- Dosarul nr.
- 3ra-920/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 august 2015
- Părțile
- SC Adi Studio SRL vs Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-920/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: O.Melniciuc dosarul nr.3ra-920/15 instanţa de apel: M.Guzun, A.Nogai, A.Doga ÎNCHEIERE 26 august 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Galina Stratulat, Sveatoslav Moldovan examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Adi Studio”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Adi Studio” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Adi Studio” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 29 septembrie 2014 de respingere a cererii de chemare în judecată ca tardivă, c o n s t a t ă La 19 februarie 2014, SRL „Adi Studio” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău cu privire la contestarea actelor administrative. În motivarea acţiunii s-a indicat că, în urma controlului fiscal prin metoda verificării totale privind respectarea legislației, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău a întocmit actul de control fiscal nr. 5-659674, prelungit pe blancheta nr. 3- 10217 din 16 august 2013, potrivit căruia s-a stabilit încălcarea prevederilor art.art. 2 şi 3 lit. a) ale Legii cu privire la repatrierea mijloacelor băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacțiile economice externe.
Susţine că, urmare a adoptării actului de control enunţat, pîrîtul a emis decizia nr. 2890/2/7 din 12 septembrie 2013, prin care i-a fost aplicată sancţiune financiară sub formă de amendă în sumă de 233 918 lei. Menţionează că, la 10 octombrie 2013 s-a adresat pîrîtului cu cerere prealabilă, solicitînd anularea deciziei nr. 2890/2/7 din 12 septembrie 2013, însă prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău nr.689 din 31 octombrie 2013, contestația a fost respinsă. 1 De asemenea reclamantul a invocat că, la întocmirea actului de control fiscal, colaboratorii organului fiscal nu au verificat dacă într-adevăr s-a comis o încălcare fiscală, deoarece la 27 februarie 2008 Alexandra Allmer Erdabau a încheiat contractul de cesiune nr. 17/12/07 cu MNB Project LLP, prin care ultima a preluat drepturile şi obligaţiile către SRL ,,Adi Studio”.
Afirmă că, în anul 2009 MNB Project LLP i-a transferat suma de 584 794 lei, echivalentul a 35 000 euro, care reprezintă rambursarea avansului preluat de MNB Project LLP conform contractului de cesiune nr. 17/12/07 din 07 februarie 2008 de la Alexandra Allmer Erdabau- Transporte din Germania. Ca urmare a rezilierii contractului conform acordului f/nr. 17/12/07 din 10 aprilie 2009, MNB Project LLP s-a obligat în termen de 30 zile să ramburseze suma de 35 000 euro prevăzute ca avans, iar conform art.3 alin. (4) al Legii privind repatrierea mijloacelor băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacțiile economice externe, pentru plăţile efectuate pentru tranzacţii, termenul pentru repatriere se consideră termenul stabilit prin contract.
Astfel, ţinînd cont că, MNB Project LLP a refuzat executarea de către SRL ,,Adi Studio” obligaţia de a vinde primului oţel ondulat în baza contractului nr. 19/01/09 din 19 ianuarie 2009, banii transferaţi conform ordinelor de plată, pentru marfa indicată supra, au avut destinaţia achitării avansului în conformitate cu prevederile acordului nr. 17/12/07 din 10 aprilie 2009. Cu referire la sancţiunea aplicată în sumă de 10 000 lei pentru neprezentare la cerere a documentelor ce ţin de relaţiile economico-financiare cu Zberea Ivan, Culicov Liliana şi Culicov Anatolie, menţionează că, în timpul controlului fiscal, colaboratorii organului fiscal au solicitat în mod verbal contractele de împrumut încheiat cu persoanele indicate, iar cererea de a documenta solicitarea contractelor nu poate fi privită ca refuz dea prezenta documentele solicitate, deoarece întreprinderea nu a avut relaţii contractuale şi financiare cu Culicov Liliana şi Culicov Anatolie, iar operaţiunile efectuate cu Zberea Ivan au fost reflectate în raportul de constatare a activităţii economico-financiare pentru anul 2007, elaborat de societatea de audit SRL ,,Consulting Modern”.
Consideră că, deciziile contestate sunt ilegale, fiind emise în rezultatul aprecierii subiective şi incomplete a legislaţiei. În cadrul şedinţei de judecată, reclamantul referitor la termenul de adresare în instanţa de judecată a indicat că, la 11 noiembrie 2013 a recepţionat răspunsul pîrîtului şi la 29 noiembrie 2013 a depus cerere de chemare în judecată, însă prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 decembrie 2013, cererea de chemare în judecată a fost restituită, iar ţinînd cont că încheierea respectivă nu se contestă, a înaintat o nouă cerere de chemare în judecată, astfel consideră că cererea este depusă în termen. 2 Cere reclamantul, anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun.
Chişinău nr. 2890/2/7 din 12 septembrie 2013 asupra cazului de încălcare a legislaţiei fiscale şi deciziei nr.689 din 31 octombrie 2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 septembrie 2014, cererea de chemare în judecată depusă de către SRL „Adi Studio” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău a fost respinsă ca tardivă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, SRL ,,Adi Studio” a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 martie 2015 a fost respins apelul declarat de către SRL ,,Adi Studio” şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 15 mai 2015, SRL ,,Adi Studio” a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a cererii de chemare în judecată.
În argumentarea recursului a invocat interpretarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material. Astfel, recurentul a susţinut că, primind la 11 noiembrie 2013 de la intimat răspuns la cererea prealabilă, şi anume, decizia din 31 octombrie 2013, s-a adresat Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău la 29 noiembrie 2013 cu cerere de chemare în judecată, în interiorul termenului de 30 zile. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 decembrie 2013, cererea de chemare înjudecată a fost restituită, din motiv că nu au fost anexate împuernicirile directorului, explicînd posibilitatea de a se adresa în mod repetat în instanţa de judecată cu aceiaşi cerere, avînd acelaşi obiect, dacă a lichidat încălcările, încheierea nefiind susceptibilă de atac.
Suplimentar a indicat că, instanţele de judecată nu au luat în considerare că şi-a exprimat în termen intenţia de a contesta decizia intimatului, mai mult, contestînd-o în termenul legal, însă din motive de procedură cererea a fost restituită. Consideră că, i-a fost încălcat dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 08 aprilie 2015 (f.d. 127), recursul se consideră declarat în termen. Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, prin care a solicitat recunoaşterea acestuia ca inadmisibil.
Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de SRL ,,Adi Studio” urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. 3 În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de SRL ,,Adi Studio” este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Instanţa de recurs reţine că, argumentele invocate de SRL ,,Adi Studio” în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
Colegiul reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" 4 conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL ,,Adi Studio” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Adi Studio” se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Valentina Clevadî Judecătorii Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 5