- Dosarul nr.
- 2rc-801/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 decembrie 2015
- Părțile
- SA Mecservice în proces de insolvabilitate
- Pe scurt
- Creanţele contestate, modul de executare creanţelor chirografare şi a cheltuielilor masei debitoare
2rc-801/15 — Contestarea creanţelor, rectificarea tabelului creanţelor
prima instanţă: L. Popova dosarul nr. 2rc-801/15 DECIZIE 16 decembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Oleg Sternioală Petru Moraru examinând recursurile declarate de către Buga Alexandru şi lichidatorul Societăţii pe Acţiuni „Mecservice” în procedura simplificată a falimentului, Ion Popa, în cauza civilă la cererea introductivă a Societății Comerciale „Mecservice” Societate pe Acțiuni cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea fondată și la cererea introductivă a lui Buga Alexandru cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea Comercială „Mecservice” Societate pe Acțiuni, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2015, prin care au fost admisă parțial cererea Societății Comerciale „Trisprocom” Societate cu Răspundere Limitată, fiind substituit în tabelul definitiv al creanțelor Societății Comerciale „Mecservice” Societate pe Acțiuni creditorul Societatea pe Acțiuni „Grupa Financiară” cu Societatea Comercială „Trisprocom” Societate cu Răspundere Limitată, și modificat în tabelul definitiv al creanțelor Societății Comerciale „Mecservice” Societate pe Acțiuni rangul creanței cu care a fost inclus debitorul Buga Alexandru din rangul V în rangul VI, şi împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2015,
prin care au fost respinse contestațiile înaintate de Buga Alexandru, constată: La 01 aprilie 2014, SC „Mecservice” SA a depus în instanţa de judecată cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de întreprinderea fondată. În motivarea cererii introductive a invocat motivul incapacităţii de plată a datoriilor care la momentul înaintării cererii introductive constituia suma de 231 963,27 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chișinău din 04 aprilie 2014, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de SC „Mecservice” SA. La 06 mai 2014, Buga Alexandru la fel a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SC „Mecservice” SA.
În motivarea cererii a invocat că în baza titlurilor executorii nr.2-3753/08 din 07 noiembrie 2008 emise de Judecătoria Buiucani mun. Chișinău şi contractelor de cesiune a creanţelor, SC „Mecservice” SA îi datorează suma de 79 634,52 lei. Potrivit raportului financiar a debitorului, s-a constatat că întreprinderea nu activează pe parcursul mai multor ani, nu dispune de mijloace financiare pe conturile bancare şi nu dispune de active care ar permite stingerea necondiţionată a restanţei formate. Astfel, debitorul se află în incapacitatea de plată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2014, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de Buga Alexandru.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 iunie 2014 cererea introductivă a SC „Mecservice” SA cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea fondată și cererea introductivă a lui Buga Alexandru cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SC „Mecservice” SA au fost conexate într-o singură procedură. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 iunie 2014 a fost constatată insolvenţa debitorului SC „Mecservice” SA, intentată procedura simplificată a falimentului și desemnat în funcție de lichidator al debitorului SC „Mecservice” SA, II „Timotin Veaceslav”.
Totodată, a fost stabilit că termenul-limită pentru creditori de înregistrare a cererilor de validare a creanţelor pentru întocmirea tabelului definitiv este de 45 zile calendaristice de la data intrării în procedura simplificată a falimentului, iar termenul de verificare a creanţelor de către lichidator şi comunicare a tabelului definitiv a fost stabilit de 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului de înregistrare a cererilor de validare a creanţelor şi a fost numită ședința de validare a creanțelor pentru data de 25 august 2014 orele 14.00.
La 15 septembrie 2014, în instanța de insolvabilitate a fost prezentat tabelul definitiv al creanțelor debitorului insolvabil SC „Mecservice” din 12 septembrie 2014, în care au fost incluși la rangul II (creditori chirografari, creanțe salariale): Dascăl Vitalie cu suma de 137 000 lei, Bojic-Burdeinîi Maia cu suma de 19 200 lei, Burdeinîi Valeriu cu suma de 31 200 lei și IFPS cu creanţa în sumă de 148,33 lei, la rangul V: SC „Consultimobil Grup” cu suma de 64 338,26 lei, SC „Trisprocom” SRL cu suma de 87 990,49 lei, Buga Alexandru cu creanţa în sumă de 79 634,52 lei, ÎCS „Red Union Fenosa” cu creanţa de 96 392,94 lei şi Grupa Financiară cu creanţa în sumă de 870 lei și la rangul VI a fost inclus CS „Red Union Fenosa” cu creanţa în sumă de 17350,73 lei.
La 15 septembrie 2014, Buga Alexandru a depus contestație cu privire la neadmiterea creanțelor creditorilor Dascăl Vitalie, Bojic-Brdeinîi Maia, Budreinîi Valeriu, SC „Consultimobil Grup”, SC „Tisprocom” SRL și ÎCS „Red Union Fenosa” cu radierea creanţelor acestora din tabelul definitiv al creanțelor. În motivarea contestației a invocat că creanțele creditorilor Dascăl Vitalie în sumă de 137 000 lei, Bojic-Brdeinîi Maia în sumă de 19 200 lei, Budreinîi Valeriu în sumă de 31 200 lei , SC „Consultimobil” SRL în sumă 64 338,26 lei și SC „Trisprocom” SRL în sumă de 87 990,49 lei au fost incluse în tabelul creanțelor contrar prevederilor art. 140, 141 din Legea insolvabilității, fără a fi înaintate cereri de admitere a creanțelor din partea presupușilor creditori.
Totodată, cu referire la creanța ÎCS „Red Union Fenosa” a SRL a invocat că cererea de admitere a creanțelor nu este semnată de nici un reprezentant, creanța este prescrisă și nu este justificată prin hotărîre judecătorească cu titlu executoriu. La data de 20 octombrie 2014, SC„Consultimobil Grup” în persoana administratorului Burdeinîi Valeriu, şi Bojic-Burdeinîi Maia au înaintat contestație asupra creanţelor creditorului Buga Alexandru.
La 24 octombrie 2014, Bojic-Burdeinîi Maia a depus cerere cu privire la repunerea în termen și validarea creanţei în sumă de 14 400 lei, care reprezintă salariu neachitat, pentru funcţia de membru a Consiliului SC „Mecservice” SA pentru întreagă perioadă de valabilitate a mandatului din 09 decembrie 2009 – 09 decembrie 2013. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2014, contestațiile înaintate de Burdeinîi Valeriu şi Bojic-Burdeinîi Maia și cererea depusă de Bojic Burdeinîi Maia au fost respinse ca fiind depuse tardiv, iar contestațiile depuse Buga Alexandru au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 decembrie 2014, a fost admis recursul declarat de Buga Alexandru, casată încheierea instanței de insolvabilitate în partea respingerii contestației lui Buga Alexandru şi remisă pricinii în partea casată spre rejudecare în prima instanţă, în rest încheierea instanței de insolvabilitate a fost menținută.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 aprilie 2015 a fost aprobată hotărîrea Adunării creditorilor din 18 martie 2015 privind destituirea lichidatorului Timotin Veaceslav, fiind numit în funcţie de lichidator Popa Ion, administrator autorizat.
În cadrul derulării procesului de insolvabilitate, la 16 iunie 2015, SC „Trisprocom” SRL, reprezentat de avocatul Corneliu Chisiliţa a depus o cerere prin care a solicitat instanței de insolvabilitate substituirea în tabelul definitiv al creanţelor SA„Mecservice” a creditorului SA „Grupa Financiară” cu SC „Trisprocom” SRL, corectarea erorii de drept material efectuate de instanţa de insolvabilitate în tabelul definitiv al creanţelor debitorului insolvabil prin consemnarea în tabel la creanţele contestate a creditorilor Dascăl Vitalie în sumă de 137 000 lei, Bojic-Burdeinîi Maia în sumă de 19200 lei, Burdeinîi Valeriu în sumă de 31 200 lei, IFPS cu creanţa în sumă de 148,33 lei, SC„Consultimobil Grup” în sumă de 64 338,26 lei, SC „Trisprocom” în sumă de 87 990,49 lei, ÎCS„Red Union Fenosa” a inscripției „creanțe cu titlu provizoriu”, efectuarea modificărilor în privința creditorului Buga Alexandru cu indicarea în tabelul creanţelor ca fiind de rangul VI, fără drept de vot la adunările creditorilor și dispunerea convocării adunării creditorilor SC „Mecservice” SA cu ordinea de zi: raportul lichidatorului Popa Ion cu privire la situaţia acţiunilor civile aflate pe rol în instanţa de judecată, parte a cărei este SC „Mecservice” SA şi aprobarea acţiunilor acestuia în privinţa acţiunilor civile aflate pe rol în instanţe judecătoreşti.
În motivarea cererii a invocat că creanţa creditorului Buga Alexandru este formată din dobînda de întîrziere pentru neexecutarea obligaţiilor debitorului SC „Mecservice” SA la executarea hotărîrii judecătoreşti. Însă, reieșind din pct. 12.6 a Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea în practica judiciară a Legii insolvabilităţii nr. 2 din 24 marie 2014, amenzile, penalităţile şi alte sancţiuni financiare (pecuniare), precum şi cele datoriile cauzate de neexecutarea obligaţiilor sau din neexecutarea lor necorespunzătoare se atribuie la rangul VI - creanțe chirografare de rang inferior.
Prin urmare, cu referire la prevederile art. 144 alin. (8) al Legii insolvabilității susţine că, la momentul admiterii creanței creditorului Buga Alexandru și trecerii acesteia în tabelul creanțelor cu titlu de rangul V s-a admis o eroare esențială, circumstanțe ce constituie temei de efectuare a modificărilor în tabelul definitiv al creanțelor în privința creanței creditorului Buga Alexandru cu indicarea rangului VI, fără drept de vot la adunarea creditorilor.
Totodată, invocînd pct. 12.6 a Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea în practica judiciară a Legii insolvabilităţii nr. 2 din 24 marie 2014 și prevederile art. art. 144 alin. (5), 55 alin. (4) din Legea insolvabilității insistă că în legătură cu faptul examinării în instanțele de judecată a litigiilor parte a cărora este SC „Mecservice” SA și reprezentant al întreprinderii este lichidatorul Popa Ion, în scopul soluționării poziției acestuia în instanța de judecată și neadmiterea omisiunilor procesuale, este necesară convocarea adunării creditorilor SC „Mecservice” SA cu ordinea de zi raportul lichidatorului Popa Ion cu privire la situația acțiunilor civile aflate pe rol în instanța de judecată, parte a căreia este SC „Mecservice” SA și aprobarea acțiunilor lichidatorului Popa Ion în privința acțiunilor civile aflate pe rol în instanțele judecătorești.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 septembrie 2015, contestațiile depuse de Buga Alexandru au fost respinse ca neîntemeiate. Tot prin încheierea din aceiaşi dată Curtea de Apel Chișinău a admis parțial cererea SC „Trisprocom” SRL, fiind substituit în tabelul definitiv al creanțelor SC „Mecservice” SA creditorul SA „Grupa Financiară” cu SC „Trisprocom” SRL și modificat în tabelul definitiv al creanțelor SC „Mecservice” SA rangul creanței cu care a fost inclus debitorul Buga Alexandru din rangul V în rangul VI, în rest cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 29 septembrie 2015, Buga Alexandru a declarat recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate prin care au fost respinse contestaţiile înaintate de el, solicitînd admiterea recursului casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri prin care contestațiile să fie admise.
În motivarea recursului a invocat că la emiterea încheierii instanța s-a limitat doar la faptul că creanţele creditorilor Dascăl Vitalie, Bojic-Burdeinîi Maia, Burdeinîi Valeri, SC „Consultimobil Grup” SRL, ÎCS „Red Union Fenosa” SA şi SC „Trisprocom” SRL sunt confirmate şi justificate prin acte confirmative, însă nu și-a argumentat încheierea prin motivarea în fapt, ce ar cuprinde analiza şi evaluarea probelor în baza cărora s-a stabilit existenţa sau inexistenţa faptelor sau împrejurărilor, care au generat litigiul dat şi motivarea de drept ce ar cuprinde justificarea aplicării în cauza judecată a normelor de drept şi cauza de ce normelor aplicate de către instanţă li s-a dat anume interpretarea dată.
Susţine că cererea de admitere a creanţelor înaintată de ÎCS „RED Union Fenosa” SA la data de 07 august 2014, nu este semnată de nici un reprezentant legal, iar reieșind din prevederile art.170 alin.(1) lit. e) CPC, care indică că instanţa urmează să restituie cererea de chemare în judecată dacă cererea nu este semnată, și art. 141 alin. (1) al Legii insolvabilităţii, care statuează că cererea de admitere a creanţelor are acelaşi regim juridic ca şi cererea de chemare în judecată, cererea de admitere a creanţelor înaintată de ÎCS „RED Union Fenosa” SA nu corespunde prevederilor art.170 alin. (1) lit. e) al CPC şi art.141 alin. (1) al Legii insolvabilităţii și urma să fie restituită.
Mai mult decît atît, documentele pe care se bazează cererea de validare înaintată de ÎCS „RED Union Fenosa” SA nu sunt documente definitive şi irevocabile, precum o hotărâre judecătorească, titlu executoriu, etc., şi respectiv confirmarea creanţelor potenţialilor creditorilor urmează a fi examinată în cadrul unui proces separat, deoarece conform art.144 alin. (4) al Legii insolvabilităţii este o situaţie litigioasă, iar dispunînd respingerea contestației asupra creanței ÎCS„Red Union Fenosa” instanţa a încălcat prevederile art. 170 alin.(1) lit. e), art. 267 alin. (1) CPC, și art. 141 alin.(1), art.144 alin.(4) din Legea insolvabilității Totodată, cu referire la prevederile art. 140 alin. (1), (3), (4) și art. 142 alin. (4) din Legea insolvabilității susține că admiterea creanţelor creditorilor Dascăl Vitalie în sumă de 137 000 lei, Bojic-Burdeinî Maia în sumă de 19 200 lei, Burdeinîi Valeri în sumă de 31 200 lei, SC „Consultimobil Grup” SRL în sumă de 64 338, 26 lei şi SC „Trisprocom” SRL în sumă de 87 990,49 lei în tabelul creanțelor a avut loc în lipsa cererilor de admitere a creanțelor.
Respectiv, instanţa a încălcat prevederile Legii insolvabilităţii, nefiind respectat regimul prevăzut de lege de includere a creanţelor în tabelul definitiv, or, în acest sens Legea insolvabilităţii prevede expres faptul includerii creanţelor în tabelul definitiv în baza unor cerere de admitere şi validare ale creditorilor, care au acelaşi regim juridic ca şi cererile de chemare în judecată, se depun prin cancelaria instanţei şi se consemnează în registrul care urmează a fi ţinut de instanţă.
Cu referire la art.267 alin.(1) Cod civil, care reglementează termenul general de prescripţie extinctivă în interiorul căruia un creditor poate să-şi satisfacă creanţele, afirmă că conform actului de verificare a achitărilor reciproce din 31 decembrie 2010 încheiat între SC „Mecservice” SA şi SC „Consultimobil Grup” SRL termenul de scadenţă a expirat la 30 decembrie 2013, iar conform actului de verificare a achitărilor reciproce din 31 decembrie 2009 încheiat între SC „Mecservice” SA şi SC „Trisprocom” SRL termenul de scadenţă a expirat la 30 decembrie 2012. Iar cu referire la prevederile art. 85 alin. (1) şi (2), 86 alin. (1) din Legea insolvabilității susține că documentele pe care se bazează la validarea creanţelor SC „Consultimobil Grup” SRL şi SC „Trisprocom” SRL nu sunt documente definitive şi irevocabile, precum o hotărâre judecătorească, titlu executoriu, etc, sunt nişte documente primare pasibile de nulitate, deoarece au fost încheiate fraudulos şi respectiv confirmarea creanţelor potenţialelor creditorilor urmează a fi examinată în cadrul unui proces separat, deoarece conform art.144 alin.(4) al Legii insolvabilităţii este o situaţie litigioasă.
Mai indică recurentul că au fost comise încălcări și la stabilirea rangului creanţelor înscrise în tabel iar presupuşii creditori incluşi la rangul II - Dascăl Vitalie în sumă de 137 000 lei, Bojic-Burdeinî Maia în sumă de 19 200 lei şi Burdeinîi Valeriu în sumă de 31 200 lei sunt persoane cu funcţii de răspundere a debitorului - membrii a organelor de conducere a debitorului, a căror creanţe urmează a fi incluse la rangul VI în condiţiile validării acestora. Iar, presupușii creditori incluși la rangul V- SC „Consultimobil Grup” SRL în sumă de 64 338,26 lei SC „Trisprocom” SRL care sunt reprezentate de către Burdeinîi Valerii, sunt persoane afiliate cu Preşedintele Consiliului debitorului SC „Mecservice” SA care este tot Burdeinîi Valerii, a căror creanţe la fel urmează a fi incluse la rangul VI în cazul validării acestora.
În context invocînd reglementările art. 247 alin. (1) art. 43 alin. (6) din Legea insolvabilității menționează că creanțele salariale ale membrilor organelor de conducere ale debitorului precum și creanțele legate de rambursarea împrumuturilor persoanelor afiliate sau interdependente în cazul validării urmează a fi incluse la rangul inferior VI. La data de 12 octombrie 2015, lichidatorul SC „Mecservice” SA în procedura simplificată a falimentului, popa Ion, la fel, a declarat recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate prin care au fost respinse contestaţiile înaintate de Buga Alexandru, solicitînd admiterea recursului casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri prin care contestațiile înaintate de Buga Alexandru să fie admise.
În motivarea recursului a invocat motive similare celor invocate de recurentul Buga Alexandru. La data de 30 septembrie 2015, Buga Alexandru a declarat recurs şi împotriva încheierii instanței de insolvabilitate prin care a fost admisă parţial cererea SC „Trisprocom” SRL, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii în partea dată spre rejudecare în instanța de insolvabilitate.
În motivarea recursului a invocat că încheierea contestată este neîntemeiată și urmează a fi casată, deoarece solicitarea SC „Trisprocom” SA contravine prevederilor art.144 alin. (1) şi (2) din Legea insolvabilității, care indică că debitorul sau creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv, contestaţiile se depun în scris la instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei fixate pentru examinarea valabilităţii creanţelor incluse în tabelul definitiv. Contestaţiile înaintate după termenul prevăzut se declară tardive şi se restituie fără examinare.
Astfel, susține că solicitarea cu privire la rectificarea tabelului creanţelor, constituie de fapt o contestație asupra creanţelor incluse în tabel şi urma a fi efectuată conform prevederilor legii insolvabilităţii. În acest context menționează că nici reprezentantul debitorului şi nici SA „Grupa Financiară” nu au depus contestaţii împotriva creanţei sale, astfel că substituirea creditorului în cadrul procesului de insolvabilitate nu constituie temei pentru repunerea în termen sau pentru efectuarea acţiunilor procesuale neefectuate, iar solicitările înaintate în acest sens urmează a fi examinate în acelaşi regim juridic cu contestaţiile depuse anterior.
Mai mult decît atît, consideră că cererea este înaintată de către o persoana care nu deţine calitatea de participant la proces, or conform Legii insolvabilități, contestaţiile urmează a fi depuse de către debitor sau creditori, însă, în şedinţa de validare a creanţelor din 22 septembrie 2014, nu era depusă de către SC „Trisprocom” SRL o cerere de validare a creanţei, respectiv, ultimul nu a fost recunoscut de către instanţă în calitate de creditor, iar creanța acestuia nu a fost inclusă nici măcar cu titlu provizoriu în tabelul creanţelor. Prin urmare, afirmă că intimatul solictînd substituirea SA „Grupa Financiară” încearcă de a efectua aceleaşi acţiuni procesuale pe care nu le-a efectuat în ședința de validare a creanțelor, însă care sunt tardive, termenul de înaintare a contestaţiilor fiind unul în decădere.
Mai menționează recurentul că în cererea de admitere a creanţelor a anexat acte confirmative a creanței de rangul V în mărime de 6550,00 lei şi a creanţei de rangul VI în mărime de 72.984,52 lei, fapt ce se confirmă și prin formularea din cererea de admitere a creanţei din data de 22 iulie 2014. Totodată, relatează că însăşi debitorul în cererea introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de întreprinderea fondată a indicat că dînsul deține calitatea de creditor și a anexat la cerere actele pe care se bazează creanţa sa.
Susţine că hotărîrea judecătorească cu privire la declararea nulității contractelor în temeiul cărora dînsul a dobândit creanţa faţă de SA „Mecservice” nu a devenit definitivă şi irevocabilă, astfel, nulitatea acestor contracte și ca rezultat nulitatea creanţei ce rezultă din contractele respective nu a fost stabilită printr-un act judecătoresc definitiv şi irevocabil, iar SC „Mecservice” SA nu este persoană împuternicită sau competentă pentru a determina legalitatea sau ilegalitatea unui act al executorului judecătoresc, din care motiv, afirmaţiile debitorului precum că s-a constatat existenţa unor erori esenţiale la validarea creanţelor dînsului sunt eronate. În conformitate cu art. 8 din Legea insolvabilităţii, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Astfel, instanţa de recurs constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi a declarat recursurile la 29 septembrie 2015, 30 septembrie 2015 şi 12 octombrie 2015 în termen, or date care ar atesta recepţionarea de către recurenţii a încheierilor contestate, la materialele cauzei lipsesc. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse din considerentele ce urmează.
Conform art. 144 alin. (1), (2), (3) și (9) din aceeaşi Lege, debitorul şi creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv. Contestaţiile se depun în scris la instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei fixate pentru examinarea valabilităţii creanţelor incluse în tabelul definitiv. Instanţa de insolvabilitate soluţionează contestaţiile în şedinţă de validare sau în cadrul unei alte şedinţe speciale, cu citarea contestatorului, a creditorului care deţine creanţa contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului şi a oricărei alte părţi interesate, după caz.
Instanţa de insolvabilitate soluţionează contestaţia prin încheiere care poate fi contestată cu recurs. Astfel, la caz se constată cu certitudine că încheierea de respingere a contestației împotriva creanţelor validate, este susceptibilă a fi atacată cu recurs. Astfel, după cum rezultă din materialele dosarului prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 iunie 2014 a fost constatată insolvenţa debitorului SC „Mecservice” SA, intentată procedura simplificată a falimentului și desemnat în funcție de lichidator al debitorului SC „Mecservice” SA, II „Timotin Veaceslav”.
Totodată, a fost stabilit că termenul-limită pentru creditori de înregistrare a cererilor de validare a creanţelor pentru întocmirea tabelului definitiv este de 45 zile calendaristice de la data intrării în procedura simplificată a falimentului, iar termenul de verificare a creanţelor de către lichidator şi comunicare a tabelului definitiv a fost stabilit de 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului de înregistrare a cererilor de validare a creanţelor şi a fost numită ședința de validare a creanțelor pentru data de 25 august 2014 orele 14.00.
La 15 septembrie 2014, în instanța de insolvabilitate a fost prezentat tabelul definitiv al creanțelor debitorului insolvabil SC „Mecservice” din 12 septembrie 2014, în care au fost incluși la rangul II (creditori chirografari, creanțe salariale): Dascăl Vitalie cu suma de 137 000 lei, Bojic-Burdeinîi Maia cu suma de 19 200 lei, Burdeinîi Valeriu cu suma de 31 200 lei și IFPS cu creanţa în sumă de 148,33 lei, la rangul V: SC „Consultimobil Grup” cu suma de 64 338,26 lei, SC „Trisprocom” SRL cu suma de 87 990,49 lei, Buga Alexandru cu creanţa în sumă de 79 634,52 lei, ÎCS „Red Union Fenosa” cu creanţa de 96 392,94 lei şi Grupa Financiară cu creanţa în sumă de 870 lei și la rangul VI a fost inclus CS „Red Union Fenosa” cu creanţa în sumă de 17350,73 lei.
