- Dosarul nr.
- 2rc-528/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 septembrie 2015
- Părțile
- SRL AGP Turism in proces de insolvabilitate
- Pe scurt
- Citarea, notificarea şi înştiinţarea participanţilor la proces, publicitatea hotărîrii şi notificarea creditorilor, înaintarea tardivă a creanţelor
2rc-528/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanță, jud.: N. Vascan dosar nr. 2rc-528/2015 DECIZIE 02 septembrie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinând recursul declarat de administratorul insolvabilităţii SRL „AGP Turism”, ÎI „Muntean Oleg”, în pricina civilă la cererea introductivă a administratorului SRL „AGP Turism”, Rodica Vornicescu cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „AGP Turism”, împotriva încheierii Curții de Apel Chişinău din 11 mai 2015, prin care a fost admisă cererea SRL „Prodeviz” privind repunerea în termen a cererii de validare a creanţei a c o n s t a t a t: La 13 noiembrie 2014, reprezentantul debitorului SRL „AGP Turism” - administratorul Vornicescu Rodica, a depus cerere privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „AGP Turism”.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2014, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către reprezentantul debitorului SRL „AGP Turism” - administratorul Vornicescu Rodica, privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „AGP Turism” şi a fost numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului SRL „AGP Turism” - ÎI „Muntean Oleg”, certificat de perfecţionare profesională nr. 11560 din 10 noiembrie 2008. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2015 a fost admisă cererea introductivă a administratorului debitorului SRL „AGP Turism” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, a fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „AGP Turism” şi a fost iniţiat procesul de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „AGP Turism”.
În calitate de administrator al procesului de insolvabilitate a debitorului SRL „AGP Turism” a fost numit ÎI „Muntean Oleg”, certificat de perfecţionare profesională nr. 11560 din 10 noiembrie 2008. La 15 aprilie 2015, creditorul SRL „Prodeviz” a înaintat o cerere, prin care a solicitat repunerea în termen a cererii creditorului SRL „Prodeviz” de validare a creanţei în mărime de 117 810,66 lei faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, în proces de insolvabilitate, şi de înregistrare a creditorului SRL „Prodeviz” în tabelul preliminar al creanţelor debitorului SRL „AGP Turism”, în proces de insolvabilitate, în calitate de creditor chirografar cu creanţa în valoare de 117 810,66 lei.
În motivarea cererii, creditorul SRL „Prodeviz” a invocat că, între SRL „Prodeviz” şi SRL „AGP Turism”, a fost încheiat contractul nr. 02, în baza căruia SRL „Prodeviz” s-a obligat să livreze către „AGP Turism” SRL poliţe de asigurare la preţul convenit de către compania de asigurare, iar debitorul SRL „AGP Turism” s-a obligat conform pct. 3.3.10 a contractului nr. 02, să depună de 2 ori pe lună mijloacele băneşti încasate de la clienţi în decurs de 3 zile calendaristice ulterioare perioadei de gestiune, perioada de gestiune 01 până la 15 şi de la 16 până la data de 31 a lunii inclusiv. Afirmă că, la 31 decembrie 2014, conform datelor contabile restanţa pentru emiterea poliţelor de asigurare constituia suma de 117 810,66 lei, confirmată prin actul de verificare a decontărilor reciproce semnat şi vizat bilateral.
De asemenea, creditorul SRL „Prodeviz” a precizat că despre existenţa hotărîrii Curţii de Apel Chişinău cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de SRL „AGP Turism” a aflat la 03 aprilie 2015 prin intermediul avocatului, care pe numele administratorului insolvabilităţii ÎI „Muntean Oleg”, a depus o cerere prin care a solicitat informaţie cu privire la data şi sub ce formă a fost notificat SRL „Prodeviz” în calitate de creditor pentru înaintarea creanţelor instanţei de insolvabilitate şi/sau să se alăture cererii introductive înaintate de creditor, pentru validarea creanţelor, la care SRL „Prodeviz” nu a primit nici un răspuns. Solicită SRL „Prodeviz” admiterea şi repunerea în termen a cererii de validare a creanţelor cu înregistrarea în tabelul preliminar în calitate de creditor chirografar cu creanţa în valoare de 117 810,66 lei.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 mai 2015 a fost admisă cererea SRL „Prodeviz” privind repunerea în termen a cererii de validare a creanţei faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, în proces de insolvabilitate. A fost repusă în termen cererea creditorului SRL „Prodeviz” de validare a creanţei faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, în proces de insolvabilitate şi stabilită şedinţă specială de validare a creanţei. La 13 mai 2015 administratorul insolvabilităţii SRL „AGP Turism”, ÎI „Muntean Oleg” a depus cerere de recurs nemotivat şi la 07 august 2015 cerere de recurs motivat, solicitînd casarea încheierii instanţei de insolvabilitate din 11 mai 2015 cu emiterea unei noi hotărîri sub formă de încheiere prin care a respinge cererea de repunere în termen a cererii de validare a creanţei faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, în proces de insolvabilitate.
În motivarea recursului a indicat că, consideră neîntemeiată încheierea instanţei de insolvabilitate, deoarece a fost emisă cu încălcarea normelor materiale. Mai mult susţine recurentul că, SRL „Prodeviz” trebuia să cunoască despre intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „AGP Turism”, în cazul în care hotărîrea de intentare a procesului de insolvabilitate a fost publicat la 06 ianuarie 2015 în Monitorul Oficial al RM. Susţine recurentul că, prin urmare SRL „Prodeviz” a depus cererea de validare a creanţelor tardiv. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Potrivit art. 8 alin. (3) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, recursul se examinează în termen de 60 de zile de la înregistrarea dosarului în instanța de recurs, în modul prevăzut de Codul de procedură civilă, respectiv într-un complet de 3 judecători, fără participarea părților, în baza dosarului și a materialelor anexate la recurs. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării în cazurile prevăzute expres în legea respectivă.
Prin prisma acestei norme, instanța de recurs constată că cererea de recurs este depusă în termen legal, în cazul în care împotriva încheierii instanței de insolvabilitate din 11 mai 2015 a fost declarat recurs la 13 mai 2015. Materialele cauzei denotă cert că, la 13 noiembrie 2014, reprezentantul debitorului SRL „AGP Turism” - administratorul Vornicescu Rodica, a depus cerere privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „AGP Turism”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2015 a fost admisă cererea introductivă a administratorului debitorului SRL „AGP Turism” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, a fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „AGP Turism” şi a fost iniţiat procesul de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „AGP Turism”.
În calitate de administrator al procesului de insolvabilitate a debitorului SRL „AGP Turism” a fost numit ÎI „Muntean Oleg”, certificat de perfecţionare profesională nr. 11560 din 10 noiembrie 2008. La 15 aprilie 2015, creditorul SRL „Prodeviz” a înaintat o cerere, prin care a solicitat repunerea în termen a cererii creditorului SRL „Prodeviz” de validare a creanţei în mărime de 117 810,66 lei faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, în proces de insolvabilitate, şi de înregistrare a creditorului SRL „Prodeviz” în tabelul preliminar al creanţelor debitorului SRL „AGP Turism”, în proces de insolvabilitate, în calitate de creditor chirografar cu creanţa în valoare de 117 810,66 lei.
Din materialele dosarului, se constată că între SRL „Prodeviz” şi SRL „AGP Turism”, a fost încheiat contractul nr. 02 din 01 februarie 2013, în baza căruia SRL „Prodeviz” s-a obligat să livreze către „AGP Turism” SRL poliţe de asigurare la preţul convenit de către compania de asigurare, iar SRL „AGP Turism” s-a obligat conform p.3.3.10 din contractul nr. 02, să depună de 2 ori pe lună mijloacele băneşti încasate de la clienţi în decurs de 3 zile calendaristice ulterioare perioadei de gestiune, perioada de gestiune 01 până la 15 şi de la 16 până la data de 31 a lunii inclusiv. De asemenea, conform actului de verificare din 31 decembrie 2014, semnat de reprezentanţii SRL „Prodeviz” şi SRL „AGP Turism”, conform datelor contabile, restanţa SRL „AGP Turism” pentru emiterea poliţelor de asigurare constituia suma de 117 810,66 lei.
Totodată, instanţa de recurs constată că instanţa de apel corect a reţinut că, în cererea introductivă înaintată de către reprezentantul debitorului SRL „AGP Turism” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, a fost indicată şi creanţa SRL „AGP Turism” faţă de SRL „Prodeviz” în mărime de 103149,87 lei. În speţă, colegiul menţionează că în conformitate cu art. 6 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, notificările şi înştiinţările se fac prin scrisori recomandate, iar în cazurile expres prevăzute de prezenta lege şi prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Iar, în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, odată cu hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate, administratorul insolvabilităţii expediază o notificare tuturor creditorilor cunoscuţi pentru ca aceştia să înainteze creanţele faţă de debitorul insolvabil.
În conformitate cu art. 100 alin. (1) CPC, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cu prins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară. Conform art. 105 alin. (1) CPC, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmînării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmînează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei.
Prin prisma normelor supra citate, instanţa de insolvabilitate corect a concluzionat că, administratorul insolvabilităţii debitorului SRL „AGP Turism”, urma să notifice creditorul SRL „Prodeviz” despre admiterea spre examinare a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, posibilitatea înaintării cererii de admitere a creanţelor şi despre intentarea procesului de insolvabilitate prin înştiinţarea legală cu confirmarea recepţionării a documentelor menţionate, prin scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, considerînd neîntemeiate argumentele reprezentantului debitorului SRL „AGP Turism” precum că nu este obligatoriu ca dovada notificării privind admiterea spre examinare a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate să se facă prin aviz de recepţie.
Or, conform art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi.
Prin urmare, instanţa de insolvabilitate corect a considerat că prevederile Codului de procedură civilă se aplică împreună cu, iar în caz de necesitate, completează prevederile Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. Totodată corect instanţa de insolvabilitate a considerat neîntemeiate şi argumentele reprezentantului debitorului SRL „AGP Turism” precum că a expediat în adresa creditorului SRL „Prodeviz”, notificarea privind admiterea spre examinare a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „AGP Turism”, că acest fapt se confirmă prin borderoul F-103 eliberat de oficiul poştal, precum şi că în temeiul art. 35 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, dispozitivul hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2015 a fost publicat în Monitorul Oficial.
Or, conform art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie mai menţionează că, instanţa de insolvabilitate corect a reţinut şi prevederile pct. 82 din Hotărîrea Guvernului nr. 798 din 18 iunie 2002 pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poştale, conform căruia expedierea simultană a zece şi mai multe trimiteri poştale interne înregistrate se efectuează cu completarea borderoului F 103. Borderoul se completează de către expeditor în două exemplare prin indigo, separat pentru fiecare tip de trimiteri.
Expeditorului i se eliberează o singură chitanţă şi copia borderoului. Conform pct. 88 din Hotărîrea Guvernului nr. 798 din 18 iunie 2002 pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poştale, trimiterile poştale simple, confirmările de primire şi avizele la trimiterile poştale înregistrate adresate, persoanelor juridice se eliberează în oficiile poştale persoanelor împuternicite în acest scop sau se distribuie la sediul acestora în cutii speciale, instalate la parter. Potrivit dispoziţiilor pct. 94 din Regulile privind prestarea serviciilor poştale, în cazul când destinatarul nu s-a prezentat pentru a primi trimiterea, în termen de cinci zile lucrătoare din ziua sosirii trimiterii poştale, se va scrie un aviz repetat.
Avizele repetate se distribuie la domiciliu şi se înmânează destinatarilor contra semnătură. în cazul în care destinatarul este lipsă şi predarea contra semnătură a avizului repetat nu este posibilă, avizul este lăsat în cutia poştală, în-acest caz, peste trei sau cinci zile (după caz) se mai face o încercare de distribuire a avizului repetat. După expirarea termenului de păstrare indicat în pct. 108 al Regulamentului, trimiterile nereclamate de destinatar se returnează oficiului de prezentare. Iar, în corespundere cu prevederile pct. 95 din Hotărîrea Guvernului nr. 798 din 18 iunie 2002 pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poştale, în cazul în care destinatarul refuză primirea trimiterii poştale înregistrate sosite pe adresa lui, lucrătorul poştal cere să se facă menţiunea „Refuz primirea”, confirmată prin semnătură pe aviz sau pe buletinul de expediţie.
Dacă destinatarul refuză să înscrie această menţiune, angajatul poştal înscrie menţiunea „Refuzată, destinatarul refuză să facă menţiunea”, după care semnează şi scrie data. Urmare a normelor citate, instanţa de apel corect a reţinut că potrivit Listei F-103 din 16 februarie 2015, este indicată adresa SRL „Prodeviz” din mun. Chişinău, str. Veronica Micle 1/1 bloc C, administratorul provizoriu al debitorului SRL „AGP Turism” a expediat în adresa SRL „Prodeviz” notificarea în temeiul art. 35 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 şi că a achitat costul expedierii poştale, însă nu demonstrează cu certitudine că creditorul SRL „Prodeviz” a recepţionat notificarea nominalizată, deoarece la dosar nu sunt anexate avizele de recepţie ale notificărilor, semnate de către reprezentantul SRL „Prodeviz”.
Astfel, instanţa de recurs consideră că SRL „Prodeviz” nu putea să cunoască despre admiterea spre examinare a cererii introductive înaintate de către debitorul SRL „AGP Turism” şi nu a fost înştiinţat despre intentarea procesului de insolvabilitate a debitorului SRL „AGP Turism”. Mai mult, la dosar nu sunt anexate dovezi care să confirme incontestabil faptul că creditorul SRL „Prodeviz” a refuzat recepţionarea notificării administratorului debitorului SRL „AGP Turism” din 16 februarie 2015, fapt care ar fi fost posibil de confirmat prin menţiunea angajatului poştal „Refuzată, destinatarul refuză să facă menţiunea”, indicată nemijlocit pe avizul de recepţie. Conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, dispozitivul hotărârilor şi al încheierilor instanţei de insolvabilitate urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în cazurile expres prevăzute de prezenta lege.
Conform prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, dispozitivul hotărîrii de intentare a procedurii de insolvabilitate se remite spre publicare de către administrator în termen de 2 zile lucrătoare din data adoptării, conform art. 7. Iar, conform art. 145 alin. (2) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor.
În conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în cel mult 10 zile lucrătoare de după desemnare, administratorul provizoriu trimite notificări tuturor creditorilor din evidenţa contabilă, prezentată de debitor în conformitate cu art. 27 alin. (3), pentru înaintarea creanţelor certe şi exigibile asupra patrimoniului debitorului şi prezentarea unei referinţe asupra cererii introductive. Potrivit art. 66 alin. (1), lit. c) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, administratorul/ lichidatorul are atribuţia de notificare a creditorilor, verificare a creanţelor şi, după caz, formularea de obiecţii referitor la ele, întocmirea tabelelor de creanţe.
Reieşind din prevederile legale enunţate supra, Colegiul reţine că instanţa de insolvabilitate just a constat că administratorul debitorului SRL „AGP Turism”, urma să notifice creditorul SRL „Prodeviz” despre admiterea spre examinare a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate a debitorului SRL „AGP Turism”, deoarece acesta era introdus în evidenţa contabilă a debitorului SRL „AGP Turism” şi după cum a fost menţionat supra, a fost indicat de către reprezentantul debitorului SRL „AGP Turism” în cererea introductivă. Astfel, se reţine că, publicarea dispozitivelor hotărârilor şi ale încheierilor instanţei de insolvabilitate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova constituie o regulă care este imperativă, fiind impusă în mod expres de lege, iar în speţă această cerinţă a fost respectată.
Însă, prin prisma prevederilor art. 6 alin. (4) şi art. 35 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, şi efectuarea notificărilor şi a înştiinţărilor prin scrisori recomandate, constituie o regulă care este imperativă, fiind impusă în mod expres de lege, iar în speţă această cerinţă nu a fost respectată, deoarece administratorul statutar şi ulterior administratorul insolvabilităţii debitorului SRL „AGP Turism”, nu a notificat creditorul SRL „Prodeviz” despre admiterea spre examinare a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate a debitorului SRL „AGP Turism”, despre posibilitatea înaintării cererii de admitere a creanţelor şi despre intentarea procesului de insolvabilitate prin înştiinţarea legală cu confirmarea recepţionării documentelor menţionate, prin scrisoare recomandată şi cu aviz de primire.
Urmare a celor menţionate, instanţa de insolvabilitate just a considerat neîntemeiate argumentele reprezentantului debitorului SRL „AGP Turism”, precum că creditorul SRL „Prodeviz” a omis termenul de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură - adică data de 06 februarie 2015, data publicării dispozitivului hotărârii în Monitorul Oficial şi că din aceste considerente, cererea de repunere în termen urmează a fi respinsă ca tardivă. Or, conform prevederilor art. 116 alin. (4) CPC, repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură.
Astfel, SRL „Prodeviz” nu a cunoscut despre admiterea spre examinare a cererii introductive înaintate de către debitorul SRL „AGP Turism” şi nu a fost înştiinţat despre intentarea procesului de insolvabilitate a debitorului SRL „AGP Turism”. Conform art. 117 alin. (1) CPC, probe în pricini civile sunt elementele de fapt, dobândite în modul prevăzut de lege, care servesc la constatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile şi obiecţiile părţilor, precum şi altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a pricinii.
Mai mult ca atît, instanţa de recurs, în speţă consideră necesare a menţiona că, prin prisma art. 145 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, titularul unei creanţe născute anterior intentării procesului care nu depune cererea de validare a creanţelor în termenul prevăzut prin hotărârea instanţei de insolvabilitate - cel mult 45 de zile de la data intentării procedurii, va fi decăzut din drepturile prevăzute de art. 145 alin. (1), însă decăderea din aceste drepturi nu va avea loc dacă notificarea intentării procesului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legii, iar în cazuri excepţionale, creditorul ar putea depune instanţei o cerere motivată de repunere în termen a cererii de admitere a creanţei.
Reieşind din constatările relatate, în coroborare cu prevederile legii suscitate, instanţa de recurs consideră că instanţa de insolvabilitate corect a conchis că toate circumstanţele analizate în ansamblul lor, constituie excepţie de la regula generală de depunere a cererii de înregistrare a creanţei în termenul stabilit de instanţa de insolvabilitate şi serveşte temei legal de repunere în termen a cererii de admitere a creanţei. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 mai 2015, fiind legală şi întemeiată. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Cod de Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de administratorul insolvabilităţii SRL „AGP Turism”, ÎI „Muntean Oleg”.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 mai 2015, în pricina civilă la cererea introductivă a administratorului SRL „AGP Turism”, Rodica Vornicescu cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „AGP Turism”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat