3ra-1367/15 — Anularea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-1367/15 prima instanţă - M. Mihaila, instanţa de apel - B. Bîrca, E. Fistican, E. Clim, ÎNCHEIERE 07 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Berzoi Ruslan în interesele societăţii cu răspundere limitată „VP& OFIR”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată „VP&OFIR” împotriva Biroului Vamal Chişinău şi Ministerul Finanţelor al Republici Moldova privind modificarea decizie vamale şi restituirea sumei achitate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „VP& OFIR”, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 16 decembrie 2014, c o n s t a t ă ; La 30octombrie 2013 societatea cu răspundere limitată „VP& OFIR” s-a adresat în instanţa de contencios administrativ cu cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău şi Ministerul Finanţelor al Republici Moldova în care a solicitat repunerea în termen de adresare în instanţa de judecată, anularea parţială a declaraţiei vamale nr. BRK1842000244 în partea introducerii sumei basculantei, restituirea sumei achitate în mărime de 6191,50 lei şi compensarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 2000 lei şi a cheltuielilor de efectuarea a expertizei în mărime de 960 lei.

Ulterior prin cererea de concretizare a pretenţiilor societatea cu răspundere limitată „VP&OFIR”, a solicitat şi anularea actului de inspecţie emis aferent validării declaraţiei vamale nr. 3029I 23072 din 06 septembrie 2013, prin care a fost expusă suspiciunea de marfă subevaluată şi constatat pierderi şi venituri în valoare de 6191,50 lei (f.d.115-127).

În motivarea pretenţiilor înaintate societatea cu răspundere limitată „VP& OFIR” a reiterat că, în baza contractului de vînzare-cumpărare din 03 septembrie 1 2013 încheiat între cetăţeanul român Stian Florin şi societatea cu răspundere limitată „VP& OFIR”, întreprinderea a procurat vehiculul de marcă KAMAZ tip 6540, cu seria şasiu XTC65400k61122953, anul producerii 2006. Susţine că conform prevederilor contractuale preţul vehiculului a fost stabilit de către părţi în sumă de 6200 euro din motivul stării tehnice deplorabilă, stabilită în baza raportului nr. 0338697 din 09 septembrie 2013. La 06 septembrie 2013, în cadrul procedurilor vamale de import a basculantei în Republica Moldova, la întocmirea Declaraţiei Vamale primare nr.2013 BRK1842000244, societatea cu răspundere limitată ”VP & OFIR” SRL a indicat preţul real plătit al acestui bun în valoarea menţionată de 6 200,00 euro şi a achitat în avans suma de 30754,50 lei pentru drepturile de export- import.

Însă ulterior Biroul Vamal Chişinău a apreciat basculanta la o valoare mai mare şi a indicat această sumă la punctul 25 al Declaraţiei, mărind astfel preţul acesteia şi respectiv costurile de import, vămuire şi impozitare a mărfurilor. Afirmă că societatea cu răspundere limitată ”VP&OFIR” la 10 septembrie 2013 a fost nevoită să mai achite suplimentar şi în avans, suma de 6191,50 lei, fapt confirmat prin ordinul de plată nr.31 pentru drepturile de export-import a basculantei. Ulterior, 10 octombrie 2013 reclamantul a primit de la Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lîngă Ministerul Justiţiei raportul de constatare tehnico- ştiinţific nr.1685, pe blancheta seria BB nr.007697, conform concluziilor căruia valoarea în vamă a autocamionului folosit de marca KAMAZ tip 6540, anul fabricaţiei 2006, cu neajunsurile avute, constituie 101702,40 lei, echivalentul chiar şi mai mic a sumei declarate iniţial.

Menţionează că prin cerere prealabilă a solicitat Biroului Vamal Chişinău anularea şi/sau să modifice Declaraţia Vamală 3RK 1842000244 la punctul 25 ce ţine de valoarea în vamă a mărfurilor şi să introducă suma corectă şi reală a basculantei de 6200 euro, echivalentul în lei MD - 113567,68 în loc de 135 603,20 lei, să restituie suma de 6191,50 lei achitată suplimentar pentru procedurile de export-import, aplicînd metoda nr.1 de determinare a valorii în vamă a mărfurilor conform prevederilor art.11 alin.4 lit. c) din Legea cu privire la tariful vamal. Mai indică că raportul de constatare tehnico-științific atestă corectitudinea aplicării metodei de determinare a valorii în vamă a valorii tranzacţiei şi preţului efectiv plătit, însă Biroul vamal Chişinău a emis actul de inspecţie cu obligaţiunea de a majora valoarea în vamă cu achitarea suplimentară a sumei drepturilor de import.

Consideră că la efectuarea operaţiunii de vămuire, organul vamal urma să aplice art. 11 al Legii cu privire la tariful vamal privind determinarea valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit. Prin hotărîrea judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 16 decembrie 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de societatea cu răspundere limitată ”VP & OFIR”, a fost respinsă ca tardivă. 2 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2015, a fost respins apelul declarat de către societatea cu răspundere limitată ”VP & OFIR”, şi menţinută hotărîrea judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 16 decembrie 2014. La 06 august 2015, avocatul Berzoi Ruslan în interesele societăţii cu răspundere limitată ”VP&OFIR”, a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea acestora şi emiterea unei noi hotărîri prin care pretenţiile înaintate de societatea cu răspundere limitată ”VP & OFIR”, să fie admise integral. În motivarea recursului a afirmat că, instanţele ierarhic inferioare la examinarea fondului cauzei urmau a aplica prevederile art.130 şi 289 Cod Vamal şi prevederile art. 29 din Legea cu privire la tariful vamal. Acţiunile organului vamal sunt ilegale, acţiuni ce au dus la ridicare valorii în vamă cu impunerea suplimentară de achitare a drepturilor de import.

Consideră că instanţele investite cu judecarea fondului incorect au interpretat circumstanţele cauzei. Totodată nu s-au expus asupra nici unui motiv de repunere în termen. Menţionează că, decizia instanţei de apel este lipsită de suport juridic şi emisă cu încălcarea normelor de drept material, fără aprecierea corectă a tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept a cauzei. Recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi c) Cod de Procedură Civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit scrisorii Curţii de Apel Chişinău (f.d.250), nu este indicată data expedierii decizia motivate în adresa participanţilor la proces, şi nici nu există dovada legală de recepţionare motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 06 august 2015 este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi 3 participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, 4 procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de către avocatul Berzoi Ruslan în interesele societăţii cu răspundere limitată ”VP & OFIR” în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de avocatul Berzoi Ruslan în interesele societăţii cu răspundere limitată ”VP & OFIR”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 5