Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-650/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 decembrie 2015
Părțile
SRl Lundas Trans vs SRL Verdelit, SRL Inertgrup, SA Aliner Service
Pe scurt
Poprirea şi vînzarea dreptului litigios sau cesiunea creanţei

2rc-650/15 — Validarea propririi

prima instanţă A. Minciuna dosarul nr.2rc-650/15 DECIZIE 02 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ion Corolevschi Judecătorii Ion Druţă, Liliana Catan examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Verdelit” şi Societatea cu răspundere limitată „Inertgrup”, în pricina civilă la cererea de validare a popririi depusă de administratorul Societăţii cu răspundere limitată „Lundas Trans” către terţul poprit Societatea cu răspundere limitată „Aliner Service” şi cererea Societăţii cu răspundere limitată „Verdelit” privind intervenirea în proces în calitate de intervenient principal, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 iulie 2015, prin care cererea Societăţii cu răspundere limitată „Verdelit” de intervenire în proces a fost respinsă, iar cererea de validare a popririi a administratorului Societăţii cu răspundere limitată „Lundas Trans” a fost scoasă de pe rol, c o n s t a t ă: La 03 aprilie 2014, SRL „Lundas Trans” a depus cerere introductivă prin care a solicitat intentarea în privinţa întreprinderii fondate a procesului de insolvabilitate.

La 16 octombrie 2014 administratorul SRL „Lundas Trans” a depus cerere de validare a popririi înfiinţate faţă de SRL „Aliner Service” şi încasarea sumelor. În motivarea cererii de validare a popririi administratorul SRL „Lundas Trans” a indicat că în baza încheierii Curţii de Apel Chişinău din 14 iulie 2014 a fost destituit II „Gîndea Anatolie” din funcţia de administrator al insolvabilităţii SRL „Lundas-Trans” şi a fost desemnat ÎI „Soltan Viorel” în calitate de administrator al insolvabilităţii SRL „Lundas-Trans”. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2014 a fost respins recursul declarat de către ÎI „Gîndea Anatolie” cu menţinerea încheierii din 14 iulie 2014 privind desemnarea ÎI „Soltan Viorel” în calitate de administrator al insolvabilităţii SRL „Lundas-Trans”.

Totodată prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014 s-a dispus intentarea procedurii de faliment faţă de SRL „Lundas Trans”; dizolvarea SRL „Lundas Trans”, în calitate de lichidator al SRL „Lundas Trans” fiind desemnat ÎI „Tanasiev Sergiu”.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2014 a fost casată integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014 prin care s-a dispus intentarea procedurii de faliment faţă de SRL „Lundas Trans”; dizolvarea SRL „Lundas Trans”, în calitate de lichidator al SRL „Lundas Trans” fiind desemnat ÎI „Tanasiev Sergiu”; înlăturarea membrilor organelor de conducere de la gestionarea 2 întreprinderii şi masei debitoare precum şi obligarea organelor de conducere să transmită lichidatorului gestiunea societăţii; anularea sechestrelor aplicate pe patrimoniul SRL „Lundas Trans”, precum şi măsurile de asigurare sau de limitare a societăţii debitoare sau a lichidatorului aplicate de alte instanţe de judecată sau de organele abilitate în acest sens şi s-au menţinut numai măsurile de asigurare aplicate de instanţa de insolvabilitate cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de insolvabilitate.

La 11 septembrie 2014 lichidatorul SRL „Lundas Trans”, ÎI „Tanasiev Sergiu” a transferat în adresa SRL „Aliner Service” suma de 74,49 lei în baza tabelului definitiv al creanţelor, fapt confirmat prin extrasul bancar din 11 septembrie 2014. La 01 octombrie 2014 de către administratorul insolvabilităţii SRL „Lundas- Trans” în proces de insolvabilitate a fost înfiinţată poprirea faţă de terţul poprit SRL „Aliner Service” pe suma de 74,49 lei, iar în adresa ultimului a fost expediată somaţia privind înfiinţarea popririi. Prin somaţie, conform prevederilor alin. (3) art. 126 al Legii insolvabilităţii nr. 149/2012, a fost pusă în vederea terţului poprit, interdicţia de a plăti fără acordul administratorului insolvabilităţii SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate, ÎI „Soltan Viorel” suma de 74,49 lei, pe care SRL „Aliner Service” le datorează SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate.

De asemenea, terţul poprit a fost preîntâmpinat că de la data comunicării somaţiei de înfiinţare a popririi şi pînă la achitarea integrală a obligaţiilor faţă de SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, SRL „Aliner Service” nu este în drept să efectueze nici-o altă plată sau operaţiune care ar putea diminua suma somată, iar orice operaţiune efectuată cu aceste sume sau bunuri după data comunicării somaţiei de înfiinţare a popririi este nulă. Totodată, conform somaţiei menţionate, terţul poprit în termen de 5 (cinci) zile din momentul recepţionării somaţiei, a fost obligat să achite la contul bancar ce aparţine SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate indicat în somaţie, suma în mărime de 74,49 lei.

Avînd în vedere că, terţul poprit a ignorat somaţia de înfiinţare a popririi înaintată de către administratorul insolvabilităţii şi pînă în prezent nu şi-a onorat obligaţiunile faţă de SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate cere validarea popririi înfiinţate de administratorul insolvabilităţii SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate către terţul poprit „Aliner Service” SRL în sumă de 74,49 lei cu încasarea sumei validate în beneficiul SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate. La 20 mai 2015, SRL „Verdelit” a depus cerere privind intervenirea în proces în calitate de intervenient principal, solicitînd emiterea unei hotărîri încasarea sumelor din contul terţului poprit.

În motivarea cererii de intervenire în proces în calitate de intervenient principal SRL „Verdelit” a indicat că prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2014 s-a dispus intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa SRL „Lundas-Trans”, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilităţii ÎI „Gîndea Anatolie”. 3 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 iulie 2014 ÎI „Gîndea Anatolie” a fost destituit din funcţia de administrator SRL „Lundas-Trans” fiind numit în calitate de administrator al insolvabilităţii ÎI „Soltan Viorel”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014 s-a dispus intentarea procedurii de faliment faţă de SRL „Lundas Trans”; dizolvarea SRL „Lundas Trans”, în calitate de lichidator al SRL „Lundas Trans” fiind desemnat ÎI „Tanasiev Sergiu”.

Prin decizia Curţii Supreme Justiţie din 10 septembrie 2014 a fost casată integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014. În perioada desemnării în calitate de lichidator, în lipsa tabelului definitive consolidate, şi listei de distribuţie a mijloacelor financiare creditorilor din masa debitoare, Tanasiev Sergiu a transferat către SRL „Alias Sisteme de Securitate”, SRL „Auto Mall”, SRL „Alias”, SRL „Aliner Service”, SRL „Auto Asia”, SRL „Moldelina”, SRL „Iuminav Grup”, SRL „Goiana Petr.Go”, SA „Moldovagaz”. Administratorul insolvabilităţii a înaintat în instanţa de judecată cereri privind validarea popririlor împotriva acestor creditori, solicitînd încasarea forţată a sumelor transferate pe motivele invocate.

Drept urmare, a transferurilor efectuate în mod ilegal de către fostul lichidator, care a acţionat în lipsa împuternicirilor deoarece încheierea prin care a fost desemnat a fost casată şi nu are nici un efect din momentul pronunţării, masa debitoare a SRL „Lundas Trans” a fost redusă esenţial, iar creditorii nu-şi pot recupera în mod legal creanţele din contul debitorului. Administratorul insolvabilităţii va fi în drept să sesizeze instanţa de insolvabilitate în vederea validării popririi, în cel mult o lună din dată în care terţul urma să plătească suma, dacă acesta nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin. Cererea de validare a popririi se va judeca cu citarea administratorului/lichidatorului şi a terţului poprit, cu administrarea oricărei probe admisibile necesare soluţionării cauzei.

Terţul poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului. Instanţa va adopta o hotărîre de validare a popririi dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului. Prin hotărîrea de validare a popririi se va încasa de la terţul poprit suma datorată debitorului. Această hotărîre (de validare a popririi) poate fi contestată cu recurs doar de către terţul poprit. Dacă instanţa nu validează poprirea, ea va decide desfiinţarea popririi. Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra unor bunuri mobile incorporale, care se aflau la data înfiinţării în posesia terţului poprit, instanţa va decide predarea lor în proprietatea debitorului sau să fie întoarse bunurile mobile incorporale care au fost transmise de către terţ altor persoane cu titlu gratuit sau plata contravalorii lor, dacă acestea lipsesc.

Conform art.65 alin. (1), (2) şi (4) CPC, orice persoană interesată poate interveni într-un proces ce se desfăşoară între alte persoane. Intervenţia este în interesul propriu cînd intervenientul invocă un drept al său asupra obiectului litigiului sau un drept legat de acesta. Intervenientul principal poate interveni în proces pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond în primă instanţă, înaintînd acţiunea către una sau către ambele părţi în modul prevăzut de prezentul cod. Intervenientul principal are drepturi şi obligaţii de reclamant. În cazul în care constată că acţiunea intervenientului principal nu se raportă la obiectul litigiului, 4 instanţa pronunţă o încheiere prin care refuză să o examineze concomitent cu acţiunea iniţială a reclamantului.

În astfel de cazuri, intervenientul principal nu decade din dreptul de a cere intentarea unui proces pe baze generale, încheierea prin care instanţa refuză să examineze concomitent acţiunea intervenientului principal şi acţiunea iniţială a reclamantului poate fi atacată cu recurs. În conformitate cu art. 183 alin.(2) lit.c) CPC, pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare include şi stabilirea componenţei participanţilor la proces şi implicarea în proces a altor persoane.

Prin urmare, cere SRL „Verdelit” admiterea în calitate de intervenient principal cu propriile pretenţii, în procesul iniţial la cererea administratorului insolvabilităţii SRL „Lundas Trans” cu privire la validarea popririlor şi încasarea sumelor de la SRL „Alias Sisteme de Securitate”, SRL „Auto Mall”, SRL „Alias”, SRL „Aliner Service”, SRL „Auto Asia”, SRL „Moldelina”, SRL „Iuminav Grup”, SRL „Goiana Petr.Go”, SA „Moldovagaz” şi emiterea unei hotărîri privind validarea popririlor şi încasarea sumelor de la SRL „Alias Sisteme de Securitate”, SRL „Auto Mall”, SRL „Alias”, SRL „Aliner Service”, SRL „Auto Asia”, SRL „Moldelina”, SRL „Iuminav Grup”, SRL „Goiana Petr.Go”, SA „Moldovagaz” în beneficiul SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate, în cuantumul stabilit de administratorul insolvabilităţii SRL „Lundas-Trans” potrivit cererilor depuse.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iulie 2015 a fost respinsă cererea de intervenire în proces şi a fost refuzat în examinarea concomitentă a cererii intervenientului principal SRL „Verdelit” cu cererea de bază. A fost scoasă de pe rol în temeiul art. 267 lit. i) CPC, cererea de validare a popririi depusă de administratorul SRL „Lundas-Trans” către terţul poprit SRL „Aliner Service”. La 21 iulie 2015, SRL „Verdelit” şi SRL „Inertgrup” au declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, cerînd admiterea acestuia, casarea încheierii contestate, indicînd că nu sunt de acord cu încheierea instanţei de judecată, o consideră ilegală şi pasibilă de casare. În motivarea recursului, recurenţii SRL „Verdelit” şi SRL „Inertgrup” au indicat că, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014 s-a dispus intentarea procedurii de faliment faţă de SRL „Lundas-Trans”, dizolvarea SRL „Lundas-Trans” cu numirea lichidatorului ÎI „Tanasiev Sergiu”.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2014 a fost casată integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014. În perioada desemnării în calitate de lichidator, în lipsa tabelului definitiv consolidat, care nici pînă în ziua de azi nu există, şi listei de distribuţie a mijloacelor financiare creditorilor din masa debitoare, Tanasiev Sergiu a transferat sume mari de bani, inclusiv către SRL „Aliner Service”. Drept urmare a transferurilor efectuate în mod ilegal de către Tanasiev Sergiu, care a acţionat în lipsa împuternicirilor deoarece încheierea prin care a fost desemnat a fost casată şi nu are niciun efect din momentul pronunţării, masa debitoare a SRL „Lundas-Trans” a fost redusă esenţial, iar creditorii nu-şi pot recupera în mod legal creanţele din contul debitorului.

Astfel, fostul administrator a SRL „Lundas-Trans” - ÎI „Soltan Viorel” a acţionat în mod legal depunînd o cerere de poprire întemeiată şi legală, iar actualul administrator al debitorului - Gherman Andrei, acţionînd în interesele şi schemele 5 ascunse ale unor presupuşi creditori, fără niciun motiv s-a refuzat de acea cerere motivînd doar că creditorii şi-au primit banii care îi aparţin, fără a intra în esenţa cererii de poprire depuse. Menţionează că SRL „Verdelit” şi SRL „Inertgrup” pînă în prezent nu şi-au primit banii de la debitorul SRL „Lundas-Trans”, de această „favoare” au profitat doar creditorii afiliaţi intereselor unui grup de persoane - Cojuhari Nadejda (un asociat al debitorului), Cojuhari Mihail (feciorul lui Cojuhari Nadejda) şi alţii, din care motive SRL „Verdelit” a şi înaintat cerere de intervenire în proces în calitate de intervenient principal pentru a-şi apăra interesele sale, cît şi altor creditori.

Încheierea contestată contravine prevederilor art.66 alin.(l) lit. 1) Legea insolvabilităţii, ori potrivit acestei norme de drept instanţa de judecată urma să reţină că, una din principalele atribuţii ale administratorului ţin de - colectarea datoriilor faţă de debitor şi recuperarea silită a bunurilor debitorului aflate în posesiunea unor terţi. Reieşind din situaţia dedusă judecăţii, şi din acţiunile lui Gherman Andrei în raport cu masa debitoare şi tranzacţiile ce au dus la scăderea acesteia, administratorul prin renunţul său la cererea de validare a popririi, întreprinde acţiuni îndreptate în vederea diminuării masei debitoare şi evitarea colectării datoriilor terţilor faţă de întreprinderea insolvabilă.

Concomitent, atragem atenţia asupra faptului că instanţa de judecată a dispus în mod neîntemeiat scoaterea cererii de pe rol la cererea administratorului Gherman Andrei, ori acest administrator nu dispune de calitatea organului suprem al societăţii, iar acţiunile acestuia nu trebuie să urmărească apărarea sau promovarea intereselor personale, ci apărarea şi asigurarea tuturor drepturilor creditorilor validaţi. Mai menţionează că la data renunţării la cererea de validare a popririi acest administrator nu era desemnat de Adunarea creditorilor SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate, acţionînd în temeiul unei încheieri emise de instanţa de insolvabilitate, ori la caz administratorul Gherman Andrei a renunţat la încasarea mijloacelor financiare excluse în mod ilegal de fostul lichidator Tanasiev din masa debitoare a societăţii.

Atrage atenţia şi asupra faptului că în raport cu prevederile art.68 alin.(2) Legea insolvabilităţii, în procedura de insolvabilitate, procedura falimentului sau procedura de restructurare, acţiunile administratorului/lichidatorului sînt orientate spre păstrarea, majorarea şi valorificarea cît mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, pentru executarea cît mai deplină a creanţelor creditorilor, iar conform art.67 alin.(l) Legea insolvabilităţii, Administratorul/lichidatorul îşi exercită atribuţiile sub supravegherea instanţei de insolvabilitate care examinează cauza de insolvabilitate. Consideră că judecătorul la data emiterii încheierii contestate urma să verifice cît de legal este renunţul lui Gherman A. la cererea de validare a popririi şi dacă acest renunţ nu contravine art.66, 68 Legea insolvabilităţii.

Însă, instanţa de insolvabilitate nici nu a solicitat explicaţii pe marginea renunţului administratorului la cererea de încasare a mijloacelor financiare (validare a popririi). La fel, consideră că instanţa de insolvabilitate nu a ţinut cont de renunţul administratorului la cererile de validare a popririlor în cuantum total de peste 2 000 000 lei (suma totală la care Gherman Andrei la 06 iulie 2015 a renunţat pentru a fi încasată prin instituirea şi validarea popririlor), în lipsa unei hotărîri a Adunării 6 creditorilor SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate, iar un asemenea renunţ potrivit art. 69 Legea insolvabilităţii, orientat spre diminuarea masei debitoare, constituie un act de proporţii.

Potrivit prevederilor art.69 alin. (1) Legea insolvabilităţii - Actul de proporţii efectuat de administratorul insolvabilităţii/lichidator reprezintă un act juridic sau cîteva acte juridice legate reciproc, încheiate direct sau indirect, asupra bunurilor a căror valoare reprezintă peste 10% din valoarea totală a masei debitoare, conform ultimului raport de evaluare, iar în lipsa acestuia, conform ultimului raport financiar. După cum a menţionat anterior, ex-lichidatorul Tanasiev Sergiu a transferat din masa debitoare a societăţii mijloace financiare de peste 2 000 000 lei către terţii popriţi, deja în faza derulării procesului de insolvabilitate a SRL „Lundas-Trans”, manipulînd cu activele întreprinderii, în lipsa tabelului definitiv de creanţe, lipsa listei de distribuţie, fiind destituit din funcţie.

Instanţa de insolvabilitate urma să clarifice dacă renunţul lui Gherman A. la cererile de validare a popririi constituie sau nu constituie un act juridic sau cîteva acte juridice legate reciproc, încheiate direct sau indirect, asupra bunurilor a căror valoare reprezintă peste 10% din valoarea totală a masei debitoare, precum şi faptul dacă acesta este împuternicit de Adunarea creditorilor SRL „Lundas-Trans” în proces de insolvabilitate cu dreptul de a renunţa la cererile de validare a popririlor, competenţe ce urmează a fi atribuite conform art.69 alin.(4) Legea insolvabilităţii (În cazul în care comitetul creditorilor nu s-a constituit, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul trebuie să primească aprobarea adunării creditorilor de a încheia act de proporţii).

Mai menţionează că în temeiul art.65 CPC, orice persoană interesată poate interveni într-un proces ce se desfăşoară între alte persoane. Intervenţia este în interesul propriu cînd intervenientul invocă un drept al său asupra obiectului litigiului sau un drept legat de acesta. Intervenientul principal poate interveni în proces pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în primă instanţă, înaintînd acţiunea către una sau către ambele părţi în modul prevăzut de prezentul cod. Intervenientul principal are drepturi şi obligaţii de reclamant. În cazul în care constată că acţiunea intervenientului principal nu se raportă la obiectul litigiului, instanţa pronunţă o încheiere prin care refuză să o examineze concomitent cu acţiunea iniţială a reclamantului.

În astfel de cazuri, intervenientul principal nu decade din dreptul de a cere intentarea unui proces pe baze generale. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din actele pricinii rezultă că încheierea instanţei de insolvabilitate a fost pronunţată la 06 iulie 2015, iar SRL „Verdelit” şi SRL „Inertgrup” la 21 iulie 2015, adică în termenul prevăzut de lege au declarat recurs. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul şi de a menţine încheierea primei instanţe din următoarele considerente. 7 În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Pe parcursul examinării pricinii s-a stabilit că la 03 aprilie 2014 SRL „Lundas-Trans” s-a adresat cu cerere introductivă prin care a solicitat intentarea în privinţa întreprinderii fondate a procesului de insolvabilitate. La 16 octombrie 2014 administratorul SRL „Lundas-Trans” a depus cerere de validare a popririi înfiinţate faţă de SRL „Aliner Service” şi încasarea sumelor.

Conform art. 5 alin. (2) – (4) din Legea insolvabilităţii, instanţa de insolvabilitate dispune de competenţa exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare dacă partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de judecată va într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform codului de procedură civilă. Instanţa pe al cărei rol se află cauza de insolvabilitate examinează din oficiu toate circumstanţele relevante cauzei. Încheierile judecătoreşti pot fi adoptate şi fără citarea părţilor dacă prezenta lege nu prevede altfel în mod expres. După cum rezultă din actele pricinii SRL „Verdelit” la 20 mai 2015 a depus cerere privind intervenirea în proces în calitate de intervenient principal, solicitînd emiterea unei hotărîri privind încasarea sumelor din contul terţului poprit.

