- Dosarul nr.
- 3ra-948/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 septembrie 2015
- Părțile
- ÎS Moldaeroservice vs Inspectoratul Fiscal de Stat Bălţi
- Pe scurt
- Legalitatea şi temeinicia hotărîrii, aprecierea probelor
3ra-948/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: A.Cucerescu dosarul nr. 3ra-948/15 instanţa de apel: I.Grosu, A.Corcenco, O.Moraru DECIZIE 16 septembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Iuliana Oprea, Oleg Sternioală Liliana Catan, Ion Guzun examinînd recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea de stat ,,Moldaeroservice” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 12 martie 2015, prin care s-a respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 15 septembrie 2014, c o n s t a t ă La 11 mai 2011, Întreprinderea de stat ,,Moldaeroservice” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi privind contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii s-a indicat că, în temeiul deciziei privind iniţierea controlului fiscal nr. 2104 din 10.01.2011 şi interpelării Direcţiei generale teritoriale nord a CCCEC nr. 12/3615 din 23.11.2010, inspectorul fiscal principal de stat A. Oboroc şi inspectorul superior de stat E. Delinschi a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Bălţi, au efectuat un control fiscal la ÎS „Moldaeroservice” pentru perioada de activitate: 01.01.2008 - 31.12.2009 privind corectitudinea achitării impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător; 01.08.2009 - 30.11.2010 - a taxei pe valoarea adăugată; 01.10.2008- 30.09.2010 - altor impozite şi taxe. Menţionează că, în urma efectuării controlului a fost întocmit actul nr. 649854 din 26.01.2011, actul nr.649855, actul nr.452507, iar la 18.02.2011 a fost întocmită 1 decizia nr. 251, asupra cazurilor de încălcare a legislaţiei comisă de către ÎS „Moldaeroservice” cu adresa juridică în mun.
Bălţi str. Aerodromului nr.12. Nefiind de acord cu concluziile actelor nominalizate, ÎS,, Moldaeroservice” la 15.03.2011 a înaintat către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Bălţi un dezacord motivat, la care nu a primit nici un răspuns. Astfel, ca încălcare a prevederilor stipulate în Legea pentru punere în aplicare a Titlului VI al Codului fiscal nr.1056-XIV din 16.06.2000, pîrîtul a stipulat în decizie următoarele: - prin derogare de la art.4 şi anexa 1 (p.2b) ÎS „Moldaeroservice” a calculat pentru terenul intravilan din mun. Bălţi amplasat pe str. Aerodromului 1 cu suprafaţa totală de 136,49 ha, impozitul funciar la cota 70 lei pentru 1 ha, producînd diminuarea impozitului funciar calculat pentru terenul 131,39 ha pentru anul 2008 cu 386327 lei, pentru anul 2009 cu 386327 lei şi pentru anul 2010 cu 327149 lei, în total 1099803 lei.
- în baza art.228 Titlul V Administrarea fiscală al Codului Fiscal s-a calculat majorare de întîrziere (penalitate) în suma de 2585 lei pentru neplata în termen a impozitului funciar calculat la suprafaţa de 136,49 ha. Reclamantul nu este de acord cu încălcarea prevederilor stipulate la Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI al Codului fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000, la următoarele compartimente: în anii 2009-2010 aferent terenului amplasat pe str. Aerodromului nr. 1, cu suprafaţa totală 136,49 ha, cu cota în mărime de 3000 lei pentru 1 ha, deoarece conform punctului 4 al anexei nr.7 la Legea bugetului pe anul 1998 pentru terenurile din extravilan destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu o altă destinaţie specială, pentru anul 1998, sunt stabilite cotele impozitului funciar în mărime de 70 lei pentru 1 hectar.
