- Dosarul nr.
- 2rac-327/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 decembrie 2015
- Părțile
- ÎM LKW Aleks Spedition SRL vs SRL Birlic 95
- Pe scurt
- Contractul de transport. Prezentarea reclamaţiilor. Termenul de prescripţie în contractul de transport. Dobînda de întîrziere.
2rac-327/15 — Încasarea sumei
Dosarul nr. 2rac-327/15 prima instanţă:M. Muruianu instanţa de apel: N. Traciuc, I. Cotruţă, E. Fistican DECIZIE 02 decembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru, Judecătorii Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală, Petru Moraru examinând recursul declarat de întreprinderea mixtă „LKW-Aleks Spedition” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de întreprinderea mixtă „LKW-Aleks Spedition” societate cu răspundere limitată împotriva societăţii comerciale „Birlic-95” societate cu răspundere limitată şi Novicov Serghei privind încasarea sumei, şi la acţiunea reconvenţională formulată de societatea comercială „Birlic-95” societate cu răspundere limitată împotriva întreprinderii mixte „LKW-Aleks Spedition” societate cu răspundere limitată privind încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de societatea comercială „Birlic-95” societate cu răspundere limitată, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 08 octombrie 2014 şi pronunţată o nouă hotărîre, c o n s t a t ă La 03 septembrie 2013, întreprinderea mixtă „LKW-Aleks Spedition” societate cu răspundere limitată a înaintat cererea de chemare în judecată împotriva societăţii comerciale „Birlic-95” societate cu răspundere limitată şi Novicov Serghei privind încasarea sumei. În motivarea acţiunii a invocat reclamantul că, în conformitate cu contractul de transport nr. 878/1 din 27 februarie 2013, încheiat între ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL şi SC „Birlic-95” SRL, precum şi cu comanda înaintată, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a prestat servicii, iar SC „Birlic-95” SRL şi-a asumat obligaţia de a achita serviciile respective. Susţine reclamantul că, au fost îndeplinite 2 curse, fiind asigurată transportarea încărcăturilor în interesul pîrîtului din Germania către Republica Moldova.
Deşi reclamantul şi-a îndeplinit pe deplin şi în modul corespunzător obligaţiile asumate, pîrîtul nu a achitat serviciile îndeplinite, subliniind că, serviciile, în partea în care se 1 solicită a fi încasată valoarea lor de la pîrît, au fost recepţionate fără obiecţii sau pretenţii. Menţionează că, înţelegerea părţilor a fost întocmită în scris, iar îndeplinirea serviciilor se demonstrează prin acte scrise, semnate şi ştampilate de ambele părţi. Conform contractului nominalizat supra, termenul de plată a facturilor este de 30 de zile. Facturile au fost emise cu data de 07 martie 2013 şi 22 martie 2013, astfel, la data depunerii acţiunii, fiind depăşit termenul de plată, au devenit scadente. Mai susţine reclamantul că, Novicov Serghei a garantat şi a promis achitarea de către SC „Birlic-95” SRL, în termenii stabiliţi, a datoriei.
Solicită ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, încasarea, în mod solidar, din contul lui Novicov Serghei şi SC „Birlic-95” SRL, în beneficiul ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, a datoriei în mărime de 71577,45 de lei; a dobânzii de întârziere în mărime de 7010,67 de lei; cheltuielile pentru taxa de stat şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 3000 de lei. La 10 decembrie 2013, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a depus cerere de concretizare a acţiunii prin care a solicitat încasarea din contul lui Novicov Serghei şi SC „Birlic-95” SRL, în mod solidar, în beneficiul ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, a datoriei în mărime de 71577,45 de lei, a dobânzii de întârziere în mărime de 7010,67 de lei; cheltuielile de judecată, inclusiv, cheltuielile de executare a încheierii de asigurare în mărime de 2400 de lei, cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 3000 de lei precum şi cheltuielile pentru taxa de stat.
La 04 februarie 2014, SC „Birlic-95” SRL a înaintat împotriva ÎM „LKW- Aleks Spedition” SRL cerere reconvenţională prin care a solicitat încasarea din contul ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, în beneficiul SC „Birlic-95” SRL, a venitului ratat în sumă de 2900 de euro şi amenzii în mărime de 1200 de euro, echivalentul în lei conform cursului BNM la momentul executării; precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. (f.d. 119 – 121 vol. I) Menţionează SC „Birlic-95” SRL că, la 27 februarie 2013, a încheiat cu SC „Agrogled” SRL contractul de transport nr. 878. (f.d. 186-191 vol. I) Neavând maşini pentru a putea oferi serviciile contractate, la aceeaşi dată, a încheiat cu ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, contractul de transport nr. 878/1.
Din motiv că, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL nu şi-a executat obligaţiile contractuale corespunzător şi nu a oferit automobil potrivit pentru executarea comenzii nr. 3 din 15 martie 2013, SC „Agrogled” SRL a renunţat la serviciile de transport contractate de la SC „Birlic-95” SRL, astfel, ultimului fiindu-i aduse prejudicii materiale în valoarea sus-indicată. La 06 iunie 2014, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a depus cerere prin care a solicitat încetarea procesului în partea pretenţiilor înaintate împotriva lui Novicov Serghei. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 07 iulie 2014, cererea privind renunţarea la acţiune, formulată de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL împotriva lui Novicov Serghei, a fost admisă şi încetat procesul civil în această parte.
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 08 octombrie 2014, cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL împotriva SC „Birlic-95” SRL a fost admisă şi s-a încasat de la SC „Birlic-95” SRL, în 2 beneficiul ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, suma de 71577,45 de lei, cu titlu de datorie; suma de 7010,67 de lei, cu titlu de dobîndă de întîrziere; cheltuieli pentru executarea încheierii de asigurare a acţiunii în sumă de 2400 de lei; cheltuielile pentru achitarea taxei de stat în mărime de 5402 de lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 3000 lei. Cererea reconvenţională formulată de SC „Birlic-95” SRL împotriva ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015, a fost admis apelul declarat de SC „Birlic-95” SRL; casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 08 octombrie 2014 şi pronunţată o nouă hotărîre prin care: S-a admis cererea reconvenţională depusă de SC „Birlic-95” SRL împotriva ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL şi s-a încasat de la ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, în beneficiul SC „Birlic-95” SRL, venitul ratat în sumă de 2900 de euro şi amenda în mărime de 1200 de euro, echivalentul în lei conform cursului BNM la momentul executării hotărîrii; precum şi cheltuielile de judecată în sumă de 1768 de lei. La 06 aprilie 2015, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015, completat la 14 iulie 2015. În motivarea recursului, a invocat recurentul că, decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural.
Instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; precum şi a comis alte încălcări care au dus la soluţionarea greşită a pricinii. Solicită recurentul, admiterea recursului şi casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL întemeiat şi care urmează a fi admis, casată decizia instanţei de apel şi menţinută hotărîrea primei instanţe, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.
Potrivit prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 02 aprilie 2015, iar cererea de recurs a fost depusă la 06 aprilie 2015 şi respectiv, se constată că recursul a fost declarat în termen. Conform art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
La 30 iulie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa SC „Birlic- 95” SRL copia recursului declarat de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL. (f.d. 96) La 12 august 2015, SC „Birlic-95” SRL a depus referinţă la recursul nominalizat, în care menţionează că decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată, 3 iar recursul declarat de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, urmează a fi respins. (f.d. 100-102) Conform art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. În temeiul normei precitate, Colegiul a examinat recursul declarat de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL şi a apreciat decizia instanţei de apel drept ilegală şi neîntemeiată din motivele enunţate mai jos.
Din materialele dosarului se constată că, la 27 februarie 2013, între ÎM „LKW- Aleks Spedition” SRL şi SC „Birlic-95” SRL a fost încheiat contractul de transport nr. 878/1. (f.d. 21-26 vol.I) Avînd la bază contractul, precum şi comenzile nr. 1 din 27 februarie 2013 şi 2 din 15 martie 2013 (f.d. 30 şi 35 vol.I), ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a prestat pentru SC „Birlic-95” SRL servicii de transport auto internaţional marfar pe ruta Germania-Moldova. Reieşind din facturile fiscale seria HB nr. 2690069 din 07 martie 2013 (f.d. 27 vol.I) şi seria HB nr. 2690069 din 22 martie 2014 (f.d. 32 vol.I), precum şi din actele de prestare a serviciilor din 07 martie 2013 şi respectiv, 22 martie 2014 (f.d. 29 şi 34 vol.I), ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a îndeplinit în volum deplin şi în modul corespunzător obligaţiile contractuale asumate.
