- Dosarul nr.
- 2rc-560/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 septembrie 2015
- Părțile
- SRL Alvacor Service în proces de insolvabilitate
- Pe scurt
- Remunerarea administratorului lichidatorului, compensarea cheltuielilor
2rc-560/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanță, jud.: A. Doga dosarul nr. 2rc-560/2015 DECIZIE 09 septembrie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de Cornelia Iaz, în cauza privind derularea procesului de insolvabilitate a SC „Alvacor Service”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2015, prin care a fost stabilită şi încasată remuneraţia lichidatorului ÎI „Zinaida Druguş”, c o n s t a t ă : La 18 iulie 2014, creditorul Ceban Cristina s-a adresat cu cerere privind intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de SRL „Alvacor Service”.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 august 2014, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către creditorul Ceban Cristina, totodată fiind aplicate măsurile de asigurare. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2014, s-a dispus intentarea procedurii simplificate a falimentului faţă de SRL „Alvacor Service”. Lichidatorul ÎI „Zinaida Druguş” a depus cerere cu privire la returnarea cheltuielilor de judecată în perioada de observaţie şi remunerare.
În motivarea cererii a indicat că, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău 18 august 2014 a fost admisă cererea introductivă a creditorului Ceban Cristina privind intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de SC „Alvacor Service” SRL, iar în calitate de administrator provizoriu fiind desemnată ÎI „Druguş Zinaida”, deţinătoare a certificatului de pregătire profesională nr. 04 din 02 februarie 2008. În scopul executării încheierii respective, administratorul provizoriu şi-a îndeplinit toate atribuţiile prevăzute de Legea insolvabilităţii, a aplicat toate măsurile de asigurare şi a prezentat instanţei raportul provizoriu cu tabela preliminară a creditorilor, conform prevederilor art. 25 - 29 a Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, pentru perioada de observaţie.
În baza art. 25 şi 32 a Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, pentru îndeplinirea funcţiilor, administratorul provizoriu are dreptul la remunerare şi restituirea cheltuielilor aferente. Menţionează că, ţinînd cont de complexitatea lucrului efectuat de către administratorul provizoriu al SC „Alvacor Service” SRL, stagiul de administrare şi calificarea de care dispune, solicită instanţei de judecată stabilirea remuneraţiei lunare care nu va fi mai mică de coeficientul - 8 de multiplicare recomandat pentru stabilirea salariilor de funcţie ale Conducătorilor încadraţi în unităţi ce nu aplică sistemul de salarizare bazat pe reţeaua tarifară unică de salarizare, înmulţit la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real al întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţii or cu autonomie financiară.
Solicită determinarea şi încasarea remuneraţiei în sumă de 15 000 lei şi suma de 672,10 lei cu titlu de cheltuieli suportate pentru perioada provizorie, din contul fondatorului unic şi administratorului Caziuc (Iaz) Cornelia. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2015, a fost admisă cererea lichidatorului SC „Alvacor Service” SRL, ÎI „Zinaida Druguş” privind determinarea remuneraţiei şi încasarea cheltuielilor suplimentare. A fost încasat de la organele de conducere a SC „Alvacor Service” SRL, administratorului/ fondatorului Caziuc (Iaz) Cornelia în beneficiul ÎI „Zinaida Druguş” suma de 15 000 lei cu titlu de remuneraţie şi suma de 672,10 lei cu titlu de cheltuieli suplimentare suportate în perioada de observaţie.
La 04 iunie 2015 Cornelia Iaz a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de insolvabilitate din 20 mai 2015, solicitînd admiterea recursului şi casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2015. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea încheierii recurate, ca fiind emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi aplicarea eronată a normelor. Afirmă recurenta că nu are pretenţii faţă de valoarea remuneraţiei încasate, ci doar că a fost încasată de la organele de conducere a societăţii. Susţine că SC „Alvacor Service” SRL dispune de bunuri care pot fi realizate şi care pot acoperi datoria faţă de creditori, astfel consideră că nu au fost epuizate toate posibilitățile ca remuneraţia şi cheltuielile să fie acoperite din contul bunurilor debitorului şi nu din contul personal al membrilor organelor de conducere.
Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Potrivit art. 8 alin. (3) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, recursul se examinează în termen de 60 de zile de la înregistrarea dosarului în instanța de recurs, în modul prevăzut de Codul de procedură civilă, respectiv într- un complet de 3 judecători, fără participarea părților, în baza dosarului și a materialelor anexate la recurs.
Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării în cazurile prevăzute expres în legea respectivă. Deoarece materialele cauzei nu atestă date cu privire la expedierea în adresa Corneliei Iaz a copiei încheierii contestate, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 04 iunie 2015 în termen. În conformitate cu art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii.
După cum rezultă din materialele dosarului la 18 iulie 2014, creditorul Ceban Cristina s-a adresat cu cerere privind intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de SRL „Alvacor Service”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 august 2014, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către creditorul Ceban Cristina, totodată fiind aplicate măsurile de asigurare. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2014, s-a dispus intentarea procedurii simplificate a falimentului faţă de SRL „Alvacor Service”.
Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că lichidatorul ÎI „Zinaida Druguş” a solicitat încasarea remuneraţiei pentru perioada exercitării funcţiei de lichidator al SC „Alvacor Service” SRL în sumă de 15 000 lei, pentru perioada de activitate, şi anume întreprinderea acţiunilor în vederea obţinerii informaţiei de la organele de stat competente cu privire la starea de lucruri a administrării masei debitoare, fiind prezentate instanţei demersurile respective şi rapoarte referitor la derularea procesului. Conform art. 32 alin. (1)-(2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, cheltuielile judiciare aferente perioadei de observare a debitorului privind taxa de stat, privind remunerarea administratorului provizoriu, privind notificarea, privind convocarea şedinţelor şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul provizoriu se suportă din patrimoniul debitorului.
Prin tranzacţie se poate stabili o altă ordine de repartizare a cheltuielilor judiciare. În cazul în care în patrimoniul debitorului nu există bunuri ori acestea sînt insuficiente pentru a se acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate, remunerarea administratorului provizoriu şi acoperirea cheltuielilor efectuate de acesta în perioada de observare a debitorului le suportă membrii organelor de conducere şi asociaţii, acţionarii sau membrii debitorului, în mod solidar. Potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 165 din 09 martie 2010 cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, cu modificările operate prin Hotărîrea Guvernului nr. 299 din 23 aprilie 2014, începînd cu 01 mai 2014, cuantumul minim garantat al salariului la sectorul real se stabileşte în mărime de 1 650 lei/lunar.
Iar, conform Anexei nr. 4 la Hotărîrea Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002 cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, coeficientul mediu de multiplicare a conducătorilor de unitate este de 6,00. Astfel, Colegiul consideră că instanţa de insolvabilitate corect a constat că onorariul administratorului pentru perioada de activitate urmează a fi în sumă de 15 000 lei, iar ca rezultat a admis cererea privind remuneraţia lichidatorului ÎI „Zinaida Druguş”, în mărime de 15 000 lei din contul fondatorului şi unicului asociat al SC „Alvacor Service” SRL, Cornelia Iaz. Or, conform art. 70 alin. (1) - (4), (12) - (13) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 Pentru îndeplinirea funcţiilor, administratorul/lichidatorul are dreptul la remuneraţie şi la compensarea cheltuielilor aferente.
Remuneraţia administratorului/lichidatorului se constituie din onorarii fixe şi onorarii de succes sub formă procentuală şi se achită în monedă naţională, inclusiv în cazul în care remuneraţia se determină în funcţie de creanţe/sume în valută străină. Cuantumul onorariul fix al administratorului/lichidatorului se stabileşte de către comitetul creditorilor ori, în cazul în care acesta nu este constituit, de către adunarea creditorilor prin negocieri. Acest cuantum nu poate fi mai mic de coeficientul mediu de multiplicare recomandat pentru stabilirea salariului de funcţie al conducătorilor încadraţi în unităţi care nu aplică sistemul de salarizare bazat pe reţeaua tarifară unică de salarizare, înmulţit la cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real la unităţile cu autonomie financiară.
Onorariul fix stabilit pentru administrator/lichidator se plăteşte lunar din patrimoniul debitorului. Cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile de publicare, notificare, convocare şi comunicare a actelor de procedură efectuate de către administrator/lichidator vor fi suportate din patrimoniul debitorului.
În cazul în care se constată că debitorul nu dispune de bunuri sau că bunurile lui nu pot acoperi cheltuielile procedurii de insolvabilitate sau ale procedurii falimentului, achitarea onorariului fix administratorului/lichidatorului, precum şi compensarea cheltuielilor aferente se trec în mod solidar, prin încheiere judecătorească, în obligaţia organelor de conducere ale debitorului consemnate la art. 247 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, care prevede că, în sensul prezentei legi, membri ai organelor de conducere ale debitorului pot fi: debitorul persoană fizică ce desfăşoară activitate individuală de întreprinzător, fondatorul întreprinderii individuale sau al gospodăriei ţărăneşti (de fermier), administratorii societăţilor comerciale, membrii organelor executive, membrii consiliilor de supraveghere (de observatori), lichidatorii şi membrii comisiilor de lichidare, contabilii.
Prevederile alin.(1) se aplică persoanelor care deţineau funcţiile respective la data intentării procesului de insolvabilitate, precum şi celor care au deţinut aceste funcţii pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare intentării procesului. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie cosideră în speţă că, instanţa de insolvabilitate corect a dispus şi admiterea cererii lichidatorului ÎI „Zinaida Druguş” de a încasare a cheltuielilor aferente procesului de insolvabilitate, cu încasarea sumei de 672,10 lei.
Analizând circumstanţele speţei prin prisma normelor legale menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă temeinic şi legal a stabilit remuneraţia şi cheltuielile aferente procesului insolvabilităţii lichidatorului ÎI „Zinaida Druguş”, din contul fondatorului şi asociatului unic al debitorului SC „Alvacor Service” SRL, Cornelia Iaz, iar argumentele invocate de către recurentă în cererea de recurs nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi lipsite de suport probatoriu. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea primei instanţe.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Cornelia Iaz. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 mai 2015, prin care a fost stabilită şi încasată remuneraţia lichidatorului ÎI „Zinaida Druguş”, în cauza privind derularea procesului de insolvabilitate a SC „Alvacor Service”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat