Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2r-789/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 noiembrie 2015
Părțile
ÎM OMF Microinvest SRL vs Dîrza Tatiana
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului

2r-789/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă Şt. Starciu dosarul nr.2r-789/15 instanţa de apel G. Vavrin T. Dimitriadi I. Dănăilă DECIZIE 18 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ion Corolevschi Judecătorii Ion Druţă, Liliana Catan examinând recursul declarat de către Tatiana Dîrza, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte Organizaţie de Microfinanţare „Microinvest” societate cu răspundere limitată împotriva Tatianei Dîrza cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 07 iulie 2015, prin care a fost respinsă cererea Tatianei Dîrza de repunere în termen a apelului şi restituită cererea de apel ca fiind depus în afara termenului legal, c o n s t a t ă: La 26 noiembrie 2013, ÎM OMF „Mictroinvest” SRL a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Tatianei Dîrza cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii ÎM OMF „Mictroinvest” SRL a indicat că la 29 noiembrie 2005 a încheiat cu pârâtul contractul de împrumut cu dobândă nr.CHLM-112.05, în baza acestui contract pîrtul a primit un împrumut sub formă de mijloace băneşti în sumă de 65 000 lei, cu o dobândă de 27% anual. Scadenţa finală – 01 decembrie 2007. Menţionează reclamantul că, în perioada de până la înaintarea prezentei cereri de chemare în judecată, pârâtul nerespectând graficul de rambursare a înregistrat în repetate rânduri datorii la tranşele împrumutului şi dobânda aferentă. Despre aceste fapt a fost înştiinţat prin telefon şi în scris, însă fără rezultat.

Indică reclamantul că în scopul soluţionării extrajudiciare a litigiului, pârâtului, la data de 02 noiembrie 2012, i s-a expediat o scrisoarea de avertizare, despre existenţa datoriilor şi obligaţia acestuia de a restitui suma împrumutului şi a plăti dobânzile aferente şi penalităţile, precum şi intenţia de a acţiona în judecată, în cazul în care datoriile nu vor fi achitate în termenul acordat. Însă, nici până la data depunerii acţiunii în instanţa de judecată, pârâtul nu a achitat datoria.

Prin hotărârea Judecătoriei Cantemir din 02 aprilie 2014 a fost admisă integral acţiunea ÎM OMF „Microinvest” SRL şi a fost încasat de la Tatiana Dîrza în beneficiul ÎM OMF „Microinvest” SRL în contul restituirii prejudiciului cauzat ca urmarea neexecutării obligaţiunilor contractuale - împrumutul acordat şi neachitat în sumă de 35 877,78 lei, dobânda calculată în sumă de 8923,73 lei, penalitatea la suma 2 de 6773,49 lei, suma de 1547,25 lei în contul restituirii cheltuielilor judiciare legate de plata taxei de stat, iar în total suma de 53 122,25 lei. La 25 martie 2015, Tatiana Dîrza a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând repunerea apelului în termen, casarea integrală a hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii, încasarea de la intimat a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 07 iulie 2015 a fost respinsă cererea apelantei Tatiana Dîrza privind repunerea în termen a apelului şi a fost restituită cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal. La 10 august 2015, Tatiana Dîrza a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 07 iulie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre judecare în instanţa de apel. Recurenta, Tatiana Dîrza, în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea instanţei de apel, deoarece a restituit cererea de apel fără a fi prezenţă în şedinţa de judecată şi fără a avea posibilitatea să se expună asupra motivelor de repunere în termen a apelului şi de a prezenta probe în confirmarea faptului dat.

