2ra-1945/14 — Încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată

prima instanţă: V. Boico dosarul nr. 2ra-1945/14 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavrilița DECIZIE 08 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de Hodacova (Lupașco) Valentina, reprezentată de avocatul Cotruţă Pavel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Aslis-Producător” împotriva Valentinei Lupașco cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 05 decembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Lupașco Valentina şi menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 02 martie 2012, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă : La 13 decembrie 2011 SRL „Aslis-producător” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Valentinei Lupașco cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data de 24 august 2010 a încheiat cu Lupaşco Valentina contractul de intermediere, prin care s-a obligat să o reprezinte la vînzarea apartamentului nr.6 din str. I. Creangă 14/2, mun. Chişinău. Susține că a îndeplinit pe deplin obligaţiile care îi reveneau conform contractului, manifestate prin publicarea anunţurilor despre vânzarea imobilului, precum şi prezentarea acestuia către 64 potenţiali cumpărători, însă, pârâta nu a ţinut cont de prevederile contractului încheiat şi a înstrăinat imobilul menţionat către un cumpărător găsit de însuşi SRL „Aslis-Producător”, în lipsa reprezentantului companiei.

Drept urmare, invocă că SRL „Aslis-Producător” a expediat în adresa pîrîtei o pretenţie prin care i-a solicitat achitarea benevolă a sumelor ce i se cuvin spre plată conform contractului pentru serviciile prestate, însă notificarea a fost lăsată fără răspuns. Totodată, menționează că potrivit prevederilor contractuale Lupașco Valentina urma să achite companiei „Aslis-Producător” 2% din valoarea bunului înstrăinat, iar conform anexei nr. 1 la contract, suma de înstrăinare a imobilului urma să fie minim de 36 000 euro, respectiv, costul serviciilor ce urmau a fi achitate companiei de către Lupașco Valentina constituie 720 euro. 1 La fel, invocă că prin pct. 10.3 a contractului menţionat, beneficiarul a confirmat că în cazul înstrăinării bunului imobil, fără participarea intermediarului, ultimul are dreptul de a pretinde plata onorariului în mărime dublă, care urmează a fi achitată nu mai tîrziu de 5 zile din momentul înstrăinării imobilului.

De asemenea, relatează că conform pct. 9, contractul a fost încheiat pe un termen de 3 luni pînă la data de 24 decembrie 2010, iar în conformitate cu prevederile pct. 11.5 contractul se consideră prelungit automat pe un termen similar, dacă una dintre părți nu înștiințează cea de a doua parte despre desfacerea contractului cu 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului. Afirmă că nici una dintre părți a contractului încheiat nu a anunțat despre desfacerea acestuia, respectiv, la momentul înstrăinării imobilului de către pîrîtă contractul era valabil. Solicită încasarea din contul Valentinei Lupaşco în beneficiu SRL „Aslis- Producător” a datoriei în mărime dublă de 1 440 euro şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 02 martie 2012, acțiunea a fost admisă şi încasat de la Lupşaco Valentina în beneficiul SRL „Aslis-Producător” datoria în mărime de 1 440 euro, sau echivalentul acesteia în lei moldoveneşti conform cursului oficial al BNM la data executării hotărîrii și taxa de stat în mărime de 672 lei. Prin decizia Curți de Apel Chișinău din 17 ianuarie 2013, a fost admis apelul declarat de către Hodocav (Lupașco) Valentina, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 12 iunie 2013, a fost admis apelul declarat de către SRL „Aslis-Producător”, casată decizia instanței de apel și restituită pricina spre rejudecare în instanța de apel în alt complet de judecată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2013, a fost respins apelul declarat de către Lupașco Valentina și menținută hotărîrea primei instanțe. La 03 aprilie 2014, Hodacova (Lupașco) Valentina, reprezentată de avocatul Pavel Cotruţă, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitînd admiterea apelului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată. În motivarea recursului recurenta a invocat că în cadrul examinării cauzei instanțele au încălcat esențial și au aplicat eronat normele de drept material și procedural și au aplicat o lege care nu urma să fie aplicată.

Totodată instanța de apel a apreciat arbitrar probele din dosar fapt ce a dus în mod direct la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului – încălcarea dreptului la un proces echitabil. Susține că pentru justa apreciere a situaţiei în litigiu, instanţele ierarhic inferioare nu au apreciat corect raporturile juridice stabilite dintre părți prin Contractul de intermediere din 24 august 2010, ce reprezintă în esenţă un contract de intermediere exclusivă. Or, prevederile pct. 10.1. a contractului în litigiu corespund cu prevederile art. 1182 alin. (1) al Codului Civil, care indică că doar în cazul în care clientul se obligă, pe o perioadă determinată să se abţină de la angajarea unui alt intermediar (intermedierea exclusivă), intermediarul este obligat ca în această perioadă să acţioneze în vederea intermedierii sau a indicării ocaziilor de încheiere a contractului.

Mai afirmă că sunt eronate şi concluziile instanței de apel precum că materialele cauzei conțin date ce confirmă faptul că cumpărătorul imobilului ar fi fost identificat de către intimat, or, asemenea probe nu există la înscrisurile cauzei, cu tît mai mult că în 2 conţinutul cererii de apel a fost solicitată audierea în calitate de martor a cumpărătorului - Ştefan Seracuţa pentru a comunica instanței despre modul în care a aflat despre oferta de vânzare a imobilului respectiv, însă instanța ignorînd cererea sa înaintată în acest sens, nu doar că a soluţionat cauza fără a audia martorul respectiv, însă, nici nu a citat persoana respectivă în ședința de judecată (cererea respectivă fiind înaintată în instanță pînă la modificările operate în codul de procedură civilă prin Legea nr. 155 intrată în vigoare din 01 decembrie 2012). Totodată consideră că instanța de apel în cadrul ședinței din 05 decembrie 2013, neîntemeiata a admis demersul intimatului de a anexa în calitate de probă la materialele cauzei înscrisurile lipsa cărora a fost invocată în cererea de apel din 18 mai 2012, deoarece reieșind din argumentele invocate în cererea de apel acestea au fost întocmite în mod unilateral.

Insistă că urmează a fi apreciate critic şi concluziile instanței de apel ce se referă la faptul că suma cuvenită intimatului urma a fi calculată din preţul de 36.000 euro, deoarece conform contractului de vânzare-cumpărare imobilul a fost vîndut la un preț cu mult mai mic, decât cel declarat de intimat în anexa la contract, ceea ce constituie din nou o deficienţă ce urmează a fi încadrată în prevederile art. 432 alin. (4) CPC. Astfel, consideră că instanţa de apel a ajuns la o concluzie eronată despre existenţa obligaţiei de a achita retribuţie intimatului, deoarece obligaţia respectivă ar fi apărut doar în situaţia în care cumpărătorul ar fi fost identificat de către intermediarul intimat, ceea ce nu corespunde adevărului.

În consecință, susţine că este nefondată şi aplicarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 512, 513, 514, Cod Civil, deoarece obligaţia la care se referă ar fi apărut doar la îndeplinirea obligaţiei de care era condiţionată retribuirea intermediarului intimat. În dezacord cu decizia contestată invocă şi faptul că contrar prevederilor art. 1179 Cod civil, care indică că prin contractul de intermediere o parte (intermediar) se obligă faţă de cealaltă parte (client) să acţioneze în calitate de mijlocitor la încheierea unui sau mai multor contracte între acesta şi terţ, în materialele cauzei nu există probe ce demonstrează că cumpărătorul Ştefan Seracuţa ar fi fost identificat de intimat.

De asemenea susține că conform art. 1180 alin. (1) Cod civil, cel care promite o remuneraţie pentru intermedierea unui contract sau pentru indicarea ocaziei de încheiere a unui contract este obligat la plata remuneraţiei doar atunci cînd contractul este încheiat în urma indicaţiilor date. Însă, contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului a fost încheiat dintre vînzătorul Valentina (Lupaşco) Hodacova şi cumpărătorul Ştefan Seracuţa la direct, fără intermediere, intimatul SRL „Aslis-Producător” ne fiind îndreptăţit la nici o remuneraţie.

Mai susține că art. 1180 alin. (2) Cod Civil prevede că la încheierea contractului sub o condiţie suspensivă, remuneraţia poate fi cerută doar la îndeplinirea condiţiei ceea ce corespunde şi prevederilor art. art. 234, 239 Cod civil, care se referă la actul juridic încheiat sub condiţie și actul juridic încheiat sub condiţie suspensivă cel din urmă stabilind că actul juridic se consideră încheiat sub condiţie suspensivă dacă apariţia drepturilor subiective civile şi obligaţiile corelative prevăzute de el depind de un eveniment viitor şi incert sau de un eveniment, însă deocamdată necunoscut părţilor. Astfel, afirmă că condiţia suspensivă a contractului de intermediere din 24 august 2010 nu a survenit, și respectiv nu a existat şi nici nu există obligaţia corelativă de plată a clientului deoarece evenimentul de survenirea căruia depindea apariţia obligaţiei 3 corelative de plată s-a produs independent de contribuţia SRL „Aslis-Producător” şi fără concursul acesteia.

Cu referire la prevederile art. 1182 Cod civil în coraport cu clauzele punctului 10.1. ale contractului de intermediere din 24 august 2010, consideră că este limitat doar la angajarea unui alt intermediar însă nu și obligat să se abţină de la negocierea tranzacţiei în cauză la direct cu potenţiali cumpărători, care au parvenit în mod independent, or în conformitate cu art. 1182 alin. (2) Cod Civil, doar în cazul în care clientul încalcă obligaţia prevăzută la alin.(1), intermediarul poate cere despăgubiri dacă se încheie un contract cu un terţ printr-un alt intermediar. În contract se poate conveni asupra unei despăgubiri globale corespunzătoare, indiferent de dovada prejudiciului. Această despăgubire nu poate depăşi 2,5% din preţul vînzării dacă prin contract se stabileşte intermedierea sau indicarea ocaziei pentru încheierea unei vînzări-cumpărări.

Clauza care derogă de la dispoziţiile prezentului aliniat în defavoarea clientului este nulă. Afirmă că era îndreptăţită şi nu putea fi limitată în dreptul său să negocieze la direct vânzarea bunului său la direct cu potenţialii cumpărători parveniţi independent de activitatea SRL „Asis-Producătorul”, însă la examinarea cauzei, instanța de apel, a ignorat deficienţele elucidate în cererea de apel şi nu a dat aprecierea cuvenită încălcărilor procedurale admise de prima instanță, care a examinat cauza în lipsa sa. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că recurenta Hodacova (Lupașco) Valentina a luat cunoștință cu decizia instanței de apel din 05 decembrie 2013 la data de 05 februarie 2014, fapt confirmat prin semnătura acesteia ce se conține pe coperta dosarului la compartimentul informații despre actele efectuate.

Astfel, instanţa de recurs constată că recurenta Hodacova (Lupașco) Valentina s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la data de 03 aprilie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre.

Fiind investită cu acţiunea în cauză, având ca obiect al litigiului încasarea din contul Valentinei Lupaşco în beneficiu SRL „Aslis-Producător” a datoriei în mărime dublă de 1 440 euro şi a cheltuielilor de judecată, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterea integrală a acesteia, soluţie care a fost menţinută şi de instanţa de apel. În susţinerea temeiniciei concluziei date, instanţele de judecată, cu referire la prevederile art. 1179 şi art. 1180 Cod civil, au reţinut că Lupaşco Valentina a încălcat prevederile contractului de intermediere, pe cînd SRL „Aslis-Producător” şi-a asumat obligaţia de a publica spre vînzare, de a găsi cumpărător şi de a înstrăina imobilul de pe adresa str. I, Creangă 14/2, ap. 6 mun.

Chişinău, care aparţinea Valentinei Lupaşco, la suma minimală de 36000 euro, care de fapt urma să fie transmisă ultimei. 4 Concluzionînd că drepturile intimatului de a pretinde executarea de la debitor a unei prestaţii sunt determinate de dispoziţiile generale cu privire la obligaţia şi temeiurile naşterii obligaţiilor, prin prisma art. 513 alin. (1), art. 514 Cod civil. Instanţa de recurs constată, însă, că fiind, la soluţionarea pricinii, stabilite pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru judecarea cauzei în fond, concluziile instanţelor de judecată şi soluţia dată în sensul admiterii acţiunii sunt incorecte, fapt ce rezultă din interpretarea greşită a prevederilor, în coroborare cu materialul probator prezentat de părţi.

Conform art. 1179 Cod civil, Prin contract de intermediere, o parte (intermediar) se obligă faţă de cealaltă parte (client) să acţioneze în calitate de mijlocitor la încheierea unui sau mai multor contracte între aceasta şi terţ. În fapt, la data de 24 august 2010, între SRL „Aslis-Producător” şi Lupaşco Valentina a fost încheiat un contract de intermediere pentru vînzarea unui imobil, având ca obiect căutarea de către Societate a unui potenţial cumpărător în vederea achiziţionării apartamentului nr. 6 din str. I. Creangă 14/2, mun. Chişinău, care aparţinea cu drept de proprietate Valentinei Lupaşco (f.d. 5-9). Prin acelaşi contract, Lupaşco Valentina, şi-a asumat obligaţia să plătească Agenţiei o remuneraţie în mărime de 2% din preţul real al apartamentului înstrăinat.

Iar pct. 10.3 al aceluiaşi contract expres statuează recunoaşterea de către Beneficiar a faptului că orice tranzacţie de înstrăinare, obiectul căruia va fi imobilul, care este şi obiectul prezentului contract, realizată în lipsa intermediarului, va fi considerată încheiată cu participarea ultimului, dacă tranzacţia va fi încheiată în perioada termenului valabilităţii prezentului contract şi în cazul respectiv, intermediarul are dreptul la remuneraţia în mărimea dublă din cea stabilită prin clauzele contractuale. Aici important este de remarcat şi faptul că contractul de intermediere menţionat a fost încheiat pentru perioada 24 august 2010- 24 decembrie 2010, după care, valabilitatea acestuia, conform pct. 15, va fi considerată prelungită automat pe perioada analogică prin tacita reconducţie, dacă nici una din părţi nu-l denunţă cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea valabilităţii contractului.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva Valentinei Lupaşco, SRL „Aslis- Producător”, a solicitat, în temeiul art. art. 572 şi art. 1180 alin.(1) Cod civil, încasarea datoriei pentru serviciile prestate în mărime de 1400 euro, cît şi obligarea restituirii cheltuielilor de judecată. Conform art. 1180 alin. (1) Cod civil, cel care promite o remuneraţie pentru intermedierea unui contract sau pentru indicarea ocaziei de încheiere a unui contract este obligat la plata remuneraţiei doar atunci cînd contractul este încheiat în urma indicaţiilor date. În interpretarea corectă a normei comentate este de reţinut că, obligativitatea plăţii unei remuneraţii pentru intermedierea unui contract sau pentru indicarea ocaziei de încheiere a unui contract survine doar cu condiţia că clientul încheie un contract în urma indicaţiilor date de intermediar.

Acest fapt ar însemna, că în urma acţiunilor intermediarului clientul consimte la încheierea unor contracte, ce i-ar permite achitarea remuneraţiei. În alte condiţii cel care promite o remuneraţie nu este obligat la aceasta, chiar ţinînd cont de faptul că intermediarul ar fi acţionat pentru intermedierea unui contract sau pentru indicarea ocaziei de încheiere a unui contract. Deci, temei juridic pentru survenirea dreptului la remuneraţie este beneficierea de acţiunile intermediarului, exprimate prin încheierea de contracte in urma indicaţiilor ultimului. 5 În cauză, prin aplicarea regulilor de interpretare a normei enunţate, se constată însă, că contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 6 din str. I. Creangă 14/2, mun.

Chişinău a fost încheiat dintre vînzătorul Valentina (Lupaşco) Hodacova şi cumpărătorul Ştefan Seracuţa la direct, fără intermedierea intimatului SRL „Aslis- Producător”, respectiv ultimul nu este îndreptăţit nici la o remuneraţie. Totodată în speţă prezintă relevanţă şi prevederile alin.(2) a art. 1180 Cod civil, care prevede că la încheierea contractului sub o condiţie suspensivă, remuneraţia poate fi cerută doar la îndeplinirea condiţiei.

La caz, însă, este cert că condiţia suspensivă a contractului de intermediere din 24 august 2010 nu a survenit, respectiv, nu există obligaţia corelativă de plată a Beneficiarului, deoarece evenimentul de survenirea căruia depindea apariţia obligaţiei corelative de plată s-a produs independent de condiţia intermediarului SRL „Aslis- Producător” şi fără concursul acesteia, respectiv ultima nu poate pretinde la orice remuneraţie, ca efect al prevederilor imperative ale art. 1180 alin.(5) Cod civil, care prevede că clauza prin care se derogă de la prevederile prezentului articol este nulă.

La acest segment este de menţionat şi faptul că prevederile pct. 10.3 al contractului de intermediere din 24 august 2010, încheiat între recurenta şi intimat, stabilesc că oricare act de înstrăinare a imobilului efectuat de către Lupaşco Valentina în lipsa reprezentanţilor SRL „Aslis-Producătpor”, va fi considerat încheiat în prezenţa acestora, dacă tranzacţia este încheiată în perioada de valabilitate a contractului de intermediere din 24 august 2010. Drept urmare, este de specificat că la data expirării contractului nici una din părţi nu a cerut rezilierea contractului, dar nici nu au realizat intenţia de a continua raporturile contractuale, fapt ce atestă că după expirarea termenului contractului de intermediere efectele acestuia au încetat şi nu mai produc efecte juridice.

Or, cu toate că, Lupaşco Valentina nu a comunicat SRL „Aslis-Producătpor” despre intenţia rezilierii contractului de intermediere, însă nici ultima, după expirarea termenului contractului, nu a întreprins careva acţiuni în executarea obligaţiunilor contractuale, pentru a fi considerat prelungit tăcit termenul a acestuia, pentru o perioadă similară. Astfel, intermediarul nu a probat că a continuat îndeplinirea obligaţiilor contractuale, după expirarea termenului contractului, în sensul prezentării imobilului în discuţie, efectuării acţiunilor de publicitate în vederea vînzării imobilului şi căutării potenţialului cumpărător al imobilul expus spre vînzare de către recurenta. Cu atît mai mult că şi în sensul art. 1179 Cod civil, care are incidenţă la caz, este de înţeles că activitatea în calitate de mijlocitor presupune săvărşirea acţiunilor de orice natură juridice sau faptice care să aibă ca scop încheierea unui sau mai multor contracte între client şi terţ.

Consecinţele juridice ale activităţii mijlocitorului trebuie să se răsfrîngă asupra clientului şi acest fapt determină statutul juridic al mijlocitorului. În acest context instanţa de recurs constată că intermediarul şi-a executat obligaţiile contractuale doar pe perioada valabilităţii contractului de intermedierii, şi anume, din momentul încheierii contractului 24 august 2010 şi pînă la data de 24 decembrie 2010, fapt ce se confirmă şi prin probe prezentate în acest sens de către SRL „Aslis-Producător” (f.d. 113-119, 135-159) şi care demonstrează incontestabil că contractul de vînzare- cumpărare a apartamentului nr. 6 din str. I. Creangă 14/2, mun. Chişinău, a fost încheiat dintre vînzătorul Valentina (Lupaşco) Hodacova şi cumpărătorul Ştefan Seracuţa la direct, după expirarea termenului contractului de intermediere, circumstanţe în care 6 recurentei nu mai poate fi imputată obligativitatea la plata oricărei remuneraţii intermediarului.

Or, cum a fost menţionat mai sus, pentru plata remuneraţiei pentru intermediere, incumbă intermediarului să probeze că, în fapt, clientul său a încheiat contractul cu terţul prezentat pentru încheierea contractului, în absenţa acestei probe neputând fi angajată răspunderea clientului, iar ca urmare, beneficiarul nu poate fi obligat la plata daunelor- interese dacă nu se face dovada faptei ilicite săvârşite, condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii sale. În consecinţă, instanţa de recurs respinge afirmaţia invocată de către intimat şi reţinută de instanţele judecătoreşti, despre existenţa obligaţiei recurentei de a achita în principiul remuneraţia intimatului, deoarece obligaţia respectivă ar fi apărut doar în situaţia în care cumpărătorul ar fi fost identificat de către intermediar, fapt care la caz nu a fost constat cu certitudine.

Cele relatate în ansamblu atestă temeinicia recursului declarat de către Hodacova (Lupaşco) Valentina şi indică la ilegalitatea hotărârilor de judecată a instanţelor ierarhic inferioare, fapt ce impune casarea acestora. Faţă de cele ce preced şi fiind cert că circumstanţele pricinii au fost constatate de către instanţele de judecată ierarhic inferioare, nefiind necesară verificarea suplimentară a căror-va dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, de a casa integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi a emite o nouă hotărâre prin care a respinge acţiunea Societăţii cu Răspunderea Limitată „Aslis-Producător” împotriva Valentinei Lupașco cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide : Se admite recursul declarat de către Hodacova (Lupaşco) Valentina. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 decembrie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 02 martie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Aslis-Producător” împotriva Valentinei Lupașco cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată şi se emite o nouă hotărâre, prin care: Se respinge acţiunea Societăţii cu Răspunderea Limitată „Aslis-Producător” împotriva Valentinei Lupașco cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 7