2ra-2585/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă: A.Bostan dosarul nr. 2ra-2585/15 instanţa de apel: A.Panov, M.Moraru, A.Minciuna DECIZIE 09 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, Judecător: Tatiana Vieru, Judecători: Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală, Petru Moraru, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Roșca Oleg, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Roșca Oleg împotriva lui Cazacu Iurie cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Roșca Oleg, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 19 ianuarie 2015, c o n s t a t ă: La 12 martie 2014, reclamantul Roșca Oleg s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva lui Cazacu Iurie cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 15 decembrie 2009, a încheiat un contract de împrumut cu Cazacu Iurie, avînd ca obiect transmiterea către ultimul a sumei de 16132 dolari SUA, cu termenul definitiv de rambursare până la data de 15 martie 2010, adică pe un termen de 3 luni. Afirmă reclamantul că, la scadență pîrîtul nu a executat obligațiunea asumată, nu a restituit împrumutul. Totodată, multiplele solicitări adresate pîrtului de a restitui în mod extrajudiciar suma menționată nu s-au soldat cu succes. Solicită reclamantul Roșca Oleg, încasarea din contul lui Cazacu Iurie în beneficiul său a împrumutului în sumă de 16132 dolari SUA și a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 19 ianuarie 2015, cererea de chemare în judecată depusă de către Roșca Oleg a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.73). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015, a fost respins apelul declarat de către Roșca Oleg, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 19 ianuarie 2015 (f.d.106). 1 Nefiind de acord cu actele judecătoreşti enunţate, la 07 august 2015, Roșca Oleg a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015 şi hotărârii Judecătoriei Hîncești din 19 ianuarie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea cu privire la încasarea datoriei să fie admisă în sensul declarat.

În motivarea cererii de recurs s-a indicat că, la caz, atît decizia instanţei de apel cît şi hotărîrea instanţei de fond sunt ilegale și neîntemeiate și care urmează a fi casate, pe motiv că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, cu atît mai mult că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea.

Astfel, susţine recurentul că instanţele ierarhic inferioare întru argumentarea cerinţelor, greşit au invocat faptul că recipisa încheiată între părți din 15 decembrie 2009 este un act juridic simulat, incorect aplicînd prevederile art. 221 alin. (2) Cod Civil, or, potrivit circumstanţelor de fapt, care se constată din declaraţiile martorului Țurcan Ilie, precum și din însuși contractul de împrumut (recipisa din 15.12.2009) rezultă că în relaţiile dintre părţi nu există acte simulate, pe motiv că, prin recipisa enunțată intimatul Cazacu Iurie a primit suma de 16123 dolari SUA și s-a obligat să o restituie.

La fel, s-a indicat că chiar dacă între părţi iniţial a avut loc un act juridic în baza căruia intimatul Cazacu Ion a primit suma de 16132 dolari SUA, în acest sens avînd obligaţia de a procura careva bunuri pentru recurent, iar ulterior ca urmare a neexecutării acestei obligaţii, părţile de comun acord au stabilit că suma vizată să rămână cu titlu de împrumut şi să fie restituită ulterior. Prin urmare, în prezenta speță nu suntem în situaţia unui act simulat, ci în situaţia unei novaţii. Or, prin recipisa sus-indicată se constată anume faptul că intimatul Cazacu Iurie a primit suma de 16123 dolari SUA de la Roşca Oleg şi s-a obligat să o restituie, condiție ce nu se atestă la caz.

De menționat că, anume acest argument a fost invocat și în cererea de apel motivată, însă instanța de apel a trecut cu vederea argumentul respectiv, evitînd să se expună pe marginea acestuia, motiv ce impune casarea deciziei instanței de apel, or, prin neoferirea răspunsurilor la toate argumentele invocate de părți, instanța a adus atingere dreptului la un proces echitabil, consființit de art. 6 CEDO. În rezultat, instanţele de judecată s-au eschivat de la exercitarea obligaţiei impusă prin lege – înfăptuirea actului de justiţie, au examinat superficial circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate circumstanțele și probele existențe ale cauzei, pronunțînd hotărîri ilegale și neîntemeiate de respingere a acţiunii, astfel fiind încălcat în mod direct dreptul său la judecarea în mod echitabil a cauzei (f.d.118-121).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Din actele pricinii rezultă că, decizia recurată cu recurs a fost pronunţată la 10 iunie 2015 (f.d.106), iar recursul a fost depus la 07 august 2015 (f.d.118). 2 Astfel, prin prisma prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, instanţa de recurs constată că recursul depus de către Roşca Oleg a fost declarat în termen. Examinând motivele invocate în cererea de recurs în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat, care urmează a fi respins cu menținerea integrală a deciziei instanţei de apel.

În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art. 442 alin. (1) CPC, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să mențină decizia instanței de apel şi hotărârea primei instanțe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Astfel, Colegiul judiciar incotestabil a stabilit că, conform recipisei din 15 decembrie 2009, încheiată între părțile din litigiu Roșca Oleg și Cazacu Iurie, în baza căreia reclamantul își întemeiază pretențiile, se deduce că, Cazacu Iurie ar fi împrumutat de la Roșca Oleg suma de 16132 dolari SUA, obligîndu-se în timp de trei luni de a compensa prin muncă banii împrumutați (f.d.f.d.

5,60). Din considerentul că, Cazacu Iurie nu a restituit suma împrumutată în termenul prevăzut, Roșca Oleg s-a adresat în instanţa de judecată cu prezenta acţiune, solicitînd încasarea din contul lui Cazacu Iurie în beneficiul său a împrumutului în sumă de 16132 dolari SUA și a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei (f.d.1-4). Fiind investită cu examinarea pricinii în cauză, prima instanță având ca obiect încasarea datoriei, a ajuns la concluzia netemeiniciei acțiunii cu respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată (f.d.78-81). Judecând apelul declarat de către Roșca Oleg, instanţa de apel a găsit necesar de a-l respinge şi a menţine hotărârea primei instanţe, considerând că aceasta este întemeiată şi legală (f.d.107-110).

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluzia instanţelor ierarhic inferioare despre necesitatea respingerii acţiunii justă, ea avînd la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, conform cerinţelor art. 130 CPC RM. Instanțele de judecată inferioare au stabilit corect situaţia de fapt şi de drept în prezenta speță, au dat o apreciere obiectivă probelor administrate şi au emis hotărîri întemeiate şi legale care corespund legislaţiei în vigoare. Astfel, potrivit art. 118 CPC RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

Partea care nu a exercitat pe deplin obligaţia de a dovedi anumite fapte este în drept să înainteze instanţei judecătoreşti demers prin care să solicite audierea părţii adverse în privinţa acestor fapte dacă solicitarea nu se referă la circumstanţele pe care instanţa le consideră dovedite. Circumstanţele care au 3 importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sînt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. În cazul nerespectării prevederilor legii privind legalizarea probelor ori al pierderii unui document autentic, efectul defavorabil al nedovedirii afirmaţiilor referitoare la circumstanţele de fapt ale pricinii va cădea asupra părţii sau altui participant la proces care a avut posibilitatea şi care trebuia să se asigure pînă la judecată cu probă veridică fără a suscita îndoieli.

Totodată, conform art. 121 CPC RM, instanţa judecătorească reţine spre examinare şi cercetare numai probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existenţa sau inexistenţa de circumstanţe, importante pentru soluţionarea justă a cazului, iar art. 122 CPC RM, prevede că, circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante. Admisibilitatea probelor se determină în conformitate cu legea în vigoare la momentul eliberării lor. Se consideră inadmisibile probele obţinute cu încălcarea prevederilor legii, cum ar fi inducerea în eroare a participantului la proces, încheierea actului de către o persoană neîmputernicită, încheierea defectuoasă a actului procedural, alte acţiuni ilegale.

