Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-2146/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 octombrie 2015
Părțile
Valentina Plesca vs Cocirta Ruslan, intervenient accesoriu notarul Viorica Nagacevschi; Cocirta Ruslan vs Valentina Plesca
Pe scurt
Dispozitii generale cu privire la rascumparare

2ra-2146/15 — Recunoașterea valabilității contractului, a calității de proprietar al bunului, obligarea achitării sumei rascumpararii; anularea parțială a clauzei contractuale prin modificarea sumei

prima instanţă: A. Gafton dosarul nr. 2ra-2146/15 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac și I. Muruianu DECIZIE 28 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Valeriu Doagă, Iuliana Oprea Ion Druţă şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de avocatul Ceceli Constantin în interesele Valentinei Pleșca, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Șchiopu Virgiliu în interesele Valentinei Pleșca împotriva lui Cocîrța Ruslan, intervenient accesoriu notarul Viorica Nagacevschi cu privire la recunoașterea valabilității contractului, a calității de proprietar al bunului, obligarea achitării sumei răscumpărării și la acțiunea reconvențională depusă de avocatul Vascauțan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan împotriva Valentinei Pleșca cu privire la anularea parțială a clauzei contractuale prin modificarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 iunie 2015, prin care s-a admis apelul declarat de Vascauţan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan, s-a casat parțial hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 27 martie 2014 şi s-a emis o nouă hotărîre de respingere a acţiunii Valentinei Pleșca, în rest s-a menținut hotărîrea c o n s t a t ă Prin mandatul nr. 0301664 din 17 ianuarie 2013 avocatul Șchiopu Virgiliu a fost împuternicit de Valentina Pleșca să-i acorde asistență juridică cu dreptul de a semna și depune cereri în instanța de judecată, de a ataca hotărîrile judecătorești, etc. (f.d. 10). La 17 ianuarie 2013 avocatul Șchiopu Virgiliu a depus în interesele Valentinei Pleșca cerere de chemare în judecată împotriva lui Cocîrța Ruslan, intervenient accesoriu notarul Viorica Nagacevschi cu privire la recunoașterea valabilității contractului, a calității de proprietar al bunului și încasarea sumei (f.d.2-3).

În motivarea cererii de chemare în judecată avocatul Șchiopu Virgiliu a indicat că la 27 decembrie 2011 Pleșca Valentina a vîndut lui Cocîrța Ruslan terenul nr. cadastral 01311304424 cu destinație pentru construcție din str. Livădarilor, 103, orașul Codru, mun. Chișinău contra sumei de 25000 Euro rezervîndu-și dreptul de răscumpărare conform art. 786 Codul civil. În luna decembrie 2012 Pleșca Valentina a solicitat lui Cocîrța Ruslan să-i acorde posibilitatea de a exercita dreptul de răscumpărare, însă ultimul se eschiva. La 26 decembrie 2012 Pleșca Valentina s-a adresat notarului Viorica Nagacevschi care a autentificat contractul şi a întocmit cerere prin care înștiința pîrîtul despre intenția de răscumpărare a terenului expediind acestuia scrisoare la adresa mun.

Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni, 12, bloc 8, ap. 39. 1 A mai indicat că Cocîrța Ruslan semnînd contractul cunoștea că este un contract sinalagmatic cu titlu oneros, consensual, comutativ și translativ de proprietate, iar prin semnare a acceptat clauza răscumpărării. Cere avocatul Șchiopu Virgiliu recunoașterea valabilității contractului dintre Pleșca Valentina şi Cocîrța Ruslan, recunoașterea Valentinei Pleşca proprietar al bunului imobil nr. cadastral 01311304424 din str. Livădarilor, 103, orașul Codru, mun. Chișinău în baza dreptului de răscumpărare conform pct. 10 din contract cu obligarea reclamantei de a achita pîrîtului răscumpărarea în sumă de 25000 Euro. La 03 septembrie 2013 avocatul Vascauţan Mihaela a depus în interesele lui Cocîrța Ruslan acţiune reconvenţională împotriva Valentinei Pleșca cu privire la anularea parțială a clauzei contractuale prin modificarea sumei (f.d.

61-64, 68). În motivarea acţiunii reconvenţionale avocatul Vascauţan Mihaela a indicat că la 27 decembrie 2011 în biroul notarului Viorica Nagacevschi a fost semnat contractul de vînzare-cumpărare cu drept de răscumpărare de către Pleșca Valentina cu Cocîrța Ruslan. În contractul nominalizat era prevăzută condiția răscumpărarii în timp de 1 an. Suma tranzacției a fost indicată în contract de 25000 Euro, dar de fapt s-a achitat suma de 48000 Euro. La 27 decembrie 2012 Pleșca Valentina s-a adresat notarului Viorica Nagacevschi informînd despre intenția de a răscumpăra bunul imobil solicitînd notarului înștiințarea lui Cocîrța Ruslan despre aceasta și transmiterea sumei de 25000 Euro. Notarul Viorica Nagacevschi a expediat înștiințarea lui Cocîrța Ruslan la adresa mun.

Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni, 12, bloc 8, ap. 39, dar acesta locuiește pe str. Grenoble, 128/2, ap.1, mun. Chişinău, despre care fapt Pleșca Valentina cunoștea întrucît a fost de mai multe ori la acesta acasă inclusiv cînd a transmis suma de bani. Notarul a fost dus în eroare de către Pleșca Valentina care nu a indicat adresa la care locuiește Cocîrța Ruslan. Consideră că prin acțiunile sale Pleșca Valentina se eschivează de la plata datoriei în sumă de 48000 Euro pe motivul că în contract este indicată suma de 25000 Euro dorind astfel să obțină profit în sumă de 23000 Euro. Cere avocatul Vascauţan Mihaela anularea parțială a pct. 3 din contractul de vînzare-cumpărare prin modificarea sumei din 25000 Euro în 48000 Euro.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 martie 2014 s-a admis integral acţiunea Valentinei Pleșca. S-a recunoscut valabilitatea contractului de vînzare-cumpărare cu drept de răscumpărare a terenului nr. cadastral 01311304424 cu suprafața de 0,0406 ha din str. Livădarilor, 103, orașul Codru, mun. Chișinău încheiat de Pleșca Valentina cu Cocîrța Ruslan la 27 decembrie 2011 și autentificat de notarul Nagacevschi Viorica cu nr. 29216. S-a recunoscut dreptul de proprietate a Valentinei Pleșca asupra terenului nr. cadastral 01311304424 cu suprafața de 0,0406 ha din str. Livădarilor, 103, orașul Codru, mun. Chișinău în baza dreptului de răscumpărare prevăzut în pct. 10 din contract.

S-a încasat de la Pleșca Valentina în beneficiul lui Cocîrța Ruslan suma de 25000 Euro cu titlul de preț de răscumpărare. S-a respins acțiunea reconvențională depusă de avocatul Vascauţan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan. 2 S-a încasat de la Cocîrța Ruslan în beneficiul Valentinei Pleșca suma de 12000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a încasat de la Cocîrța Ruslan în beneficiul statului suma de 12000 lei cu titlu de taxă de stat (f.d. 78,82-85). La 29 aprilie 2014 avocatul Vascauţan Mihaela a depus în interesele lui Cocîrța Ruslan apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 martie 2014 (f.d. 88-90). Prin încheierea Curții de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 s-a restituit cererea de apel a avocatului Vascauţan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan ca fiind depusă peste termenul legal (f.d.

99-102). La 30 octombrie 2014 avocatul Vascauţan Mihaela a declarat recurs în interesele lui Cocîrța Ruslan împotriva încheierii Curții de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 (f.d. 104-105). Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 26 noiembrie 2014 a admis recursul declarat de avocatul Vascauţan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan, a casat încheierea Curții de Apel Chişinău din 21 octombrie 2014 şi a restituit pricina la rejudecare în instanța de apel (f.d.114-117). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 23 iunie 2015 a admis apelul declarat de avocatul Vascauţan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan, a casat parțial hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 martie 2014 şi a emis o nouă hotărîre prin care: A respins integral acţiunea depusă de avocatul Șchiopu Virgiliu în interesele Valentinei Pleșca ca fiind neîntemeiată.

A casat hotărîrea primei instanțe în partea în care s-a încasat de la Cocîrța Ruslan în beneficiul Valentinei Pleșca suma de 12000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A menținut hotărîrea primei instanțe în partea în care a fost respinsă acțiunea reconvențională depusă de avocatul Vascauţan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan (f.d. 167-175). Prin mandatul nr. 0808633 din 06 iunie 2015 avocatul Ceceli Constantin a fost împuternicit de Valentina Pleșca să-i acorde asistență juridică cu dreptul de a ataca hotărîrile judecătorești etc. (f.d. 150). La 06 iulie 2015 avocatul Ceceli Constantin a declarat recurs în interesele Valentinei Pleșca împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 iunie 2015 solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe (f.d.

181-184). În motivarea recursului avocatul Ceceli Constantin a indicat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată și adoptată cu încălcarea legislației în vigoare. Instanța de apel nu a examinat pricina sub toate aspectele, nu a verificat și apreciat corect probele anexate la materialele dosarului lezînd astfel dreptul la un proces echitabil. Consideră că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuie să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea. A mai indicat că Cocîrța Ruslan în şedinţa de judecată a primei instanţe a recunoscut acţiunea înaintînd pretenţii doar la anumite clauze contractuale, că pe terenul în litigiu este ridicată casa cu nivel de finisare de 95 % în care locuieşte recurenta împreună cu familia sa şi intimatul nu a invocat că Pleşca Valentina a omis termenul realizării dreptului de răscumpărare.

3 În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 26 august 2015 avocatul Vascauţan Mihaela a depus în interesele lui Cocîrța Ruslan referință la recursul declarat de avocatul Ceceli Constantin în interesele Valentinei Pleșca solicitînd respingerea acestuia și menținerea deciziei instanței de apel. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi probe. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar și a referinţei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este depus în termen, neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele motive.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel Chişinău a trimis în adresa părţilor copia deciziei la 24 iunie 2015 (f.d. 176). Astfel, recursul declarat de avocatul Ceceli Constantin în interesele Valentinei Pleșca la 06 iulie 2015 este depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele pricinii rezultă că la 27 decembrie 2011 Pleșca Valentina a vîndut lui Cocîrța Ruslan terenul nr. cadastral 01311304424 cu destinație pentru construcție din str. Livădarilor, 103, orașul Codru, mun.

Chișinău contra sumei de 25000 Euro cu dreptul de răscumpărare conform art. 786 Codul civil pînă la 27 decembrie 2012 (f.d. 4-6). În contractul de vînzare-cumpărare nr. 29216 din 27 decembrie 2011 domiciliul cumpărătorului Cocîrța Ruslan este indicat mun. Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni nr. 12, ap. 39 (f.d. 4-6). Prin cererea din 27 decembrie 2012 Pleșca Valentina a comunicat notarului Viorica Nagacevschi despre intenţia realizării dreptului de răscumpărare conform art. 786 Codul civil solicitînd concomitent expedierea cererii lui Cocîrța Ruslan (f.d. 10). Notarul Viorica Nagacevschi la 26 decembrie 2012 a expediat cumpărătorului Cocîrța Ruslan declaraţia Valentinei Pleşca despre intenţia realizării dreptului de răscumpărare la adresa mun.

Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni nr 2, bloc 8, ap. 39 (f.d. 17 verso). Scrisoarea a fost restituită notarului Viorica Nagacevschi cu explicaţia lucrătorului poştal că nu este aşa număr de strada indicată (f.d. 17). La 17 ianuarie 2013 avocatul Șchiopu Virgiliu a depus în interesele Valentinei Pleșca cerere de chemare în judecată împotriva lui Cocîrța Ruslan, intervenient 4 accesoriu notarul Viorica Nagacevschi cu privire la recunoașterea valabilității contractului, a calității de proprietar al bunului și încasarea sumei (f.d.2-3). La 03 septembrie 2013 avocatul Vascauţan Mihaela a depus în interesele lui Cocîrța Ruslan acţiune reconvenţională cu privire la anularea parțială a clauzei contractuale prin modificarea sumei (f.d.

61-64, 68). Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 martie 2014 s-a admis integral acţiunea Valentinei Pleșca şi s-a respins acțiunea reconvențională depusă de avocatul Vascauţan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan (f.d. 78,82-85). La 29 aprilie 2014 avocatul Vascauţan Mihaela a depus în interesele lui Cocîrța Ruslan apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 martie 2014 (f.d. 88-90). Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 23 iunie 2015 a admis apelul declarat de avocatul Vascauţan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan, a casat parțial hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 martie 2014 şi a emis o nouă hotărîre prin care: A respins integral acţiunea depusă de avocatul Șchiopu Virgiliu în interesele Valentinei Pleșca ca fiind neîntemeiată.

A casat hotărîrea primei instanțe în partea în care s-a încasat de la Cocîrța Ruslan în beneficiul Valentinei Pleșca suma de 12000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A menținut hotărîrea primei instanțe în partea în care a fost respinsă acțiunea reconvențională depusă de avocatul Vascauţan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan (f.d. 167-175). Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material şi procedural. Argumentele invocate de avocatul Ceceli Constantin în cererea de recurs că Valentina Pleșca a acţionat cu bună-credinţă şi a avut intenţia de a răscumpăra bunul imobil după cum au convenit în contract sunt declarative şi nu pot fi reţinute.

Conform art. 666 alin. (1) şi (2) Codul civil, contractul este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice. Conform art. 753 alin. (1) Codul civil, prin contractul de vînzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit. Conform art. 704 alin. (1) Codul civil, un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte. Astfel, la 27 decembrie 2011 Pleșca Valentina şi Cocîrța Ruslan au încheiat contractul nr. 29216, prin care terenul nr. cadastral 01311304424 cu destinație pentru construcție din str. Livădarilor, 103, orașul Codru, mun.

Chișinău s-a vîndut contra sumei de 25000 Euro, iar în pct. 10 din contractul părţile au convenit că în temeiul art. 786 Codul civil vînzătorul îşi rezervă dreptul de răscumpărare a imobilului menţionat în pct. 1 al prezentului contract în decurs de 1 an, adică pînă la 27 decembrie 2012. Conform art. 788 Codul civil, răscumpărarea se efectuează la preţul de vînzare. Revînzătorul este în drept să ceară compensarea cheltuielilor aferente bunului cumpărat pînă la răscumpărare, în cuantum egal cu creşterea valorii bunului datorită acestor cheltuieli. Dacă bunul pe care trebuie să îl restituie a fost dotat cu un accesoriu, cumpărătorul îl poate reţine dacă nu dăunează bunului. 5 Conform art. 791 Codul civil, răscumpărarea poate fi exercitată doar în termenul stipulat în contract, care nu poate fi mai mare de 10 ani pentru terenuri şi de 5 ani pentru alte bunuri.

Aceste termene nu pot fi prelungite. Conform art. 786 Codul civil, dacă în contractul de vînzare-cumpărare vînzătorul şi-a rezervat dreptul de răscumpărare, aceasta se face prin declaraţia vînzătorului faţă de cumpărător că va exercita dreptul de răscumpărare. Declaraţia nu necesită forma stabilită pentru contractul de vînzare-cumpărare. Din sensul normelor legale citate şi contractul încheiat rezultă că Valentina Pleșca a fost în drept să pretindă răscumpărarea bunului imobil în termen de pînă la 27 decembrie 2012 declarînd despre aceasta lui Cocîrța Ruslan. Valentina Pleșca nu a prezentat probe pertinente că s-a adresat lui Cocîrța Ruslan cu declaraţie de răscumpărare a bunului imobil în termen de pînă la 27 decembrie 2012 şi că acesta ar fi refuzat primirea sumei.

Așadar, instanța de apel corect a stabilit circumstanțele pricinii concluzionînd că Valentina Pleșca nu a respectat prevederile art. 786 Codul civil şi în termenul acordat nu a declarat lui Cocîrța Ruslan despre intenţia de răscumpărare a bunului imobil. Cererile depuse de Valentina Pleșca la notarul Viorica Nagacevschi adresate şi lui Cocîrța Ruslan în care informează despre intenţia realizării dreptului de răscumpărare conform art. 786 Codul civil nu pot fi reţinute (f.d. 7, 10). Or, articolul 786 Codul civil prevede expres că declaraţia nu necesită forma stabilită pentru contractul de vînzare-cumpărare. Aşadar, adresarea Valentinei Pleșca la notar nu era necesară, prima avînd obligaţia de a declara intenţia realizării dreptului de răscumpărare lui Cocîrța Ruslan.

Mai mult ca atît, cererea depusă la notarul Viorica Nagacevschi şi adresată lui Cocîrța Ruslan a fost expediată ultimului prin intermediul oficiului poştal la adresa mun. Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni nr 2, ap. 39, însă în contractul de vînzare- cumpărare nr. 29216 autentificat notarial şi în buletinul de identitate al acestuia adresa este mun. Chişinău, or. Codru, str. Costiujeni nr. 12, bloc 8, ap. 39. Notificarea expediată de notarul Viorica Nagacevschi lui Cocîrța Ruslan a fost restituită fără a fi înmînată pe motivul că nu este aşa număr de strada indicată (f.d. 17, 34). Prin urmare, instanţa de apel just a concluzionat că Pleșca Valentina în termenul prevăzut în contract nu a declarat lui Cocîrța Ruslan despre intenţia de răscumpărare a terenului.

Afirmaţia avocatului Ceceli Constantin că Cocîrța Ruslan în şedinţa de judecată a primei instanţe a recunoscut acţiunea înaintînd pretenţii doar la anumite clauze contractuale, că pe terenul în litigiu este ridicată casa cu nivel de finisare de 95 % în care locuieşte recurenta împreună cu familia sa şi intimatul nu a invocat că Pleşca Valentina a omis termenul realizării dreptul de răscumpărare la fel nu pot fi reţinute. În conformitate cu art. 118 alin. (1) Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Contrar acestor prevederi legale, avocatul Ceceli Constantin nu a prezentat declaraţia expresă a lui Cocîrța Ruslan că recunoaşte pretenţiile Valentinei Pleșca.

Nu sunt prezentate probe că pe terenul vîndut este edificată casa cu nivel de finisare de 95 %, iar în contractul autentificat notarial careva construcţii nu sunt indicate. 6 Avocatul Vascauțan Mihaela în şedinţa de judecată a instanţei de apel a declarat că Pleşca Valentina a omis termenul de a realiza dreptul de răscumpărare (f.d. 164 verso). Decizia instanţei de apel în partea respingerii acţiunii reconvenţionale depusă de avocatul Vascauțan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan cu privire la anularea parțială a clauzei contractuale prin modificarea sumei nu este contestată şi instanţa consideră inoportun de a se expune în această parte.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material, procedural şi a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de avocatul Ceceli Constantin poartă caracter declarativ şi nu au suport legal, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul şi de a menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iunie 2015. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de avocatul Ceceli Constantin în interesele Valentinei Pleșca.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Șchiopu Virgiliu în interesele Valentinei Pleșca împotriva lui Cocîrța Ruslan, intervenient accesoriu notarul Viorica Nagacevschi cu privire la recunoașterea valabilității contractului, a calității de proprietar al bunului, obligarea achitării sumei răscumpărării și la acțiunea reconvențională depusă de avocatul Vascauțan Mihaela în interesele lui Cocîrța Ruslan împotriva Valentinei Pleșca cu privire la anularea parțială a clauzei contractuale prin modificarea sumei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Valeriu Doagă Iuliana Oprea Ion Druţă Sveatoslav Moldovan 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.