- Dosarul nr.
- 3ra-1300/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 octombrie 2015
- Părțile
- Corolevschii Ion şi Corolevschii Vasile vs ÎCS RED Union Fenosa
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1300/15 — Contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1300/15 Instanţa de fond: Judecătoria sec.Rîşcani, mun. Chişinău – I. Barbacaru Instanţa de apel: CA Chişinău – A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna ÎNCHEIERE 07 octombrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte judecătorul: Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinând chestiunea referitoare la admisibilitatea recursurilor declarate de către avocatul Vasile Geru în interesele lui Vasile Corolevschi şi Ion Corolevschi în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Corolevschi şi Vasile Corolevschi împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” Societate cu Răspundere Limitată succesor în drepturi al Întreprinderii cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Ion Corolevschi, s-a menținut fără modificări hotărârea Judecătoriei sec. Rîşcani, mun.
Chişinău din 28 noiembrie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă, CONSTATĂ: La 11 aprilie 2011 Ion Corolevschi s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” Societate cu Răspundere Limitată succesor în drepturi al Întreprinderii cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni privind anularea actului nr. 05351 din 05 februarie 2011 de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale prin consum fraudulos de energie electrică, facturii pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale din 18 februarie 2011, întocmită pentru perioada 19 ianuarie 2011-05 februarie 2011, în sumă de 5943,77 lei ca fiind ilegale.
(f.d.1-4) 1 Prin cererea din 22 ianuarie 2014 Vasile Corolevschi a solicitat intervenirea în proces în calitate de coreclamant. Totodată, a concretizat cerinţele cererii de chemare în judecată iniţiale, solicitînd anularea facturii pentru energia electrică din 18 februarie 2011, pentru perioada 16 februarie 2011-21 martie 2011 în sumă de 5 943,77 lei (f.d.120-124) În motivarea acţiunii reclamanţii au invocat că în temeiul contractului de vînzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată din 14 noiembrie 2007 proprietar al apartamentului nr. 53, situat în mun. Chişinău, str. Independenţei, nr. 7/2 este Vasile Corolevschi. În baza contractului de locaţiune din 30 noiembrie 2007 apartamentul nr. 53 din mun.
Chişinău, str. Independenţei, nr. 7/2 a fost transmis în locaţiune lui Ion Corolevschi. La momentul instalării în apartament contract de furnizare a energiei electrice cu ÎCS „RED Union Fenosa” SA nu a fost perfectat, iar facturile de consum a energiei electrice erau întocmite şi expediate pe numele fostului proprietar Mihail Rîmşin. La 05 februarie 2011 ÎCS „RED Union Fenosa” SA a efectuat o verificare a echipamentului de măsurare din apartamentul nr. 53, situat în mun. Chişinău, str, Independenţei, nr. 7/2, unde are viza de reşedinţă Ion Corolevschi şi aparţine cu drept de proprietate lui Vasile Corolevschi.
În rezultatul controlului, în prezenţa consumatorului a fost întocmit Actul de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. 05351 din 05 februarie 2011. Fiindcă Ion Corolevschi a refuzat semnarea actului, la 22 februarie 2011 a fost recepţionat de către ultimul împreună cu factura pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale din 18 februarie 2011 în sumă de 5943,77 lei. Nefiind de acord cu acţiunile colaboratorilor ÎCS „RED Union Fenosa” SA, reclamantul s-a adresat cu somaţii şi petiţii la organele de resort, însă nu a primit un răspuns satisfăcător, motiv pentru care s-a adresat în instanţa de judecată cu prezenta cerere. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 28 noiembrie 2014 cererea de chemare în judecată a lui Ion Corolevschi şi Vasile Corolevschi s-a respins ca fiind nefondată. (f.d.173-176) La 23 decembrie 2014 Ion Corolevschi a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi soluţii, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral. (f.d.178) Prin cererea din 20 martie 2015 s-a alăturat la apelul declarat de Ion Corolevschi şi coreclamantul Vasile Corolevschi, solicitînd casarea actului de dispoziţie a primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral. (f.d.187) 2 Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 22 aprilie 2015 a respins apelul declarat de către Ion Corolevschi şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 28 ianuarie 2014. (f.d.203-206) În motivarea soluţiei sale instanţa de aple a reţinut că la 05 februarie 2011 de către colaboratorii ÎCS „RED Union Fenosa” SA a fost efectuată o verificare a echipamentului de măsurare la locul de consum situat în mun. Chişinău, str. Independenţei, nr.7/2, apartamentul nr.53. În urma controlului colaboratorii furnizorului au constatat consumul fraudulos de energie electrică, prin intervenţii la echipamentul de măsurare, prin conectarea unui cablu direct de la separator, evitînd controlul electric. Astfel, energia electrică prin cablu se consuma, dar nu se măsura de contorul electric.
În rezultatul verificării în prezenţa consumatorului Ion Corolevschi şi a unui martor a fost întocmit actul de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A05351 din 05 februarie 2011, în care a fost indicat că consumatorul a intervenit în echipamentul de măsurare, prin întreruperea firului de zero de pînă la contor la separator şi folosirea unui zero adăugător. Instanţa de apel a constatat că de către furnizor careva încălcări la efectuarea controlului de măsurare nu au fost depistate. Mai mult ca atît, la solicitarea reclamantului colaboratorii Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică la 10 martie 2011 au ieşit la faţa locului de consum ap.53 din mun.
Chişinău, str. Independenţei 7/2 şi au confirmat abaterile indicate în Actul de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale nr.A05351 din 05 februarie 2011. Consumatorului i s-a demonstrat că schema electrică de alimentare a aprtamentului a fost modificată prin conectarea unui fir electric suplimentar, instalat în carcasa metalică a panoului electric din scară pînă în interiorul apartamentului. (f.d.27,61 verso) Nefiind de acord cu soluţia instanţei de apel, la 19 iunie 2015 avocatul Vasile Geru în interesele lui Vasile Corolevschi a declarat recurs, solicitînd casarea actelor de dispoziţie a instanţelor de judecată cu emiterea unei noi hotărîri, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.
(f.d.208-209) În motivarea recursului recurentul a invocat că a depus cerere de alăturare la apelul declarat de către Ion Corolevschi, iar instanţa de apel nu l-a citat pe reprezentatul său în şedinţa de judecată din 22 aprilie 2015 şi a fost lipsit de posibilitatea de a se expune şi a prezenta probe pentru a susţine apelul. Tot la 19 iunie 2015 a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi Ion Corolevschi, solicitînd anularea actelor judecătoreşti emise de către instanţele de judecată cu emiterea unei noi hotărîri, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral. (f.d.210-214) În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa de apel a dat o apreciere pripită circumstanţelor indicate în cererea de apel şi a emis o decizie denaturată, fără 3 a da o apreciere corectă, obiectivă şi complexă tuturor circumstanţelor de fapt şi de drept.
La 14 septembrie 2015 avocatul Vasile Geru în interesele lui Vasile Corolevschi a depus referinţă la cererea de recurs depusă de către Ion Corolevschi, solicitînd declararea acestuia ca admisibil, examinarea recursului în fond cu emiterea unei noi soluţii, prin care acţiunea reclamanţilor să fie admisă integral. (f.d.220-221) Ion Corolevschi la 14 septembrie 2015 a depus referinţă la recursul declarat de avocatul Vasile Geru în interesele lui Vasile Corolevschi, solicitînd solicitînd declararea acestuia ca admisibil, examinarea recursului în fond cu emiterea unei noi soluţii, prin care acţiunea reclamanţilor să fie admisă integral. (f.d.222-223) La 05 octombrie 2015 ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL succesor în drepturi al ÎCS „RED Union Fenosa” SA a depus referinţă la recurs, solicitînd respingerea acestuia ca fiind nefundat.
(f.d.224-227) Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 22 aprilie 2015. (f.d.203-206). Recurs depus de către avocatul Vasile Geru în interesele lui Vasile Corolevschi este consider de către instanţa de recurs inadmisibil din următoarele considerente. Conform art. 430 lit. a) CPC sînt în drept să declare recurs: părţile şi alţi participanţi la proces. În conformitate cu art. 433 lit. c) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare.
Călăuzindu-se de art. 440 CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. c), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare. La caz, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că în cazul dat, cererea de recurs este înaintată de către o persoană care nu este în drept de a înainta cerere de recurs. Astfel, recursul în numele lui Vasile Corolevschi a fost depus și semnat de avocatul Vasile Geru în baza mandatului anexat la f.d.
118. Potrivit menţiunilor din mandatul avocaţional, reclamantul Vasile Corolevschi a delegat avocatului Vasile Geru următoarele împuterniciri: dreptul de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune; de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica obiectul şi/sau temeiul acţiunii; de a încheia tranzacţii; de a intenta acţiune reconvenţională şi a prezenta titlul spre executare. Dreptul de a semna şi depune recursul în mandat nu a fost menţionat. (f.d.118, verso) 4 Nici la recursul depus nu au fost prezentate împuterniciri ce țin de dreptul de a semna și depune recurs. Art.437, alin.(3) coroborat cu art. 81 CPC prevede că în cazul în care recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează și documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în dosar lipsește o astfel de împuternicire.
Împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii în mandatul eliberat avocatului.
Prin urmare, la materialele cauzei nu există actul care să ateste expres împuternicirile avocatului Vasile Geru de a exercita calea de atac recursul. Astfel, instanţa de recurs constată că recursul declarat de avocatul Vasile Geru în interesele lui Vasile Corolevschi este inadmisibil. Împotriva actului de dispoziţie a instanţei de apel a declarat recurs şi Ion Corolevschi. Analizînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, declarată de către Ion Corolevschi, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În speţă, completul de judecată menţionează că recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost studiate şi verificate de către instanța de apel, primind o apreciere corespunzătoare. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra 5 problemelor de drept, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
Dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinând cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate. Recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Alin. (4) al aceluiași articol stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin urmare, reieşind din prevederile art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit celor expuse, în temeiul art. 432, 433, 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE : Se consideră inadmisibile recursurile, declarate de către avocatul Vasile Geru în interesele lui Vasile Corolevschi şi Ion Corolevschi, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 aprilie 2015, în pricină civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Corolevschi şi Vasile Corolevschi împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” Societate cu Răspundere Limitată succesor în drepturi al Întreprinderii cu Capital Străin „RED Union Fenosa” Societate pe Acţiuni cu privire la contestarea actului administrativ.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte judecătorul Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Mardari Maria Ghervas 6