- Dosarul nr.
- 2ra-2477/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 decembrie 2015
- Părțile
- Cazacu Iulia, Scaleţchi Ilarion, Scaleţchi Petru, Guşciuc Tamara, Scaleţchi Anatolii vs Consiliul raional Teleneşti
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2477/15 — Încasarea valorii bunurilor confiscate, naţionalizate sau scoase în alt mod din posesie urmare a represiunilor politice şi repararea prejudiciului moral
prima instanţă: Iu. Hîrbu dosarul nr.2ra-2477/15 instanţa de apel: T. Duca, E. Grumeza, S. Procopciuc ÎNCHEIERE 17 decembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul -Valeriu Doagă Judecătorii - Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat Examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul lui Scaleţchi Ilarion, Cazacu Iulia, Scaleţchi Petru, Guşciuc Tamara, Scaleţchi Anatoli avocatul Panţîru Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Scaleţchi Ilarion, Cazacu Iulia, Scaleţchi Petru, Guşciuc Tamara, Scaleţchi Anatoli împotriva Consiliului raional Teleneşti cu privire la încasarea valorii bunurilor confiscate, naţionalizate sau scoase în alt mod din posesie urmare a represiunilor politice şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 12 mai 2015 c o n s t a t ă: La data de 26 martie 2014 Scaleţchi Ilarion, Cazacu Iulia, Scaleţchi Petru, Guşciuc Tamara, Scaleţchi Anatoli au depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Teleneşti cu privire la încasarea valorii bunurilor confiscate, naţionalizate sau scoase în alt mod din posesie urmare a represiunilor politice şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii au invocat, că în temeiul procesului-verbal nr.1 din 28 februarie 2014 s-a refuzat în satisfacerea cererii prealabile depusă la data de 01 iulie 2013 privind recuperarea valorii bunurilor confiscate, pe motiv, că bunicii Scaleţchi Iustina i-au fost recompensate bunurile confiscate. Reclamanţii nu sunt de acord cu refuzul menţionat şi solicită încasarea valorii bunurilor confiscate, naţionalizate sau scoase în alt mod din posesie urmare a represiunilor 1 politice în sumă de 2560787 lei şi repararea prejudiciului moral în mărime de 500000 lei. Prin hotărîrea judecătoriei Teleneşti din 22 decembrie 2014 acţiunea s-a admis parţial şi s-a încasat de la Consiliul raional Teleneşti în beneficiul lui Scaleţchi Ilarion, Cazacu Iulia, Scaleţchi Petru, Guşciuc Tamara, Scaleţchi Anatoli compensaţia pentru bunurile confiscate în urma represiunilor politice în sumă de 2560787 lei, şi cheltuielile de judecată în sumă de 22512 lei.
Cerinţele privind repararea prejudiciului moral s-au respins. Prima instanţă a constatat că, Consiliul raional Teleneşti nu a prezentat probe veridice care ar demonstra că reclamanţii au primit despăgubiri materiale pentru averea confiscată şi mai mult ca atît nu a contestat rapoartele de expertiză anexate la materialele pricinii, tacit fiind de acord cu rezultatul evaluării bunurilor. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 12 mai 2015 s-a admis apelul declarat de Consiliul raional Teleneşti, s-a casat hotărîrea primei instanţe şi s-a emis o nouă hotărîre prin care acţiunea s-a respins. Instanţa de apel a constatat omiterea nejustificată de către reclamanţi a termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani invocat de Consiliul raional Teleneşti.
La data de 06 august 2015 reprezentantul lui Scaleţchi Ilarion, Cazacu Iulia, Scaleţchi Petru, Guşciuc Tamara, Scaleţchi Anatoli avocatul Panţîru Victor a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept material şi procedural şi nu a luat în considerare circumstanţele care au importanţă pentru examinarea pricinii în fond. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
2 (4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este declarare prevăzut la art. 434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul consideră că recursul a fost depus în termen or, recurenţii au luat cunoştinţă de decizia instanţei de apel la data de 16 iunie 2015 (vol. II f.d. 66-72), iar recursul a fost depus la data de 06 august 2015 (vol. II f.d. 76). Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs precum că, instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept material şi procedural nu pot fi reţinute deoarece la caz au fost aplicat elocvent normele juridice ce guvernează raportul juridic litigios cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil.
Nu pot fi reţinute nici argumentele invocate în recurs, precum că instanţa de apel nu a luat în considerare circumstanţele care au importanţă pentru examinarea pricinii în fond avînd în vedere că acţiunea a fost respinsă pe temeiul omiterii termenului de prescripţie şi în acest context abordarea fondului pricinii fiind inadmisibilă. Astfel, instanţa de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.
În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art. 6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Colegiul concluzionează că, din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul lui Scaleţchi Ilarion, Cazacu Iulia, Scaleţchi Petru, Guşciuc Tamara, Scaleţchi Anatoli avocatul Panţîru Victor ca fiind inadmisibil.
3 În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de reprezentantul lui Scaleţchi Ilarion, Cazacu Iulia, Scaleţchi Petru, Guşciuc Tamara, Scaleţchi Anatoli, avocatul Panţîru Victor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat 4