Relevă că, la impozitarea terenului pe care este amplasată Întreprinderea de Stat „Aeroportul Internaţional Chişinău” cît şi alte întreprinderi ale transportului aerian, este necesar ca pentru anul 1998 să se aplice cota impozitului funciar stabilită pentru terenurile din extravilan destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor, cu o altă destinaţie specială, cu cota de 70 lei pentru 1 hectar, în acest sens făcînd trimitere la răspunsul parvenit de la Direcţia administraţiei fiscale a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău nr. 10- 25-09/1011 din 06.05.1998.
Prin urmare, consideră că nu se calculează ca majorare de întîrziere (penalitate) în sumă de 90856 lei pentru neplata în termen a impozitului funciar, nefiind posibilă aplicarea art. 260 alin. (1) din Titlul V al Codului fiscal, amenda în mărime de 5% din suma taxei pentru fiecare lună de neprezentare a dării de seamă, în ansamblul măririi amenzii, care nu trebuie să depăşească 30% din suma impozitului, privind impozitul pe bunurile imobiliare pentru trimestrul I, III, anului 2010, ceia ce constituie suma de 197 lei. Totodată, mai indică că, potrivit titlului de teren numărul 0300000512, eliberat la 10 februarie 1999 de către Primăria mun. Bălţi cu privire la planul de distribuţie a 2 sectorului, sectorul primăriei Bălţi trece pe drumul de centură şi aerodromul Bălţi, care este o zonă de destinaţie speciala se află în afara oraşului.
Cu referire la impozitul funciar pe terenul amplasat pe str. Aerodromului 1 mun. Balţi, a indicat că, conform actului de primire-predare nr. 1 din 13.12.2010, în temeiul hotărîrii Guvernului ,,Cu privire la transmiterea unor bunuri imobile” nr.983 din 19 octombrie 2010, ordinului Ministerului Economiei nr.192 din 05.11.2010 şi conform prevederilor Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin hotărîrea Guvernului nr. 688 din 09.10.1995, cu modificările ulterioare, a fost efectuată transmiterea-primirea cu titlu gratuit a terenului amplasat pe adresa str. Aerodromului 1 mun.
Bălti, cu suprafaţa de 100,66 ha, nr. cadastral 0300112012, care include pista de decolare Bălţi-1 cu suprafaţa de 16 ha, avînd valoarea iniţială de bilanţ 74820,00 lei şi valoarea reziduală 0 lei, din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, gestiunea ÎS„Moldaeroservice” în administrarea Ministerului Economiei, fapt din care rezultă că ÎS „Moldaeroservice" nu-i mai aparţine teritoriul din str. Aerodromului 1 mun.Bălţi, cu suprafaţa de 136,49 ha, ci numai 35,83 ha, pe cînd în decizia Inspectoratului Fiscal este clar prevăzut că impozitul a fost calculat pe suprafaţa de 136,49 ha, ceia ce în opinia sa nu corespunde adevărului.
Mai indică că, în decizia nr.251 din 18.02.2011 s-a făcut menţiune şi la art.5 alin. (3), (4) din Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe din 29.01.1998, calculîndu-se amenda în proporţie de 0,1 % din suma mijloacelor nerepatriate pentru fiecare zi calendaristică de întîrziere, însă cuantumul amenzii nu poate depăşi suma mijloacelor băneşti şi a celor materiale nerepatriate în termenele stabilite, ceia ce constituie suma de 1076171 lei. Cu calcularea amenzii menţionate nu este de acord, deoarece cu toţi debitorii întreprinderilor, inclusiv cele enumerate în act şi decizii, sunt luate măsuri pentru a ajunge la acorduri privind rambursarea datoriilor pe cale amiabilă.
De asemenea, indică că verificarea repatrierii fondurilor băneşti pentru perioada pînă în anul 2007, nu este posibilă şi din considerentul că, din 11.05.2007 a intrat în vigoare Legea nr. 111-XVI din 27.04.2007 privind modificarea şi completarea unor acte legislative, lege care a eliberat toate consecinţele încălcărilor care au avut loc înainte de 01.01.2007, ceea ce înseamnă că faptele din această perioadă, în general, nu pot fi verificate. A mai menţionat reclamantul că, prin decizia contestată şi anume la capitolul V, s-a produs o dublare a constatărilor şi a deciziilor primite care au dus la pedeapsă dublă de fapt a impozitului şi penalităţii, majorîndu-se în acest fel datoriile ÎS,,Moldaeroservice” către buget.
3 Solicită reclamantul ÎS „Moldaeroservice”, să fie declarate nule prevederile deciziei nr. 251 din 18.02.2011 a Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi. Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 30 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă integral. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2013 s-a admis recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi, s-a casat hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 30 noiembrie 2012, cu restituirea pricinii la rejudecare în Judecătoria Bălţi. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 15 septembrie 2014 acţiunea a fost admisă integral, fiind anulată decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi nr. 251 din 18 februarie 2011, emisă în privinţa Întreprinderii de Stat ,,Moldaeroservice” mun.
Bălţi, str. Aerodromului 12, ca fiind emisă cu încălcarea prevederilor legii. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 12 martie 2015 s-a respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 15 septembrie 2014. La 14 mai 2015 Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În susţinerea recursului s-a invocat că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin toate circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii şi au fost încălcate normelor de drept material şi procedural.
Susţine că organul fiscal la calcularea impozitului funciar a ţinut cont de prevederile legislaţiei şi nu a calculat impozitul pentru pista de decolare, invocînd în acest sens că, însuşi intimatul de sinestătător a calculat şi achitat impozitul funciar pentru terenul din str. Aerodromului nr. 1, la capitolul dat obiectul contestaţiei fiind doar diferenţa dintre suma achitată şi cea calculată de către organul fiscal.
La fel, menţionează că organul fiscal a efectuat controlul fiscal pentru perioada de activitate în conformitate cu decizia privind iniţierea controlului fiscal nr. 2104 din 01.01.2011, însă instanţa nu a luat în consideraţie faptul că ultimul control a fost unul total, indicat şi în actul de control nr. 5-649854 din 26.01.2011 care stă la baza actului administrativ contestat şi care conform art. 219 din Codul fiscal, se aplică asupra tuturor actelor şi operaţiunilor de determinare a obiectelor impozabile şi de stingere a obligaţiilor fiscale, de după ultimul control fiscal.
Referitor la termenul declarării recursului, Colegiul menţionează că acesta a fost depus în termen, deoarece decizia instanţei de apel a fost emisă la 12.03.2015, iar potrivit avizului de recepţie a scrisorii recomandate rezultă că recurentul a recepţionat copia deciziei la 30.03.2015 (f.d.201), prin urmare recursul declarat la 14.05.2015 a fost depus cu respectarea termenului de două luni prevăzut de art. 434 CPC. 4 Verificînd în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Conform art. 239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere.
În speţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie apreciază concluziile instanţelor judecătoreşti ca fiind rezultate din neexaminarea multiaspectuală a cauzei şi în consecinţă, aplicarea eronată a legii. Din materialele cauzei s-a constatat că în rezultatul controlului efectuat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Bălţi la ÎS,,Moldaerosevice” a fost întocmit actul nr. 649854 din 26.01.2011, iar la 18.02.2011 a fost întocmită decizia nr. 251 asupra cazurilor de încălcare a legislaţiei comise de către ÎS,,Moldaeroservice”, cu adresa juridică în mun.
Bălţi, str. Aerodromului 12. Drept încălcare a prevederilor stipulate în Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI al Codului fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000, în decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi nr.251 din 18.02.2011, capitolul III pct. 2) s-a stipulat că, contrar prevederilor art. 4 şi anexa nr. 1 (p.2b), care prevede cota impozitului funciar pentru terenurile din intravilan destinate industriei, transporturilor şi terenurile cu o destinaţie specială în mun. Bălţi în mărime de 30 de lei pentru 100 m2, ÎS,,Moldaeroservice” a calculat pentru terenul intravilan din mun.
Bălţi amplasat pe str. Aerodromului 1, cu suprafaţa totală de 136, 49 ha, impozitul funciar la cota de 70 lei pentru 1 ha (ţinînd cont de suprafaţa pistei de decolare 5, 1 ha scutită de impozitul funciar), producînd astfel diminuarea impozitului funciar calculat pentru terenul cu suprafaţa de 131, 39 ha pentru anul 2009 cu 386327 lei şi pentru anul 2010 cu 327149 lei (luînd în consideraţie transmiterea pămîntului căte Ministerul Economiei). Astfel, cu referire la plata necorespunzătoare a impozitului funciar pentru suprafaţa de 136, 39 ha de teren situat în mun. Bălţi, încălcare indicată în capitolul III-IV din decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Bălţi nr. 251, instanţa de apel a reţinut că terenul gestionat de către ÎS,,Moldaeroservice” este un teren cu destinaţie 5 specială, chiar dacă este în jurisdicţia administrativă a municipiului Bălţi, iar regimul juridic al acestui teren este în competenţa Agenţiei Proprietăţii Publice a Ministerului Economiei.
În acest context, instanţa de apel a concluzionat că prin efectul legii, terenurile şi construcţiile destinate transportului aerian sunt cu destinaţie specială, fiind în proprietatea publică a statului şi nu a organului public local a mun. Bălţi, ca în speţă, această autoritate să decidă asupra cuantumului plăţilor. Reţine Colegiul că, potrivit răspunsului Primăriei mun. Bălţi nr. P03-12/212 din 03.02.2011, terenul din str. Aerodromului 1, cu numărul cadastral 0300112012, conform deciziei Consiliului mun. Bălţi, nr. 10/25 din 25.12.2008 ,,Cu privire la stabilirea hotarelor intravilanului municipiului Bălţi” şi informaţiei din Cadastrul Funciar a mun.
Bălţi, este amplasat în intravilanul municipiului Bălţi (f.d.201 Vol. I). La fel, din conţinutul planului sectoarelor repartizate şi titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 0300000512, rezultă că suprafaţa lotului de 136, 49 ha, cu adiacenţii 28-1, aparţine primăriei (f.d.30 Vol I, f.d.112 Vol II). Totodată, conform hotărîrii Guvernului nr. 983 din 19.10.2010 cu privire la transmiterea unor bunuri imobile, s-a hotărît de a transmite terenul cu suprafaţa de 136, 49 ha, cu numărul cadastral 0300112012 din str. Aerodromului 1 mun. Bălţi şi bunurile imobile cu numerele cadastrale 0300112.012.01 - 0300112.012.22, proprietate publică a statului, aflate în gestiunea ÎS,,Moldaeroservice”, fondată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii drumurilor, în gestiunea Ministerului Economiei pentru utilizarea în vederea extinderii activităţii Zonei Economice Libere ,,Bălţi”, cu modificarea destinaţiei trenului în teren pentru construcţie.
În contextul celor menţionate, Colegiul consideră că, întru elucidarea tuturor circumstanţelor, instanţele de fond, la examinarea pricinii, urmau cu certitudine să stabilească regimul juridic al terenului litigios, deoarece din materialele dosarului circumstanţele date se contrazic, iar la materialele dosarului în acest sens lipsesc careva date din Registrul bunurilor imobile (extras din registru sau certificat eliberat de organul cadastral teritorial), care ar certifica în mod neechivoc proprietarul imobilului în litigiu, la caz proprietatea publică a statului sau a organului public local. Or, în conformitate cu art. 122 alin. (1) CPC, circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante.
