădirii, ca element principal al construcției, a fost calculat pentru construcția clădirii cu două etaje și nu a construcției de două ori mai mare decît cea proiectată. Susțin reclamanții că reprezentantul SA ”Carina”- Babov D., ignorând legislația de urbanism, cît și acordul încheiat anterior, continua construcția.

Rezultând din situația creată, reclamantul de nenumărate ori a făcut încercări de a perfecta relațiile cu SA ”Carina” în formă scrisă, însă Babov D. promitea de a le perfecta, însă permanent se eschiva. Relatează reclamanții că în ultima perioadă de timp pîrîtul i-a promis să perfecteze etajul doi al construcției, ca cota parte de proprietate a sa. Înțelegerea privind construcția clădirii cu două etaje a fost încălcată de către pîrît și el continua construcția clădirii deja fără participarea reclamanţilor. În perioada 2010-2011 reclamanţii au finalizat lucrările de construcție în încăperile de la etajul doi suportând toate cheltuielile.

Cu toate acestea, pârâtul, ignorând clauzele contractuale a perfectat documente cu privire la darea clădirii în exploatare și nu a reflectat apartenența unei cote părți din construcție și anume a încăperii de la etajul doi pe numele reclamantului Stefu N. Prin urmare, reclamantul a fost nevoit să se adreseze cu cerere de chemare în judecată. La data de 25.01.2013 reclamanții au înaintat cerere suplimentară prin care au solicitat: de a introduce rectificarea în registrul bunurilor imobile OCT Comrat filiala ÎS ”Cadastru”, prin excluderea din obiectul bunului imobil (a anexei) situate pe adresa mun. Comrat, str. Lenin 176/2 în formă de încăperi de la etajul doi care aparține SA ; ”Carina” și să recunoască dreptul de proprietate după Stefu N. și Stefu T. pentru cota- parte din obiectul bunului imobil (anexei) amplasate în mun.

Comrat, str. Lenin 176/2 în formă de încăperi de la etajul doi. La data de 10 octombrie 2013 reclamanții Stefu N. şi Stefu T. au înaintat cerere de completare la cererea de chemare în judecată în care au solicitat recunoașterea 2 contractului de societate civilă încheiat verbal între Stefu N. şi SA „Carina” în persoana lui Babov D. În anul 1999 privind determinarea cotelor părți în bunurile comune și recunoașterea după reclamanții a dreptului a cotei parți a etajului doi din încăperea amplasată în mun. Comrat, str. Lenin, 176/2.

Prin hotărîrea din 21 ianuarie 2014 a judecătoriei Comrat, cererea de chemare în judecată a fost admisă: s-a recunoscut încheiat contractul de societate civilă între Stefu Nicolae și SA ”Carina”, în persoana lui Babov Dumitru, în anul 1999, în mod verbal, cu privire la determinarea cotelor-părți din bunul comun și stabilirea după reclamant a dreptului de proprietate asupra cotei-părţi în forma încăperilor de la al doilea etaj în bunul imobil, amplasat în mun. Comrat, str. Lenin, 176/2; s-a recunoscut după Stefu Nicolae și Stefu Tatiana dreptul de proprietate asupra cotei-părţi în bunul imobil, amplasat în mun.

Comrat, str. Lenin 176/2, sub forma de încăperi ale etajului doi: nr.9 cu suprafața de 16, 9 m2, nr.10 cu suprafața de 16,5 m2, nr.11 cu suprafața de 2,7 m2, nr.12 cu suprafața de 12,8 m2, nr.13 cu suprafața de 3,2 m2, nr.14 cu suprafața de 14,8 m2, nr.15 cu suprafața de 14,7 m2, nr.19 cu suprafața de 12,7 m2, nr.20 cu suprafața de 16,7 m2, nr.21 cu suprafața de 5,3 m2; s-au introdus rectificări în registrul bunurilor imobile OCT Comrat filiala ÎS ”Cadastru” prin excluderea din obiectul imobil (anexă) amplasat în mun.

Comrat str. Lenin, 176/2, a încăperilor de la etajul doi ce aparțin SA ”Carina”: nr.9 cu suprafața de 16, 9 m2, nr.10 cu suprafața de 16,5 m2, nr.11 cu suprafața de 2,7 m2, nr.12 cu suprafața de 12,8 m2, nr.13 cu suprafața de 3,2 m2, nr.14 cu suprafața de 14,8 m2, nr.15 cu suprafața de 14,7 m2, nr.19 cu suprafața de 12,7 m2, nr.20 cu suprafața de 16,7 m2, nr.21 cu suprafața de 5,3 m2; s-a încasat de la SA ”Carina” în beneficiul lui Stefu Nicolae şi Stefu Tatiana taxa de stat în sumă de 1000 lei; s-a încasat de la SA ”Carina” taxa de stat în sumă de 15178,97 lei. Prin hotărîrea suplimentară din 07 februarie 2014 a judecătoriei Comrat s-a recunoscut dreptul de proprietate după Stefu Nicolae şi Stefu Tatiana la cota-parte în bunul imobil, amplasat în mun.

Comrat str. Lenin 176/2 în forma încăperilor de la etajul doi: nr.16 cu suprafața de 18,5 m2, nr.17 cu suprafața de 12,8 m2, nr.18 cu suprafața de 5,6 m2; s-a introdus rectificarea în registrul bunului imobil OCT Comrat filiala ÎS ”Cadastru” prin excluderea din bunul imobil, amplasat în mun. Comrat str. Lenin 176/2 a încăperilor de la etajul doi ce aparțin SA ”Carina”: nr.16 cu suprafața de 18,5 m2, nr.17 cu suprafața de 12,8 m2, nr.18 cu suprafața de 5,6 m2. Prin decizia din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Comrat s-au respins apelurile depuse de avocatul N. Jecov și de SA ”Carina” și s-a menținut încheierea judecătoriei Comrat din 31 octombrie 2012, hotărîrea din 21 ianuarie 2014 a judecătoriei Comrat și hotărîrea suplimentară din 07 februarie 2014 a judecătoriei Comrat.

La data de 14 august 2015 SA ”Carina” a declarat recurs împotriva deciziei din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Comrat, solicitând casarea deciziei instanței de apel, hotărîrii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii. În motivarea recursului a indicat că instanța de apel a aplicat eronat normele dreptului material, a apreciat incorect probele anexate la dosar și nu a aplicat legea care urma să fie aplicată. Astfel, s-a indicat că instanțele de judecată au constatat valabilitatea unui act juridic – contract de societate civilă, precum că încheiat în anul 1999, pe cînd nu exista nici cadrul legal ce ar reglementa astfel de contract.

De asemenea, instanţele de judecată au indicat că contractul dat a fost încheiat în 3 formă verbală, cu toate că legea – art.210 Cod civil prevede expres că actele juridice dintre persoanele juridice şi fizice urmează a fi încheiate în formă scrisă, iar nerespectarea formei scrise atrage nulitatea actului juridic. Instanţele de judecată au ignorat aceste prevederi legale şi au pronunțat hotărîri ilegale. S-a mai indicat în recurs că probele pe care sunt întemeiate hotărîrile judecătorești – contracte de prestare a serviciilor de reparaţie încheiate dintre Stefu N. şi terţi, de fapt, sunt nişte acte false, deoarece nu corespund circumstanțelor cauzei. După invocarea caracterului fals al înscrisurilor menționate, reclamantul a renunţat la aceste probe.

Necătînd la aceasta, instanţele de judecată şi-au motivat hotărîrile anume în baza acestor înscrisuri. A declarat recurentul că unele înscrisuri au fost admise ca probe de către instanţa de apel, fără însă a se lua în considerare că puteau fi prezentate în instanţa de fond. Acţiunile instanţei de apel au fost întreprinse contrar prevederilor art.372 CPC, care expres prevede că instanța de apel nu are dreptul să administreze noi probe, care au putut fi prezentate în instanța de fond. S-a invocat în recurs că imobilul nr.176/2, din str. Lenin, mun.Comrat, în baza procesului verbal de recepţie finală din 30.06.2011 şi a deciziei Consiliului municipal Comrat din 10.04.2012 a fost înregistrat cu drept de proprietate după SA „Carina”.

Actele administrative menţionate sunt în vigoare şi nici nu au fost contestate de către reclamanţi. Astfel, dreptul de proprietate al SA „Carina” asupra imobilului în litigiu este perfect legal şi recurentul nu poate fi lipsit de proprietatea sa, deoarece acest fapt ar fi în contradicție cu art.1 protocolul 1 al CEDO. Conform art. 434 CPC, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Conform materialelor pricinii, Curtea de Apel Chișinău a emis decizia recurată la data de 16.06.2015. Astfel, recursul declarat la 14.08.2015 este declarat în termen. Examinând temeiurile recursului declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept întemeiat şi care urmează a fi admis, decizia instanței de apel urmează a fi casată integral, iar hotărîrea primei instanțe parţial cu pronunţarea unei noi hotărîri în partea casată, din următoarele considerente.

În conformitate cu art.445 alin.1 lit b) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Din materialele cauzei rezultă că reclamanții s-au adresat în instanță cu cerere de chemare în judecată împotriva SA „Carina” cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil. În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că în anul 1999, între N. Stefu şi SA „Carina”, în persoana lui Babov D., a fost încheiat contractul de societate civilă, obiectul căruia a fost efectuarea activității comune la construcția imobilului (construcției auxiliare aferente), amplasat în mun.

Comrat, str. Lenin 176/2. Conform condițiilor contractului, încheiat verbal, părțile precum că s-au înțeles ca din contul mijloacelor comune, să efectueze construcția clădirii cu două etaje, adică, a construcției auxiliare aferente, amplasată lîngă casa de locuit unde la etajul doi locuiește reclamantul cu familia sa (mun. Comrat, str. Lenin 176) și se află clădirea comisariatului militar (mun. Comrat, str. Lenin, 178). 4 Au menționat reclamanții că de la început a fost stabilit cuantumul sumei cu care împreună cu SA ”Carina” vor participa la construcție și cotele fiecăruia dintre părți în aceste bunurile comune. După această înțelegere, ei urmau să construiască integral clădirea pînă la finisare completă, inclusiv și finisarea interiorului și să partajeze în cote părți egale clădirea construită după cum urmează: primul etaj – proprietate a SA „Carina”; al doilea etaj – proprietate a reclamantului- N. Stefu.

Reclamantul N. Stefu a invocat că construcția clădirii a fost imposibilă fără acordul său, deoarece în rezultatul construcției au fost acoperite și ferestrele apartamentului în care locuia, de la etajul doi al clădirii alăturate. Părţile precum că au convenit că problemele administrative principale și cele gospodărești legate de construcție vor fi soluționate împreună. În legătură cu înțelegerea dată, documentele de urbanism pentru construcția imobilului, au fost perfectate pe SA „Carina”. În legătură cu anumite probleme care au apărut la SA „Carina”, ce țin de perfectarea documentele de urbanism, construcția obiectului s-a început în anul 2002. La prima etapa de construcție părțile împreună, acționând în conformitate cu condițiile contractului, au efectuat toate tipurile de lucrări de construcție, care au fost proiectate, începînd de la executarea fundamentului clădirii și finisând cu construcția etajului doi inclusiv și a acoperișului.

Peste o perioadă de timp, lucrările de construcție au fost reluate în lipsa documentelor urbanistice de autorizare, cât şi a înțelegerii cu reprezentantul pârâtului Babov D. cu privire la construcția clădirii cu două etaje, SA ”Carina” ilegal a efectuat pe parcursul anilor (2003-2011) construcția a 2 etaje cu mansardă. Fundamentul clădirii, ca element principal al construcției, a fost calculat pentru construcția clădirii cu două etaje și nu a construcției de două ori mai mare decît cea proiectată. A susținut reclamantul că reprezentantul SA ”Carina”- Babov D., ignorând legislația de urbanism, cît și acordul încheiat anterior, continua construcția. Rezultând din situația creată, reclamantul de nenumărate ori a făcut încercări de a perfecta relațiile cu SA ”Carina” în formă scrisă, însă Babov D. promitea de a le perfecta, însă permanent se eschiva.

A relatat reclamantul că în ultima perioadă de timp pîrîtul i-a a promis să perfecteze etajul doi al construcției, ca cota parte de proprietate a sa. Înțelegerea privind construcția clădirii cu două etaje a fost încălcată de către pîrît și el continua construcția clădirii deja fără participarea reclamantului. În perioada 2010-2011 reclamantul a finalizat lucrările de construcție în încăperile de la etajul doi suportând toate cheltuielile. Cu toate acestea, pârâtul, ignorând clauzele contractuale a perfectat documente cu privire la darea clădirii în exploatare și nu a reflectat apartenența unei cote părți din construcție și anume a încăperii de la etajul doi pe numele reclamantului. Prin urmare, reclamantul a fost nevoit să se adreseze cu cerere de chemare în judecată.

Instanțele de judecată inferioare au admis cererea de chemare în judecată şi şi-au întemeiat soluțiile adoptate pe următoarele probe: depozițiile martorilor audiați în ședința de judecată, bonurile de plată privind procurarea materialelor de construcție, contracte de antrepriză încheiate la data de 01.08.2002 şi 30.08.2002 între reclamantul Stefu N. şi alte persoane fizice privind efectuarea lucrărilor de reparație. 5 Instanțele de judecată au constatat ca fiind stabilit faptul încheierii în anul 1999 a unui contract de societate civilă între reclamantul Stefu N. şi pîrît, precum şi au constatat condițiile acestui contract. Colegiul menționează că la judecarea acestui litigiu, instanțele de judecată urmau a stabili cîteva circumstanțe importante fără care este imposibilă adoptarea unei hotărîri legale şi doar ulterior să examineze probatoriul propus de către părţi în confirmarea circumstanțelor stabilite.

În contextual celor expuse, Colegiul indică că instanțele de judecată mai întîi urmau a stabili dacă a fost încheiat un contract de societate civilă între părţi şi care au fost condițiile acestui contract. Colegiul reiterează poziția reclamantului Stefu N. precum că, contractul de societate civilă a fost încheiat în formă verbală de către părţi în anul 1999. În susținerea acestei poziții, însă, reclamantul nu a invocat vreo normă de drept în baza căreia a fost încheiat contractul. La acest capitol Colegiul relevă că la moment Codul Civil conține reglementări ale contractului de societate civilă (art.art.1339-1354), însă în anul 1999 astfel de prevederi legale lipseau şi respectiv este fundamentat argumentul recurentului precum că în anul 1999 între părţi nu a fost încheiat nici o convenție (act juridic).

Or, încheierea unui act juridic, în anul 1999, impunea părţile, datorită faptului că pîrîtul este o persoană juridică, de a întocmi contractul în formă scrisă. Careva înscrisuri ce ar dovedi încheierea unui contract între reclamantul Stefu N. şi SA “Carina” nu a fost prezentat instanței de judecată. Respectiv, este greșită dispoziția instanțelor de judecată privind recunoașterea valabilității contractului de societate civilă încheiat între părţi în anul 1999, în condițiile cînd în acea perioadă nici nu existau reglementări legale în acest sens. Referința reclamantului la faptul că după intrarea în vigoare a Codului civil în redacţia legii din 06.06.2002, raporturile juridice între părţi sînt guvernate anume de această lege, ar putea fi luate în considerare, dacă se dovedea că între părţi au existat careva raporturi juridice anterior intrării în vigoare a Codului civil în redacția legii din 06.06.2002.

Art.6 Cod civil, prevede la alin. 2, 4 că legea nouă este aplicabilă situațiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare şi că în cazul situațiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligațiilor părților, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel. Din conținutul normelor citate rezultă cert că situațiile juridice în curs de constituire, modificare sau stingere la data intrării în vigoare a legii noi cad sub imperiul legii noi. Dacă, însă, elementele care alcătuiesc constituirea unei situații juridice au individualitate proprie şi s-au înfăptuit înainte de intrarea în vigoare a legii noi, atunci aceste elemente rămîn guvernate de legea sub imperiul căreia sau produs.

Legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligațiilor părților şi alte efecte ale contractului doar în condiția în care aceasta erau în ființă la data intrării în vigoare a legii noi. Cele care vor lua naștere sub imperiul legii noi vor fi guvernate de acesta. În speţă, însă, nu au fost aduse careva probe care să dovedească că între părţile litigiului au existat careva raporturi juridice pînă la 13.06.2002 – data intrării în 6 vigoare a Codului civil, că pârțile s-au asumat careva obligații reciproce şi dispuneau de careva drepturi atît între ele, cît şi în raport cu bunul imobil care a fost construit. Din cele menționate supra se deduce concluzia că Legea nouă – Codul civil în redacţia din 06.06.2002, în vigoare din 13.06.2002 reglementează raporturile juridice în curs de constituire, realizare sau stingere.

La caz, Colegiul reţine că în cadrul cercetării judecătorești nu s-a stabilit constituirea unui raport juridic între părţi, ori probe în acest sens nu au fost aduse. Referitor la probele aduse de către reclamant şi acceptate de către instanțele de judecată Colegiul indică că acestea nu demonstrează existența unui contract de societate civilă între părțile litigante şi mai mult ca atît nu confirmă careva clauze ale acestui contract precum că încheiat între părţi. Astfel, în cadrul cercetării judecătorești au fost audiaţi martori, la cererea reclamantului, care au indicat că au efectuat diferite lucrări de reparație a etajului 2 din imobilul nr.176/2, str.Lenin, mun.Comrat. Lucrările de reparație au fost îndeplinite în anul 2009(vol.II, f.d.49, 55-57) Martorii audiaţi, însă, nu au declarat despre existența unui raport juridic, contract dintre reclamant şi pîrît, precum şi nu au indicat despre careva clauze contractuale.

Deci, din declarațiile martorilor nu rezultă existența unui contract de societate civilă încheiat între părţi, precum şi nu rezultă volumul de drepturi şi obligații precum că asumate de părţi. Aceeași concluzie rezultă şi din conţinut contractelor de prestare a serviciilor de reparație prezentate de către reclamant.(vol.I, f.d.9-17) Cu referință la contractele de prestare a serviciilor din 01.08.2002 şi 30.08.2002 (vol.I, f.d.5-8), Colegiul menționează că aceste probe au fost excluse din volumul de probe prezentat de către reclamant, la cererea ultimului. Cu toate acestea, instanțele de judecată le-au dat apreciere, considerîndu-le ca înscrisuri ce confirmă argumentele invocate de către reclamant, acțiuni inadmisibile de a fi întreprinse de către instanțe.

Colegiul indică că în calitate de probe au fost prezentate de către reclamant şi bonuri de plată a unor materiale de construcție (vol.I, f.d.34-126). Dar este relevant că nu toate bonurile menţionate conţin mențiunea că au fost achitate de către reclamant, altele nu conţin nici un fel de menţiuni în sensul identificării persoanei atît emitente, cît şi beneficiarului; în unele bonuri este indicată data eliberării anul 2002, pe cînd din declarațiile martorilor rezultă că lucrările de reparație au fost efectuate în anii 2009- 2010. Reclamantul a mai prezentat instanței de judecată un contract de activitate în comun încheiat la data de 01.05.2009 între SRL “CarComVit” şi Stefu N. (vol.I, f.d.233).

Este relevant că, acest înscris a fost prezentat de către reclamant în cadrul judecării pricinii în ordine de apel, indicîndu-se că la judecarea pricinii în prima instanţă nu a fost solicitat de nimeni. Colegiul relevă că în conformitate cu art.118 alin.(1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. În conformitate cu art.372 alin.(1), (1/1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să prezinte noi probe dacă au fost în imposibilitatea să o facă la examinarea pricinii în primă instanţă.

Instanţa de apel nu are dreptul să administreze probele care 7 au putut fi prezentate de participanții la proces în primă instanţă, cu excepţia situaţiei stabilite la alin.(1). Colegiul indică că reclamantul, în cazul în care a considerat necesar urma să prezinte contractul indicat supra în cadrul judecării pricinii în fond, făcînd uz astfel de drepturile sale şi garanțiile acordate prin lege pentru apărarea intereselor şi drepturilor sale. Omițînd efectuarea anumitor acțiuni, instanța de apel urma să stabilească cauza care a împiedicat reclamantul să prezinte probele şi doar după constatarea imposibilității realizării drepturilor sale de către reclamant să admită prezentarea probelor noi sau să le respingă, în dependență de circumstanțele stabilite.

Instanța de apel, însă, contrar celor menționate şi contrar prevederilor legale a anexat la materialele cauzei înscrisul prezentat, fără însă în procesul verbal al ședinței de judecată să existe o mențiune referitor la acest fapt. De asemenea, Colegiul mai reţine că însuşi poziția reclamantului este una contradictorie. În cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat că a permis efectuarea construcției de către SA “Carina” cu condiția ca ulterior o cotă parte din imobilul edificat să-i aparțină. Totodată, în cadrul unei şedinţe de judecată din prima instanţă, reclamantul a confirmat faptul că a adresat Procuraturii UTA Găgăuzia o plîngere privind efectuarea construcției ilegale de către pîrît (vol.I, f.d.159).

Astfel, reclamantul indică la existența unui contract de societate civilă, stabilirea volumului cotelor de participație a părţilor şi repartizarea beneficiilor şi totodată contest efectuarea construcției de către pîrît. Aceste circumstanțe, în plus, demonstrează de fapt despre lipsa căreiva înțelegeri între părțile din litigiul referitor la edificarea comună a bunului imobil. Tot din materialele cauzei rezultă că, toate actele privind proiectarea şi efectuarea construcției au fost întocmite avînd ca beneficiar pîrîtul, lotul pe care se situează bunul imobil în litigiu a fost vîndut pîrîtului.

La solicitarea din 20.10.2010 către organele administrației publice locale de a modifica decizia nr.3 din 26.03.1999 privind permisiunea SA “Carina” de a elabora proiectul construcției bunului imobil din str.Lenin 176/2, mun.Chişinău, reclamantul a primit un răspuns că urmează să prezinte acte justificative în baza cărora se vor efectua modificările solicitate (vol.I, f.d.31) La materialele cauzei lipsește vreo decizie a organului de administrare publică locală prin care decizia din 26.03.1999 ar fi fost modificată şi beneficiar ar fi fost indicat şi reclamantul Stefu N. Studiind materialele pricinii, Colegiul a stabilit circumstanțe contrare celor indicate de către reclamant şi anume s-a stabilit că prin decizia nr.3 din 26.03.21999 (vol.I, f.d.19) pîrîtului i s-a permis elaborarea proiectului construcției bunului imobil din str.Lenin 176/2, mun.Comrat cu destinaţie de anexă; prin decizia nr.5/38.2 din 11.05.2002 s-a dispus înstrăinarea către SA “Carina” a lotului cu suprafaţa de 0,0166 ha situat în mun.Comrat, str.Lenin 176/2 (vol.I, f.d.23); prin decizia nr.4/77 din 10.04.2012 s-au întrodus modificări în decizia nr.3 din 26.03.1999 ca consecință permiţîndu-se SA “Carina” elaborarea proiectului construcției bunului imobil cu patru etaje, din str.Lenin 176/2, mun.Comrat.

Ulterior, conform procesului verbal de recepție finală nr.14 din 30.06.2011 (f.d.27) bunul imobil în litigiu a fost recepționat ca construcție finisată şi înregistrat în Registrul bunurilor imobile cu drept de proprietate după SA “Carina”. 8 Astfel, toate actele existente în materialele pricinii atestă efectuarea construcției de către SA “Carina”, precum şi înregistrarea bunului imobil cu drept de proprietate după sine. Conform art.320 alin.(1) Cod civil, dreptul de proprietate asupra unui bun nou, realizat de persoană pentru sine se dobîndeşte de către aceasta dacă legea sau contractul nu prevede altfel. După cum s-a constatat imobilul în litigiu este un bun nou, a fost construit de către SA “Carina” şi respectiv îi aparține cu drept de proprietate, ori careva prevederi legale sau contractuale care ar prevedea contrariul nu au fost identificate.

Colegiul remarcă că reclamantul nu a demonstrat existența unui raport juridic cu pîrîtul, conținutul acestui raport, volumul drepturilor şi obligațiilor asumate de către şi nici măcar intenția părților de a crea o societate comună în vederea edificării unui bun imobil cu scopul partajării ulterioare pe cote părţi. Colegiul menționează că, în cadrul judecării pricinii civile reclamantului i-au fost create toate posibilitățile de a-şi demonstra circumstanțele invocate, fapt care nu a fost exercitat în măsura necesară de a convinge instanța în corectitudinea şi argumentarea poziției. Reclamantul urma să facă uz de drepturile sale, de posibilitățile acordate prin lege privind protecția intereselor încălcate, în cazul în care astfel de încălcări s-au produs după cum s-a invocat.

Reclamantul urma să depună suficientă diligență pentru a contesta actele permisive de construcție, de vînzare cumpărare a terenului, de recepție finală, în cazul în care a considerat că acestea sunt ilegale. La caz, însă, se constată că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu este deținut de către pîrît în baza unor acte perfect legale, care sînt în vigoare la moment şi care, de fapt, nici nu au fost contestate de către reclamant. Din considerentele menţionate, Colegiul consider că, argumentele invocate în recurs şi-au găsit confirmare, iar cele invocate de către reclamant sînt alegaţii care incorect au fost reținute de către instanțele de judecată la judecarea cauzei şi au servit temei pentru adoptarea hotărîrilor.

În astfel, de circumstanţe, Colegiul consider necesar de a casa hotărîrea primei instanţe, decizia instanţei de apel cu pronunțarea unei noi hotărîri de respingere a cererii de chemare în judecată. Ori, admiterea acţiunii şi menţinerea hotărîrilor instanțelor judecătorești inferioare, ar însemna o ingerință inadmisibilă în dreptul de proprietate al pîrîtului, lipsirea pîrîtului de bunul său, fapt care vine în contradicție atît cu prevederile legale naționale, cît şi internaționale. În conformitate cu prevederile art.art. 442, 445 alin.(1) lit.b); alin.3) Cod de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se admite recursul declarat de SA „Carina”.

Se casează decizia din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Comrat şi hotărîrea din 21 ianuarie 2014 şi hotărîrea suplimentară din 07 februarie 2014 a judecătoriei Comrat adoptate în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Stefu Nicolae și Stefu Tatiana împotriva SA ”Carina”, intervenient accesoriu OCT Comrat ÎS 9 ”Cadastru” privind recunoașterea dreptului de proprietate, efectuarea modificărilor în registrul bunurilor imobile şi se pronunță nouă hotărîre prin care: - se respinge cererea lui Stefu Nicolae şi Stefu Tatiana împotriva SA ”Carina”, intervenient accesoriu OCT Comrat ÎS ”Cadastru” privind recunoașterea dreptului de proprietate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală 10