3ra-1406/15 — Contestarea actului administratiiv

prima instanță: V. Negru dosarul nr. 3ra-1406/15 instanța de apel: N. Simciuc, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 04 noiembrie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Consiliul comunei Stăuceni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului comunei Stăuceni cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Consiliul comunei Stăuceni și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 25 iulie 2014, prin care acțiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 13 iulie 2011, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului comunei Stăuceni cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că la 02 martie 2011, Consiliul comunei Stăuceni a adoptat decizia nr. 2/13 „Cu privire la stabilirea rezervei intravilanului comunei Stăuceni pentru necesitățile dezvoltării sociale a localității” prin care conform pct. 1 s- a stabilit rezerva intravilanului comunei Stăuceni destinată dezvoltării sociale a comunei (pentru construcția caselor de locuit individuale) cu suprafața de 20,0 ha, inclusiv: terenurile din cartierul Ceucari cu suprafața de 16,3 ha, terenurile din satul Goianul Nou cu suprafața de 3,5 ha, și terenurile din satul Stăuceni cu suprafața de 0,20 ha, iar conform pct. 3 s-a stabilit suprafața terenurilor formate pentru atribuirea familiilor nou formate în mărime de 0,040 ha, pentru întreaga rezervă a intravilanului din comuna Stăuceni.

Menționează reclamantul că în conformitate cu prevederile art.64 al Legii nr.436-XVI din 28 decembrie 2006, privind administrația publică locală a efectuat controlul, sub aspectul legalității deciziei și a constatat că actul administrativ menționat contravine legislației în vigoare. Astfel, la data de 13 mai 2011, a înaintat în adresa Consiliului comunei Stăuceni notificarea nr.l63-S/11, prin care a solicitat abrogarea deciziei menționate, însă, în termenul stabilit de Legea privind administrația publică locală nu a primit nici un răspuns.

Consideră că decizia Consiliului comunei Stăuceni nr. 2/13 din 02 martie 2011, „Cu privire la stabilirea rezervei intravilanului comunei Stăuceni pentru necesitățile dezvoltării sociale a localității” contravine legislației în vigoare deoarece, potrivit prevederilor art. 11 al Codului Funciar, autoritățile administrației publice locale atribuie familiilor nou-formate sectoare de teren din rezerva intravilanului pînă la epuizarea acesteia pentru construcția caselor de locuit, anexelor gospodărești și grădini: în orașe - de la 0,04 până la 0,07 hectare și în localități rurale - până la 0,12 hectare. Dimensiunile concrete ale sectoarelor de teren se stabilesc de către autoritățile administrației publice locale.

Iar, conform prevederilor art. 12 al Codului Funciar, comisiile funciare, stabilesc terenurile care rămân în proprietate publică în hotarele unității administrativ-teritoriale: rezervă până la cinci la sută din terenurile cu destinație agricolă pentru necesitățile dezvoltării sociale a localități. Susține că în rezultatul verificării, legalității deciziei nr.2/13 din 02 martie 2011, s-a constatat că terenurile menționate în pct. l al deciziei, nu au fost rezervate în condițiile art. 12 al Codului Funciar, și nu sunt adiacente intravilanului comunei Stăuceni, astfel, atribuirea acestora în conformitate cu prevederilor art. 11 al Codului Funciar, contravine legii.

Afirmă că conform prevederilor legislației în vigoare, se includ în hotarele intravilanului localității, terenuri destinate construcțiilor și care se utilizează pentru construcții locative, cu condiția includerii acestora în planul urbanistic general al localității, terenurile atribuite în proprietate ca loturi de pe lingă casă (grădini), amplasate adiacent hotarelor intravilanului, însă, terenurile indicate în decizia Consiliului comunei Stăuceni nr. 11/23 din 12 octombrie 2010, ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, nu au fost atribuite ca loturi de pe lângă casă (grădini).

La fel, indică că conform art.8 al Codului Funciar, stabilirea și schimbarea destinației terenurilor, la propunerea consiliilor, unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau, nivelul al doilea, în temeiul cererii proprietarului ține de competența Guvernului, iar modul de atribuire a terenurilor proprietate publică a statului, a unităților administrativ-teritoriale în folosință instituțiilor, organizațiilor și întreprinderilor de stat și municipale, pentru desfășurarea activității acestora, modul de modificare a destinației terenurilor, indiferent de tipul de proprietate, în legătură cu: trecerea terenurilor dintr-o categorie în alta, utilizarea terenurilor din categoriile celor cu destinație agricolă și ale fondului silvic, precum și a terenurilor agricole (silvice) din componenta altor categorii de terenuri pentru alte necesități decât cele agricole (silvice), procedura de schimb a terenurilor proprietate a statului cu terenurile proprietate privată este reglementată de Regulamentul cu privire la modul de atribuire, modificare a destinației și schimbul terenurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1451 din 24 decembrie 2007. Solicită anularea deciziei Consiliului corn.

Stăuceni nr. 2/13 din 02 martie 2011 „Cu privire la stabilirea rezervei intravilanului comunei Stăuceni pentru necesitățile dezvoltării sociale a localității”. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău din 25 iulie 2014, acțiunea a fost admisă, fiind anulată decizia Consiliului comunei Stăuceni nr. 2/13 din 02 martie 2011 „Cu privire la stabilirea rezervei intravilanului comunei Stăuceni pentru necesitățile dezvoltării sociale ale localității”. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2015, a fost respins apelul declarat de către Consiliul comunei Stăuceni și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. 11, art. 12, art. 64 din Cod funciar, care reglementează, atribuirea sectoarelor de teren din intravilan pentru case, anexe gospodăreşti şi grădini, atribuirea în proprietate privată a cotelor de teren echivalent şi terenurile fondului de rezervă și a reținut că terenurile menționate în pct. 1 al actului administrativ contestat, nu au fost rezervate în condițiile art. 12 al Codului funciar şi astfel, atribuirea acestora de către Consiliul comunei Stăuceni, în conformitatea cu prevederile art. 11 al Codului funciar, contravine normelor legale. La 19 august 2015, Consiliul comunei Stăuceni a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a cerințelor.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Menționează că terenurile vizate în decizia nr.2/13 din 02 martie 2011, aveau de drept statut de „rezervă”, atribuit prin lege potrivit prevederilor art.64 Cod Funciar, pînă la emiterea deciziei contestate și cu acest statut au fost incluse în componența intravilanului localității. La fel, susține că în cadrul examinării cauzei a fost prezentat spre vizualizare Harta stabilirii intravilanului comunei Stăuceni, aprobată prin Decizia Consiliului municipal nr.1/50 din 11 februarie 2011 și procesul-verbal din 09 februarie 2011 prin care se confirmă că comuna Stăuceni dispune de mai multe terenuri cu statut de rezervă, atribuit prin lege, amplasate atât în intravilan, cît şi în extravilan.

Sub acest aspect menționează că în procesul-verbal din 09 februarie 2011, terenurile din parametrii menționați sunt atestate ca terenuri rezervă potrivit art. 64 din Codul fiscal, astfel instanța de apel eronat a concluzionat că din conținutul procesului- verbal nu este clar care terenuri constituie fond de rezervă. Mai mult ca atât, potrivit informației de la ÎS „Cadastru”, materialele cu privire la stabilirea hotarelor intravilanului comunei Stăuceni, în componența cărora terenurile în litigiu dețineau deja de drept statut de terenuri rezervă, au fost înregistrate în Registrul de stat al unităților administrativ-teritoriale și al străzilor din localitățile de pe teritoriul Republicii Moldova, iar constatările instanțelor de judecată cu referire la faptul că terenurile au fost rezervate prin decizia cu nr.2/13 din 02 martie 2011 sunt neîntemeiate.

Totodată cu referire la atribuirea terenurilor conform art. 11 din Cod funciar, insistă că pe parcursul examinării pricinii a probat că prin deciziile nr.5/8 din 29 aprilie 2011 şi nr.6/17 din 20 mai 2011, terenurile respective au fost repartizate la 266 familii nou formate, cu eliberarea Titlurilor de autentificare a dreptului deținătorului de teren, drepturile de proprietate asupra acestora fiind înregistrate în modul stabilit la ÎS „Cadastru”.

De asemenea, prin decizia Consiliului comunei Stăuceni nr.4/5 din 19 aprilie 2011 a fost confirmată efectuarea modificărilor în Planul urbanistic în detaliu a localității Stăuceni, cu formarea terenurilor ca bunuri imobile separate, iar planul cadastral al terenurilor, recepționat la 30 mai 2011 de către ÎS „Cadastru”, atestă că câmpului în care se află sectoarele de teren repartizate, i-a fost atribuit nr. cadastral 3153201, ceea ce corespunde numerelor cadastrale a terenurilor înregistrate la ÎS „Cadastru” potrivit Titlurilor de autentificare a drepturilor deținătorilor de terenuri.

Consideră că instanțele au anulat o decizie consumată deja, deoarece, terenurile vizate în actul administrativ contestat nu mai întrunesc statutul de rezervă a intravilanului, dar constituie proprietate privată a familiilor nou formate, prin urmare, la data de 13 iulie 2011, decizia menționată nu mai avea putere juridică, or, nu producea efecte în privința drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, după cum nu producea nici un interes public şi nu a putut constitui obiectul unui litigiu judiciar.

Susține că instanțele inferioare la emiterea deciziei eronat au interpretat prevederile art. 64 alin.(3) din Cod Funciar, și eronat au reținut că potrivit art. 11 din Cod Funciar pot fi repartizate doar terenurile rezervate potrivit art.12 Cod Funciar, de către comisiile funciare, deoarece, din norma citată nu rezultă că terenurile destinate dezvoltării sociale a localității, urmează obligatoriu a fi rezervate în condițiile art.12 Cod Funciar pentru a fi atribuite în conformitate cu art. 11 Cod Funciar sau că, potrivit normei citate nu pot fi atribuite și alte terenuri nerezervate în condițiile art.12 Cod Funciar.

Mai indică că în cadrul examinării cauzei instanțe de apel a ignorat prevederile art. 364 alin.(2), art. 372 alin.(1), art.383 alin. (1) CPC, în conformitate cu care în instanța de apel părțile au dreptul să prezinte probe noi dacă au fost în imposibilitatea să o facă la examinarea pricinii în primă instanță, mai mult decît atît, instanța a refuzat în primirea probelor menționate fără nici o motivare, fapt ce contravine explicațiilor Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea legislației procesuale civile la întocmirea hotărârii şi încheierii judecătorești din 07 iulie 2008”.

Consideră că instanţa de apel a încălcat dreptul apelantului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, în condiţiile în care instanța de apel i-a refuzat fără motivare în primirea probelor care au însemnătate importantă pentru examinarea cauzei, precum şi multe alte încălcări şi omisiuni, care constituie o derogare de la principiul egalității armelor, plasând-o într-o situație net dezavantajată în raport cu adversarul său. La 05 octombrie 2015, Oficiul Teritorial Cadastral al Cancelariei de Stat a depus referință la recursul declarat, prin care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia, solicitând respingerea lui.

Indică că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 31 martie 2015, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe când argumentele recurentului sunt declarative. La 22 octombrie 2015, Consiliul comunei Stăuceni a declarat recurs suplimentar împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a cerințelor. În motivarea deciziei a invocat că asupra legalității statutului de „rezervă” a terenurilor menționate în decizia Consiliului Stăuceni nr.2/13 din 02 martie 2011 pentru repartizare familiilor noi formate din localitate, instanța de apel s-a pronunțat şi anterior - în cadrul examinării legalității repartizării nemijlocite a terenurilor în cauză, cu statut de „rezerva intravilanului”, familiilor noi formate.

Astfel, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2015 cu referire la art. 64 Cod Funciar, instanța de apel a concluzionat că terenurile indicate în decizia Consiliului 2/13 din 02 martie 2011, au fost rezervate legal, constituie fondul de rezervă, aflat în subordinea autorității publice locale şi sânt destinate pentru a fi date în proprietate, posesiune şi folosință cetăţenilor, întreprinderilor, instituțiilor şi organizațiilor în scopuri agricole, precum şi pentru alte nevoi ale statului şi societății. Menționează că decizia respectivă a instanței de apel a intrat în vigoare şi are puterea lucrului judecat, întrucât prin încheierea instanței de recurs din 30 septembrie 2015, recursul, declarat împotriva deciziei instanței de apel, a fost considerat inadmisibil.

Însă, prin decizia din 31 martie 2015, emisă puțin mai târziu, de aceeași instanță și chiar același complet de judecată a fost stabilit contrariul și anume că terenurile respective, nu mai constituie fond de „rezervă”. Prin urmare, consideră că referitor la statutul de „rezervă” al acelorași terenuri există două hotărârii contradictorii ale instanței de apel, emise de același judecător, or, judecătorul Natalia Simciuc, care participa-se deja la examinarea litigiului precedent, și la pronunțarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2015, nu era în drept să participe şi la examinarea litigiului în speță, din motiv că în temeiul art. 50 alin.(1) lit. d) şi art. 52 CPC, era obligat să se abțină de la examinarea cauzei din propria inițiativă, întrucât îşi expusese deja opinia asupra obiectului care se judecă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Consiliul comunei Stăuceni este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Sub acest aspect, este neîntemeiată invocarea recurentului cu referire la faptul că referitor la statutul de „rezervă” al acelorași terenuri există două hotărârii contradictorii ale instanței de apel, emise de același judecător, şi anume, judecătorul Natalia Simciuc, care a participat la pronunțarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2015, prin care a fost constatată legalitatea rezervării terenurilor litigioase şi nu era în drept să participe şi la examinarea litigiului în speță, deoarece şi-a expus deja opinia asupra obiectului care se judecă.

Aceasta deoarece obiectul litigiului în prezenta cauză este unul diferit de cît cel examinat de Curtea de apel Chişinău la 26 martie 2015 şi în procesul căruia a fost verificată legalitatea decizia Consiliului comunei Stăuceni nr.5/8 din 29 aprilie 2011 „Cu privire la atribuirea sectoarelor de teren din intravelanul comunei”, pe cînd în cauză din speţă se contestă deciziei Consiliului comunei Stăuceni nr. 2/13 din 02 martie 2011 „Cu privire la stabilirea rezervei intravilanului comunei Stăuceni pentru necesitățile dezvoltării sociale a localității” Mai mult că Consiliul comunei Stăuceni fiind participant al procesului din speţă şi bucurându-se de drepturile sale procedurale, nu a fost lipsit de posibilitatea de a-şi exercita efectiv dreptul său prin înaintarea unei propuneri de recuzare judecătorului în cazul în care considera că există temeiuri prevăzute de art. 50 CPC, or componenţa completului de judecată care a examinat în fond apelul declarat de Consiliul comunei Stăuceni împotriva hotărârii primei instanţe a fost stabilit anterior datei examinării apelului, fapt de care recurentul se putea informa.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Consiliul comunei Stăuceni nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către a Consiliul comunei Stăuceni asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Consiliul comunei Stăuceni ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Consiliul comunei Stăuceni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva