Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-596/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 septembrie 2015
Părțile
ÎCS RED Union Fenosa SA vs Migalco Galina, ÎMGFL nr. 14
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului, restituirea cererii de apel

2r-596/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă S. Lazari dosarul nr.2r-596/15 instanţa de apel D. Manole, S. Arnăut, E. Fistican DECIZIE 09 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni împotriva Galinei Migalco cu privire la încasarea datoriei şi încasarea cheltuielilor de judecată, şi acţiunea reconvenţională a Mariei Migalco împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni, intervenient accesoriu Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 14 cu privire la obligarea recalculării consumului de energie electrică la locul de consum NLC 2016553 pentru perioada 01 mai 2009 – 16 martie 2012, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015, prin care apelul depus de Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni a fost restituit ca fiind depus înafara termenului legal, c o n s t a t ă: La 20 august 2011,

ÎCS „Red Union Fenosa” SA a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Galina Migalco cu privire la repararea prejudiciului material. În motivarea acţiunii ÎCS „Red Union Fenosa” a indicat că la locul de consum NLC 2016553, aparţinînd cu drept de folosinţă/proprietate consumatorului Migalco Galina, s-a depistat o datorie pentru energia electrică consumată.

Datoria pentru energia electrică, care nu a fost achitată pînă la momentul depunerii prezentei cereri constituie suma totală de 814,69 lei, s-a format drept rezultat a neachitării facturilor de energie electrică cu SV 2016553072, 2016553073, 2016553074, 2016553075, 2016553076, 201655077, 2016553074, 2016553080, 2016553079, 2016553078. Menţionează că facturile înaintate în adresa pîrîtului nu au fost achitate în termenul indicat, mai mult ca atît, prin preavizul expediat pîrîtului nr.4819 din 27 iulie 2011, acesta din urmă a fost informat cu privire la datoria în cauză şi termenul suplimentar de achitare, menţionînd totodată că în caz de neachitare ÎCS „Red Union Fenosa” SA va înainta o acţiune în judecată vizând încasarea forţată a sumei restante.

În pofida acestui fapt, de la pîrît nu a fost primit nici un răspuns, ceea ce denotă că 2 ultimul intenţionat încalcă prevederile legale şi obligaţiile sale contractuale, fapt prin care se prejudiciază material drepturile şi interesele reclamantului. În conformitate cu prevederile art.35 alin.(4) lit. b) al Legii cu privire la energia electrică, precum şi a art. 8.1.din Regulamentul cu privire la furnizarea şi utilizarea energiei electrice nr. 1194 din 22 noiembrie 2005, plata energiei electrice se efectuează în baza facturii emise lunar de către furnizor, iar conform, pct. 5.2 pct. c) al Regulamentului consumatorul este obligat să achite integral plata pentru energia electrică consumată în termenul indicat în factură.

Actele juridice în baza cărora există datoria şi anume, facturile spre plată, în cazul în care nu era de cu ele, urmau să fie contestate în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 în termenul legal de 30 de zile. Pîrîtul nu le-a contestat pînă în prezent, din aceasta rezultă că nu şi-a exprimat legal dezacordul său cu actele juridice menţionate în termenul obligatoriu de prescripţie, fiind astfel implicit de acord cu ele, acestea fiind obligatorii pentru debitor. Astfel, în privinţa actelor juridice menţionate mai sus, prezumţia de legalitate şi respectiv obligativitate a acestora a devenit absolută, din cauza necontestării lor de către debitor în conformitate cu procedura legală a Legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, solicită ÎCS „Red Union Fenosa” SA încasarea de la pîrît în beneficiul reclamantului datoria pentru energia electrică consumată în sumă de 814,69 lei, cheltuielile de judecată, precum şi taxa de stat achitată în sumă de 270 lei. În cadrul examinării pricinii Galina Migalco a depus cerere reconvenţională împotriva ÎCS „Red Union Fenosa” SA şi ÎMGFL nr. 14 cu privire la recalcularea consumului de energie electrică la locul de consum NLC 2016553 pentru perioada 01 mai 2009 – 16 martie 2012, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reconvenţionale a indicat că pîrîtul lunar verifica contorul de consum de energie electrica a locatarilor apartamentului menţionat, luarea consumului de energie electrica pentru perioada corespunzătoare, care se facturează în factura de consumul de energie electrica şi se înaintează consumatorului spre plata, din care rezulta ca nimeni nu locuieşte din locatari apartament fiindcă consumul de energie electrica este „0”. Pîrîtul prin intermediul specialiştilor săi şi conform Actului de control a echipamentului de măsurare din 06 februarie 2010 confirmă faptul că locatarii nu locuiesc în apartament de aproximativ 1,5 ani, iar apartamentul nu este dat în chirie nimănui. Astfel, se dovedeşte cu certitudine faptul ca locatarii nu s-au folosit de serviciile reclamantului în perioada 01 mai 2009-16 martie 2012 şi nu sunt obligaţi sa achite serviciile de energie electrică nefolosite pentru această perioadă.

La 21 martie 2012 a depus în cancelaria reclamantului cererea privind efectuarea recalculării consumului de energie electrica pentru perioada 01 mai 2009- 16 martie 2012, care a fost înregistrata cu nr.14539 şi n-a fost admisă de către reclamant. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 10 octombrie 2012 atît acţiunea iniţială cît şi acţiunea reconvenţională au fost admise. 3 La 23 decembrie 2014, ÎCS „Red Union Fenosa” SA a declarat apel împotriva deciziei instanţei de apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 a fost restituit ca fiind depus în afara termenului legal apelul declarat de ÎCS „Red Union Fenosa” SA. La 21 mai 2015, în termenul prevăzut de lege, ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, cerînd admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel cu restituirea pricinii spre judecarea apelului în fond.

În motivarea recursului a indicat că ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL îşi exprimă dezacordul cu încheierea instanţei de apel, fiind adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept procedural. Drept temei de restituire a cererii de apel de către instanţa de judecată a servit faptul că recurentul a recepţionat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău la 10 aprilie 2013, iar a contestat cu apel hotărîrea nominalizată abia la data de 23 decembrie 2014, adică după 20 luni de la data recepţionării hotărîrii contestate. ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL consideră concluziile instanţei ca fiind eronate, dat fiind că hotărîrea a fost pronunţată la data de 10 februarie 2012, iar Colegiul civil al Curţii de Apel constată recepţionarea acesteia peste 6 luni, hotărîrea a fost prezentată de intimată.

Menţionează că conform prevederilor art. 100 CPC, comunicarea actelor de procedură este pusă pe seama instanţei de judecată, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate contra semnătură prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, prin scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară. Prin urmare, instanţei de judecată îi revenea obligaţia să remită în adresa recurentului hotărîrea adoptată la caz, astfel, dat fiind că recurentul nu a omis termenul de declarare a apelului, dar a declarat apel în momentul ce a recepţionat de la instanţa judecătorească actul de procedură.

La 21 iulie 2015, Galina Migalco a depus referinţă prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse, cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

După cum rezultă din materialele cauzei, prin încheierea din 02 aprilie 2015 Curtea de Apel Chişinău a dispus restituirea cererii de apel depusă de către ÎCS „Red Union Fenosa” SA ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului. 4 La adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel şi-a fundamentat concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depusă în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Instanţa de recurs reţine că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către ÎCS „Red Union Fenosa” SA în afara termenului legal este justificată.

În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC (redacţia anului 2003), termenul de declarare a apelului este de 20 de zile de la data primirii hotărârii motivate, dacă legea organică nu dispune altfel, chiar dacă apelul a fost depus anterior. Termenul de apel curge şi în cazul comunicări concomitente a hotărîrii şi a somaţiei de executare. În conformitate cu art. 110 CPC, termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul) participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În conformitate cu art. 111 al. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui.

După cum denotă actele dosarului, Judecătoria Buiucani mun. Chişinău la 10 octombrie 2012 a pronunţat hotărîrea menţionată, prin care a fost admisă parţial atît acţiunea iniţială depusă de ÎCS „Red Union Fenosa” SA, cît şi acţiunea reconvenţională depusă de Galina Migalco. Este cert că în şedinţa de judecată din 10 octombrie 2012 a fost prezent copîrîtul Mihail Migalco, reprezentantul ÎCS „Red Union Fenosa” SA- Alexandru Fiodorov şi reprezentantul ÎMGFL nr. 16- Leonid Haritonov (f.d. 113). Totodată, din înscrisurile probatorii administrate la actele pricinii s-a stabilit că la 28 ianuarie 2013, Mihail Migalco a primit două titluri executorii, eliberate de instanţă în temeiul hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 10 octombrie 2012, fapt ce se confirmă prin semnătura aplicată de acesta pe coperta dosarului, la capitolul informaţii. La 10 aprilie 2013, Galina Migalco a depus la ÎCS „Red Union Fenosa” SA o cerere prin care a solicitat furnizorului de energie electrică să fie exclusă din contul personal al reclamantei suma de 1331,65 lei, la cererea respectivă anexînd şi copia autentificată a hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 octombrie 2010 (f.d.137). Prin scrisoarea nr. 0505/2437-20130411, ÎCS „RED Union Fenosa” SA a comunicat Galinei Migalco că rectificările de rigoare în factura de plată vor fi efectuate de îndată ce hotărîrea instanţei de judecată va deveni definitivă şi irevocabilă (f.d.138).

Prin urmare, termenul de declarare a apelului şi-a început curgerea de la 11 aprilie 2013, ziua imediat următoare datei recepţionării de către recurent a hotărîrii contestate şi a expirat la 01 mai 2013, ultima zi a termenului, aceasta fiind ultima zi de depunere a apelului. 5 În conformitate cu art. 113 al. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător). Contrar normelor procedurale enunţate, ÎCS „Red Union Fenosa” SA a depus cererea de apel împotriva acestei hotărâri numai la 23 decembrie 2014, deci peste 20 luni de zile, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC.

ÎCS „Red Union Fenosa” SA odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanţe nu a făcut, prin probe incontestabile, dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege, or afirmarea recurentului precum că a luat cunoştinţă cu hotărîrea motivată peste 6 luni de zile de la data pronunţării acesteia, hotărîrea fiind prezentată de intimată şi nu de instanţa de judecată, nu poate fi reţinută de către instanţa de recurs ca temei justificativ de repunere în termen a apelului, în cazul în care art. 362 alin. (1) CPC (în redacţia legii din anul 2003) prevede expres că termenul de declarare a apelului este de 20 de zile de la data comunicării hotărîrii motivate.

Astfel, recurentul trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Ham versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini actele procedurale în termenii prevăzuţi de lege, fapt, însă, ignorat de acesta, ce a generat omiterea neîntemeiată a termenului prescris la depunerea apelului. Totodată, instanţa de recurs reţine că o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.

Prin urmare, instanţa de recurs consideră ca fundamentată soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de apel ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului. Ba mai mult, la declararea apelului nu s-a cerut şi repunerea în termen a apelului declarat. Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” societate cu răspundere limitată.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni împotriva Galinei Migalco cu privire la încasarea datoriei şi încasarea cheltuielilor de judecată, şi acţiunea reconvenţională a Mariei 6 Migalco împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni, intervenient accesoriu Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 14 cu privire la obligarea recalculării consumului de energie electrică la locul de consum NLC 2016553 pentru perioada 01 mai 2009 – 16 martie 2012, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.