- Dosarul nr.
- 2ra-1717/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 septembrie 2015
- Părțile
- BC Moldova Agroindbank SA vs Coreţcaia Ludmila
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1717/15 — Încasarea datoriei
prima instanță: E. Sanduţa dosarul nr. 2ra-1717/15 instanța de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrcă, S. Arnăut ÎNCHEIERE 16 septembrie 2015 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Coreţcaia Liudmila, reprezentată de avocatul Placinta Grigorii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Moldova- Agroindbank” Societatea pe Acțiuni împotriva Liudmilei Coreţcaia cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 octombrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societatea pe Acțiuni, casată integral hotărârea Judecătoriei Criuleni din 14 mai 2014 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 14 ianuarie 2014, BC „Moldova-Agoindbank” SA, reprezentată de avocatul Ulanov Denis, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Liudmilei Coreţcaia cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acţiunii a indicat că conform contractului de credit nr. S100082 din 19 martie 2010, Coreţcaia Liudmila a primit de la BC „Moldova-Agoindbank” SA, filiala Cocieri, un credit în suma de 29 000 lei, cu termenul final de rambursare până la data de 30 decembrie 2010. Susține că pârâta nu şi-a onorat obligațiunile sale contractuale privind rambursarea creditului primit şi achitarea dobânzi calculate pentru utilizarea acestuia, încâlcind astfel prevederile contractului de credit nr. S 100082 din 19 martie 2010 și anume nerespectarea termenilor intermediare de achitare a datoriei față de bancă, cât și prevederile art. 572 din Cod civil, care reglementează executarea obligațiilor.
Menționează că conform calcului, la situația din data de 30 octombrie 2013, datoria Liudmilei Coreţcaia față de bancă constituia suma de 30 046,01 lei, format din creditul restant în suma de 22626,14 lei, dobânda neachitată în sumă de 2 774,43 lei, penalitatea de întârziere în sumă de 4 200 lei şi datoriile debitoriale în sumă de 445,44 lei. Afirmă că întru soluționarea litigiului pe cale extrajudiciară s-a adresat în adresa pârâtei cu reclamația nr. 20007/99 din 05 aprilie 2011, prin care a solicitat achitarea integrală a datoriei, iar recepționarea reclamației se confirmă prin semnătura ultimei pe avizul de recepție, însă, până în prezent pîrîta nu și-a onorat obligațiunile de plată. Solicită încasarea de la Coreţcaia Liudmila, în beneficiul BC „Moldova- Agroindbank” SA, datoria în sumă de 30 046,01 lei şi cheltuielii de judecată formate din taxa de stat în sumă de 901,38 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 14 mai 2014, acțiunea a fost respinsă ca fiind depusă tardiv. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 octombrie 2014, a fost admis apelul declarat de către BC „Moldova-Agroindbank” SA, casată integral hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărârea prin care acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la Coreţcaia Liudmila în beneficiul BC „Moldova-Agroidbank” SA datoria restantă pe credit în sumă de 22 626,14 lei, dobânda contractuală în sumă de 2 774,43 lei, penalitatea de întârziere în sumă de 4 200 lei, iar în total suma de 29 600, 57 lei, în rest acțiunea a fost respinsă. Totodată, s-a încasat de la Coreţcaia Liudmila în beneficiul BC „Moldova-Agroindbank” SA, taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în sumă de 888 lei şi taxa de stat achitată la depunerea cererii de apel în sumă de 600 lei.
În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. 267 alin.(1), art. 264 alin.(6), art. 277 alin.(1) lit. a) din Codul civil , care reglementează termenul general de prescripţie extinctivă, expirarea termenului şi întreruperea cursului prescripţiei extinctive, care indică că cursul prescripției extinctive se întrerupe: a) în cazul intentării unei acţiuni în modul stabilit.
Cu referire la normele citate şi în coraport cu materialele pricinii, instanța a reținut că BC „Moldova-Agroindbank” SA a prezentat copia ordonanței din 20 iunie 2012, din care rezultă că ultima a depus cerere de încasarea datoriei, în procedura de ordonanță, conform căreia din contul Liudmilei Coreţcaia în beneficiul BC „Moldova Agroindbank” SA a fost încasată suma de 31 046, 012 lei, după care, la data de 23 noiembrie 2011, aceasta ordonanță a fost anulată la cererea Liudmilei Coreţcaia, astfel, concluzionînd că depunerea cererii de încasare a datoriei prin eliberarea ordonanței în anul 2012, a întrerupt cursul prescripției extinctive, aceasta începând să curgă din nou, ceea ce atestă că cererea de chemare în judecată a fost depusă de BC „Moldova- Agroindbank” SA la 14 ianuarie 2014 în interiorul termenului legal.
La 26 mai 2015, Coreţcaia Liudmila, reprezentată de avocatul Placinta Grigorii, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicare eronată a normelor de drept material și procedural. Susține că intimatul în cererea de apel a indicat precum că la data de 19 martie 2010, a întocmit cu Coreţcaia Liudmila contractul de credit nr.S100082, prin care ultima a primit un credit în suma de 29 000 lei, cu termenul final de rambursare 30 decembrie 2010, însă, din cauza că nu și-a executat la timp obligațiile contractuale până la data de 20 iunie 2012, la cererea băncii a fost emisă ordonanța judecătorească nr.2P/0-61, după care, la data de 20 august 2012, în urma obiecțiilor sale, această ordonanțată a fost anulată.
La fel, intimatul a indicat că cererea de chemare în judecată a fost recepționată de către instanța de judecată la data de 11 decembrie 2013, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție anexat la materialele pricinii, iar potrivit prevederilor art.277 din Cod civil, cursul prescripției extinctive se întrerupe în cazul intentării unei acțiuni în modul stabilit, astfel, ultimul insistă că cursul prescripției a fost întrerupt la data de 20 iunie 2012. Sub acest aspect, apreciază drept eronate concluziile instanţei de apel cu referire la faptul că cererea de chemare în judecată a fost depus în interiorul termenului legal, prin intermediul oficiului poștal, cât și a făcut referire la faptul că ultimul a prezentat copia ordonanței din data de 20 iunie 2012, prin care se constată depunerea cererii de încasarea a datoriei în procedura de ordonanță, deoarece, probele prezentate de intimat precum că acțiunea civilă a fost expediată prin intermediul oficiului poștal nu au fost anexate la materialele pricinii pe parcursul examinării acesteia în prima instanță, astfel, fiind pusă la îndoială veridicitatea probelor anexate ulterior.
Cu referire la ordonanța judecătorească privind încasarea datoriei, insistă că aceasta nu poate fi raportată la prevederile art. 277 alin.(1) din Cod civil, deoarece, această ordonanța este prezentată ca o tentativă de a restitui datoria și nu se egalează cu acțiunea în judecată în modul stabilit. La 17 august 2015, BC „Moldova-Agoindbank” SA a depus referință la recursul declarat, prin care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat respingerea lui. Indică intimatul că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 15 octombrie 2014, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe când argumentele recurentei sunt declarative.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Coreţcaia Liudmila, reprezentată de avocatul Placinta Grigorii, este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Coreţcaia Liudmila, reprezentată de avocatul Placinta Grigorii, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Coreţcaia Liudmila, reprezentată de avocatul Placinta Grigorii, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Coreţcaia Liudmila, reprezentată de avocatul Placinta Grigorii, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Coreţcaia Liudmila, reprezentată de avocatul Placinta Grigorii, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari