- Dosarul nr.
- 2rc-829/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 noiembrie 2015
- Părțile
- Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi vs asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47-52 COOP; SA Cet-Nord
- Pe scurt
- Temeiurile redeschiderii procedurii de lichidare, aprecierea arbitrară a probelor administrate, interpretarea eronată a normelor de drept material
2rc-829/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate, redeschiderea procedurii de lichidare
prima instanţă: T. Duca dosarul nr. 2rc-829/15 DECIZIE 18 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord”, în cadrul procesului de insolvabilitate al asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2015, prin care s-a respins cererea depusă de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” cu privire la redeschiderea procedurii de lichidare c o n s t a t ă La 26 mai 2009 Inspectoratul Fiscal de Stat mun.
Bălţi a depus la Curtea de Apel Economică cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP (f.d. 2-4). Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 01 iunie 2009 s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP (f.d. 60-61). Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 21 octombrie 2009 s-a refuzat în intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP în legătură cu lipsa masei debitoare.
S-a intentat procedura de lichidare în privinţa asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP. S-a desemnat în calitate de lichidator Gustoi Alexandru (f.d. 89-90). Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 30 noiembrie 2010 s-a scos de pe rol cererea introductivă depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi (f.d. 105- 106). La 17 ianuarie 2011 Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Economice din 30 noiembrie 2010 (f.d. 107). Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 17 februarie 2011 a admis recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi, a casat încheierea Curţii de Apel Economice din 30 noiembrie 2010 şi a restituit pricina pentru prelungirea procedurii de lichidare (f.d.
120-123). Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 23 ianuarie 2012 s-a aprobat bilanţul de lichidare al asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP. S-a lichidat agentul economic asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP. 1 S-au considerat stinse creanţele neexecutate ale asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP, prezenta hotărâre servind temei pentru radierea asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP din Registrul de stat al întreprinzătorilor (f.d. 163-164). La 22 iulie 2015 societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” a depus la Curtea de Apel Bălţi cerere cu privire la redeschiderea procedurii de lichidare a asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP în vederea expunerii în privinţa activelor în sumă de 81 557,43 lei.
În motivarea cererii de redeschidere a procedurii de lichidare societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” a indicat că prin decizia Camerei Înregistrării de Stat din 15 mai 2015 asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP a fost radiată conform hotărârii Curţii de Apel Economice din 23 ianuarie 2012. De la momentul emiterii hotărârii instanţei de insolvabilitate până la radierea acesteia din Registrul de stat al întreprinzătorilor, asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP a consumat energie termică pentru încălzirea apartamentelor membrilor săi din mun. Bălţi, str. N. Iorga 36 şi datoria aferentă constituie suma de 81 557,43 le i(f.d. 169-170). Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2015 s-a respins cererea depusă de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” cu privire la redeschiderea procedurii de lichidare (f.d.
227-229). La 09 octombrie 2015 societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2015, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a cererii (f.d. 231). La 17 noiembrie 2015 societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” a depus recurs motivat invocând că asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP a consumat energie termică în perioada de încălzire a anului 2012-2013 şi 2013-2014, energia termică fiind furnizată în baza cererii administratorului Eugen Mîndîcanu. Abia la începutul sezonului de încălzire 2014-2015 locatarii blocurilor gestionate de intimat au încheiat contracte individuale de furnizare a energiei termice, majoritatea din ei achitând datoriile existente.
O parte din locatari nu au achitat datoriile pentru energia termică livrată, în contractele de furnizare a energiei termice încheiate cu aceştia fiind introdusă condiţia de existenţă a datoriei pentru serviciile comunale, soarta cărora va fi decisă în instanţa de judecată. Radierea întreprinderii a fost efectuată în lipsa cererii administratorului şi în lipsa bilanţului final. Prin referinţa depusă la 17 noiembrie 2015 administratorul asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP – Eugen Mîndîcanu a susţinut cererea de recurs depusă de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” şi a solicitat admiterea acestuia. Conform art. 8 alin. (3) Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2013, recursul va fi judecat în termen de 60 de zile de la înregistrarea dosarului în instanţa de recurs, în modul prevăzut de Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. 2 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este depus în termen, întemeiat şi urmează a fi admis cu casarea încheierii contestate şi trimiterea pricinii la rejudecare din următoarele motive. Conform art. 8 alin. (1) Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
În şedinţa de judecată din 25 septembrie 2015 reprezentantul Caletnic Victor în interesele societăţii pe acţiuni ,,Cet-Nord” a fost prezent, fapt consemnat în procesul- verbal al şedinţei de judecată (f.d 226). Prin urmare, recursul declarat de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” la 09 octombrie 2015 împotriva încheierii din 25 septembrie 2015 este depus în termen. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de insolvabilitate a aplicat eronat normele de drept material.
Conform art. 25 alin. (1), (4) şi (5) Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali nr. 220-XVI din 19 octombrie 2007, lichidatorul depune cererea de radiere a persoanei juridice din Registrul de stat în termenele şi în condiţiile art.98 din Codul civil. În cazul în care, după radierea persoanei juridice din Registrul de stat, la organul înregistrării de stat a parvenit hotărârea instanţei de judecată privind redeschiderea procedurii de lichidare a persoanei juridice, organul înregistrării de stat adoptă, din oficiu, decizia de restabilire a datelor din Registrul de stat potrivit situaţiei de pînă la radierea persoanei juridice. Dacă instanţa de judecată desemnează un nou lichidator, în Registrul de stat se vor înscrie datele lichidatorului desemnat.
Radierea din Registrul de stat a persoanei juridice în privinţa căreia a fost redeschisă procedura de lichidare se efectuează în baza hotărârii instanţei de judecată. Conform art. 100 alin.(1) şi (2) Codul civil, dacă, după radierea persoanei juridice, mai apare un creditor sau un îndreptăţit să obţină soldul ori dacă se atestă existenţa unor active, instanţa de judecată poate, la cererea oricărei persoane interesate, să redeschidă procedura lichidării şi, dacă este necesar, să desemneze un lichidator. În acest caz, persoana juridică este considerată ca fiind existentă, dar în exclusivitate în scopul desfăşurării lichidării redeschise. Lichidatorul este împuternicit să ceară persoanelor îndreptăţite restituirea a ceea ce au primit peste partea din active la care aveau dreptul.
Pentru perioada în care persoana juridică nu a existat, se suspendă cursul prescripţiei extinctive a dreptului de acţiune a persoanei juridice sau faţă de persoana juridică respectivă. Din sensul acestei norme de drept rezultă că redeschiderea procedurii de lichidare poate avea loc în 2 situaţii: în cazul în care apare un creditor sau o altă persoană îndreptăţită să pretindă activul repartizat între participanţi şi în cazul în care sunt descoperite active ale persoanei lichidate care nu au fost valorificate de către lichidator. 3 Prin certificatul eliberat de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” la 18 ianuarie 2012 se confirmă că datoria asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP pentru energia termică consumată în sezonul de încălzire 2010-2011 este achitată (f.d.
161). Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 23 ianuarie 2012 s-a aprobat bilanţul de lichidare al asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP. S-a lichidat agentul economic asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP. S-au considerat stinse creanţele neexecutate ale asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP, prezenta hotărâre servind temei pentru radierea asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP din Registrul de stat al întreprinzătorilor (f.d. 163-164).
În luna octombrie 2013, după adoptarea hotărârii de lichidare de către instanţa de insolvabilitate, lichidatorul Alexandru Gustoi şi administratorul Eugen Mîndîcanu în interesele asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP au adresat societăţii pe acţiuni ,,Cet-Nord” cerere cu privire la prelungirea contractului nr. 488 din 23 septembrie 2009 cu privire la furnizarea energiei termice în imobilele aflate pe adresa mun. Bălţi, str. N. Iorga 34, 36, 38, recunoscând că datoria întreprinderii la 10 septembrie 2013 este de 36 732,09 lei, pe care s-au obligat să o achite până la 01 decembrie 2013 (f.d. 211). Prin actele privind consumul energiei termice semnate de consumatori se confirmă că societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” a livrat locatarilor aflaţi în gestiunea asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP, situaţi pe adresa mun.
Bălţi, str. N. Iorga 34, 36, 38, energie termică după adoptarea de către instanţa de insolvabilitate a hotărârii de lichidare din 23 ianuarie 2012(f.d. 201-209). Prin actele de verificare a decontărilor reciproce semnate de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” şi asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP se confirmă că datoria ultimului faţă de primul pentru consumul energiei termice la situaţia din 01 iunie 2015 este de 81 557,43 lei (f.d. 176). Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 05 decembrie 2014 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP. S-a încasat de la Guţu Ivan în beneficiul asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP în proces de lichidare datoria în mărime de 32 477,04 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 973,41 lei.
S-a respins acţiunea reconvenţională depusă de asociaţia obştească ,,Societatea pentru protecţia drepturilor consumatorilor din Bălţi” şi Guţu Ivan împotriva asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP în proces de lichidare cu privire la încasarea prejudiciului moral (f.d. 193). Aşadar, din cauza radierii asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP din Registrul de stat al întreprinzătorilor, plata încasată de la Guţu Ivan pentru energia termică în beneficiul asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP va fi imposibilă de executat. În afară de aceasta, actele pricinii denotă că unele apartamente situate pe adresa mun. Bălţi, str. N. Iorga 34, 36, pentru care administratorul şi lichidatorul asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP au solicitat prelungirea 4 furnizării energiei termică în anul 2013, au trecut la încălzire autonomă numai la 01 noiembrie 2014 (f.d.
179-184). Prin urmare, la data radierii din Registrul de stat al întreprinzătorilor asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP avea datorii curente faţă de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” în mărime de 81 557,43 lei, care urmau să fie achitate. Instanţa de insolvabilitate nu a ţinut cont de circumstanţele menţionate şi eronat a respins cererea privind redeschiderea procedurii de lichidare a asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP.
Concluziile instanţei de insolvabilitate că societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” a avut calitatea de creditor al asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP în proces de lichidare şi la 18 ianuarie 2012 a eliberat certificat prin care se confirmă achitarea datoriei şi că în hotărârea din 23 ianuarie 2012 s-a constatat că asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP a achitat datoriile faţă de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” sunt în contradicţiile cu circumstanţele pricinii. Or, datoriile pretinse de societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord” în cererea de redeschidere a procedurii de lichidare s-au format după adoptarea hotărârii instanţei de insolvabilitate la 23 ianuarie 2012. Erorile judiciare în ordine de recurs nu este posibil de corectat.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Bălţi a aplicat eronat normele de drept material şi a apreciat arbitrar probele administrate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul este întemeiat şi necesită să fie admis cu casarea încheierii şi trimiterea pricinii la rejudecare în instanţa de insolvabilitate a Curţii de Apel Bălţi, în acelaşi complet de judecată. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se admite recursul declarat de către societatea pe acţiuni ,,Cet-Nord”.
Se casează încheierea Curţii de Apel Bălţi din 25 septembrie 2015, în cadrul procesului de insolvabilitate al asociaţiei de proprietari ai locuinţelor privatizate nr. 47/52 COOP, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de insolvabilitate a Curţii de Apel Bălţi, în acelaşi complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 5