- Dosarul nr.
- 2ra-2012/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 septembrie 2015
- Părțile
- SA CET Nord vs Şmulinschii Ghenadie
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2012/15 — Încasarea datoriei
prima instanţă: A. Cucerescu dosarul nr. 2ra-2012/15 instanţa de apel: T. Duca, E. Grumeza, S. Procopciuc ÎNCHEIERE 30 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ghenadie Şmulschii în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „CET Nord” împotriva lui Ghenadie Şmulschii cu privire la încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 31 martie 2015 prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Ghenadie Şmulschii şi menţinută hotărârea primei instanţe constată: La 21 august 2014, SA „CET Nord” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ghenadie Şmulischii cu privire la încasarea datoriei în sumă de 2879, 19 lei şi a cheltuielilor de judecată 270 lei.
În motivarea acţiunii a invocat că la 09 octombrie 2003 apartamentul nr. 15 din str. Alexandru cel Bun, 34, mun. Bălţi a fost deconectat integral de la sistema centrală de încălzire. Indică că în cazul deconectării integrale de la sistema centrală de încălzire, consumatorul achită plata pentru pierderile normative de energie termică în conformitate cu hotărârea Guvernului nr. 707 din 20 septembrie 2001. Menţionează că în perioada 01 octombrie 2011 – 02 aprilie 2013 pârâtului i-a fost livrată energie termică în sumă de 2879, 19 lei. Mai relatează că mai există o hotărâre judecătorească din 30 martie 2001 privind încasarea datoriei energiei termice consumate în apartamentul nr. 15 din str. Alexandru cel Bun, 34, mun.
Bălţi. Face referire la hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002 care prevede că consumatorul are obligaţia să achite integral plata pentru serviciul acordat în termenul stabilit până la data de 30 a lunii curente. Totodată, indică că la 14 mai 2014 s-a adresat cu o pretenţie în adresa pârâtului cu cerinţa de a achita datoria, însă ea nefiind soluţionată cu succes. Solicită încasarea din contul lui Ghenadie Şmulschii datoria în sumă de 2879, 19 lei şi a cheltuielilor de judecată 270 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 08 octombrie 2014 a fost admisă acţiunea integral şi încasat de la Ghenadie Şmulschii în beneficiul SA „CET Nord” datoria pentru energie termică în mărime de 2879, 19 lei şi taxa de stat în sumă de 270 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 31 martie 2015 a fost respinsă cererea de apel depusă de Ghenadie Şmulschii şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 24 iunie 2015, Ghenadie Şmulschii a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei nou hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Indică că la materialele dosarului este anexat un act care confirmă deconectarea apartamentului nr. 15 din str. Alexandru cel Bun, 34, mun. Bălţi din 09 octombrie 2013, iar pct. 6 al acestuia stabileşte că în apartament este instalată încălzire autonomă.
Relatează că atât în prima instanţă cât şi în instanţa de apel a invocat că SA „CET Nord”, incorect a efectuat calculele privind încasarea sumei pentru irosirea agentului termic, calcule care la fel intră în contradicţie cu exigențele hotărârii Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002. Menţionează că prima instanţă la soluţionarea litigiului s-a condus de prevederile pct. 8.2 din anexa nr. 7 din hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002, însă urma să aplice prevederile pct. 8.1 din aceiaşi anexă, faptul dat l-a indicat în cererea de apel, însă instanţa de apel l-a trecut cu vederea fără a-i da vre-o apreciere.
Face referire la pct. 8.2 din anexa nr. 7 din hotărârea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002 care prevede că în cazul deconectării integrale deja efectuate a apartamentului (încăperii locuibile în cămine) de la sistemul centralizat de încălzire fără instalarea altei surse de încălzire pentru întreţinerea temperaturii constante în încăpere la un nivel de cel puţin + 18 °C, consumatorul va achita plata pentru încălzire în mărime de 20 % din costul energiei termice calculate pentru un metru pătrat al apartamentului (încăperii locuibile în cămine), începând cu 01 octombrie 2011. Astfel, consideră că instanţele ierarhic inferioare au examinat cauza superficial, iar bazându-se pe prevederile pct. 8.2 din anexa nr. 7 din Legea sus nominalizată nu au ţinut cont de faptul în cazul deconectării apartamentului de la sursa energiei termice, consumatorul achită plata pentru pierderile de căldură în blocurile sanitare . Invocă că intimatul nu a prezentat probe ce ar confirma pierderile de energie termică în astfel de blocuri sanitare.
Mai face referire şi la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 1402 din 24 februarie 2002 care prevede persoanele fizice şi juridice care beneficiază de servicii publice de gospodărie comunală sânt obligate să achite contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite, în termenul prevăzut de contractul încheiat între operator şi consumator. Menţionează că instanţele de judecată nu au analizat corect probele şi anume Actul privind deconectarea de la agentul termic din 09 octombrie 2003, unde în pct. 3 este indicat că SA „CET Nord” întrerupe relaţiile contractuale cu consumatorul prin deconectarea integrală de la energia termică. Indică că din 09 octombrie 2003 până în prezent nu a primit careva chitanţe sau alte facturi de la SA „CET Nord”, privind achitarea unei sume, faptul dat se confirmă prin absenţa la materialele dosarului a dovezii de recepţionare a astfel de înscrisuri.
Susţine că instanţa de apel în decizie a indicat că factura fiscală reprezintă un act administrativ, iar recurentul în caz că nu era de acord cu acesta urma s-o conteste, fapt pe care l-a ignorat, însă, susţine, că nu a luat cunoştinţă cu o astfel de factură, din ce motiv nu a contestat-o. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, la 19 mai 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 46), acesta fiind recepţionată de recurent la 25 mai 2015 (f. d. 48). Astfel, se constată că recurentul Ghenadii Şmulschii s-a conformat prevederilor legale şi au declarat recursul la 24 iunie 2015, în termen.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ghenadie Şmulschii, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Totodată, instanţa de recurs apreciază critic referirea recurenţilor la practica naţională, indicând în acest sens decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2008, care a fost menţinută prin decizia CSJ din 10 decembrie 2008, dat fiind faptul că cazul dat nu are tangenţă cu speţa examinată, cazurile fiind diferite atât de fapt cât şi de drept.
În aceste condiţii Completul colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ghenadie Şmulschii, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ghenadie Şmulschii ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ghenadie Şmulschii se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva Valentina Clevadî