- Dosarul nr.
- 2r-664/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 septembrie 2015
- Părțile
- Veprenteva Viorica vs Primaria Iargara,intervenient accesoriu Consiliul Iargara, Consiliul Leova, Zimbreanu Svetlana si Zimbreanu Ion
- Pe scurt
- Taxa de stat, scutirile de taxa de stat
2r-664/15 — Repararea prejudiciului
dosarul nr.2r-664/15 prima instanţă: M. Galupa instanţa de apel: A. Curdov, E. Dimina, A. Bostan DECIZIE 16 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinând recursul declarat de Veprenţeva Viorica, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Vioricăi Veprenţeva (succesorul lui Gheorghe Gotesan) împotriva Primăriei Iargara, intervenienţi accesorii Consiliul orăşenesc Iargara, Consiliul raional Leova, Zîmbreanu Svetlana, Zîmbreanu Ion cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva încheierii Curţii de Apel Comrat din 27 mai 2015, prin care nu s-a dat curs cererii de apel c o n s t a t ă La 08 iunie 2011, Gheorghe Goteşan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei Iargara, intervenienţi accesorii Consiliul orăşenesc Iargara, Consiliul raional Leova, Zîmbreanu Svetlana, Zîmbreanu Ion cu privire la repararea prejudiciului material.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la data de 20 iulie 1940 şi la 26 noiembrie 1940, el împreună cu părinţii săi au fost arestaţi şi represaţi de către regimul totalitar, în urma căreia toată averea ce o deţineau în proprietate la acel moment a fost confiscată şi naţionalizată. Indică reclamantul că conform certificatului de reabilitare nr. 13-10/91 din 11 martie 1991 emis de către Procuratura RSSM, Goteşan Gheorghe împreună cu părinţii săi au fost reabilitaţi. Precizează reclamantul că, din întreaga avere confiscată s-a păstrat doar imobilul din or. Iargara str. Ştefan Vodă nr. 42. Conform Deciziei Consiliului or. Iargara nr. 8 din 11 august 1997 „Despre legiferare a casei de locuit” a fost restituit în proprietate privată imobilul din or.
Iargara str. Ştefan Vodă nr. 42 pe numele reclamantului Goteşan Gheorghe, ca unic moştenitor, fiind înregistrat la OCT Leova la data de 17 decembrie 2000. Invocă reclamantul că din momentul retrocedării şi înregistrării proprietăţii private la OCT Leova şi până în prezent, acesta nu poate să-şi exercite atribuţiile de proprietar pe motiv că în imobilul respectiv locuiesc fără nici un drept alte persoane, care nu doresc să elibereze imobilul motivând că deţin ordin de reparaţie a imobilului eliberat de primăria or. Iargara r-nul Leova. Afirmă că, la 16 septembrie 2010 s-a adresat cu o cerere la Primăria or. Iargara prin care a solicitat eliberarea imobilului şi evacuarea locatarilor, deoarece în caz contrar va acţiona în instanţă de judecată, însă nu a primit careva răspuns la cererea înaintată.
Consideră că i se încalcă dreptul de proprietate asupra imobilului prin încălcarea dreptului de folosinţă, posesie şi dispoziţie. Cere reclamantul încasarea de la Primăriei Iargara în beneficiul său a sumei de 115734,11 lei cu titlu de prejudiciu material. Prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 30 martie 2012, acţiunea a fost respinsă (f.d. 55 Vol. I). Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 28 august 2012, a fost admis apelul declarat de Gheorghe Goteşan, casată hotărîrea Judecătoriei Leova din 30 martie 2012, cauza fiind restituită la rejudecare la prima instanţă (f.d. 87-90 Vol. I). La 16 aprilie 2013, Gheorghe Goteşan a decedat (f.d. 135 Vol. I), iar prin încheierea Judecătoriei Leova din 23 septembrie 2013, s-a dispus înlocuirea reclamantului Gheorghe Goteşan cu succesorul în drepturi Viorica Veprenţeva.
La 26 noiembrie 2013 succesorul în drepturi al reclamantului, Viorica Veprenţeva a depus cerere suplimentară privind majorarea cerinţelor acţiunii, prin care a solicitat încasarea de la intimat a sumei în mărime de 251000,85 lei (f.d. 168- 171 Vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 03 februarie 2014, acţiunea a fost respinsă (f.d. 197-202 Vol. I). Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 03 aprilie 2014, a fost admisă declaraţia de abţinere a judecătorilor Curţii de Apel Cahul Galina Vavrin, Ion Dănăilă şi Tatiana Dimitriadi de la judecarea pricinii în ordine de apel (f.d. 224 Vol. I). Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 15 iulie 2014, a fost admis apelul declarat de Viorica Veprenţeva, casată hotărîrea Judecătoriei Leova din 03 februarie 2014, cauza fiind restituită la rejudecare în prima instanţă (f.d.
250-252 Vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 26 martie 2015, acţiunea a fost respinsă (f.d. 71-77 Vol. II). Invocînd ilegalitatea acestei hotărâri, la data de 31 martie 2015, Viorica Veprenţeva a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Leova din 26 martie 2015, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond şi emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii.
Prin încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 20 mai 2015, cererea de abţinere de la judecată a judecătorilor Curţii de Apel Cahul, Ghenadie Eni, Galina Vavrin, Ion Dănilă, Tatiana Dimitriadi şi Vitalie Movilă a fost admisă, pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Vioricăi Veprenţeva (succesorul lui Gheorghe Gotesan) împotriva Primăriei Iargara, intervenienţi accesorii Consiliul orăşenesc Iargara, Consiliul raional Leova, Zîmbreanu Svetlana, Zîmbreanu Ion cu privire la repararea prejudiciului material, a fost strămutată pentru examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Comrat. Prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 27 mai 2015, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de succesorul în drepturi a reclamantului, Viorica Veprenţeva.
S-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării apelului motivat şi dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 5647, 76 lei, în termen de 15 zile de la data recepţionării prezentei încheierii şi s-a explicat apelantului că dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită. La 13 iulie 2015 apelantul a prezentat spre anexare cererea de apel motivată (f. d. 106, V.- II). La 13 iulie 2015 Veprenţeva Viorica a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Comrat din 27 mai 2015, solicitînd admiterea recursului şi casarea parţială a încheierii instanţei de apel în partea ce ţine de obligarea apelantei la achitarea obligatorie a taxei de stat în mărime de 5647, 76 lei.
În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu încheierea în partea contestată şi o consideră ilegală. Astfel precizează recurenta că, prin obligarea la achitarea taxei de stat i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele dosarului s-a constatat că copia încheierii Curţii de Apel Comrat din 27 mai 2015 a fost expediată în adresa recurentei la 27 mai 2015, fiind recepţionată de către ultimul la 29 iunie 2015, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f.d. 105). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 13 iulie 2015 în termen.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respinins, cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Din materialele dosarului s-a stabilit că, la 08 iunie 2011, Gheorghe Goteşan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei Iargara, intervenienţi accesorii Consiliul orăşenesc Iargara, Consiliul raional Leova, Zîmbreanu Svetlana, Zîmbreanu Ion cu privire la repararea prejudiciului material. Prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 30 martie 2012, acţiunea a fost respinsă (f.d. 55 Vol. I). Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 28 august 2012, a fost admis apelul declarat de Gheorghe Goteşan, casată hotărîrea Judecătoriei Leova din 30 martie 2012, cauza fiind restituită la rejudecare la prima instanţă (f.d. 87-90 Vol. I). La 16 aprilie 2013, Gheorghe Goteşan a decedat (f.d. 135 Vol. I), iar prin încheierea Judecătoriei Leova din 23 septembrie 2013, s-a dispus înlocuirea reclamantului Gheorghe Goteşan cu succesorul în drepturi Viorica Veprenţeva.
La 26 noiembrie 2013 succesorul în drepturi al reclamantului, Viorica Veprenţeva a depus cerere suplimentară privind majorarea cerinţelor acţiunii, prin care a solicitat încasarea de la intimat a sumei în mărime de 251000,85 lei (f.d. 168- 171 Vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 03 februarie 2014, acţiunea a fost respinsă (f.d. 197-202 Vol. I). Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 15 iulie 2014, a fost admis apelul declarat de Viorica Veprenţeva, casată hotărîrea Judecătoriei Leova din 03 februarie 2014, cauza fiind restituită la rejudecare în prima instanţă (f.d. 250-252 Vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 26 martie 2015, acţiunea a fost respinsă (f.d. 71-77 Vol. II).
La data de 31 martie 2015, Viorica Veprenţeva a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Leova din 26 martie 2015, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond şi emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 27 mai 2015, nu s-a dat curs cereri de apel depuse de succesorul în drepturi a reclamantului, Viorica Veprenţeva. S-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării apelului motivat şi dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 5647, 76 lei, în termen de 15 zile de la data recepţionării prezentei încheierii şi s-a explicat apelantului că dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.
Temei pentru a nu da curs cererii de apel au servit revederile art. 368 alin. (1) şi (3) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 CPC şi 365 CPC şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Încheierea instanţei de apel de a nu se da curs cererii poate fi atacată cu recurs. În conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîri se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.
La caz, instanţa de recurs constată că prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 27 mai 2015, nu s-a dat curs cereri de apel depuse de succesorul în drepturi a reclamantului, Viorica Veprenţeva, acordîndu-i termen pentru a prezenta cererea de apel motivată şi dovada de plată a taxei de stat în sumă de 5647, 76 lei, în 15 zile de la data recepţionării prezentei încheierii şi s-a explicat apelantei că dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.
Ulterior, Veprenţeva Viorica la 13 iulie 2015 a prezentat instanţei de apel cererea de apel motivată (f. d. 106, V.- II), fapt catalogat de instanţa de recurs drept înlăturarea neajunsurilor ce ţin de motivarea cererii de apel indicate în încheierea din 27 mai 2015. Raportînd circumstanţele stabilite la normele de drept procesual menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, Veprenţeva Viorica la depunerea cereri de apel nu a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, drept prevăzut la art. 85 CPC. Astfel, colegiului reţine că recurentei nu i se încalcă dreptul de a se adresa în instanţa de judecată, doar că, adresarea trebuie să fie în modul stabilit de lege, iar legea prevede achitarea taxei de stat la depunerea cereri de apel şi indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul.
Mai mult, prin încheierea contestată recurentei i s-a acordat termen pentru înlăturarea neajunsurilor cererii de apel, ceea ce implică posibilitatea exercitării dreptului său, conform prevederilor legale.
Cu referire la argumentul recurentei precum că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) pct. 13 al Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, sunt scutiţi de la plata taxei de stat în instanţele judecătoreşti autorităţile publice centrale, organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, Curtea de Conturi şi organele subordonate lor, finanţate de la bugetul de stat, precum şi autorităţile administraţiei publice locale – la înaintarea acţiunilor şi la contestarea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti, inclusiv în cauzele examinate în procedură de contencios administrativ, indiferent de calitatea lor procesuală, colegiul reţine că nu şi reclamanta în speţă or instanţa de apel corect a stabilit că aceasta urma să achite taxa de stat în condiţiile legii.
În această ordine de idei, Colegiul reţine că neprezentarea dovezii de plată a taxei de stat ori solicitarea de la scutirea acesteia, drept prevăzut la art. 85 CPC, indică direct la nerespectarea drepturilor sale procedurale, în măsura stabilită de normele de drept procedural, de aceea instanţa de apel în temeiul legii a dispus obligarea apelantei de a prezenta dovada de plată a taxei de stat în termenul stabilit, or înaintând cerere de apel fără a prezenta dovada de plată a taxei de stat şi cunoscând despre necesitatea prezentării acesteia, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă, fapt însă ignorat de aceasta.
Prin urmare, Colegiul consideră necesar să precizeze că circumstanţele expuse de recurentă nu pot fi acceptate de către instanţa de recurs în vederea casării actului judecătoresc contestat. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea contestată este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie respinge recursul declarat de către Veprenţeva Viorica şi menţine încheierea Curţii de Apel Comrat din 27 mai 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Veprenţeva Viorica.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Comrat din 27 mai 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Vioricăi Veprenţeva (succesorul lui Gheorghe Gotesan) împotriva Primăriei Iargara, intervenienţi accesorii Consiliul orăşenesc Iargara, Consiliul raional Leova, Zîmbreanu Svetlana, Zîmbreanu Ion cu privire la repararea prejudiciului material. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Valentina Clevadî judecătorul Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat