Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-405/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 decembrie 2015
Părțile
SA Repar-Prim, Peni Alexandru, Gaidarji Stefanida, etc vs Comisia Nationala a Pietii Financiare, SA Comitent, CI Interpares Prim, Grajdieru Gheorghe, Magla Tatiana, Pogolisa Lilia, Turcan Larisa, Cioclea Stepan, etc
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2rac-405/15 — Declararea nulității actelor juridice

Dosarul nr. 2rac-405/15 Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău (jud. V. Orîndaș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iu. Cimpoi, N. Craiu, V. Negru) ÎNCHEIERE 02 decembrie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de avocatul Stoianov Ludmila în interesele SA ”Repar-Prim” împotriva deciziei din 09 aprilie 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Repar- Prim” și Peni Alexandr împotriva Comisiei Naționale a Pieței Financiare și SA „Comitent” privind declararea nulității actelor juridice, c o n s t a t ă : La data de 29 martie 2013, SA „Repar - Prim” și Peni Alexandr s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Naționale a Pieței Financiare şi SA „Comitent” solicitînd declararea nulității tuturor tranzacțiilor efectuate în perioada anilor 1999-2013 cu valorile mobiliare emise de SA „Repar - Prim” și anularea lor, obligarea registratorului independent SA „Comitent” și a Comisiei Naționale a Pieței Financiare să restabilească informația cu privire la deținătorii acțiunilor în SA „Repar- Prim”, interpelarea de la registratorul independent SA „Comitent” și Comisia Națională a Pieței Financiare a informației privind valorile mobiliare ale societății „Repar - Prim”.

În motivarea acțiunii a indicat că la data de 21 mai 1997 a fost înregistrată SA „Repar-Prim” fiind succesorul de drept al întreprinderii de stat pentru deservire socială „Leova-Servicii”. Societatea a fost înființată conform contractului constitutiv cu un capital social de 176435 lei divizat în acțiuni ordinare cu valoare de un leu fiecare. Acțiunile au fost subscrise de următorii acționari: cetățenii RM în număr de 324 persoane, deținători ai bonurilor patrimoniale reprezentanți prin FIP„AGROINVEST- PRIM”, Cazacu Inna, Arseni Ana şi Dacu Maria. La data de 02 februarie 1999, acțiunile respective au fost înregistrate în Registrul de Stat al Valorilor Mobiliare, fapt confirmat prin certificatul nr.5393.

În anul 1999, a fost încheiat un contract de ținere a registrului deținătorilor de valori mobiliare cu Registratorul independent SA „Comitent” fiind prelungit periodic, iar ultimul contract cu nr.137 având termenul de valabilitate până la 10.04.2014. 1 Menționează avocatul reclamanților că pentru a convoca adunarea generală a acționarilor la 15 noiembrie 2012 administratorul „Repar-Prim” a solicitat informații despre tranzacţiile cu valorile mobiliare conform Registrului deținătorilor de valori mobiliare şi a aflat că 171142 de acțiuni deținute de 324 de cetățeni au fost înstrăinate unor persoane terțe, fără acordul proprietarilor acestor acțiuni şi solicită declararea nulității tranzacțiilor de înstrăinare a acțiunilor şi confirmarea listei acționarilor, repunerea în drepturi a participanților la privatizarea clădirii de deservire socială din or.

Leova, deținătorii inițiali ai acțiunilor emise de SA „Repar - Prim”. La 17.01.2014 reclamantul a depus cerere de concretizare a acțiunii, invocând că contractele de vânzare-cumpărare din 30 iulie 1999, încheiate între Fondul Agroindustrial de Investiții pentru privatizare Repar-Prim în calitate de vânzător și persoane fizice în calitate de cumpărători, contravin dispozițiilor art. 16 din Legea nr.1204 din 05.07.1997 cu privire la fondurile de investiție, care impun restricții asupra activității fondurilor de investiții. Mai notează că fondul de investiții a acționat în calitate de intermediar în procesul de privatizare a ÎS „Leova-Service” ca complex patrimonial unic. În perioada anilor 1994-1995 acesta a colectat bonuri patrimoniale de la 324 cetățeni în valoare de 171142 lei și a investit la privatizarea obiectului supus privatizării.

Astfel, solicită admiterea cererii de concretizare şi anume declararea nulității și anularea tuturor tranzacțiilor efectuate în anul 1999 cu valorile mobiliare emise de SA „Repar-Prim”. Prin hotărârea din 16 iulie 2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, acțiunea a fost respinsă integral. Prin decizia din 09 aprilie 2015 Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de SA „Repar-Prim” și menținută hotărîrea din 16 iulie 2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău. La data de 02 septembrie 2015 avocatul Stoianov Ludmila în interesele SA ”Repar-Prim” a declarat recurs împotriva deciziei din 09 aprilie 2015 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului a invocat că instanța de judecată nu a aplicat legea care urma să fie aplicată, a aplicat greșit legea și a interpretat în mod eronat prevederile legale.

Conform art. 434 CPC recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Conform materialelor pricinii, Curtea de Apel Chișinău a emis decizia recurată la data de 09.04.2015, copia deciziei a fost expediată în adresa recurentului la data de 05.05.2015, însă dovada recepționării acesteia de către recurent lipsește. Astfel, completul consideră că recursul declarat la 02.09.2015 este în termen. Examinând temeiurile recursului declarat, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. Conform prevederilor art. 437 alin.(1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conțină, printre altele, esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate”.

Totodată, participanții la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Colegiul constată că 2 argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond și ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. Asemenea temei nu se regăsește în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în prevederile art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul avocatului recurentului privind aplicarea eronată de către instanțele judecătorești inferioare a normelor de drept, Colegiul menționează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept și din care circumstanțe aceasta rezultă. Colegiul reține că acest argument poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Stoianov Ludmila în interesele SA ”Repar-Prim”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art.art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Stoianov Ludmila în interesele SA ”Repar-Prim”, împotriva deciziei din 09 aprilie 2015 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii Petru Moraru Oleg Sternioală 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.