Cu atît mai mult că pentru şedinţa de judecată din 07 iulie 2015 a expediat instanţei cerere de amînare pe motiv că avocatul se află în spital solicitînd termen pînă la 01 septembrie 2015 pentru a încheia un contract de asistenţă juridică cu un alt avocat. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. După cum denotă materialele cauzei, prin încheierea din 07 iulie 2015, Curtea de Apel Cahul a respins cererea Tatianei Dîrza de repunere în termen a cererii de apel şi a restituit cererea de apel depusă de aceasta împotriva hotărârii primei instanţe. Instanţa de recurs constată că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către Tatiana Dîrza în afara termenului legal şi refuzul repunerii în termen a apelului este justificată. În susţinerea opiniei date se vor reţine prevederile art. 362 alin. (1) CPC, care direct prevăd că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Prin prisma normelor enunţate, la caz se constată că dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Cantemir a fost pronunţat la 02 aprilie 2014, în absenţa apelantei- recurente Tatiana Dîrza, care însă a cunoscut despre existenţa litigiului şi examinarea 3 acestuia în instanţa de judecată, recepţionînd citaţie pentru şedinţa de judecată din data de 10 ianuarie 2014, ora 14.10, fapt confirmat prin avizul de recepţie a citaţiei (f.d.

25). Ulterior, citaţiile pentru şedinţele de judecată din 20 februarie 2014, ora 13.20, pentru 02 aprilie 2014, ora 09.00 au fost restituite de către Oficiul poştal Cantemir cu menţiunea „plecat peste hotare, rudele refuză” (f.d. 31, 36). Mai mult decît atît, la cererea ÎM OMF „Microinvest” SRL apelanta-recurentă a fost citată public în ziarul „Moldova Suverană” (f.d. 42). Respectiv, rezultă că recurenta Tatiana Dîrza a cunoscut cu certitudine despre examinarea litigiului în cauză în instanţa de judecată. Astfel, Tatiana Dîrza urma să depună cererea de apel pînă la 02 mai 2014, însă aceasta a declarat apel la tocmai la 25 martie 2015, adică peste 10 luni şi 23 zile din momentul pronunţării dispozitivului hotărîrii.

În conformitate cu art. 113 al. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător). În speţă se constată că, contrar normelor procedurale enunţate, Tatiana Dîrza a depus cererea de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Cantemir din 02 aprilie 2014 numai la 25 martie 2015, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC. Este de remarcat că instanţa de apel, având în susţinere dispoziţiilor art. 116 CPC, care prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă, corect a respins cererea cu privire la repunerea apelului în termen.

Aceasta deoarece, după cum a reţinut şi instanţa de apel, Tatiana Dîrza, odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanţe nu a invocat nici un motiv întemeiat întru justificarea omiterii termenului şi nici nu au făcut, prin probe incontestabile, dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege.

Pe cale de consecinţă se va remarca că Tatiana Dîrza având la cunoştinţă despre soluţia primei instanţe, or aceasta după cum s-a constatat la caz a fost în cunoştinţă de cauză despre acţiunea intentată în instanţa de judecată de intimat, urma să întreprindă măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanţă, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Popov versus Moldova (nr.2) din 02 decembrie 2005; Melnic versus Moldova din 14 noiembrie 2006, Ponomaryov versus Ucraina din 03 aprilie 2008, Van Harn versus Germany din 11 septembrie 2007), şi de a contesta în termenul legal hotărârea primei instanţe, fapt însă ignorat de recurenţi, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului.

Prin urmare, instanţa de recurs relevă că soluţia adoptată de instanţa de apel prin încheierea recurată este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătoreşti emise în prima instanţă şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice. Astfel fiind, se constată ca fundamentată soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii Tatianei Dîrza cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului şi restituirea cererii de apel, declarată împotriva hotărârii Judecătoriei 4 Cantemir din 02 aprilie 2014, ca fiind depusă în afara termenului legal.

Iar argumentele invocate de către recurentă în cererea de recurs nu pot fi reţinute, deoarece sunt neîntemeiate şi nu au suport legal şi probatoriu. Faţă de cele ce preced şi având în vedere că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurentă sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se resping recursul declarat de către Tatiana Dîrza. Se menţine încheierea Curţii de Apel Cahul din 07 iulie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte Organizaţie de Microfinanţare „Microinvest” societate cu răspundere limitată împotriva Tatianei Dîrza cu privire la încasarea datoriei.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Ion Corolevschi judecătorul Judecătorii Ion Druţă Liliana Catan

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.