Totodată, examinînd decizia atacată prin prisma criticilor formulate în recurs, în partea nerepatrierii mijloacelor băneşti, instanţa de recurs conchide că, deşi instanţa de apel în conţinutul actului său de dispoziţie a menţionat faptul că, IFS mun. Bălţi nu avea dreptul de a supune controlului fiscal perioada anului 2001-2008, din moment ce această perioadă a fost anterior supusă controlului, fiind adoptate deciziile nr. 1283 din 02 octombrie 2009 şi nr. 1397 din 02 octombrie 2008, nu a ţinut cont de 6 prevederile art. 214 alin. (4) Cod Fiscal în corelaţie cu dispoziţiile art. 264 alin. (2) Cod Fiscal, care prevede că, termenul de prescripţie nu se extinde asupra impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) sau sancţiunilor fiscale aferente unui impozit, unei taxe concrete dacă darea de seamă fiscală care stabileşte obligaţia fiscală conţine informaţii ce induc în eroare sau reflectă fapte ce constituie infracţiuni fiscale ori nu a fost prezentată.
Prin urmare, în rezultatul controlului fiscal tematic efectuat în temeiul art. 221 Cod Fiscal, s-a constatat că, în contractele de prestări servicii şi documentele de evidenţă contabilă, agentul economic nu a reflectat repatrierea mijloacelor băneşti din perioada anterioară supusă controlului şi anume, a anului 2008, în termenii stabiliţi de legislaţie, pentru serviciile prestate în străinătate, iar sumele nerepatriate nu au fost închise, fiind trecute la datorii, circumstanţe ce au rămas neelucidate pe deplin de către instanţă.
Cu referire la concluzia dată de instanţa de apel, precum că, pentru activitatea de administrare, membrii Consiliului sunt îndreptăţiţi de a primi o recompensă, cu titlu de ajutor/indemnizaţie, pentru care nu este necesară reţinerea impozitului pe venit la sursa de plată, se dovedeşte a fi una eronată, adoptată cu încălcarea art.88 alin. (1) Cod Fiscal, care expres prevede că, fiecare patron care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate), este obligat să calculeze, ţinînd cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern.
Mai mult, în situaţia descrisă în speţă, instanţele de judecată ierarhic inferioare urmau să ţină cont şi de prevederile Codului Fiscal, Legii pentru punerea în aplicare a Codului Fiscal, care sunt legi speciale, precum şi Legii cu privire la reglementarea repatrierii mijloacelor băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe din 29 ianuarie 1998. Or, reieşind din prevederile enunţate este cert că, concluziile instanţei de apel cu privire la temeinicia hotărîrii primei instanţe nu reflectă şi constatarea de către instanţă că, contribuabilul a efectuat în termen repatrierea mijloacelor băneşti din străinătate pentru serviciile prestate, în baza contractelor de prestări-servicii, precum şi reţinerea impozitului pe venit la sursele de venit impozabile, inclusiv pentru indemnizaţiile acordate membrilor consiliului de administrare.
Drept consecinţă, Colegiul conchide că instanţa de apel nu a determinat definitiv obiectul probaţiunii şi circumstanţele ce urmau a fi probate şi ca urmare, a adoptat o hotărîre ilegală, fapt ce determină remiterea cauzei la rejudecare. Or, prin neexaminarea tuturor circumstanţelor cauzei, a probelor administrate, părţile sunt lipsite de dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 6 pct.1 al Convenţiei Europeane pentru Apărarea Drepturilor Omului, care asigură respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces. 7 Lichidarea acestor lacune în cadrul procedurii de examinare în recurs nu este posibilă, de aceea cauza urmează a fi reexaminată.
Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural şi nu a elucidat circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii întru aplicarea corectă a normei de drept ce guvernează rezolvarea prezentului litigiu şi deoarece eroarea judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în Curtea de Apel Bălţi. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi.
Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 12 martie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea de stat ,,Moldaeroservice” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Bălţi privind contestarea actului administrativ, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, în alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Iuliana Oprea Oleg Sternioală Liliana Catan Ion Guzun 8