La rândul său, SC „Birlic-95” SRL nu a avut pretenţii faţă de executor şi urma să achite, conform facturii fiscale din 07 martie 2013, suma de 41624,70 lei şi conform facturii fiscale din 22 martie 2014, suma de 39952,75 lei, în total 81577,45 lei. Potrivit actului de verificare întocmit de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, la situaţia din 31 iulie 2013, se atestă că SC „Birlic-95” SRL, întru realizarea părţii sale din contract, la 03 iulie 2013, a virat la conturile ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL suma de 10000 lei, astfel, datoria micşorându-se pînă la 71577,45 lei. (f.d. 39 vol.I) Din motiv că, datoria nu a fost stinsă, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, la 18 iulie 2013, a formulat pretenţie faţă de SC „Birlic-95” SRL, recepţionată de ultimul la 19 iulie 2013. (f.d.
37, inclusiv, verso vol.I) Fiind lăsată fără răspuns pozitiv, la 03 septembrie 2013, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a formulat cerere de chemare în judecată cu solicitările sus-indicate. Deşi prima instanţă a admis acţiunea şi a încasat de la SC „Birlic-95” SRL datoria pentru prestarea serviciilor de transport în baza contractului de transport nr. 878/1 din 27 februarie 2013, care rezultă din facturile fiscale din 07 martie 2013 şi 22 martie 2014, instanţa de apel a considerat că cererea de chemare în judecată formulată de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a fost depusă tardiv. Cu respectiva soluţie instanţa de recurs nu este de acord din considerentele expuse mai jos.
Indubitabil este faptul că, între părţi a fost încheiat un contract de transport şi anume, contractul de transport nr. 878/1 din 27 februarie 2013. Potrivit art. 666 alin. (1) şi (2) Cod civil, contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice. Contractului îi sînt aplicabile normele cu privire la actul juridic. 4 Potrivit art. 195 Cod civil, act juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile. Potrivit art. 980 alin. (1) Cod civil, prin contractul de transport, o parte (cărăuş, transportator) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei sau respectiv, să transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia convenită.
Potrivit art. 512 alin (1) Cod civil, în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Potrivit art. 513 alin. (1) Cod civil, debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei. Avînd în vedere că, recurentul şi-a executat, în deplină măsură, partea sa din contract, fapt cu ce, reiterăm actele de prestare a serviciilor din 07 martie 2013 şi 22 martie 2014 (f.d. 29 şi 34 vol.I), este de acord şi intimatul, astfel, ultimul, cu aceeaşi responsabilitate, urma să achite serviciile prestate.
Afirmaţiile SC „Birlic-95” SRL pe care le aduce drept justificare pentru refuzul de a achita serviciile şi anume precum că, plăţile nu pot fi executate din cauza renunţării SC „Agrogled” SRL la serviciile de transport, obiect al contractului de transport nr. 878 din 27 februarie 2013, încheiat între SC „Agrogled” SRL şi SC „Birlic-95” SRL (f.d. 186-191 vol. I), contract predecesor celui încheiat cu ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, motivul fiind neexecutarea de către ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL a obligaţiilor contractuale corespunzător şi refuzul de a oferi automobilul potrivit pentru comanda nr. 3 din 15 martie 2013, nu-şi găsesc confirmare. Or, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL nu solicită achitarea serviciilor conform comenzii nr. 3 din 15 martie 2013 (întreruptă), ci conform comenzilor nr. 1 din 27 februarie 2013 şi 2 din 15 martie 2013 (f.d.
30 şi 35 vol.I), care potrivit datelor contabile prezentate de SC „Birlic-95” SRL, au fost executate. Colegiul aminteşte că, acest fapt este probat, inclusiv, prin actele de prestare a serviciilor din 07 martie 2013 şi 22 martie 2014. (f.d. 29 şi 34 vol.I) Ca rezultat al celor constatate, Colegiul consideră că, refuzul intimatului de a achita serviciile prestate, conform facturilor fiscale seria HB nr. 2690069 din 07 martie 2013 (f.d. 27 vol.I) şi seria HB nr. 2690069 din 22 martie 2014, sub pretextul sus-indicat, este neîntemeiat şi ilegal. Instanţa de apel a aplicat prezentei speţe prevederile art. 1020 alin. (5) Cod civil, care statuează că, pentru încălcarea termenului de livrare se pot cere despăgubiri doar dacă, în termen de 21 de zile din momentul în care încărcătura a fost pusă la dispoziţia destinatarului, este înaintată o obiecţie scrisă către cărăuş.
Colegiul consideră eronată poziţia instanţei, or, aceste prevederi se referă la beneficiarul serviciilor de transport, la caz, SC „Birlic-95” SRL şi nu la transportator – ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL. Mai mult, SC „Birlic-95” SRL nu a avut pretenţii la termenul de livrare şi cererea de chemare în judecată a fost înaintată de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL 5 care invocă neexecutarea clauzelor contractuale, prin refuzul de a i se achita serviciile prestate. Prevederile art. 1020 alin. (5) Cod civil, puteau fi aplicate doar faţă de SC „Birlic-95” SRL şi doar în cazul în care, obiectul acţiunii ar fi fost încălcarea termenului de livrare. În context, Colegiul menţionează că potrivit art. 1020 alin. (1) Cod civil, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, părţile sînt obligate să înainteze în prealabil o reclamaţie.
În acelaşi sens, potrivit pct. 9.3 şi 9.4 ale contractului nr. 878/1 din 27 februarie 2013, orice litigiu se soluţionează pe cale amiabilă, iar în cazul în care, litigiul nu poate fi soluţionat pe această cale, se vor înainta pretenţii. Următoarea etapă pentru soluţionarea litigiului apărut este instanţa de judecată competentă. Colegiul sesizează că nici legislaţia civilă, în situaţii precum în speţă şi nici contractul nu prevăd vreun termen pentru înaintarea pretenţiilor, calea prealabilă fiind respectată de către recurent. În context, Colegiul precizează că instanţa de apel nu a ţinut cont de aceste prevederi atunci cînd a admis cererea reconvenţională formulată de SC „Birlic-95” SRL, or, din materialele cauzei nu poate fi constatat cu certitudine, dacă SC „Birlic- 95” SRL a respectat procedura prealabilă.
Revenind la cele expuse mai sus, Colegiul menţionează că, potrivit pct. 3.6. al contractului de transport nr. 878/1 din 27 februarie 2013, achitarea serviciului se va face în termen de 30 de zile bancare din ziua prezentării, în original a documentelor ce confirmă livrarea mărfii. Respectiv, beneficiarul serviciilor de transport, SC „Birlic-95” SRL, urma să verse pe conturile transportatorului, ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, sumele conform facturilor fiscale, în termen de 30 de zile. Colegiul consideră necesar să precizeze că potrivit art. 1021 alin. (1) şi (2) lit. c) Cod civil, termenul de prescripţie în raporturile de transport este de un an şi începe să curgă din ziua expirării unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.
La caz, contractul de transport a fost încheiat la 27 februarie 2013, termenul de prescripţie începînd să curgă din 27 mai 2013. Cererea de chemare în judecată a fost înaintată la 03 septembrie 2013. În această ordine de idei, se constată că cererea a fost înaintată în termen şi cu respectarea procedurii prealabile, iar SC „Birlic-95” SRL nu se poate eschiva de la îndeplinirea obligaţiilor contractule. Consecvent, potrivit art. 619 Cod civil, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Reieşind din calculul efectuat, dobînda de întîrziere este de 7010,67 lei, sumă pe care pîrîtul/intimatul nu a contestat-o.
(f.d. 7 vol.I) Conform art. 82 Cod de procedură civilă, cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii. Conform art. 90 alin. lit. h) şi i) Cod de procedură civilă, cheltuielile de judecare a pricinii fac parte inclusiv, cheltuielile de executare a actelor judiciare şi cheltuielile de asistenţă juridică; 6 Conform art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Reieşind din prevederile sus-indicate, Colegiul consideră că prima instanţă corect a încasat de la SC „Birlic-95” SRL, în beneficiul ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, cheltuielile de judecată.
Din considerentele expuse şi avînd în vedere, că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de ÎM „LKW-Aleks Spedition” SRL, de a casa decizia instanţei de apel şi de a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de întreprinderea mixtă „LKW-Aleks Spedition” societate cu răspundere limitată. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 08 octombrie 2014, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de întreprinderea mixtă „LKW-Aleks Spedition” societate cu răspundere limitată împotriva societăţii comerciale „Birlic-95” societate cu răspundere limitată şi Novicov Serghei privind încasarea sumei, şi la acţiunea reconvenţională la cererea formulată de societatea comercială „Birlic-95” societate cu răspundere limitată împotriva întreprinderii mixte „LKW-Aleks Spedition” societate cu răspundere limitată privind încasarea sumei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Tatiana Vieru judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Petru Moraru 7