- Dosarul nr.
- 3ra-1062/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 octombrie 2015
- Părțile
- Gumbatov Mugabil vs Primăria mun.Chişinău, intervenienţi accesorii SRL ArdexanGrup, Inspecţia de Stat în Construcţii
- Pe scurt
- Condiţiile de eliberare a autorizaţiei de construire
3ra-1062/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: A. Andronic dosarul nr. 3ra-1062/15 instanţa de apel: M. Anton, A. Doga, A. Nogai DECIZIE 21 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma, Liliana Catan examinând recursurile declarate de reprezentantul Primarului General, Cazacu Anna, de societatea cu răspundere limitată „Ardexan-Grup” şi de reprezentantul acesteia, avocatul Rusu Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gumbatov Mugabil împotriva Primăriei mun.
Chişinău, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Ardexan-Grup” şi Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015 c o n s t a t ă La data de 28 octombrie 2013 Gumbatov Mugabil a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chişinău, intervenienţi accesorii S.R.L. „Ardexan-Grup” şi Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a menţionat că, la data de 27.02.2013 Primăria mun. Chişinău a eliberat S.R.L. „Ardexan-Grup” autorizaţia de construire nr.l7-c/13 pentru construcţia unui bloc locativ în baza certificatului de urbanism nr.710 i/12 din 14.12.12 pe terenul situat în mun.
Chişinău str. Buna Vestire 15/2. Afirmă că, la începutul lunii aprilie 2013, fiind proprietar al imobilului din mun. Chişinău str. Buna Vestire 15/1, a constatat că pe terenul vecin, S.R.L. „Ardexan-Grup” a iniţiat lucrările de construcţie a unui bloc locativ D+P+6E+M, fără acordul în scris, autentificat notarial al proprietarilor de imobil/terenuri vecine cu încălcarea distanţei între hotarul de delimitare a terenului vecin, astfel distanţa de la fundamentul blocului în construcţie pînă la gardul din piatră care delimitează terenurile în cauză fiind doar de 3 m, fapt ce expres contravine normativelor în construcţie.
Consideră că, blocul locativ nominalizat supra este construit abuziv, lucrările de construcţie au fost începute cu încălcarea normelor urbanistic-arhitecturale, 1 tehnice şi antiincendiare, în lipsa consimţămîntului scris al reclamantului ca proprietar al terenului vecin, cît şi în lipsa acordului altor proprietari ai terenurilor vecine, autorizat la biroul notarial, fapt ce direct îi lezează şi îi încalcă dreptul de proprietate. Susţine că, documentaţia de proiect (planul general) pentru construcţia acestui bloc locativ a fost elaborată cu mari derogări şi încălcări de la legislaţia în vigoare, ignorîndu-se cerinţele regimului juridic şi urbanistic-arhitectural de ridicare a construcţiei, fapt ce au dus la încălcarea distanţei legale pînă la linia de hotar ce delimitează terenul vecin.
La data de 26 mai 2014 Gumbatov Mugabil a depus cerere de concretizare a cerinţelor solicitînd anularea certificatului de urbanism nr. 710 i/12 din 14.12.2012 şi autorizaţia de construire nr. 17-c/13 din 27.02.2013 emise de Primăria mun. Chişinău beneficiarului S.R.L. „Ardexan-Grup” precum şi încasarea în mod solidar din contul Primăriei mun. Chişinău şi intervenientului accesoriu S.R.L. „Ardexan-Grup” a sumei de 145000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău emisă la 29 septembrie 2014 s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Gumbatov Mugabil împotriva Primăriei mun. Chişinău, intervenienţi accesorii S.R.L. „Ardexan-Grup” şi Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la anularea autorizaţiei de construire şi a certificatului de urbanism precum şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea soluţiei prima instanţă a stabilit că, actele administrative contestate de Gumbatov Mugabil au fost emise potrivit prevederilor legale, de organul competent şi cu respectarea procedurii stabilite. Instanţa a evidenţiat că, Inspecţia de Stat în Construcţii în cadrul verificărilor efectuate nu a depistat abateri de la documentaţia de proiect, iar solicitarea acordului lui Gumbatov Mugabil nu era necesară or, ultimul nu este coproprietar al terenului care-i aparţine exclusiv S.R.L. „Ardexan-Grup”. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015 s-a admis apelul declarat de Gumbatov Mugabil, s-a casat hotărîrea primei instanţe şi s-a emis o nouă hotărîre prin care s-a admis parţial acţiunea, s-a anulat autorizaţia de construire nr. 17-c/13 din 27.02.2013 şi certificatul de urbanism nr. 710 i/12 din 14.12.2012 eliberate de Primăria mun.
Chişinău pe numele S.R.L. „Ardexan-Grup”. S-a încasat de la Primăria mun. Chişinău în beneficiul lui Gumbatov Mugabil prejudiciul moral în valoare de 1000 lei, în rest cererea cu privire la repararea prejudiciului moral s-a respins ca neîntemeiată. Instanţa de apel a constatat că, actele administrative contestate au fost emise cu derogări de la prevederile legale, în special Legea cu privire la autorizarea executării lucrărilor de construcţie şi art. 379 din Codul civil. La fel s-au remarcat abateri de la documentaţia de proiect şi încălcarea distanţei admisibile a hotarelor terenurilor învecinate. La data de 12 iunie 2015 S.R.L. „Ardexan-Grup” şi reprezentantul acesteia, avocatul Rusu Victor au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.
În motivarea recursului au invocat că, instanţa de apel a interpretat eronat art. 3 din Legea cu privire la autorizarea executării lucrărilor de construcţie şi a aplicat prevederi normative care nu urmau a fi aplicate în speţă. 2 Consideră că, instanţa de apel în partea motivată nu a indicat circumstanţele de fapt şi legătura cauzală dintre acestea şi prejudiciul moral suportat de către Gumbatov Mugabil. Specifică că, potrivit procesului-verbal de recepţie finală nr. 722 din 12.12.2014 membrii comisiei au propus recepţia blocului locativ din str. Buna Vestire nr. 15/2 mun. Chişinău şi în acest sens demolarea construcţiei nu este admisibilă. La data de 31 iulie 2015 reprezentantul Primarului General, Cazacu Anna a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.
În motivarea recursului a menţionat că, raţionamentele instanţei de apel sunt eronate deoarece nu sunt prezentate probele prin care s-a determinat că proiectul a fost întocmit cu derogări. Susţine că, decizia instanţei de apel nu specifică care drepturi ale intimatului au fost lezate prin emiterea actelor administrative contestate or, Gumbatov Mugabil nu este coproprietar al terenului ce aparţine exclusiv S.R.L. „Ardexan-Grup”. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursurile declarate de reprezentantul Primarului General, Cazacu Anna, de societatea cu răspundere limitată „Ardexan-Grup” şi de reprezentantul acesteia, avocatul Rusu Victor urmează a fi admise cu casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele motive.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 442 alin (1) din Codul de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Instanţa de recurs evidenţiază următoarele circumstanţe relevante recursului declarat. În temeiul contractului de vînzare-cumpărare nr. 6174 din 29 decembrie 2010 S.R.L.„Ardexan-Grup” a devenit proprietarul lotului de pămînt pentru construcţii cu suprafaţa de 0,045 ha situat în mun.
Chişinău sec. Rîşcani str. Buna Vestire (vol. I, f.d. 84-86). Prin contractul nr. 025 din 25 octombrie 2011 Gumbatov Mugabil în contul achitării sumelor convenite a permis S.R.L.„Ardexan-Grup” racordarea la conducta de canalizare din str. Buna Vestire 15/1 ce aparţine cu drept de proprietate primului (vol. I, f.d. 89-91). Potrivit declaraţiei din 06 septembrie 2011 autentificate notarial, Gumbatov Mugabil şi-a exprimat acordul personal în favoarea S.R.L.„Ardexan-Grup” la construcţia blocului locativ cu patru etaje şi mansardă (D+P+3E+M) pe adresa mun. Chişinău str. Buna Vestire 15/2 situat în vecinătate cu imobilul său de pe str. Buna Vestire 15/1 (vol. I, f.d. 95). 3 Conform extrasului din registrul bunurilor imobile nr. 0100417305 S.R.L.„Ardexan-Grup” este proprietarul exclusiv al terenului şi construcţiei amplasate în mun.
