Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1238/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 decembrie 2015
Părțile
OTC al Cancelariei de Stat vs Consiliul mun. Chisinau, intervenient accesoriu Capmoale Angela
Pe scurt
Bunurile domeniului public si bunurile domeniului privat

3ra-1238/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: G. Bivol (Judecătoria Centru, mun. Chişinău) dosarul nr. 3ra-1238/15 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol (Curtea de Apel Chişinău) DECIZIE 23 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Valentina Clevadî, Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru examinînd cererea de recurs declarată de Consiliul municipal Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului municipal Chişinău, intervenient accesoriu Capmoale Angela privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015 şi a deciziei suplimentare a Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 05 decembrie 2014, şi emisă o nouă hotărîre de admitere a acţiunii, c o n s t a t ă La 03.10.2013, reclamantul Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chişinău, intervenient accesoriu Capmoale Angela, solicitînd anularea deciziei Consiliului municipal Chişinău nr.6/42-5 din 27.06.2013 şi a contractului de locaţiune nr.3/13/009 din 05.08.2013 încheiat între Consiliul municipal Chişinău şi avocatul Angela Capmoale. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat, că, prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr.6/42-5 din 27.06.2013, s-a transmis în locaţiune, pe un termen de 3 ani, lui Capmoale Angela, încăperile nelocative cu suprafaţa de 86,4 m.p.

din str.Ismail, 86/2, lit.A (etajul II), mun.Chişinău pentru amplasarea cabinetului avocatului. Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, în conformitate cu art.64 din Legea privind administraţia publică locală, a efectuat controlul de legalitate a deciziei menţionate şi consideră că aceasta a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare. Prin notificarea nr.1304/OT4-879 din 06.08.2013, Oficiul Teritorial Chişinău a solicitat Consiliului municipal Chişinău anularea deciziei nr.6/42-5 din 27.06.2013, însă prin scrisoarea-răspuns din 09.09.2013, notificarea a fost respinsă. Menţionează reclamantul că, după examinarea notificării, Consiliul municipal Chişinău urma să efectueze una dintre acţiunile prevăzute de lege: să respingă cererea sau să o admită şi, după caz, să revoce sau să modifice actul administrativ.

Prevederile enunţate nu au fost respectate, fapt ce a determinat Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat să se adreseze în instanţa de judecată. Consideră Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, că, decizia Consiliului municipal Chişinău nr.6/42-5 din 27.06.2013 contravine cerinţelor art.77 alin.(3), (5) al Legii privind administraţia publică locală care stabileşte, că bunurile domeniului privat al unităţii administrativ teritoriale pot fi înstrăinate, date în administrare, în arendă ori în locaţiune, în condiţiile legii. Înstrăinarea, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor proprietate a unităţii administrativ teritoriale se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor stabilite expres prin lege.

Procedura licitării dreptului de locaţiune urma a fi petrecută în conformitate cu ’’Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.136 din 10.02.2009, care stabileşte că organizarea şi desfăşurarea licitaţiei este condiţionată de: prioritatea preţului maxim propus, or, organizarea licitaţiei, presupunea liberul acces şi egalitatea tuturor doritorilor de a obţine dreptul la locaţiune a bunului imobil din str. Ismail, 86/2 lit. A, mun. Chişinău. Menţionează Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, că, la adoptarea deciziei menţionate, Consiliul municipal Chişinău urma să ţină cont şi de prevederile punctului 3.1.

din Regulamentul gestionării clădirilor, construcţiilor şi încăperilor cu altă destinaţie, decât cea locativă-proprietate municipală, care stabileşte că, încăperile sunt acordate în locaţiune prin intermediul licitaţiilor pentru obţinerea dreptului de închiriere a încăperilor cu statut nelocuibil sau pe baza principiilor generale. Punctul 3.1.1. din Regulamentul indicat stabileşte că, modul de desfăşurare a licitaţiilor este stabilit prin „Regulamentului licitaţiilor pentru obţinerea dreptului de locaţiune a încăperilor aflate în gestiunea Consiliului municipal Chişinău”. A mai indicat reclamantul că, punctul 4.3.

din Regulamentul licitaţiilor pentru obţinerea dreptului de locaţiune a încăperilor aflate în gestiunea Consiliului municipal Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr.6/25 din 18.02.2004, prevede expres, că atunci cînd un set oarecare se expune de două ori la licitaţie şi nu se vinde, el poate fi propus pentru vînzare în cadrul negocierilor directe sau dat în locaţiune pe baza principiilor generale stabilite prin Regulamentul aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr.4/11 din 26.09.2003.

De asemenea, 2 conform prevederilor punctului 23 din Hotărîrea Guvernului nr.483 din 29 martie 2008, pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate, autoritatea abilitată poate accepta darea bunurilor neutilizate în locaţiune prin negocieri directă, atunci cînd închirierea lor nu a fost solicitată la o licitaţie, cînd cheltuielile de organizare a licitaţiilor nu sînt justificate (nu sînt acoperite de chiria pe 6 luni). Relevă reclamantul că, Angela Capmoale nu poate beneficia personal, în calitate de avocat, de excepţiile stabilite prin Legea cu privire la avocatură, deoarece ea activează în calitate de avocat în cadrul Biroului Asociat de Avocaţi Centru, iar potrivit prevederilor art.65 alin.(3) lit. a), din Legea cu privire la avocatură, autorităţile administraţiei publice locale, contribuie la asigurarea birourilor de avocaţi cu spaţii adaptate pentru desfăşurarea activităţii.

Astfel, Consiliul municipal Chişinău a ignorat prevederile art.9 alin.(2) din Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, care stipulează că actele normative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale trebuie să corespundă întocmai prevederilor constituţionale, legilor, precum şi hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului. Pe parcursul examinării cauzei în instanţa de fond, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a depus o cerere suplimentară(f.d.19-20), înaintînd pretenţii şi faţă de Angela Capmoale, solicitînd suplimentar şi anularea contractului de locaţiune nr.3/13009 din 05.08.2013, încheiat între Consiliul mun.

Chişinău şi Angela Capmoale în baza deciziei contestate. Ulterior, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a mai înaintat o cerere suplimentară (f.d.52-53), prin care a solicitat şi anularea contractului de vînzare-cumpărare nr. 11496 din 20.11.2013, şi radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate al Angelei Capmoale asupra bunului imobil cu nr.cadastral 0100207.255.01.001. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 05 decembrie 2014, acţiunea a fost respinsă integral ca neîntemeiată. Împotriva hotărîrii instanţei de fond, la data de 30 decembrie 2014, a depus apel Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, solicitînd casarea hotărîrii contestate şi emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015 s-a admis apelul declarat de către Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat. S-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 05 decembrie 2014 fiind emisă o nouă hotărîre de admitere a acţiunii. S-a anulat ca fiind ilegală decizia Consiliului municipal Chişinău nr.6/42- 5 din 27.06.2013, prin care s-a dispus transmiterea în locaţiune, pe un termen de 3 ani, Angelei Capmoale, încăperile nelocative cu suprafaţa de 86,4 m.p. din str.Ismail 86/2, 3 lit. A (etajul II) pentru amplasarea cabinetului avocatului. Prin decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015 s-a anulat contractul de locaţiune nr.3/13009 din 05.08.2013, încheiat între Consiliul mun.

Chişinău şi Angela Capmoale în baza deciziei Consiliului municipal Chişinău nr.6/42-5 din 27.06.2013, prin care s-a dispus transmiterea în locaţiune, pe un termen de 3 ani, Angelei Capmoale, încăperile nelocative cu suprafaţa de 86,4 m.p. din str. Ismail, 86/2, lit. A (etajul II), mun. Chişinău pentru amplasarea cabinetului avocatului. S-a anulat contractul de vînzare-cumpărare nr.11496 din 20.11.2013, încheiat între Consiliul mun. Chişinău şi Angela Capmoale, contract care are ca obiect încăperile nelocative cu suprafaţa de 86,4 m.p. din str. Ismail, 86/2, lit. A (etajul II). Decizia în cauză serveşte temei pentru radierea înregistrărilor efectuate în Registrul bunurilor imobile în baza contractului de locaţiune nr.3/13/009 din 05.08.2013 şi contractului de vînzare-cumpărare nr.11496 din 20.11.2013.

La 24 iulie 2015 Consiliul mun. Chişinău a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului recurentul a invocat că, conform art.6 alin. 3) al Legii nr.780 din 27.12.2001 “privind actele legislative”, actul legislativ special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor categorii de raporturi sociale sau subiecte strict determinate, prin derogare de la regula generală, iar în caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general şi a actului legislativ special cu aceiaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ special.

Ţinînd cont de faptul că art.77 alin.5) al Legii nr.436-XVI din 28.12.2006 “privind administraţia publică locală” are un caracter general şi prevede excepţii, iar art.65 alin.3) al Legii “cu privire la avocatură” nr.1260 din 19.07.2002, are un caracter special care expres prevede atribuirea preferenţială în locaţiune, reiese că legea a fost aplicată corect. Astfel, instanţa de apel a neglijat prevederile art. 14 din Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, Consiliul mun. Chişinău este în drept să decidă, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celora care ţin de competenţa altor autorităţi publice.

Conform art. 109 alin. (1) şi (2) din Constituţia RM, administraţia-publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit. Autonomia priveşte atăt organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cît şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă. Transmiterea de către Consiliul municipal Chişinău a încăperii din str. Ismail, 4 86/2 lit. A, (etajul II), mun. Chişinău în locaţiune avocatului Angela Capmoale, nu contravine normelor de drept este un drept inalienabil al proprietarului patrimoniului public.

Avocatul Angela Capmoale a prezentat toate actele necesare perfectării proiectului de decizie şi înaintarea acestuia spre examinare în una din şedinţele ordinare ale Consiliului municipal Chişinău. Consiliul municipal Chişinău atrage atenţia asupra faptului că decizia Consiliului mun. Chişinău nr. 6/42-5 din 27.06.2013 nu a fost contestată de vreun potenţial pretendent la acest imobil, respectiv nu au existat alte cereri de atribuire a imobilului în locaţiune. Astfel în baza celor enunţate mai sus, Consiliul municipal Chişinău nu a întreprins nici o acţiune care contravine legislaţiei prin adoptarea deciziei contestate de către Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat şi care nu a fost anulată atît de instanţa de fond cît şi de instanţa de apel.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Consiliul municipal Chişinău neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe. Înaintând acţiunea împotriva Consiliului municipal Chişinău, intervenient accesoriu Capmoale Angela, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a solicitat anularea deciziei Consiliului municipal Chişinău nr.6/42-5 din 27.06.2013 şi a contractului de locaţiune nr.3/13/009 din 05.08.2013 încheiat între Consiliul municipal Chişinău şi avocatul Angela Capmoale.

Ulterior, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a mai înaintat o cerere suplimentară (f.d.52-53) către Consiliului municipal Chişinău, intervenient accesoriu Capmoale Angela, prin care a solicitat şi anularea contractului de vînzare-cumpărare nr. 11496 din 20.11.2013, şi radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate al Angelei Capmoale asupra bunului imobil cu nr.cadastral 0100207.255.01.001. Judecând pricina în cauză, prima instanţă a respins acţiunea integral. Fiind investită cu judecarea apelului declarat de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, instanţa de apel a admis apelul declarat, a casat hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 05 decembrie 2014 şi a emis o nouă hotărîre de admitere a acţiunii.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, soluţia dată de instanţa de apel este una corectă, fapt ce rezultă 5 din determinarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin sine lămurirea completă şi certă a situaţiei de fapt sub toate aspectele. Din materialele dosarului se atestă că, obiectul litigiului din speţă îl constituie decizia Consiliului municipal Chişinău nr.6/42-5 din 27.06.2013, prin care s-a dispus transmiterea în locaţiune, pe un termen de 3 ani, lui Capmoale Angela (avocat), încăperile nelocative cu suprafaţa de 86,4 m.p. din str. Ismail, 86/2, lit. A (etajul II), mun. Chişinău pentru amplasarea cabinetului avocatului, cît şi contractele care au fost ulterior înregistrate în baza respectivei decizii şi care au avut ca obiect încăperea nominalizată.

Conform art.77 alin.(3) din Legea privind administraţia publică locală, care stabileşte, că bunurile domeniului privat al unităţii administrativ teritoriale pot fi înstrăinate, date în administrare, în arendă ori în locaţiune, în condiţiile legii. Înstrăinarea, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor proprietate a unităţii administrativ teritoriale se fac prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor stabilite expres prin lege. Procedura licitării dreptului de locaţiune urma a fi petrecută în conformitate cu Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.136 din 10.02.2009, care stabileşte că organizarea şi desfăşurarea licitaţiei este condiţionată de: prioritatea preţului maxim propus, or, organizarea licitaţiei, presupunea liberul acces şi egalitatea tuturor doritorilor de a obţine dreptul la locaţiune a bunului imobil.

Modul de organizare şi de desfăşurare a licitaţiilor cu strigare şi cu reducere, precum şi condiţiile de participare la licitaţii şi de achitare, sunt stabilite prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 136 din 10 februarie 2009 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere”. Astfel, conform pct. 2 din Regulamentul supra vizat, organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor este condiţionată de publicarea prealabilă a comunicatului informativ cu privire la licitaţie; familiarizarea participanţilor cu bunurile expuse la licitaţie şi/sau cu rezultatele activităţii lor economico-financiare; asigurarea liberului acces la licitaţie şi a drepturilor egale pentru toţi participanţii, cu excepţia celor lipsiţi de acest drept, conform art. 26 din Legea „Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice” nr. 121 din 04 mai 2007; prioritatea preţului maxim propus; informarea publicului asupra rezultatelor licitaţiilor.

Colegiul reţine că, art.77 alin.(5) al Legii privind administraţia publică locală prevede excepţii doar în cazurile în care excepţia este expres prevăzută de lege. În speţă, recurentul indică art.64 alin.3) al Legii “cu privire la avocatură” nr.1260 din 19.07.2002, care prevede, că autorităţile administraţiei publice locale contribuie la asigurarea birourilor de avocaţi cu spaţii adaptate pentru desfăşurarea activităţii. Însă, Colegiul menţionează că, Consiliul municipal Chişinău nu a contribuit la asigurarea a careva birou de avocaţi cu spaţiu adaptat pentru 6 desfăşurarea activităţii, în special Biroului Asociat de Avocaţi Centru cu sediul în mun.

Chişinău, str.Armenească, 61 A, unde, la momentul emiterii deciziei contestate, activa în calitate de avocat şi Angela Capmoale, (f.d.36), ci a asigurat-o cu spaţiu doar pe ultima care a înregistrat Cabinetul avocatului la data de 18.11.2014, adică mult mai tîrziu, sediul Cabinetului fiind în mun.Chişinău, bd.Traian, nr.23/1, ap.68. (f.d.86-86) Altfel spus la cazul dat, sunt inaplicabile prevederile art. 64 alin.3) al Legii “cu privire la avocatură” nr.1260 din 19.07.2002. În atare circumstanţe de fapt şi de drept, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră întemeiată concluzia instanţei de apel referitor la faptul că, important este nu faptul dacă mai sunt persoane care doresc să ia bunul în locaţiune, dar dacă organul care este abilitat cu împuterniciri de a lua o decizie în acest sens respectînd procedura de atribuire a bunului.

Mai mult ca atît, instanţa de recurs menţionează că, anularea deciziei nr. 6/42-5 din 27.06.2013, prin care s-a dispus transmiterea în locaţiune, pe un termen de 3 ani, Angelei Capmoale, încăperile nelocative cu suprafaţa de 86,4 m.p. din str. Ismail, 86/2, lit. A (etajul II), mun. Chişinău pentru amplasarea cabinetului avocatului, are ca consecinţă şi anularea actelor juridice încheiate ulterior în baza respectivei decizii şi anume contractul de locaţiune nr.3/13/009 din 05.08.2013 încheiat între Consiliul municipal Chişinău şi avocatul Angela Capmoale, cît şi contractul de vînzare- cumpărare nr. 11496 din 20.11.2013. Argumentele recurentului Consiliul municipal Chişinău, că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept material nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal.

Este neîntemeiat şi argumentul Consiliul municipal Chişinău precum că decizia Consiliului mun. Chişinău nr. 6/42-5 din 27.06.2013 nu a fost contestată de vreun potenţial pretendent la acest imobil, respectiv nu au existat alte cereri de atribuire a imobilului în locaţiune, deoarece decizia nr. 6/42-5 din 27.06.2013 a fost emisă contrar prevederilor art.77 din Legea privind administraţia publică locală, fapt care, conform art. 26 alin.1(a) din Legea contenciosului administrativ, impune ilegalitatea acestui act. Instanţa de apel corect a încadrat la baza litigiului normele Codului civil şi a dat o apreciere justificată probelor din dosar.

Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că cererea de recurs înaintată de Consiliul municipiului Chişinău este neîntemeiată, motiv pentru care decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015 şi decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015, urmează a fi menţinute. 7 În temeiul celor expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al Republicii Moldova, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Consiliul municipal Chişinău.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chișinău din 19 mai 2015 şi decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului municipal Chişinău, intervenient accesoriu Capmoale Angela privind anularea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Valentina Clevadî Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.