- Dosarul nr.
- 2rh-371/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 decembrie 2015
- Părțile
- Grabazei Serghei vs Zubcu Igor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-371/15 — Anularea recipiselor
prima instanţă: G. Bîrnaz dosarul nr.2rh-371/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliţa şi L. Popova instanţa de recurs: V. Clevadî, G. Stratulat şi S. Moldovan ÎNCHEIERE 16 decembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând cererea de revizuire depusă de avocatul Sochirca Stela în interesele lui Grabazei Serghei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Grabazei Serghei împotriva lui Zubcu Igor cu privire la anularea recipiselor şi recunoaşterea acestora ca fiind lipsite de efecte juridice, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 02 septembrie 2015, prin care s-a respins recursul declarat de Grabazei Serghei şi s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, prin care s-a respins cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Grabazei Serghei şi s-a acordat apelantului termen pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat c o n s t a t ă La 26 septembrie 2014 Grabazei Serghei a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Zubcu Igor cu privire la declararea nulităţii recipiselor şi recunoaşterea acestora ca fiind lipsite de efecte juridice.
În motivarea cererii de chemare în judecată Grabazei Serghei a indicat că în anul 2009 în calitate de administrator al societăţii cu răspundere limitată ,,Cicoris&Co” a întocmit un şir de înscrisuri, unele din ele fiind distruse din motiv de inutilitate, altele ca fiind încheiate fără intenţia de a produce efecte juridice. În circumstanţe necunoscute Zubcu Igor, cu care era în relaţie de prietenie, a intrat în posesia unui şir de înscrisuri, prin care se confirmă că a împrumutat de la acesta bani, recipise pe care le considera distruse. La 26 noiembrie 2012 şi 28 iunie 2013 Zubcu Igor a depus la Judecătoria Botanica mun. Chişinău cereri de chemare în judecată cu privire la restituirea mijloacelor băneşti în baza acestor recipise.
Originalele recipiselor au fost anexate la materialele cauzei nr. 2-4972/12. Întocmirea acestor recipise nu a fost efectuată cu intenţia de a produce efecte juridice, ceea ce se probează şi prin neîndeplinirea cerinţelor obligatorii pentru valabilitatea actului juridic. A mai invocat jurisprudenţa Curţii Suprem de Justiţie, prin care s-a constatat că recipisa sau alt înscris nu pot servi temei pentru încasarea sumei împrumutului, dacă aceste înscrisuri nu conţin informaţii despre părţile contractului de împrumut. Cere Grabazei Serghei anularea recipiselor din 27 mai 2009, prin care a împrumutat de la Zubcu Igor suma de 26 000 Euro, a recipisei din 01 decembrie 1 2009 prin care a împrumutat de la Zubcu Igor suma de 7 000 Euro şi recipiselor din 30 decembrie 2009, prin care a împrumutat de la Zubcu Igor sumele de 26 000 Euro, 14 400 Euro şi 15 600 Euro şi recunoaşterea recipiselor ca fiind lipsite de efecte juridice(f.d.
4-7). Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 24 martie 2015 s-a respins ca fiind neîntemeiată şi tardivă acţiunea lui Grabazei Serghei. S-a încasat de la Grabazei Serghei în beneficiul lui Zubcu Igor cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 5 000 lei. S-a încasat de la Grabazei Serghei în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 24 900 lei (f.d. 59, 65-68). La 15 aprilie 2015 Grabazei Serghei a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 24 martie 2015 şi fără plata taxei de stat (f.d. 64). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2015 nu s-a dat curs cererii de apel, s-a acordat lui Grabazei Serghei termen pentru achitarea taxei de stat în mărime de 18 675 lei şi prezentarea apelului motivat până la 03 iunie 2015, ora 10.00, în caz contrar apelul va fi restituit (f.d.
73-74). La 27 mai 2015 Grabazei Serghei a depus apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 24 martie 2015, solicitând admiterea acestuia, scutirea de la plata taxei de stat, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea pricinii la rejudecare. În susţinerea demersului de scutire de la plata taxei de stat Grabazei Serghei a indicat că nu dispune de mijloace financiare pentru achitarea taxei de stat, deoarece nu este angajat în câmpul muncii şi nu deţine bunuri mobile şi imobile în proprietate (f.d. 76-80). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015 s-a respins demersul lui Grabazei Serghei cu privire la scutirea de la plata taxei de stat. S-a acordat lui Grabazei Serghei termen până la 24 iunie 2015 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 18 675 lei (f.d.
91-94). La 24 iunie 2015 Grabazei Serghei a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii şi emiterea unei noi încheieri de scutire de la plata taxei de stat. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 02 septembrie 2015 s-a respins recursul declarat de Grabezei Serghei şi s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2015 s-a restituit cererea de apel declarată de Grabazei Serghei pe motivul neîndeplinirii indicaţiilor instanţei de apel. Prin mandatul din 23 ianuarie 2015 avocatul Sochirca Stela a fost împuternicită de Grabazei Serghei să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (f.d.
128). La 27 octombrie 2015 avocatul Sochirca Stela a depus în interesele lui Grabazei Serghei cerere de revizuire a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 02 septembrie 2015, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei şi emiterea unei decizii de admitere a cererii de scutire parţială de la plata taxei de stat. În motivarea cererii de revizuire avocatul Sochirca Stela a indicat că taxa de stat care urmează a fi achitată este excesivă în raport cu resursele lui Grabazei Serghei şi reprezintă o restricţie neproporţională a dreptului de acces la o instanţă. 2 Temei de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă. Articolul 452 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă prevede că instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. Articolul 452 alin. (3) Codul de procedură civilă care prevede comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată nu a fost modificat. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.
Coroborând prevederile art. 452 alin. (1) Codul de procedură civilă cu art. 444 acelaşi Cod, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii diferite privitor la citarea şi participarea părţilor la judecarea recursurilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de revizuire depusă de avocatul Sochirca Stela în interesele lui Grabazei Serghei este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. Temeiurile pentru revizuirea hotărârilor judecătoreşti irevocabile de către legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 451 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă. În conformitate cu art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
Din sensul acestei norme de drept rezultă că circumstanţele sau faptele esenţiale ale pricinii nu erau cunoscute revizuentului anterior, dar existau la momentul pronunţării hotărârii şi au fost descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, iar revizuentul trebuie să dovedească că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Contrar normelor de drept citate, avocatul Sochirca Stela nu a indicat în cererea de revizuire circumstanţele sau faptele esenţiale, care nu au fost cunoscute revizuentului, dar existau la momentul pronunţării hotărârii şi au fost descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă şi nu a prezentat careva probe în acest sens.
3 Aşadar, cererea de revizuire depusă de avocatul Sochirca Stela în interesele lui Grabazei Serghei nu se încadrează în prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă şi urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. În afară de aceasta, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care se declanşează la cererea persoanei interesate, dacă este prezent motivul conţinut în lege ca temei, aceasta reprezentând, de fapt, solicitarea desfiinţării hotărârii indicate şi pronunţarea altei hotărâri, diferite de prima. O cerere care nu conţine nici unul din aceste temeiuri nu poate fi admisă, deoarece este inadmisibilă încercarea de rediscutare a unei hotărâri irevocabile.
Or, admiterea arbitrară a cererii de revizuire va duce în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Pîrnău şi alţii vs. Moldova din 31 ianuarie 2012). Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de avocatul Sochirca Stela în interesele lui Grabazei Serghei împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 02 septembrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Grabazei Serghei împotriva lui Zubcu Igor cu privire la anularea recipiselor şi recunoaşterea acestora ca fiind lipsite de efecte juridice. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 4