Este cert şi faptul că la 15 septembrie 2014, Buga Alexandru a depus contestație cu privire la neadmiterea creanțelor creditorilor Dascăl Vitalie, Bojic-Brdeinîi Maia, Budreinîi Valeriu, SC „Consultimobil Grup”, SC „Tispocom” SRL și ÎCS „Red Union Fenosa” cu radierea creanţelor acestora din tabelul definitiv al creanțelor. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2014, contestațiile înaintate de către Buga Alexandru au fost respinsă ca neîntemeiate. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 decembrie 2014, a fost admis recursul declarat de Buga Alexandru, casată încheierea instanței de insolvabilitate în partea respingerii contestației lui Buga Alexandru şi remisă pricinii în partea casată spre rejudecare în prima instanţă, în rest încheierea instanței de insolvabilitate a fost menținută.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 septembrie 2015, contestațiile depuse de Buga Alexandru au fost respinse ca neîntemeiate. Instanţa de recurs constată că instanţa de insolvabilitate, justificat a dispus respingerea contestaţiilor depuse de Buga Alexandru asupra creanţelor Dascăl Vitalie, Bojic-Brdeinîi Maia, Budreinîi Valeriu, SC „Consultimobil Grup”, SC „Tispocom” SRL și ÎCS „Red Union Fenosa”. În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs reţine prevederile art. 140 alin. (1) şi (2) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, care indică că, dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului.
Cererile de admitere a creanţelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanţă. Cererea de admitere a creanţei se depune în termenul stabilit în hotărîrea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură. Potrivit art. 142 alin. (1), (2) şi (4) al aceleiaşi legi, creanţele se supun procedurii de verificare, prevăzută de prezenta lege, de către administratorul provizoriu sau administratorul insolvabilităţii, sau de lichidator, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii necontestate în termenele prevăzute de legi speciale.
Nu se supun procedurii de verificare creanţele bugetare rezultînd dintr-un document executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale. Administratorul insolvabilităţii/lichidatorul va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri de admitere înregistrate la instanţa de insolvabilitate şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe. Pornind de la prevederile enunţate, instanţa de recurs reţine că în rezultatul verificării mijloacelor de probă oferite de către creditorii ai SC „Mecservice” SA şi anume Dascăl Vitalie, Bojic-Brdeinîi Maia, Budreinîi Valeriu, SC „Consultimobil Grup”, SC „Tispocom” SRL și ÎCS „Red Union Fenosa”, în susţinerea cererii de validare a creanţelor sale, s-a constatat că creanţele sunt întemeiate pe probe justificative.
În conformitate cu prevederile art. 143 alin.(1), (3) şi (4) din Legea insolvabilităţii, ca rezultat al verificărilor făcute în perioada de observare a debitorului, administratorul provizoriu va întocmi şi va înregistra la instanţa de insolvabilitate un tabel preliminar cuprinzînd toate creanţele împotriva patrimoniului debitorului, precizînd că sînt chirografare, garantate, sub condiţie sau nescadente şi arătînd pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul provizoriu. Tabelul preliminar al creanţelor se va prezenta instanţei de insolvabilitate şi se va comunica de îndată debitorului şi creditorilor ale căror creanţe sau drepturi de preferinţă au fost trecute parţial în tabelul preliminar sau respinse, precizînd, totodată, şi motivele.
După intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul va întocmi tabelul definitiv al creanţelor, care va cuprinde toate creanţele înaintate împotriva patrimoniului debitorului la data intentării procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, inclusiv creanţele acceptate în tabelul preliminar. În tabelul definitiv se arată suma solicitată, suma admisă de administratorul insolvabilităţii/lichidator şi rangul de prioritate al creanţei. Tabelul definitiv al creanţelor se aprobă de către instanţa de insolvabilitate la şedinţa de validare a creditorilor.
Cu referire la textele normei citate, în speţă se atestă incontestabil că creanţele lui Dascal Vitalie în sumă de 137000 lei, Bojic-Burdeinîi Maia în sumă de 19 200 lei, Burdeinîi Valeriu în sumă de 31 200 lei, SC „Consultimobil Grup” în sumă de 64 338,26 lei, SC „Trisprocom” în sumă de 87 990,49 lei, ÎCS „Red Union Fenosa” în sumă de 96 392,94, au fost acceptate de către administratorul insolvabilităţii şi trecute în tabelul definitiv al creanţelor, ca rezultat al verificărilor acestora făcute în perioada de observare a debitorului. Astfel, după cum corect a reţinut şi instanţa de insolvabilitate, se constată că creanţele lui Dascăl Vitalie, Bojic-Brdeinîi Maia, Budreinîi Valeriu, SC „Consultimobil Grup”, SC „Tispocom” SRL și ÎCS „Red Union Fenosa” faţă de SC „Mecservice” SA sunt certe, scadente şi pasibile de a fi validate în mărimea stabilită în tabelul definitiv al creanţelor înaintate faţă de SC „Mecservice” SA.
Or, din materialele cauzei rezultă cu certitudine că creanţele creditorilor Dascal Vitalie în sumă de 137 000 lei, Bojic-Burdeinîi Maia în sumă de 19 200 lei şi Burdeinîi Valeriu în sumă de 31 200 lei reprezintă creanţe salariale, ce se confirmă prin deciziile Consiliului SC „Mecservicef” din 21 februarie 2012 şi 09 decembrie 2012, fapt ce respinge argumentul recurenţilor în sensul că creanţele acestora au fost incluse în tabelul creanţelor în lipsa cererilor de admitere a creanţelor, or, în tabelul creanţelor se include suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul insolvabilităţii. În acest context nu pot fi reţinute nici argumentele recurenţilor cu referire la faptul că cererea de repunere în termen şi admitere a creanţei creditorului Mia Bojic- Burdeinîi, prin încheierea instanţei de insolvabilitate din 27 octombrie 2014, menţinută prin decizia Curţii Supreme de justiţie din 24 decembrie 2014, a fost respinsă.
Aceasta deoarece, prin actele de dispoziţie menţionate, a fost respinsă repunerea în termen şi admiterea creanţei suplimentare înaintată de Maie Bojic-Burdeinîi în sump de 14 000 lei ce reprezintă salariul neachitat, pentru funcţia de membru a Consiliului SA „Mecservice2, pentru întreagă perioadă de valabilitate a mandatului din 09 decembrie 2009-09 decembrie 2013. Totodată, instanţa de recurs constată că creanţa SC „Consultimobil Grup” în sumă de 64 338,26 lei este reflectată în evidenţa contabilă a debitorului şi confirmată prin actul de recunoaştere a cheltuielilor reciproce din 31 decembrie 2010, iar creanţa SC „Trisprocom” SRL în sumă de 87 990,49 lei rezultă din contractul de împrumut din 14 noiembrie 2008 şi este confirmată prin actul de verificare din 31 decembrie 2009 şi actul de recunoaştere a datoriei, respectiv, fiind întemeiate pe probe justificative.
Nu pot fi reținute argumentele recurenţilor precum că documentele pe care se bazează validarea creanţelor SC „Consultimobil Grup” şi SC „Trisprocom” SRL nu sunt documentate definitiv şi irevocabil, precum o hotărîre judecătorească, titlu executoriu, etc., deoarece la materialele pricinii nu sunt probe care ar confirma motive de nulitate a acestor acte, sau că acestea au fost contestate în modul prevăzut de lege. Pentru aceste motive urmează a fi respinsă şi afirmaţiile recurenţilor precum că confirmarea creanţelor potenţialilor creditori urmează a fi examinată în cadrul unui proces separat, prin prisma art. 144 alin.(4) al Legii insolvabilităţii.
De asemenea, nu pot fi reținute nici argumentele recurenţilor privind expirarea termenului de prescripție prevăzut de art.267 alin.(1) Cod civil, or, în cazul din speță, nu sunt aplicabile prevederile generale prevăzute de Codul Civil, or, se aplică normele speciale prevăzute de Legea insolvabilității, creanţele SC „Consultimobil Grup” şi SC „Trisprocom” SRL nefiind expirate din considerentul reconfirmării datoriilor de către SC „Mecservice” SA. Cît priveşte, creanţa ÎCS „Red Union Fenosa” SA în sumă de 96 392,94 lei, instanţa de recurs reţine că aceasta a fost confirmată prin actul de verificare din 23 iunie 2014, fapt care la fel exclude aplicarea la caz termenul de prescripția prevăzută de art.267 alin.(1) Cod civil.
Iar, faptul că cererea de admitere a creanţei înaintată instanţei de insolvabilitate la data de 07 august 2014 din numele ÎCS „Red Union Fenosa” nu este semnată, după cum corect a menţionat instanţa de insolvabilitate, nu constituie temei pentru excluderea creanţei din tabelul definitiv al creanţelor debitorului insolvabil SC „Mecservice” SA, care nu a înaintat careva obiecţii în acest sens, cît şi nu a contestat creanţa pretinsă. Ca urmare, se constată ca lipsite de suport argumentele invocate în recursurile declarate de Buga Alexandru şi lichidatorul SA „Mecservice” în procedura simplificată a falimentului, Ion Popa, în dezacordul cu încheierea instanţei de insolvabilitate prin care contestaţiile lui Buga Alexandru au fost respinse, fapt ce dictează respingerea acestora.
Totodată, instanţa de recurs constată a fi neîntemeiat şi recursul lui Buga Alexandru declarat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2015, prin care a fost admisă parțial cererea SC „Trisprocom” SRL, fiind substituit în tabelul definitiv al creanțelor SC „Mecservice” SA creditorul SA „Grupa Financiară” cu SC „Trisprocom” SRL și modificat în tabelul definitiv al creanțelor SC „Mecservice” SA rangul creanței cu care a fost inclus debitorul Buga Alexandru din rangul V în rangul VI, în rest cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. În susţinerea acestei concluzii instanţa de recurs reţine prevederile art. 556 alin.(1) Cod civil, care stabileşte că, o creanţă transmisibilă şi sesizabilă poate fi cesionată de titular (cedent) unui terţ (cesionar) în baza unui contract.
Din momentul încheierii unui astfel de contract, cedentul este substituit de cesionar în drepturile ce decurg din creanţă. Raportând aceste prevederi la împrejurările cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine drept corectă constatarea instanţei de insolvabilitate cu privire la faptul că prin contratul cesiunii de creanţă din 08 aprilie 2015 SA „Grupa Financiară” a cesionat către SRL „Trisprocom” creanţa în sumă de 870 lei faţă de SA „Mecservice”, care întruneşte condiţiile legale a unui act juridic şi care permite substituirea creditorului SA „Grupa Financiară” cu cesionarul SC „Trisprocom” SRL, fapt corect reţinut şi de prima instanţă.
Confirm art. 144 alin.(8) al Legii insolvabilităţii, după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor prevăzut la alin.(2) şi pînă la încetarea procesului, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul creanţelor în cazul descoperirii unui fals sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărîtoare necunoscute pînă atunci. Potrivit art. 42 alin. (1), creditor chirografar este creditorul negarantat care, la momentul intentării procesului de insolvabilitate, are o creanţă patrimonială faţă de debitor.
Iar în conformitate cu prevederile art. 43 alin.(2) al aceleiaşi legi, creanţele chirografare de rang inferior (rangul VI) se împart în clase, dintre care fac parte amenzile, penalităţile şi alte sancţiuni financiare (pecuniare), precum şi cele cauzate de neexecutarea obligaţiilor sau din executarea lor necorespunzătoare. Din suportul probatoriu prezent la materialele pricinii rezultă că creanţa creditorului Buga Alexandru este formată din dobînda rezultată din întîrzierea executării a documentelor executorii, calculată prin încheierea executorului judecătoresc Ciobanu Ruslan din 03 aprilie 2013, cît şi cheltuielile de executare. Prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor enunţate şi ţinînd cont de natura creanţei a creditorului Buga Alexandru, instanţa de recurs reţine drept corectă constatarea primei instanţe că aceasta urmează a fi inclusă în ra ngul VI şi nu la rangul V, cum este reflectat în tabelul definitiv al creanţelor SA „Mecservice”.
Pe cale de consecinţă, se constată a fi neîntemeiat argumentul recurentului cu referire la faptul că cererea de rectificare a tabelului creanţelor a fost înaintată de o persoană care nu deţine de calitatea de participant la proces, or, cum a fost menţionat supra SC „Trisprocom” SRL a obţinut calitate de creditor ai SA „Mecservice” în rezultatul cesionării creanţei SA „Grupa Financiară”, care a fost inclusă în tabelul definitiv al creanţelor SA „Mecservice”, valabilitatea căreia nu a fost contestată, respectiv, prin prisma art. 44 a Legii insolvabilităţii, în cazul cesiunii creanţei, natura şi rangul creanţei nu se modifică. Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural de către instanța de insolvabilitate, respectiv nu constituie temei pentru casare a încheierii recurate, şi urmează a fi respinse.
Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierile contestate sunt întemeiată şi legale, iar argumentele invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile şi de a menţine încheierile Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se resping recursurile declarate de către Buga Alexandru şi lichidatorul Societăţii pe Acţiuni „Mecservice” în procedura simplificată a falimentului, Ion Popa.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2015, prin care a fost admisă parțial cererea Societății Comerciale „Trisprocom” Societate cu Răspundere Limitată, fiind substituit în tabelul definitiv al creanțelor Societății Comerciale „Mecservice” Societate pe Acțiuni creditorul Societatea pe Acțiuni „Grupa Financiară” cu Societatea Comercială „Trisprocom” Societate cu Răspundere Limitată, și modificat în tabelul definitiv al creanțelor Societății Comerciale „Mecservice” Societate pe Acțiuni rangul creanței cu care a fost inclus debitorul Buga Alexandru din rangul V în rangul VI şi încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 septembrie 2015, prin care au fost respinse contestațiile înaintate de către Buga Alexandru, în cauza civilă privind derularea procesului de insolvabilitate intentat în privinţa Societăţii Comerciale „Mecservice” Societate pe Acțiuni.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Oleg Sternioală Petru Moraru