Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-666/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 septembrie 2015
Părțile
Novacov David vs Cooperativa de Consum Cucoara si Cooperativa de Consum Universal COOP Cahul, intervenient principal Nistor Anna
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-666/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă : D. Bosîi dosarul 2r-666/15 instanţa de apel: A. Curdov, E. Dimina, A. Bostan DECIZIE 23 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Dumitru Mardari, Maria Ghervas examinînd recursul declarat de către Novacov David, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Novacov David şi Nistor Anna împotriva Cooperativei de consum Cucoara şi a Cooperativei de consum Universal COOP Cahul privind încasarea sumei, împotriva încheierii Curții de Apel Comrat din 23 iunie 2015, prin care au fost restituite cererile de apel depuse de către Novacov David şi avocatul Şoitu Vasilii, în interesele intervenientului principal Nistor Ana, c o n s t a t ă: La 09 februarie 2011, Novacov David a depus cerere de chemare în judecată împotriva Cooperativei de consum Cucoara şi a Cooperativei de consum Universal COOP Cahul, prin care a solicitat încasarea în beneficiul acestuia din contul Cooperativei de Consum Universal COOP Cahul a sumei de 14400 lei şi a cheltuielilor de judecată.

La 11 iunie 2013, Nistor Ana a depus cerere cu privire la atragerea sa în calitate de intervenient principal, prin care a solicitat anularea deciziei Biroului executiv al Uniunii Cooperativelor de consum Cahul nr. 10 din 30 octombrie 2009 şi a deciziei Uniunii Centrale a Cooperativelor de consum din Republica Moldova nr. 20-h din 03 martie 2010 cu privire la aprobarea transmiterii obiectelor comerciale şi a terenurilor aferente din balanţa Cooperativei de consum Cucoara în balanţa Cooperativei de consum Universal COOP Cahul şi radierea acestora din Registrul bunurilor imobile OCT Cahul, precum şi încasarea de la Cooperativa de consum Cucoara a sumei de 10706 lei, cu titlu de prejudiciu material, 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 07 octombrie 2014, cererea de chemare în judecată depusă de către Novacov David împotriva Cooperativei de consum Cucoara şi a Cooperativei de consum Universal COOP Cahul, a fost respinsă ca neîntemeiată, la fel, cererea de chemare în judecată depusă de către Nistor Ana a fost respinsă ca neîntemeiată. La 04 noiembrie 2014, avocatul Şoitu Vasilii a depus în interesele intervenientului principal Nistor Ana, cerere de apel nemotivată împotriva hotărîrii primei instanţe, prin care a solicitat admiterea cererii de apel, casarea hotărîrii Judecătoriei Cahul din 07 octombrie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea acţiunii înaintate de către Nistor Ana.

Totodată, la 04 noiembrie 2014, reclamantul Novacov David a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărîrii primei instanţe, prin care a solicitat admiterea cererii de apel, casarea hotărîrii Judecătoriei Cahul din 07 octombrie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea acţiunii înaintate de către Novacov David. Prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 30 martie 2015, nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de către Novacov David şi de către Şoitu Vasilii, în interesele intervenientului principal Nistor Ana, stabilindu-i-se acestora un termen de 15 zile de la data primirii prezentei încheieri pentru depunerea cererii de apel în conformitate cu prevederile art. 365 Cod de procedură civilă şi cu prezentarea dovezii de plată a taxei de stat.

Prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 23 iunie 2015, au fost restituite cererile de apel depuse de către Novacov David şi avocatul Şoitu Vasilii, în interesele intervenientului principal Nistor Ana, pentru neîndeplinirea în termen a indicaţiilor stabilite prin încheierea de a nu dar curs cererilor de apel din 30 martie 2015. La 14 iulie 2015, Novacov David a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Comrat din 23 iunie 2015 şi restituirea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului, recurentul Novacov David a indicat că, cererea de apel motivată, nu a fost depusă, din motiv că nu a primit copia hotărîrii integrale a Judecătoriei Cahul din 07 octombrie 2014. Examinînd argumentele invocate în recurs în raport cu actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul declarat urmează a fi respins.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). După cum denotă actele cauzei, la 04 noiembrie 2014, Novacov David a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Cahul din 07 octombrie 2014, însă fără a indica motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, precum şi fără prezentarea dovezii de plată a taxei de stat.

Ca urmare, prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 30 martie 2015, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Novacov David, fiindu-i acordat apelantului un termen de 15 zile de la data primirii prezentei încheieri pentru depunerea cererii de apel în conformitate cu prevederile art. 365 Cod de procedură civilă şi cu prezentarea dovezii de plată a taxei de stat, precum şi i-a fost explicat că în cazul în care nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat şi a apelului desfăşurat în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate actele va fi restituită fără examinare. Aici, Colegiul consideră necesar de menționat că încheierea instanței de apel din 30 martie 2014, prin care nu s-a dat curs cererii de apel a fost recepționată de Novacov David la data de 06 aprilie 2015, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție(f.d.

238 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 23 iunie 2015, a fost restituită cererea de apel declarată de către Novacov David şi remise în adresa apelantului, cererea de apel cu toate documentele anexate. Raportînd prevederile normelor legale citate supra la materialele dosarului, Colegiul consideră că Curtea de Apel Comrat corect a restituit cererea de apel depusă de Novacov David. Or, recurentul Novacov David a avut timp suficient pentru a înlătura neajunsurile privind neprezentarea cererii de apel motivate şi neprezentării dovezii de plată a taxei de stat, deoarece prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 30 martie 2015 de a nu da curs cererii de apel, i-a fost stabilit un termen rezonabil de înlăturare a neajunsurilor, însă apelantul/recurent Novacov David nu a prezentat cererea de apel motivată, precum şi dovada achitării integrale a taxei de stat.

În acest sens, instanţa de recurs respinge ca neîntemeiate argumentele recurentului precum că, cererea de apel motivată, nu a fost depusă, din motiv că nu a primit copia hotărîrii integrale a Judecătoriei Cahul din 07 octombrie 2014, or, din materialele dosarului se atestă contrariul, şi anume că apelantului/recurent Novacov David, la 15 ianuarie 2015, i-a fost expediată copia hotărîrii Judecătoriei Cahul din 07 octombrie 2014(f.d. 210 vol. I), hotărîre ce a fost recepţionată, la 19 ianuarie 2015, de către Novacov David, fapt ce se atestă prin avizul de recepţie anexat la materialele dosarului(f.d. 215 vol. I). Respectiv, argumentele invocate în acest sens sunt declarative, or, materialele cauzei nu reflectă careva circumstanțe ce ar indica la faptul că Novacov David a fost în imposibilitate de a lichida neajunsurile în termenul acordat de către instanţa de apel.

În acest context, instanţa de recurs consideră necesar de menţionat şi faptul că Novacov David, fiind conştient că a depus încă la 04 noiembrie 2014, cererea de apel nemotivată, avea obligaţia de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini cerinţele legale, fapt, însă, ignorat de acesta. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Novacov David. Reieşind din cele expuse, în baza art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Novacov David.

Se menţine încheierea Curții de Apel Comrat din 23 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Novacov David şi Nistor Anna împotriva Cooperativei de consum Cucoara şi a Cooperativei de consum Universal COOP Cahul privind încasarea sumei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.