Chişinău sec. Rîşcani str. Buna Vestire 15/2 (vol. I, f.d. 126). La data de 27 februarie 2013 Primăria mun. Chişinău a eliberat S.R.L.„Ardexan- Grup” autorizaţia de construire nr. 17-c/13 pentru construcţia unui bloc locativ (vol. I, f.d. 50), în temeiul certificatului de urbanism nr. 710i/12 din 14 decembrie 2012 (vol. I, f.d. 83 ) pe terenul situat în mun. Chişinău, str. Buna Vestire 15/2. Instanţa de recurs, verificînd legalitatea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015 conchide că aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor de drept material, iar certificatul de urbanism nr. 710i/12 din 14 decembrie 2012 şi autorizaţia de construire nr. 17-c/13 din 27 februarie 2013 au fost emise în concordanţă cu prevederile legale pertinente.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Conform art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ, emise de: a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul prezentei legi; b) subdiviziunile autorităţilor publice; c) funcţionarii din structurile specificate la lit. a) şi b). În conformitate cu art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie nr. 163 din 09.07.2010, certificatul de urbanism pentru proiectare se elaborează şi se emite în baza cererii în care se indică locul amplasării imobilului/terenului şi la care se anexează, în original şi în copii, următoarele documente: buletinul de identitate (pentru persoană fizică) sau certificatul de înregistrare (pentru persoană juridică); raportul de expertiză tehnică, în caz de reconstruire, restaurare, modificare sau consolidare a imobilului existent, elaborat de către experţi tehnici atestaţi; acordul autentificat notarial al coproprietarilor de imobil/teren ale căror interese pot fi afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit; schiţa de proiect avizată de arhitectul-şef,
în cazul amplasării construcţiei în zonă cu regim special stabilit prin documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului; schiţa de proiect avizată de Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii, în cazul intervenţiilor la monumentele de istorie, artă şi arhitectură sau în zonele construite înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Solicitarea altor documente decît cele prevăzute la alin. (1) nu se admite. Potrivit art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea cu privire la autorizarea executării lucrărilor de construcţie, autorizaţia de construire se emite în baza cererii în care se indică locul amplasării imobilului/terenului, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
La cerere se anexează următoarele documente: certificatul de urbanism pentru proiectare; extrasul din documentaţia de proiect în volum de: memoriu 4 explicativ, plan general (plan de situaţie, plan trasare), faţade, soluţii cromatice, proiect de organizare a executării lucrărilor de construcţie; avizele de verificare a documentaţiei de proiect (compartimentele: plan general, arhitectură, rezistenţă) sau raportul unic de verificare a documentaţiei de proiect; buletinul de identitate (pentru persoană fizică) sau certificatul de înregistrare (pentru persoană juridică); contractul privind supravegherea de autor, semnat de către solicitant (beneficiar) şi proiectant; extrasul din procesul-verbal al şedinţei Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii privind avizarea pozitivă a proiectului de execuţie, în cazul proiectării intervenţiilor la monumentele de istorie, artă şi arhitectură sau în zonele construite înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat; certificatul de descărcare de sarcină arheologică, în cazurile prevăzute la art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 218 din 17 septembrie 2010 privind protejarea patrimoniului arheologic.
Solicitarea altor documente decît cele prevăzute la alin. (1) nu se admite. Conform art. 344 alin. (1) din Codul civil, proprietatea este comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulţi titulari. Potrivit pct. 2.12 din SNIP 2.07.01-89, distanţele între clădirile rezidenţiale, rezidenţiale şi publice trebuie să se bazeze pe calcule de expunere la soare şi lumină, astfel între laturile lungi ale clădirilor rezidenţiale cu 4 etaje distanţa trebuie să nu fie mai mică de 20 metri. Aceste distanţe pot fi reduse cu respectarea normelor de expunere la soare şi lumină. Colegiul relevă că, anterior dobîndirii certificatului de urbanism nr. 710i/12 S.R.L. „Ardexan-Grup” a obţinut acordul lui Gumbatov Mugabil pentru construcţia blocului cu patru etaje şi mansardă precum şi s-a convenit asupra racordării la conducta de canalizare ce aparţine cu titlu de proprietate ultimului.
Totodată, la caz, acordul autentificat notarial exprimat de Gumbatov Mugabil nu era obligatoriu în condiţiile în care dînsul nu era coproprietar al terenului situat în mun. Chişinău str. Buna Vestire 15/2 care aparţine cu titlu exclusiv S.R.L. „Ardexan-Grup”, fapt certificat prin extrasul din registrul bunurilor imobile nominalizat supra. Instanţa de recurs remarcă că, prin introducerea modificărilor în certificatul de urbanism nr. 710i/12 din 14.12.2012 s-a permis S.R.L. „Ardexan-Grup” construcţia unui bloc locativ D+P+6E+M şi ca rezultat de către Primăria mun. Chişinău în mod legal a fost eliberată autorizaţia de construire nr. 17-c/13 din 27 februarie 2013. Colegiul apreciază critic concluzia instanţei de apel în sensul anulării actelor administrative contestate fundamentată pe declaraţia autentificată notarial din 06 septembrie 2011 exprimată de Gumbatov Mugabil în favoarea S.R.L.