Se consideră inadmisibile probele ce nu au fost prezentate de participanţii la proces pînă la data stabilită de judecător, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 204 şi art. 372 alin.(1). Dispoziția art. 867 alin. (l) Cod civil, reglementează expres că, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date. În sensul normei citate, este de înţeles că contractul de împrumut reprezintă o înţelegere (acord) conform căreia împrumutătorul se obligă să dea în proprietate împrumutatului bani sau alte bunuri fungibile, iar ultimul se obligă să restituie aceiaşi sumă de bani sau bunuri de acelaşi gen, calitate sau cantitate.

La fel, contractul de împrumut impune condiţia ca în cazul împrumuturilor băneşti predarea cu titlu de împrumut în vederea încheierii contractului să fie efectuată în aşa mod încât împrumutatul să poată dispune de sumele împrumutate din momentul acordării împrumutului. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră oportun de a reitera în prezenta speță și prevederile art. 221 alin. (1) Codul civil, care statuează că, actul juridic încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este nul. În interpretarea corectă a normei enunţate, instanţa de recurs relevă că, actele juridice fictive au menirea să creeze o aparenţă juridică pentru terţi şi implică o neconcordanţă intenţionată între voinţa reală şi voinţa declarată, care are ca scop amăgirea terţilor.

Astfel, actul juridic încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este lovit de nulitate absolută, deoarece în cazul acestui act lipseşte unul din elementele definitorii ale actului juridic consfinţit în 4 art. 195 – intenţia de a da naştere, modifica, sau stinge drepturi şi obligaţii civile. Manifestarea de voinţă în cazul actului juridic fictiv este falsă şi are ca scop inducerea în eroare a altor persoane, creând aparenţa existenţei actului juridic în realitate.

Respectiv, motivele actelor juridice fictive pot fi diferite, cum ar fi ocolirea unor dispoziţii legale imperative, fraudarea fiscului sau a creditorilor, ascunderea faţă de public a anumitor operaţii juridice etc. Raportând la caz cadrul legal enunţat şi reieşind din constatările enunțate, Colegiul judiciar reține că, instanţele ierarhic inferioare corect şi întemeiat au concluzionat netemeinicia pretențiilor recurentului-reclamant Roșca Oleg, or, recipisa în baza căreia ultimul își întemeiază pretențiile, este una simulată, deoarece părțile la momentul semnării acesteia, prin simulație au manifestat intenția de a ascunde un alt act juridic, în realitate avîndu-se în vedere o pretinsă tranzacție de vînzare-cumpărare, prin care Cazacu Iurie şi-ar fi asumat obligaţia de achiziţionare a unor obiecte materiale pentru reclamntul Roşca Oleg - fapt pentru care a primit de la ultimul suma de 16000 dolari SUA.

Prin urmare, cele relatate mai sus indică asupra faptul că, tranzacţia rezultată din recipisa din 15 decembrie 2009 nu a avut loc în realitate, tranzacţia fiind doar una aparentă, fără intenţia de a produce efecte juridice, fapt ce contravine normelor imperative şi respectiv, este lovită de nulitate absolută în virtutea legii, or, nu este clar modul de executare a obligaţiilor, fiind menţionat că suma primită urmează a fi compensată (recuperată) prin muncă de către pîrîtul-intimat Cazacu Iurie.

Cît privesc argumentele recurentului Roșca Oleg precum că, în prezenta speță nu suntem în situaţia unui act simulat, ci în situaţia unei novaţii, pe motiv că, prin recipisa încheiată între părți la 15 decembrie 2009 se constată anume faptul că intimatul Cazacu Iurie a primit suma de 16123 dolari SUA de la Roşca Oleg şi s-a obligat să o restituie, acestea sunt neîntemeiate și care urmează a fi respinse, în situația în care, fiind un contract, novaţia trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate cerute pentru fiecare contract sub sancţiunea nulităţii: consimţămîntul părţilor, obiect, capacitatea de a face acte juridice civile şi cauza. În privinţa capacităţii de a face acte juridice civile, Codul civil conţine o precizare referitoare la faptul că novaţia nu operează decît între persoane capabile de a contracta, adică între persoane care au capacitate deplină de exerciţiu.

Alături de condiţiile generale precizate, novaţia trebuie să îndeplinească şi alte condiţii specifice: existenţa unei obligaţii valabile care să se stingă, iar obligaţia nouă trebuie să se deosebească de cea veche printr-un element nou. În lipsa acestui element nou care poate fi una dintre părţi, obiectul, cauza sau modificarea unei modalităţi a raportului juridic, nu poate exista novaţie. Această intenţie a părţilor de a transforma vechea obligaţie într-una nouă trebuie să fie clar exprimată, condiție ce nu se atestă în prezenta speță.

Or, după cum s-a menționat supra între părţile din litigiu a avut loc o tranzacţie de vînzare-cumpărare a bunurilor şi nu de împrumut bănesc - fapt confirmat în cadrul cercetării judecătoreşti atît de reclamantul-recurent Roșca Oleg, cît şi de martorul audiat, cu atît mai mult că, recipisa semnată de către pîrîtul 5 - intimat Cazacu Iurie nu conţine elementele de valabilitate a actului juridic - nu conţine detalierea bunului – obiect al tranzacţiei de vînzare-cumpărare, caracteristicele acestuia, cantitatea, preţul etc., motiv pentru care nu poate fi recunoscut valabil. În această ordine de idei urmează de remarcat şi dispoziţiile art. 195 Cod civil, care stipulează că actul juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile.

Astfel, prin prisma normei enunțate, instanța de recurs relevă că doar semnarea contractului de împrumut nu demonstrează şi existenţa raporturilor juridice între părţi, care ar permite admiterea acţiunii cu privire la încasarea datoriei. Or, prin noţiunea de act juridic în sensul art. 195 Cod civil, este de înţeles că unul din elementele definitorii ale actului juridic civil este manifestarea de voinţă. Având drept scop crearea, modificarea ori stingerea unor raporturi cu alte persoane, voinţa autorului actului juridic civil trebuie să fie manifestată, exteriorizată. Eficacitatea acestei voinţe depinde de posibilitatea altor persoane de a lua cunoştinţă de ea. Manifestarea de voinţă trebuie să provină de la un subiect de drept civil - persoană fizică sau persoană juridică, întrucât actul juridic civil este un act volitiv şi conştient.

Manifestarea de voinţă trebuie să fie îndreptată spre producerea efectelor juridice: naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile. Intenţia de a produce efecte juridice este un element necesar al actului juridic civil, astfel încât aceste efecte nu se pot produce, conform legii, decât dacă o asemenea intenţie a existat, condiții ce la caz nu se atestă. Totodată, argumentul invocat de recurent în privinţa faptului că instanţele ierarhic inferioare au aplicat eronat normele de drept procedural, este declarativ şi nu constituie temei juridic de admitere a recursului în sensul declarat, nefiind prezentate careva probe care ar dovedi contrariul.

Alte argumentele invocate de recurent în susţinerea poziţiei sale, nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs, deoarece se combat cu cele invocate mai sus şi se referă la circumstanţele, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de instanţa de apel, având la bază cumulul de probe, care au fost administrate şi apreciate cu respectarea normelor de drept procedural şi susţinute de normele de drept material. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţele de judecată au elucidat pe deplin circumstanţele cauzei, au aplicat corect normele materiale, au adoptat hotărîri întemeiate și legale cu respectarea normelor de procedură, iar cererea de recurs este neîntemeiată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul, cu menţinerea deciziei instanţei de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Roșca Oleg. 6 Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 19 ianuarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Roșca Oleg împotriva lui Cazacu Iurie cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecător: Tatiana Vieru Judecători: Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Petru Moraru Valentina Clevadî 7