În conformitate cu art. 65 alin. (1) şi (4) CPC, orice persoană interesată poate interveni într-un proces ce se desfăşoară între alte persoane. Intervenţia este în interesul propriu cînd intervenientul invocă un drept al său asupra obiectului litigiului sau un drept legat de acesta. În cazul în care constată că acţiunea intervenientului principal nu se raportă la obiectul litigiului, instanţa pronunţă o încheiere prin care refuză să o examineze concomitent cu acţiunea iniţială a reclamantului. În astfel de cazuri, intervenientul principal nu decade din dreptul de a cere intentarea unui proces pe baze generale.

Iar conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilităţii, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ai prezentei legi Se mai reţine că dispoziţiile codului de procedură civilă se aplică în procedură specială reglementată de legea insolvabilităţii, numai în măsura în care sunt compatibile cu specificul acestei proceduri. Conform art. 2 din Legea insolvabilităţii, poprire – procedura prin care administratorul insolvabilităţii /lichidatorul urmăreşte bunurile sau sumele datorate debitorului de către o a treia persoană. Iar, conform art. 126 alin. (2) din Legea insolvabilităţii poprirea se înfiinţează prin somaţie a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului şi se comunică terţului menţionat la alin. (1) împreună cu o copie certificată de pe hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate/faliment asupra debitorului.

Instanţa de recurs mai reţine că administratorul insolvabilităţii va fi în drept să sesizeze instanţa de insolvabilitate în vederea validării popririi, în cel mult o lună de la data în care terţul poprit urma să plătească suma, dacă acesta nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin. Reieşind din normele de drept material enunţate, prima instanţă corecta a concluzionat că înfiinţarea popririi, cît şi sesizarea instanţei de judecată în vederea 8 validării popririi tine de atribuţiile exclusive ale administratorului insolvabilităţii şi nicidecum de atribuţiile unui creditor. Mai mult decît atît, datorită specificului instituţiei popririi, nu poate fi admisă intervenirea în proces a unui intervenient principal, cu cerinţe proprii, ce ar fi diferite decît cele ale administratorului insolvabilităţii, or, în asemenea situaţie s-ar schimba natura juridică a cererii depuse, din poprire în acţiune civilă.

De asemenea, instanţa de insolvabilitate corect a reţinut şi faptul că cerinţele indicate în cererea privind intervenirea în proces în calitate de intervenient principal, sunt similare cerinţelor administratorului insolvabilităţii, astfel cererea nici nu corespunde cerinţelor art. 65 alin. (1) şi (4) CPC. Prin urmare, instanţa de recurs consideră că prima instanţă temeinic şi legal a ajuns la concluzia necesităţii respingerii cererii de intervenire în proces în calitate de intervenient principal şi de examinare concomitentă a cererii SRL „Verdelit” cu cererea de bază, iar argumentele recurenţilor în acest sens nu pot fi reţinute ca întemeiate. La fel, nu pot fi reţinute argumentele recurenţilor precum că încheierea contestată contravine prevederilor art. 66 alin. (1), art. 68 alin. (2) şi art. 69 din Legea insolvabilităţii, deoarece prevederile normelor date nu sunt aplicabile cazului din speţă.

Totodată, instanţa de recurs consideră că temeinic şi legal prima instanţă a scos de pe rol în temeiul art. 267 lit. i) CPC şi cererea de validare a popririi depusă de administratorul SRL „Lundas Trans” către terţul poprit SRL „Aliner Service”. Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că argumentele invocate în recurs sînt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Verdelit” şi Societatea cu răspundere limitată „Inertgrup”.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iulie 2015, în pricina civilă la cererea de validare a popririi depusă de administratorul Societăţii cu răspundere limitată „Lundas Trans” către terţul poprit Societatea cu răspundere limitată „Aliner Service” şi cererea Societăţii cu răspundere limitată „Verdelit” privind intervenirea în proces în calitate de intervenient principal. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Ion Corolevschi judecătorul Judecătorii Ion Druţă Liliana Catan

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.