„Ardexan-Grup” privind acordul la construcţia unui bun imobil cu 4 nivele or, potrivit normativelor din pct. 2.12 al SNIP 2.07.01-89 distanţele obligatorii dintre clădirile rezidenţiale învecinate sunt similare atît pentru construcţiile cu 4 nivele cît şi pentru cele cu 7 nivele şi în acest context declaraţia dată infirmă lipsa acordului intimatului la construcţia bunului imobil în parametrii enunţaţi şi atestă faptul tolerării ridicării construcţiei în continuare. În altă ordine de idei, este eronată, aplicarea de către instanţa de apel a pct. 2.12 din normativele SNIP din 2.07.01-89 or, distanţele indicate în norma vizată urmează a fi calculate prin raportare la distanţele dintre construcţii şi nu distanţele de la hotarele loturilor de pămînt învecinate care în speţă au fost respectate conform prescripţiilor legale şi documentelor de proiect.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut declaraţiile 5 intimatului Gumbatov Mugabil cu referire la nerespectarea de către S.R.L. „Ardexan- Grup” a normativelor cu privire la iluminarea naturală a bunului său imobil, în calitate de fapte dovedite, fără a justifica aceste circumstanţe pe elemente probante concludente. Instanţa de recurs consideră că, anularea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire emise în beneficiul S.R.L. „Ardexan-Grup” ar constitui o încălcare a dreptului de proprietate consacrat de art. 1 protocol 1 din CEDO, elocventă în acest sens fiind hotărîrea Pine Valley Developments Ltd şi alţii vs. Irlanda.
În hotărîrea citată, Curtea a ajuns la concluzia că emiterea unui certificat de urbanism de către autorităţile naţionale competente – asupra lui aceasta nemaiputînd reveni – pe temeiul căruia societăţile reclamante au cumpărat un teren pe care acestea doreau să ridice anumite construcţii constituia o asemenea “speranţă legitimă” de a putea realiza planul lor de amenajare a acelui teren astfel că certificatul în discuţie reprezenta, prin raportate la dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 “un element al dreptului de proprietate”. În speţă, nu s-a confirmat existenţa unor abateri comise de S.R.L. „Ardexan- Grup” de la documentaţia de proiect şi de la rigorile certificatului de urbanism nr. 710i/12 din 14.12.2012 care de jure şi-au epuizat efectele juridice la momentul ridicării blocului locativ, iar anularea acestora pe motive declarative care nu sunt imputabile recurentului S.R.L.
„Ardexan-Grup” ar avea consecinţe nefaste asupra drepturilor sale şi ale terţilor dobînditori ai locuinţelor. Mai mult ca atît, la data de 12 decembrie 2014 Comisia de recepţie finală ca rezultat al examinării lucrărilor efectuate a propus fără obiecţii, recepţia blocului locativ din str. Buna Vestire 15/2. Avînd în vedere caracterul nefondat al pretenţiilor înaintate de Gumbatov Mugabil cu privire la contestarea actelor administrative nominalizate Colegiul ajunge la concluzia respingerii cerinţei cu privire la repararea prejudiciului moral în sumă de 145000 lei. Totodată, instanţa de recurs conchide că, hotărîrea primei instanţe a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă a tuturor probelor şi stabilirea completă a circumstanţelor cauzei, motiv pentru care Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit o califică ca fiind legală şi întemeiată.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursurile declarate de reprezentantul Primarului General, Cazacu Anna, de societatea cu răspundere limitată „Ardexan-Grup” şi de reprezentantul acesteia, avocatul Rusu Victor, a casa decizia instanţei de apel şi a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admit recursurile declarate de reprezentantul Primarului General, Cazacu Anna, de societatea cu răspundere limitată „Ardexan-Grup” şi de reprezentantul acesteia, avocatul Rusu Victor.
6 Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gumbatov Mugabil împotriva Primăriei mun. Chişinău, intervenienţi accesorii societatea cu răspundere limitată „Ardexan- Grup” şi Inspecţia de Stat în Construcţii cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 septembrie 2014. Decizia este irevocabilă de la pronunţare. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Liliana Catan 7