- Dosarul nr.
- 3r-207/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 septembrie 2015
- Părțile
- Uniunea Federatiei de Gimnastica si Clubul Sportiv INEFS-Chisinau vs Ministerul Justitiei al RM, interv accesor AO Federatia Nationala de Gimnastica Artistica
- Pe scurt
- Alăturarea la apel, restituirea cererii de apel
3r-207/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă, jud.: M. Muruianu dosarul nr. 3r-207/2015 instanţa de apel, jud.: D. Manole, E. Fistican, S. Arnăut DECIZIE 30 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Elena Covalenco examinînd recursul declarat de avocatul Iurie Bordeniuc, în interesele Asociaţiei Obşteşti „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică”, în pricina civilă la cererea de chemare judecată înaintată de Uniunea Federaţiilor de Gimnastică şi Clubul Sportiv „INEFS-Chişinău” împotriva Ministerului Justiţiei RM, intervenient accesoriu Asociaţia Obştească „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” cu privire la anularea actului administrativ, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015 prin care a fost restituită cererea Asociaţiei Obşteşti „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” de alăturare la apelul declarat de către Ministerul Justiţiei RM, ca depusă în afara termenului legal c o n s t a t ă La 26 mai 2014, Uniunea Federaţiilor de Gimnastică şi Clubul Sportiv „INEFS-Chişinău” au depus cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva Ministerului Justiţiei al RM cu privire la anularea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, prin decizia Ministrului Justiţiei nr. 29 din 19 februarie 2014, s-a dispus înregistrarea modificărilor în statutul Asociaţiei Obşteşti „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică”, în temeiul procesului-verbal al Adunării Generale din 17 ianuarie 2014. Tot, la 29 februarie 2014, prin decizia Ministerului Justiţiei al RM nr. 29 din 19 februarie 2014, s-a dispus înregistrarea în Registrul de stat al Organizaţiilor Necomerciale a „Federaţiei Naţionale de Gimnastică Artistică”, în temeiul procesului-verbal al Adunării Generale din 17 ianuarie 2014. Au mai indicat că, Uniunea Federaţiilor de Gimnastică şi Clubul Sportiv „INEFS-Chişinău” au depus o cerere prealabilă prin care au solicitat anularea deciziilor respective, însă, Ministerul Justiţiei al RM a refuzat ilegal şi neîntemeiat să anuleze deciziile respective.
Susţin reclamanţii că, Ministerul Justiţiei nu a verificat legalitatea convocării Adunării Generale a AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică”, deşi, legislaţia în vigoare îl obligă să întreprindă aceste măsuri întru neadmiterea încălcării legislaţiei în vigoare şi lezarea drepturilor membrilor legali ai asociaţiilor obşteşti. Se arată în acţiunea formulată că, la 02 decembrie 2013, Uniunea Federaţiilor de Gimnastică şi Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică au înregistrat o petiţie la Ministerul Justiţiei, prin care Ministerul a fost informat despre încălcările comise de către unele persoane, însă, contrar acestei petiţii, ministerul a contribuit la comiterea mai multor încălcări.
Indică reclamanţii că, Ministerul Justiţiei fără a efectua careva modificări în Registrul organizaţiilor necomerciale, conform cerinţelor legislaţiei în vigoare, la 22 ianuarie 2014 i-a eliberat dnei Galina Caras confirmarea nr. 05/103, prin care a confirmat faptul că dînsa este preşedinte al AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică”, dar, această confirmare este evident falsificată, deoarece, conform datelor oficiale ale Registrului organizaţiilor necomerciale, la 22 ianuarie 2014, preşedinte al AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” este Tiomnîi Iurie, din anul 2007. Menţionează Uniunea Federaţiilor de Gimnastică şi Clubul Sportiv „INEFS-Chişinău” că, ulterior, Galina Caras a prezentat la Monitorul Oficial al RM confirmarea eliberată de Ministerul Justiţiei, unde a declarat ca pierdute: certificatul de atribuire a codului fiscal a AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică”, certificatul de înregistrare, ştampila rotundă şi schimbarea adresei juridice şi denumirii Federaţiei.
Suplimentar, reclamanţii au menţionat că, datorită acţiunilor ilegale ale colaboratorilor Ministerului Justiţiei, Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică, care activa legal şi dispunea de documentele şi atributele sale, i-au fost cauzate prejudicii foarte mari. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 iunie 2014, a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică”. Au solicitat Uniunea Federaţiilor de Gimnastică şi Clubul Sportiv „INEFS- Chişinău” anularea deciziei Ministerului Justiţiei nr. 29 din 19 februarie 2014 şi anularea confirmării nr. 05/103 din 22 ianuarie 2014. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 10 octombrie 2014, a fost admisă parţial acţiunea depusă de Uniunea Federaţiilor de Gimnastică şi Clubul Sportiv „INEFS-Chişinău”; a fost anulată decizia nr. 29 din 19 februarie 2014 al Ministerul Justiţiei cu privire la înregistrarea modificărilor la statutul AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică”, în temeiul procesului-verbal al Adunării Generale din 17 ianuarie 2014, şi a fost anulată confirmarea nr. 05/103 din 22 ianuarie 2014, emisă de Ministerul Justiţiei. În rest, acţiunea a fost respinsă. Invocînd ilegalitatea hotărîrii primei instanţe, la 20 octombrie 2014, Ministerul Justiţiei a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 octombrie 2014, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă ca tardivă.
Pe parcursul judecării cauzei în ordine de apel, la 24 martie 2015 AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” a depus cerere de alăturare la apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015 a fost restituită cererea AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” de alăturare la apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM, ca fiind depusă în afara termenului legal pentru depunerea apelului. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015 a fost respins apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 octombrie 2014. La 25 iunie 2015 avocatul Iurie Bordeniuc, în interesele AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015, solicitînd casarea încheierii, cu restituirea pricinii spre rejudecare.
În motivarea recursului a invocat că, consideră încheierea în cauză a fi neîntemeiată şi ilegală, deoarece instanţa de apel a interpretat eronat legea. Susţine recurentul că, cererea de alăturare la apel urma a fi depusă în termen de 30 zile de la pronunţarea hotărîrii în cazul în care pretenţiile apelantului nu coincid cu pretenţiile alăturatului. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să mențină încheierea. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. În conformitate cu art. 362 alin. (1), (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art. 116 CPC.
Materialele dosarului atestă certă că, la 10 octombrie 2014 Judecătoria Buiucani mun. Chişinău a pronunţat hotărîrea, prin care a admis parţial acţiunea depusă de Uniunea Federaţiilor de Gimnastică şi Clubul Sportiv „INEFS- Chişinău”; a anulat decizia nr. 29 din 19 februarie 2014 al Ministerul Justiţiei cu privire la înregistrarea modificărilor la statutul AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică”, în temeiul procesului-verbal al Adunării Generale din 17 ianuarie 2014, şi a anulat confirmarea nr. 05/103 din 22 ianuarie 2014, emisă de Ministerul Justiţiei. În rest, acţiunea a fost respinsă. Totodată, din materialele cauzei rezultă că, în cadrul şedinţei de judecată la pronunţarea hotărîrii în prima instanţă au fost prezenţi: reprezentantul reclamanţilor Ceban Vasile şi Cerbuşca Vasile, reprezentantul Ministerul Justiţiei al RM - Constantin Cachiţa, şi reprezentanţii intervenientului accesoriu Lupaşco Axenia şi Carauş Galina (f.d.
128-130, Vol. I). Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie mai reţine că, la 10 octombrie 2014, Judecătoria Buiucani mun. Chişinău a înmînat participanţilor la proces copia dispozitivului hotărîrii pronunţate, fapt ce se confirmă prin recipisele anexate la dosar (f.d. 132-133, Vol. I). Astfel, instanţa de recurs menţionează că, în conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Iar, potrivit art. 361 CPC, coparticipanţii (coreclamanţii, copîrîţii) şi intervenienţii care participă în proces din partea apelantului se pot alătura la apel, dacă pretenţiile lor coincid cu pretenţiile apelantului, prezentînd o cerere scrisă.
Pentru cererea de alăturare la apel nu se plăteşte taxă de stat. În cazul în care pretenţiile apelantului nu coincid cu pretenţiile alăturatului, acesta din urmă este în drept să depună apel după regulile generale, plătind taxă de stat. Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la apel prevăzută la alin.(1) produce efecte juridice în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi persoana alăturată a plătit taxă de stat. Din sensul normei legale citate rezultă, că apelul se declară în termen de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, iar cererea de alăturare la apel, la fel, urmează a fi depusă în termenul de 30 de zile.
Potrivit art. 110 CPC, termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Raportînd norma legală citată mai sus la circumstanţele speţei, instanţa de recurs consideră că instanţa de apel corect a concluzionat că, cererea AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” de alăturare la apelul Ministerului Justiţiei al RM declarat împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 octombrie 2014, a fost depusă cu omiterea termenului legal pentru depunerea apelului.
Or, AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” a depus cerere de alăturare la apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM, abia la 24 martie 2015, adică după 5 luni de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, iar prin cererea de alăturare la apel, AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” nu a solicitat repunerea cererii de alăturare la apel în termen. Conform art. 116 alin. (l)-(3) CPC RM, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Prin prisma normei legale citate mai sus, instanţa de apel corect a reţine că, AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” nu a prezentat nici o probă care să confirme omiterea motivată a termenului de depunere a cererii de alăturare la apelul înaintat, din care considerente a constatat că, temeiuri ce ar justifica omiterea întemeiată a termenului de declarare a apelului în speţă nu sunt reliefate.
Totodată, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consider că instanţa de apel just a respins argumentul expus de către reprezentantul AO „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” precum că, normele procesuale nu stabilesc un termen anume pentru depunerea cererii de alăturare la apel, deoarece, cererea de alăturare la apel urmează a fi depusă în interiorul termenului de declarare a apelului.
Colegiul relevă, de asemenea, că o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca Urmare a celor indicate, Colegiul constată că, instanţa de apel corect a aplicat dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, în vederea restituirii cererii de alăturare la apel, considerându-l declarat în afara termenului legal, or o eventuală repunere neîntemeiată în termen pentru depunerea cererii de apel ar duce la încălcarea procesului echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, precum a constatat CEDO încălcarea dreptului la proces echitabil şi a securităţii raporturilor juridice de către instanţele judecătoreşti naţionale în cauza Ghirea v. Republica Moldova, nr. 15778/05, 26.06.2012.
Dreptul la o instanţă, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie presupune respectarea principiului preeminenţei dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere ca, atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Astfel, Colegiul reţine că, nu sunt temeiuri pentru a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de avocatul Iurie Bordeniuc, în interesele Asociaţiei Obşteşti „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică”.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare judecată înaintată de Uniunea Federaţiilor de Gimnastică şi Clubul Sportiv „INEFS-Chişinău” împotriva Ministerului Justiţiei RM, intervenient accesoriu Asociaţia Obştească „Federaţia Naţională de Gimnastică Artistică” cu privire la anularea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Sveatoslav Moldovan Elena Covalenco