2ra-2245/15 — Revocarea contractului de donaţie

Dosarul nr. 2ra-2245/15 prima instanţă - N. Costin, instanţa de apel – N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol, ÎNCHEIERE 23 septembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Sveatoslav Moldovan Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către recurentul Malarciuc Maria, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Malarciuc Maria împotriva lui Malarciuc Alexandru cu privire la revocarea contractului de donaţie, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Malarciuc Maria, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 02 decembrie 2014, c o n s t a t ă ; La 13 noiembrie 2013 Malarciuc Maria s-a adresat în instanţa de judecată cu cererea de chemare în judecată împotriva lui Malarciuc Alexandru în care a solicitat revocarea contractului de donaţie nr.11122 din 15 august 2001 ce are ca obiect apartamentul nr.136 din bd. Ştefan cel Mare 6, mun. Chişinău. În motivarea pretenţiilor formulate a menţionat că, în anul 2001 din proprie iniţiativă a decis de a dona fiul său Malarciuc Alexandru cota sa parte din apartamentul nr.136 situat pe bd. Ştefan cel Mare 6, mun. Chişinău. Susţine că în anul 2008 fiul său a desfăcut căsătoria cu soţia sa şi a plecat din locuinţă, iar de atunci nu mai suportă cheltuieli pentru întreţinerea imobilului, serviciile comunale fiind achitate doar de către Malarciuc Maria.

La momentul întocmirii contractului de donaţie a avut o înţelegere verbală cu feciorul său, că el îi va acorda tot suportul material şi financiar de care are nevoie, însă aceasta nu a fost respectată. Pe parcursul a 5 ani nu s-a interesat nici o dată de starea sănătăţii, de situaţia ei materială, fiind nevoită la vârsta ei înaintată să muncească pentru a se întreţine, iar veniturile donatorului s-au redus în măsura în care nu-şi mai permit să- şi asigure întreţinerea corespunzătoare. Mai susţine că feciorul cînd se află în stare de ebrietate mereu o insultă şi cu atît mai mult o persecută să părăsească locuinţa motivând faptul că dânsul este unicul proprietar ai imobilului. 1 Consideră că situaţia în care se află constituie stare de nevoie, iar donatorului Malarciuc Alexandru nu îi asigură o întreţinere corespunzătoare şi nu îşi îndeplineşte obligaţiunile de întreţinere.

Totodată restituirea bunului pe care l-a donat, nu-i lezează lui Malarciuc Alexandru dreptul de proprietate asupra ap apartamentului nr.136 din bd. Ştefan cel Mare 6, mun. Chişinău, deoarece dânsul a participat la privatizarea acestui imobil şi este proprietar a 1/2 cotă parte din acest imobil. Prin hotărârea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 decembrie 2014, acţiunea înaintată de Malarciuc Maria s-a respins ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond Malarciuc Maria la 15 decembrie 2014 a depus cerere de apel împotriva hotărîrii judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 decembrie 2014. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2015, s-a respins apelul declarat de către Malarciuc Maria şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 02 decembrie 2014. La 21 iulie 2015, recurentul Malarciuc Maria a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea acestora şi emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă acţiunea înaintată. În motivarea recursului s-a menţionat că, nu este de acord cu soluţia instanţelor investite cu judecarea fondului fiind dată o apreciere arbitrară probelor din dosar şi a circumstanţelor relevante speţei. Susţine recurentul că soluţia instanţei de apel privind menţinerea hotărîrii instanţei de fond este neîntemeiată deoarece instanţa de apel în decizia sa s-a pronunţat şi asupra chestiunii de revocare a contractului de donaţie, cerinţă care indică că nu a fost înaintată, iar instanţa de fond nu s-a expus asupra cerinţei de rezoluţiune a contractului şi nici nu a examinat cauza sub acest aspect, din care motive nu era în drept să se expună asupra termenul de prescripţie.

Consideră că instanţa urma a se expune doar asupra cerinţei de rezoluţiune a contractului de donaţie. Totodată la caz termenul de prescripţie nu putea fi invocat deoarece starea de nevoie şi obligaţiunea de a întreţinere persistă şi la moment şi respectiv termenul de prescripţie nu este expirat. Mai susţine recurenta că i s-au încălcat dreptul la un proces echitabil deoarece instanţa nu i-a explicat drepturile şi obligaţiile procesuale. Recurentul şi-a întemeiat pretenţiile invocate în recurs prin prisma prevederilor art. 432, alin. (2), lit. a) şi c) Cod de Procedură Civilă, care statuează expres că se consideră că de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). 2 În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit scrisorii Curţii de Apel Chişinău (f.d.140), nu este indicată data expedierii decizia motivate în adresa participanţilor la proces, şi nici nu există dovada legală de recepţionare motiv pentru care instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 21 iulie 2015 este depus în termen, potrivit prevederilor art.434 Cod de Procedură Civilă. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de Procedură Civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei 3 probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de către Malarciuc Maria în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod de Procedură Civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Malarciuc Maria, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova Judecători Sveatoslav Moldovan Dumitru Mardari 4