Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-1734/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 septembrie 2015
Părțile
Lisnic vasile vs Calancea Svetlana, Sîrf Maria, Rebeja Eugenia, Chircu Vera, Lisnic Veaceslav
Pe scurt
Temeiurile succesiunii, acceptarea succesiunii, ireversibilitatea renuntării la succesiune,

2ra-1734/15 — Prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, recunoaşterea ca succesor unic

prima instanţă D. Mîrzenco dosarul nr. 2ra-1734/15 instanţa de apel Iu. Cimpoi N. Craiu A. Doga DECIZIE 23 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat, Iuliana Oprea, Ion Druţă, Ion Corolevschi examinînd recursul declarat de către Vasile Lisnic, Svetlana Calancea şi Eugenia Rebeja, în pricina civilă la cererea lui Vasile Lisnic împotriva Svetlanei Calancea, Maria Sîrf, Eugeniei Rebeja, Verei Chircu, intervenientul principal Veaceslav Lisnic cu privire la prelungirea termenului acceptării succesiunii, recunoaşterea ca succesor şi partajarea averii succesorale şi cererea reconvenţională a lui Veaceslav Lisnic împotriva Svetlanei Calancea, Vasile Lisnic, Mariei Sîrf, Verei Chircu cu privire la recunoaşterea calităţii de moştenitor unic al averii succesorale, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Vasile Lisnic, Svetlana Calancea, Eugenia Rebeja şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 24 februarie 2014, c o n s t a t ă: La 02 decembrie 2011, Vasile Lisnic a depus o cerere împotriva Svetlanei Calancea, Maria Sîrf, Eugeniei Rebeja, Verei Chircu, intervenientul principal Veaceslav Lisnic cu privire la prelungirea termenului acceptării succesiunii, recunoaşterea ca succesor şi partajarea averii succesorale.

În motivarea cererii Vasile Lisnic a indicat că la 07 iulie 1986 a decedat mama sa Ana Lisnic. În urma decesului a rămas avere succesorală compusă din casa de locuit cu terenul aferent situată în satul Drăguşeni, r-nul Străşeni. Menţionează că a depus cererea dată, deoarece încă cînd era în viaţă mama sa au stabilit că în casă rămîne să locuiască el. După decesul mamei în casă a locuit el, a îngrijit imobilul, apoi a început să construiască casă de locuit pentru familia sa, în perioada cît a construit casa a locuit în casa părinţilor, cînd a trecut cu traiul în casa sa, în casa părintească nu a rămas sa locuiască nimeni. Peste 2 ani după aceasta, în casa părintească a venit să locuiască sora Lisnic (Calancea) Svetlana, căreia i-a permis să locuiască, deoarece nu avea alt loc de trai, apoi între fraţi a fost înţelegerea că în casă rămîne să locuiască sora Larisa Lisnic, iar două din cele 6 camere din casa părintească îi vor rămîne lui.

Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 13 septembrie 2010 lui şi pîrîţilor li s-a prelungit termenul de acceptare a succesiunii şi s-a recunoscut succesiunea în părţi egale a masei succesorale a cîte 1/6 cotă-parte rămasă după decesul mamei Ana Lisnic. În octombrie 2011 sora sa Larisa Lisnic a decedat. 2 În prezent doreşte să-şi perfecteze actele de moştenire în vederea partajării averii succesorale şi atribuirea în proprietatea sa a 1/6 cotă-parte din casa de locuit a părinţilor. Solicită Vasile Lisnic partajarea averii succesorale şi terenului aferent casei în 1/6 cotă-parte situată în satul Drăguşeni, r-nul Străşeni cu numărul cadastral 8030206008 şi 8030206.008.01 în natură. La 06 februarie 2012, Vasile Lisnic a depus cerere privind majorarea şi concretizarea pretenţiilor din acţiune, solicitînd admiterea acţiunii şi prelungirea termenului privind acceptarea succesiunii după decesul lui Lisnic Ana Nicolae, a.n.

10 februarie 1928 cu ultimul domiciliu în satul Sireţi, Străşeni, decedată la 07 iulie 1989, recunoaşterea sa ca succesor după decesul mamei sale Lisnic Ana Nicolae a.n. 10 februarie 1928 cu ultimul domiciliu în s. Sireţi, r-nul Străşeni, decedat la 07 iulie 1986, la 1/6 cotă-parte din averea succesorală rămasă după decesul mamei sale, partajarea averii succesorale : casa de locuit cu terenul aferent ei cu suprafaţa de 0,4558 ha, nr. cadastral 8030206008, situat în s. Drăguşeni, r-nul Străşeni, în natură fiecăruia conform legii. Prin încheierea protocolară din 21 mai 2012, în proces ca intervenient principal care înaintează pretenţii proprii a fost atras Veaceslav Lisnic, iar Elena Lisnic a fost atrasă în proces ca pîrîtă.

La 04 iulie 2012 intervenientul principal Veaceslav Lisnic a înaintat cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea pretenţiilor înaintate de către Vasile Lisnic şi recunoaşterea sa ca moştenitor unic asupra averii succesorale rămase după decesul Anei Lisnic. Intervenientul principal Veaceslav Lisnic în cererile depuse a indicat că este fiul Larisei Lisnic şi respectiv nepotul Anei Lisnic. Casa de locuit cu terenul aferent amplasate în s. Drăguşeni, r-nul Străşeni a aparţinut bunicii - Ana Lisnic cu drept de proprietate, fapt confirmat prin extrasul din Registrul bunurilor imobile anexat la dosar. Ana Lisnic a decedat la 07 iulie 1986. Moştenitori legali a-i defunctei erau: Sîrf Maria, Rebeja Eugenia, Chircu Vera, Lisnic Elena, Calancea Svetlana, Lisnic Vasile, Lisnic Larisa.

Mama lui Veaceslav Lisnic - Larisa Lisnic, având calitatea de moştenitor a averii succesorale după decesul mamei sale Lisnic Ana a depus la notar cerere de acceptare a succesiunii, fiind deschis dosar succesoral nr. 131 din 04 iulie 1987 şi a rămas să trăiască în imobil. Moştenitorii legali Chicu Vera, Calancea Svetlana, Sîrf Maria, Rebeja Eugenia, la 14 octombrie 2009, la biroul notarial au semnat declaraţie de renunţ la cota-parte din patrimoniul succesoral rămas după decesul Anei Lisnic, Elena Lisnic la fel a depus o declaraţie la notar la data de 26 februarie 2010 că succesiunea nu a acceptat-o şi este la curent că toată averea succesorală a trecut în folosul Larisei Lisnic. Însă, în virtutea faptului survenirii decesului Larisei Lisnic la 23 octombrie 2011, certificat de moştenitor legal pe numele acesteia nu a fost eliberat, succesiunea fiind de fapt acceptată prin intrarea în posesiunea patrimoniului succesoral, administrînd bunul pînă la moarte.

În aşa circumstanţe realizîndu-şi dreptul la succesiune. 3 Veaceslav Lisnic fiind unicul moştenitor al mamei sale Lisnic Larisa s-a adresat cu o cerere de deschidere a dosarului succesoral la 21 decembrie 2011, fapt probat prin confirmarea notarului public Culava Taisia. Consideră Veaceslav Lisnic că drepturile de moştenitor a Larisei Lisnic au fost realizate, prin intrarea de fapt în posesia averii succesorale şi prin adresarea la notar şi în ordine succesorală, pe motiv că Lisnic Veaceslav este unicul moştenitor, urmează a fi recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului şi terenului aferent casei ca avere succesorală acceptată de ambii. Dat fiind faptul că unicul moştenitor care şi-a realizat dreptul la succesiunea după decesul lui Lisnic Ana este Lisnic Larisa şi după decesul ei unicul moştenitor este Lisnic Veaceslav, care s-a adresat cu cerere la notar, intervenientul principal consideră posibil admiterea integral a cerinţelor sale.

În cele din urmă Veaceslav Lisnic a solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral 8030206.008.01 şi terenului cu nr. cadastral 8030206.008, situat în s. Drăguşeni, r-nul Străşeni după Lisnic Veaceslav ca masă succesorală acceptată în posesie şi depunerea unei declaraţii de acceptare a moştenirii după decesul mamei sale Larisa Lisnic. Prin încheierea Judecătoriei Străşeni din 24 februarie 2014 a fost încetat procesul la cererea lui Vasile Lisnic împotriva Svetlanei Calancea, Mariei Sîrf, Eugeniei Rebeja, Verei Chircu, intervenientul principal Veaceslav Lisnic cu privire la prelungirea termenului acceptării succesiunii şi recunoaşterea ca succesor după decesul mamei sale Ana Lisnic, decedată la 07 iulie 1986. Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 24 februarie 2014 a fost admisă acţiunea reconvenţională a lui Veaceslav Lisnic.

A fost partajat în natură averea succesorală, în valoare totală de 59128 lei, rămasă după decesul lui Lisnic Ana Nicolae, care constă din casa de locuit cu suprafaţa de 155,5 m.p. preţ 32453 lei, cu construcţii auxiliare - verandă (preţ = 12436 lei), terasă (preţ = 1526 lei), beci (preţ = 4446 lei), poartă (preţ = 2894 lei), gard (preţ = 448 lei) şi terenul aferent, cu suprafaţa de 0,4558 ha şi preţul de 4925 lei amplasate în r-nul Străşeni, s. Drăguşeni după cum urmează: A fost atribuit în natură lui Lisnic Vasile Ion 1/7 cotă-parte din averea succesorală lăsată de Lisnic Ana Nicolae, ceea ce constituie 15% din masa succesorală, în sumă totală de 6147 lei, în conformitate cu varianta I-a, Partea I, după varianta de partajare propusă conform actului de expertiză nr. 8001/12/14935 din 08.11.2012, efectuat de către Oficiul Cadastral Teritorial Străşeni, Filiala întreprinderii de Stat „Cadastru”, compusă din: bucătărie nr. 1 cu S= 12,8 m.p..

cu preţul de 4769 lei; terasă nr. al cu S= 4.4 m.p. preţul de 407 lei; gard cu nr. II lungimea 10 m, preţul 232 lei, cu suprafaţa la sol a construcţiei de bază 22,6 m.p.. total în sumă de 5408 lei ceea ce constituie 15 %; din terenul aferent casei de locuit cu S = 0,4558 ha i s-a atribuit 0,0684 ha în hotarele: 1:2 -32.2m; 2:3 - 1.20m; 3: 4-4.95 m: 4: 5-23.6 m; 5:6- 13.0 ni; 6:7-59.0 m; 7:1 - 10.0m., cu costul de 739 lei. A fost atribuit în natură lui Lisnic Veaceslav Nicolaie 6/7 ( şase şeptimi) din averea succesoral: lăsată de Lisnic Ana Nicolae, ceea ce constituie 85% din masa succesorală, în sumă totală de 53161 lei, în conformitate cu varianta I-a, Partea II, după varianta de partajare propusă conform actului de expertiză nr. 8001/12/14935 4 din 08.11.2012, efectuat de către Oficiul Cadastral Teritorial Străşeni, Filiala întreprinderii de Stat „Cadastru”, compusă din: -odaie de locuit nr. 2 cu S= 18.7 m.p.

cu preţul de 6067 lei; odaie de locuit nr. 3 cu S=12.0m.p. cu preţul de 4471 lei; baie nr. 4 cu S=4.7 m.p. cu preţul de 1751 lei; odaie de locuit nr. 5 cu S=26.1 m.p. cu preţul de 9725 lei; odaie de locuit nr. 6 cu preţul de 12,8 m.p. cu preţul de 4770 lei; verandă nr. a cu S=24,0 m.p. cu preţul de 12436 lei; terasă nr. al cu S=12,l m/p cu preţul de 1119 lei, beci nr. 1 cu S=17,1 m.p. cu preţul de 4446 lei, poartă nr. 1 lungimea 4,20 m preţul de 2894 lei şi gard nr. 2 lungimea 9.35 m cu preţul de 216 lei. Suprafaţa la sol a construcţiilor de bază - 132,9 m.p. -din terenul aferent casei de locuit cu S = 0,4558 ha a fost atribuit 0.3874 ha în hotarele: 1:2 -32.2m; 2:3 - 1.20m; 3: 4-4,95 m: 4: 5-23.6 m; 5:6 - 13.0 m; 6:16- 73.8m; 16:15 - 31,05m; 15:14 -8,54m; 14:13 - 24,69m; 13:12 - 138,13m;12:l1 - 21,75m; 11:10- 10,5m; 10:9 - 0,12m; 9:9 - 4,2m: 8:1 - 9.35m.

cu costul de 4186 lei. A fost respinsă pretenţia înaintată de către Veaceslav Lisnic împotriva Svetlanei Calancea, Vasile Lisnic, Mariei Sîrf, Verei Chircu, Eugeniei Rebeja privind recunoaşterea calităţii de moştenitor unic a averii succesorale după decesul Anei Lisnic, decedată la 07 iulie 1986. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2015 a fost respins recursul declarat de către Vasile Lisnic, Svetlana Calancea şi Eugenia Rebeja şi a fost menţinută hotărîrea primei instanţe. La 28 aprilie 2015, Vasile Lisnic, Svetlana Calancea, Eugenia Rebeja au depus cerere de recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi restituirea pricinii spre rejudecare.

Recurenţii Vasile Lisnic, Svetlana Calancea, Eugenia Rebeja, în motivarea recursului au indicat că nu sunt de acord cu hotărîrile judecătoreşti şi le consideră neîntemeiate, deoarece conform hotărîrii Judecătoriei Străşeni din 13 octombrie 2010, Vasile Lisnic împreună cu alţi moştenitori legali şi anume Eugenia Rebeja, Larisa Lisnic, Svetlana Calancea, Vera Chircu şi Maria Sîrf, li s-a determinat calitatea de moştenitori legali asupra averii succesorale rămase după decesul mamei lor Ana Lisnic, decedată la data de 07 iulie 1986, fiecărui atribuindu-i-se a cîte 1/6 cotă-parte din avere. Din cadrul masei succesorale face parte o casă de locuit situată în s.Drăguşeni, r-nul Străşeni, şi un lot de teren cu suprafaţa de 0,4558ha cu nr. cadastral 8030206998. Părţile pe dosar, Calancea Svetlana şi Rebeja Eugenia, la adresarea la notar au depus declaraţie de refuz în primirea averii succesorale.

La acel moment, dosarul succesorale după decesul Anei Lisnic, a fost deschis la cererea şi declaraţia uneia din surori Larisa Lisnic. Hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 13 octombrie 2010 a intrat in vigoare nefiind contestată de către nimeni. Astfel, conform art. 123 alin (2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau în instanţa specializată sunt obligatorii pentru instanţa de judecată care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane.

5 Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 24 februarie 2014 succesori legali au fost recunoscuţi Svetlana Calancea, Maria Sîrf, Eugenia Rebeja şi Vera Chircu, Vasile Lisnic, Veaceslav Lisnic, fiul lui Larisei Lisnic care a decedat pîna la acceptarea averii succesorale, atribuind după fiecare a cîte 1/7 cotă-parte din averea succesorală. Întrucît o parte din moştenitori s-au refuzat de la cota lor parte succesorala, instanţa de judecată 1-a partajarea averii succesorale, a atribuit succesorului legal Lesnic Veaceslav 1/7 cotă-parte în natură, iar lui Vasile Lesnic i-a fost atribuit doar 1/7 cota-parte din masa succesorală. Însă moştenitorii legali Svetlana Calancea şi Eugenia Rebeja în cadrul şedinţei de judecată au declarat că se refuză de acceptarea cotei lor părţi din averea succesorală lăsînd partea lor în favoarea lui Vasile Lisnic.

La întocmirea refuzului de acceptarea averii succesorale la notar de către ele concret nu a fost indicat în folosul cui îşi lasă cota lor parte din avere. În cadrul şedinţei de judecată, însă acestea concret au indicat în folosul cui s-au refuzat şi anume în folosul lui Vasile Lisnic. Luînd în consideraţie cele menţionate consideră că instanţele de judecată incorect au concluzionat că de fapt refuzul succesorilor legali a fost in folosul lui Larisa Lisnic. Declaraţia de refuz a fost întocmită de Notarul Taisia Culava la 14 octombrie 2009. La 18 iunie 2015, Veaceslav Lisnic, Maria Sîrf şi Vera Chircu au depus referinţă prin care au solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 12 august 2015 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. În cadrul examinării pricinii s-a stabilit că Lisnic Ana a decedat la 07 iulie 1986. Conform art. 561 alin. (2) Codul civil (redacţia anului 1964), deoarece defuncta Lisnic Ana nu a lăsat careva testament, succesiunea urma să aibă loc după lege.

La momentul deschiderii succesiunii, care a coincis cu ziua decesului, moştenitori legali de prima categorie a defunctei erau şapte copii a acesteia: Sîrf Maria, Rebeja Eugenia, Chircu Vera, Lisnic Elena, Calancea Svetlana, Lisnic Vasile, Lisnic Larisa. Este cert şi de către părţi nu se contestă, că nici unul din moştenitorii legali de prima categorie după defuncta Lisnic Ana, în termenul de şase luni, prevăzut de art.581 alin. (3) Codul civil (redacţia anului 1964) nu a depus cerere privind acceptarea succesiunii la notarul de la locul deschiderii succesiunii. Totodată, instanţa reţine că Lisnic Larisa, la data de 04 iulie 1987 a depus către notarul de stat de la locul de trai al defunctei o cerere, prin care declară, că ea 6 a acceptat succesiunea după mama sa Lisnic Ana şi a solicitat eliberarea certificatului de moştenitor legal asupra averii succesorale, casei de locuit, care constituia masă succesorală după Lisnic Ana (f.d.

49). Această cerere a fost acceptată de către notarul Culava Taisia, care a deschis un dosar succesoral respectiv privind succesiunea asupra averii succesorale după Lisnic Ana. Instanţa menţionează, că deschiderea acestui dosar succesoral, de fapt atestă constatarea de către notar a acceptării de către Lisnic Larisa a succesiunii după mama sa Lisnic Ana în corespundere cu prevederile art. 581 alin. (2) Codul civil (redacţia anului 1964). La 14 octombrie 2009, în cadrul dosarului succesoral în cauză, Lisnic Larisa depus o cerere suplimentară privind eliberarea certificatului de moştenitor legal asupra imobilului în litigiu, care constituie masă succesorală după Lisnic Ana (f.d. 48). Totodată, în această cerere, Lisnic Ana a indicat toţi moştenitorii care de rînd cu ea sunt moştenitori de prima categorie după Lisnic Ana.

La 14 octombrie 2009, Chircu Vera, Calancea Svetlana, Sîrf Maria şi Rebeja Eugenia, în cadrul dosarului succesoral indicat mai sus, la biroul notarial au semnat declaraţie de renunţ la cota-parte din patrimoniul succesoral rămas după decesul Anei Lisnic (f.d. 52-54). La fel, Lisnic Elena a depus o declaraţie la notar la data de 26 februarie 2010, prin care a declarat, că nu pretinde la averea succesorală după mama sa şi că este de acord, ca toată averea care constituie masă succesorală după Lisnic Ana să treacă în proprietatea Larisei Lisnic (f.d. 57). Prin declaraţiile privind renunţarea de la succesiune Chircu Vera, Calancea Svetlana, Sîrf Maria, Lisnic Elena şi Rebeja Eugenia au renunţat la succesiune necondiţionat şi nu au indicat că ar fi renunţat la succesiune în folosul căruiva din ceilalţi moştenitori.

Însă, deoarece declaraţiile de renunţare la succesiune au fost depuse la notar în cadrul dosarului succesoral deschis la cererea Larisei Lisnic privind eliberarea certificatului de moştenitor legal asupra întregii mase succesorale, rezultă faptul că Chircu Vera, Calancea Svetlana, Sîrf Maria, Lisnic Elena şi Rebeja Eugenia au renunţat la succesiune după Lisnic Ana în folosul Larisei Lisnic. Conform art. 1536 alin. (1) Codul civil, declaraţia de renunţare la succesiune este ireversibilă. Adică, Chircu Vera, Calancea Svetlana, Sîrf Maria, Rebeja Eugenia şi Lisnic Elena, ca moştenitori legali ai defunctei Lisnic Ana, care prin declaraţiile depuse la notar au renunţat expres la succesiunea după mama lor.

Acestea, pe viitor, nu mai pot pretinde la careva cotă din masa succesorală după Lisnic Ana. Totodată, prin hotărârea Judecătoriei Străşeni din 13 septembrie 2010 a fost prelungit termenul de acceptare a succesiunii lui Vasile Lisnic cu 6 luni, unul din moştenitorii Anei Lisnic. De asemenea, prin aceiaşi hotătîre judecătorească irevocabilă au fost recunoscuţi ca succesori în părţi egale asupra masei succesorale Lisnic Vasile, Rebeja Eugenia, Lisnic Larisa, Calancea Svetlana, Ghircu Vera, Sîrf Maria. În conformitate cu art. 123 CPC, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau în instanţa specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea 7 altei pricini civile la care participă aceleaşi persoane.

Prin urmare, prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 13 septembrie 2010, lui Vasile Lisnic i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra cotei-părţi din masa succesorală care i se cuvine ca moştenitor de prima categorie în cazul succesiunii legale, regulile căreia sunt aplicabile în prezenta speţă. Pe parcursul examinării pricinii date Eugenia Rebeja şi Vera Chircu au reconfirmat renunţarea la succesiune după Ana Lisnic, însă fiecare a declarat că doreşte să transmită cota-parte care i se cuvine lui Vasile Lisnic. Cele declarate de către Ana Rebeja şi Vera Chircu nu pot fi puse la baza hotărîrii asupra fondului prezentei pricini civile. Or, pe de o parte, după cum a fost expus mai sus, prin declaraţiile depuse la notar, acestea au renunţat expres la succesiune după Ana Lisnic în folosul Larisei Lisnic, iar în temeiul art. 1536 alin. (1) Codul civil renunţarea la succesiune este ireversibilă.

Pe de altă parte, intimatul Lisnic Vasile a declarat, că pretinde şi solicită să i se repartizeze doar o odaie din casa în litigiu. Mai mult ca atît, în cadrul explicaţiilor şi în susţinerile orale date în prima instanţă acesta a concretizat, că solicită să-i fie repartizat şi atribuit în natură doar 1/7 din imobilul în litigiu. Reieşind din cele expuse, instanţa de recurs consideră că instanţele de judecată corect au stabilit că după decesul Anei Lisnic asupra averii acesteia, ca moştenitori de clasa întîia, au acceptat succesiunea doar Larisa Lisnic şi Vasile Lisnic, aceştia obţinînd dreptul la proprietate prin moştenire asupra: respectiv la 6/7 şi 1/7 cotă-parte din masa succesorală după mama lor Ana Lisnic.

S-a mai stabilit că Larisa Lisnic a decedat la 23 octombrie 2011 şi aceasta nu a lăsat careva testament, succesiunea urma să aibă loc după lege. La momentul deschiderii succesiunii moştenitor legal de prima categorie după Lisnic Larisa a fost doar fiul acesteia Lisnic Veaceslav. Conform art. 1523 alin. (1) Codul civil, dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi pînă la acceptarea moştenirii, dreptul de a primi cotă succesorală trece la moştenitorii săi. Prin urmare, dreptul de a primi cota succesorală cuvenite Larisei Lisnic în mărime de 6/7 cotă-parte din averea succesorală după Lisnic Ana, a trecut la Lisnic Veaceslav.

Astfel, instanţele ierarhic inferioare corect au stabilit că în sensul art. 320 alin. (2) Codul civil, care statuează temeiurile de dobîndire a dreptului de proprietate, Vasile Lisnic şi Veaceslav Lisnic au dobîndit prin succesiune dreptul de proprietate asupra averii succesorale după Lisnic Ana în cote părţi de cîte 1/7 şi respectiv 6/7 cotă-parte. Aşadar, după cum s-a stabilit, masa succesorală după Ana Lisnic constituie imobilul cu nr. cadastral 8030206008 format din casă de locuit şi teren aferent în valoare totală de 59128 lei, amplasat în s. Drăguşeni, r-ul Străşeni, care urmează a fi partajat în natură între Veaceslav Lisnic şi Vasile Lisnic în cote părţi a cîte 6/7 şi 1/7 respectiv conform variantei de partajare expusă în actul de expertiză 8001/12//14935 din 08 noiembrie 2012 (f.d.

90-103). Corect instanţele au atribuit în natură lui Lisnic Vasile Ion 1/7 din averea succesorală lăsată de Lisnic Ana Nicolae, ceea ce constituie 15% din masa succesorală, în sumă totală de 6147 lei, în conformitate cu varianta I-a, Partea I, după varianta de partajare propusă conform actului de expertiză nr. 8001/12/14935 8 din 08 noiembrie 2012, efectuat de către Oficiul Cadastral Teritorial Străşeni, Filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru”. Iar, lui Lisnic Veaceslav Nicolaie i-a fost atribuit în natură 6/7 din averea succesorala lăsată de Lisnic Ana Nicolae, ceea ce constituie 85 % din masa succesorală, în sumă totală de 53161 lei, în conformitate cu varianta I-a, Partea II, după varianta de partajare propusă conform actului de expertiză nr. 8001/12/14935 din 08 noiembrie 2012, efectuat de către Oficiul Cadastral Teritorial Străşeni, Filiala Întreprinderii de Stat „Cadastru”.

Totodată, instanţa de recurs reţine drept întemeiată şi concluzia instanţelor de judecată în partea respingerii acţiunii intervenientului principal Veaceslav Lisnic privind recunoaşterea calităţii de moştenitor unic a averii succesorale după decesul Anei Lisnic, decedată la 07 iulie 1986. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că soluţia dată de instanţa de apel şi prima instanţă este una legală şi întemeiată, care au cercetat pertinent probele administrate la materialele pricinii şi corect au soluţionat litigiul dat în conformitate cu art. 130 CPC, iar recurenţii nu au prezentat careva argumente care ar duce la casarea hotărîrilor judecăttoreşti contestate.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Vasile Lisnic, Svetlana Calancea şi Eugenia Rebeja.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 ianuarie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 24 februarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Lisnic împotriva Svetlanei Calancea, Maria Sîrf, Eugeniei Rebeja, Verei Chircu, intervenientul principal Veaceslav Lisnic cu privire la prelungirea termenului acceptării succesiunii, recunoaşterea ca succesor şi partajarea averii succesorale şi cererea reconvenţională a lui Veaceslav Lisnic împotriva Svetlanei Calancea, Vasile Lisnic, Mariei Sîrf, Verei Chircu cu privire la recunoaşterea calităţii de moştenitor unic al averii succesorale. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Galina Stratulat Iuliana Oprea Ion Druţă Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.