- Dosarul nr.
- 2rc-581/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 august 2015
- Părțile
- ÎM Plimed-VG SRL vs BC Banca Socială SA, BC Eximbank-Gruppo Veneto Banca SA, lichidatorul Vasiliev Ruslan
- Pe scurt
- Referinţa la cererea introductivă, tabelul preliminar al creanţelor, termenele de înaintare a creanţelor
2rc-581/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: Iu. Cimpoi dosarul nr. 2rc-581/15 DECIZIE 26 august 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Ion Druţă, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Banca comercială „Banca Socială” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea introductivă a Întreprinderii mixte „Plimed-VG” societate cu răspundere limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015, prin care a fost validată creanţa Băncii comerciale „Eximbank- Gruppo Veneto Banca” societate pe acţiuni faţă de Întreprinderea mixtă „Plimed- VG” societate cu răspundere limitată în procedură de faliment, c o n s t a t ă: La 03 august 2015, ÎM „Plimed-VG” SRL a depus o cerere cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, invocând incapacitatea de plată.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 octombrie 2013 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către ÎM „Plimed-VG” SRL, iar în scopul prevenirii modificării stării bunurilor ÎM „Plimed-VG” SRL în perioada derulării procesului de insolvabilitate, au fost aplicate următoarele măsuri de asigurare: a fost numită ÎI „Vasiliev Ruslan” în calitate de administrator provizoriu al ÎM „Plimed-VG” SRL; a fost pus sechestru pe bunurile debitorului şi pe corespondenţa comercială; a fost suspendată executarea silită asupra bunurilor debitorului şi au fost ridicate toate sechestrele de pe patrimoniul debitorului şi anulate măsurile de asigurare sau de limitare a debitorului şi a administratorului provizoriu în dreptul de administrare şi de valorificare a masei debitoare, aplicate de alte instanţe de judecată sau de organele abilitate în acest sens.
A fost obligat administratorul provizoriu să prezinte pînă la data examinării cauzei un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare aplicate faţă de debitor şi să verifice mărimea şi componenţa masei debitoare, oportunitatea şi posibilitatea continuării activităţii economice a întreprinderii, în perioada derulării procesului de insolvabilitate şi o concluzie pe marginea cererii introductive. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014 a fost admisă cererea introductivă depusă de către ÎM „Plimed-VG” SRL şi intentat procesul de insolvabilitate faţă de ÎM „Plimed-VG” SRL, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilităţii ÎM „Plimed-VG” SRL, ÎI „Vasiliev Ruslan”.
La 25 martie 2014, creditorul BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus o cerere de validare a creanţelor în mărime de 38405408,78 lei, 873188,62 dolari SUA şi 9492643,76 Euro, cu înscrierea în tabelul creanţelor. Creanţele creditorului BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA au fost admise parţial în sumă de 122340203,16 lei. La 06 mai 2014, creditorul BC „Banca Socială” SA a depus o contestaţie împotriva admiterii creanţei creditorului BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în sumă de 122340203,16 lei în tabelul definitiv al creanţelor de către administratorul insolvabilităţii ÎM „Plimed-VG” SRL, invocând că persoana, care a semnat cererea de admitere a creanţei, Beniamino Contessotto nu avea calitatea de administrator al BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA şi nici nu poseda dreptul de a semna şi depune cererea din numele persoanei juridice, fiind semnată de o persoană neîmputernicită.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iulie 2014 a fost admisă contestaţia înaintată de BC „Banca Socială” SA şi a fost restituită cererea de validare a creanţelor depusă de către BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA la 25 martie 2014 ca semnată de o persoană neîmputernicită de a o semna. A fost explicat BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA că restituirea cererii de admitere a creanţelor nu exclude posibilitatea adresării repetate cu aceeaşi cerere, dacă creditorul va lichida încălcările. A fost obligat administratorul insolvabilităţii, ÎI „Vasiliev Ruslan” să rectifice tabelul definitiv al creanţelor şi să excludă creanţa creditorului BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în sumă de 122340203,16 lei Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 octombrie 2014 a fost respins recursul declarat de către BC „Eximbank-Grupp Veneto Banca” SA şi menţinută încheierea primei instanţe.
La 24 februarie 2015, creditorul BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus o cerere de validare a creanţelor în mărime de 34884173,90 lei, 2609752,75 dolari SUA şi 8622285,70 Euro şi includerea acestora în tabelul definitiv al creanţelor ÎM „Plimed-VG” SRL, cererea fiind semnată de către directorul general Lucio Luigi Gaita. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 a fost validată creanţa BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în mărime de 128242843,12 lei faţă de ÎM „Plimed-VG” SRL în procedură de faliment şi a fost obligat lichidatorul ÎM „Plimed-VG” SRL, Ruslan Vasiliev să rectifice tabelul definitiv al creanţelor ÎM „Plimed-VG” SRL în procedură de faliment prin includerea creanţei BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în mărime de 128242843,12 lei.
La 11 iunie 2015 şi 25 august 2015, BC „Banca Socială” SA a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, solicitând repunerea în termen şi admiterea acestuia, casarea încheierii primei instanţe şi emiterea unei noi încheieri cu privire la respingerea cererii de validare a creanţelor. Recurenta BC „Banca Socială” SA, în motivarea recursului, a indicat că încheierea primei instanţe este ilegală şi neîntemeiată.
Menţionează că BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA nu s-a încadrat în termenul prevăzut de art. 28 alin. (6) din Legea insolvabilităţii, or, referinţa a fost înregistrată la Curtea de Apel Chişinău la 09 decembrie 2013, iar cererea introductivă a fost depusă la 03 august 2013 şi primită spre examinare la 25 octombrie 2013. Susţine că reieşind din prevederile art. 29 alin. alin. (2), (3), (5), (7) şi (8) din Legea insolvabilităţii, argumentul BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA, susţinut de către instanţa de insolvabilitate prin încheierea contestată, referitor la faptul că introducerea de către administratorul provizoriu a creanţelor acesteia în tabelul preliminar, în baza referinţei din 09 decembrie 2013, duce la validarea acestor creanţe şi includerea lor în tabelul definitiv automat este absolut neîntemeiat şi ilegal.
Afirmă că reieşind din prevederile art. 140 alin. alin. (1)-(4) şi art. 144 alin. alin. (1) şi (2) din Legea insolvabilităţii, creanţele admise şi incluse în tabelul preliminar de către administratorul provizoriu se atribuie masei credale cu titlu provizoriu fără drept de vot, aceste creanţe numai vor fi prezumate a fi valabile şi corecte şi ele pot fi contestate după intentarea procesului de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului doar dacă au fost incluse în tabelul definitiv. Invocă că creanţele BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA au fost incluse de către administrator în tabelul definitiv al creanţelor, însă ele nu au fost validate, din motivul că la 06 mai 2014, BC „Banca Socială” SA a depus contestaţie împotriva admiterii creanţelor BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în sumă de 122340203,16 lei şi, anume, în tabelul definitiv al creanţelor ÎM „Plimed-VG” SRL.
Mai invocă că BC „Banca Socială” SA nu a contestat creanţele din tabelul preliminar, ci anume creanţele din tabelul definitiv, exercitând drepturile acordate prin art. 29 alin. (8), art. 140 alin. alin. (1)-(4) şi art. 144 alin. alin. (1) şi (2) din Legea insolvabilităţii. Or, referinţa depusă de către BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA din 09 decembrie 2013 a fost susţinută în conformitate cu art. 140 prin cererea de validare a creanţelor din 25 martie 2014. Menţionează că concluzia instanţei precum că în urma contestaţiei BC „Banca Socială” SA din 06 mai 2014, instanţa de insolvabilitate s-a pronunţat numai în privinţa cererii de admitere a creanţelor din 25 martie 2014, fără a se face referire la cererea de admiterea din 09 decembrie 2013, este absolut absurdă.
Or, Legea insolvabilităţii nu prevede careva posibilitate de depunere a contestaţiei asupra unui tabel preliminar. Susţine că prin cererea din 24 februarie 2015, BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus o cerere de validare a creanţelor în sumă de 34884173,90 lei, 2609752,75 dolari SUA şi 8622853,70 Euro şi includerea ei în tabelul definitiv, cererea fiind semnată de directorul general Lucio Luigi Gaita.
Afirmă că nu a fost înregistrată nici o cerere privind examinarea referinţei (cererii) înaintată de către BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA la 09 decembrie 2013, însă prin încheierea contestată instanţa de insolvabilitate a examinat nemijlocit referinţa din 09 decembrie 2013, care, conform art. 28 alin. (7) din Legea insolvabilităţii, a fost deja examinată şi admisă prin hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate din 13 martie 2014. Invocă că conform art. 143 alin. alin. (6)-(9) din Legea insolvabilităţii, creanţele se consideră validate numai după şedinţa de validare şi numai după ce judecătorul a semnat în tabelul definitiv al creanţelor în rubrica VALIDAT şi în cazul în care nu au fost înregistrate contestaţii.
Mai invocă că având în vedere faptul că la 24 februarie 2015, BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus o cerere de validare a creanţelor în sumă de 34884173,90 lei, 2609752,75 dolari SUA şi 8622853,70 Euro şi includerea ei în tabelul definitiv, cererea fiind semnată de directorul general Lucio Luigi Gaita, instanţa de insolvabilitate urma să aplice prevederile art. 145 din Legea insolvabilităţii, să examineze anume cererea de validare aşa cum a fost înaintată de către creditorul pretins şi în condiţiile că această cerere de admitere din 24 februarie 2015 este tardivă, însă instanţa, prin încheierea contestată, nu s-a pronunţat asupra repunerii în termen, iar BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA nu a solicitat repunerea în termen.
Reţine că nu a fost numită şedinţa specială, nu au fost notificaţi creditorii validaţi privind existenţa acestei cereri, respectiv, au fost încălcate drepturile atît ale creditorilor validaţi, cît şi ale debitorului, în privinţa depunerii unor contestaţii motivate asupra creanţelor înaintate repetat, cu omiterea termenului de decădere. Menţionează că instanţa a examinat cererea BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA fără citarea BC „Banca Socială” SA, iar despre încheierea contestată a aflat în cadrul altui proces judiciar la 28 mai 2015. Prin referinţa depusă la 19 august 2015 BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a solicitat respingerea recursului. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi repus în termen şi respins, cu menţinerea încheierii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Totodată, în conformitate cu art. 116 alin. (1) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie atestă necesitatea repunerii recurentei BC „Banca Socială” SA în termenul de declarare a recursului, ţinând cont de faptul că la materialele dosarului nu există vreo dovadă cînd a fost recepţionată încheierea primei instanţe de către recurentă, iar aceasta a invocat că a aflat despre încheierea contestată la 28 mai 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 octombrie 2013 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către ÎM „Plimed-VG” SRL cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine.
Conform art. 28 alin. (6) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în cel mult 30 de zile calendaristice de la notificarea efectuată conform art. 26, creditorii prezintă o referinţă la cererea introductivă, prin care se opun intentării procesului de insolvabilitate ori se alătură cererii creditorului iniţial prin înaintarea creanţelor asupra patrimoniului debitorului. Conform art. 29 alin. alin. (1), (5), (7) şi (8) din Legea enunţată, creanţele faţă de patrimoniul debitorului vor fi înregistrate de administratorul provizoriu într- un tabel preliminar al creanţelor în funcţie de datele evidenţei contabile a debitorului şi în baza cererilor de admitere a creanţelor înaintate instanţei de către creditorii ale căror creanţe sînt anterioare datei de admitere a cererii introductive spre examinare.
Creanţele introduse de administratorul provizoriu în tabelul preliminar se atribuie masei credale cu titlu provizoriu fără drept de vot. Perioada provizorie a creanţelor durează pînă la data confirmării lor în şedinţa de validare a creanţelor în cadrul procesului de insolvabilitate sau al procedurii simplificate a falimentului, cu înregistrarea acestora în tabelul definitiv al creanţelor. Creanţele incluse în tabelul preliminar nu se contestă. Ele pot fi contestate după intentarea procesului de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului doar dacă au fost incluse în tabelul definitiv. Conform art. 140 alin. alin. (1), (2) şi (4) din aceeaşi Lege, dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului.
Cererile de admitere a creanţelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanţă. Cererea de admitere a creanţei se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură. Creanţele incluse în tabelul preliminar în baza cererilor scrise ale creditorilor nu se cer confirmate repetat prin cerere de admitere la includerea lor în tabelul definitiv.
Conform art. 143 alin. alin. (1) - (4) din Legea insolvabilităţii, ca rezultat al verificărilor făcute în perioada de observare a debitorului, administratorul provizoriu va întocmi şi va înregistra la instanţa de insolvabilitate un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva patrimoniului debitorului, precizând că sînt chirografare, garantate, sub condiţie sau nescadente şi arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul provizoriu. La creanţele garantate se vor arăta: titlul din care izvorăşte garanţia, rangul acesteia şi motivele pentru care creanţele au fost trecute parţial în tabel sau au fost înlăturate. Tabelul preliminar al creanţelor se va prezenta instanţei de insolvabilitate şi se va comunica de îndată debitorului şi creditorilor ale căror creanţe sau drepturi de preferinţă au fost trecute parţial în tabelul preliminar sau respinse, precizând totodată şi motivele.
După intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul va întocmi tabelul definitiv al creanţelor, care va cuprinde toate creanţele înaintate împotriva patrimoniului debitorului la data intentării procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului, inclusiv creanţele acceptate în tabelul preliminar. În tabelul definitiv se arată suma solicitată, suma admisă de administratorul insolvabilităţii/lichidator şi rangul de prioritate al creanţei. Tabelul definitiv al creanţelor se aprobă de către instanţa de insolvabilitate la şedinţa de validare a creditorilor.
Pe parcursul judecării pricinii s-a stabilit că în temeiul încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 octombrie 2013, BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA a depus în instanţa de insolvabilitate referinţă la cererea introductivă depusă de ÎM „Plimed-VG” SRL, prin care s-a alăturat la cererea debitorului şi şi-a înaintat creanţele deţinute de bancă faţă de ÎM „Plimed VG” SRL în mărime de 34884173,90 lei, 2609752,75 dolari SUA şi 8622285,70 Euro. Concomitent, BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA a solicitat includerea creanţei sale în calitate de creditor garantat, cu specificarea expresă a bunurilor asupra căror deţine un drept real, în tabelul preliminar al creanţelor ÎM „Plimed-VG” SRL.
Referinţa cu cererea BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA de includere a creanţei sale în tabelul preliminar a fost înregistrată în cancelaria Curţii de Apel Chişinău la 09 decembrie 2013. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 13 martie 2014 a fost admisă cererea introductivă depusă de către ÎM „Plimed-VG” SRL şi intentat procesul de insolvabilitate faţă de ÎM „Plimed-VG” SRL, fiind notificaţi creditorii despre necesitatea înregistrării cererilor de validare a creanţelor în vederea întocmirii tabelului definitiv. La 25 martie 2014, creditorul BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus o cerere de validare a creanţelor în mărime de 38405408,78 lei, 873188,62 dolari SUA şi 9492643,76 Euro, cu includerea acestora în tabelul definitiv al creanţelor.
De asemenea, s-a stabilit că în tabelul definitiv al creanţelor înaintate faţă de ÎM „Plimed-VG” SRL au fost incluse creanţele BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA, însă prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iulie 2014, fiind admisă contestaţia BC „Banca Socială” SA împotriva admiterii parţiale a creanţei BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în sumă de 122340203,16 lei inclusă în tabelul definitiv al creanţelor, instanţa a dispus restituirea cererii de validare a creanţelor depusă de către BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA la 25 martie 2014 ca fiind semnată de o persoană neîmputernicită de a o semna. Concomitent, instanţa a explicat că restituirea cererii de admitere a creanţelor din 25 martie 2014 nu exclude posibilitatea adresării repetate cu aceeaşi cerere, dacă creditorul va lichida încălcările.
La caz, se reţine că în încheierea judecătorească din 18 iulie 2014 s-a făcut referire doar la cererea de admitere a creanţelor depusă de către BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA la 25 martie 2014, fără a se face referire şi la cererea de admitere a creanţelor înaintată de bancă la 09 decembrie 2013, după cum şi fără ca în privinţa acestei cereri să fi fost înaintate careva contestaţii. Spre deosebire de cererea de validare a creanţelor depusă la 25 martie 2014, care conţine creanţa băncii faţă de debitor la data intentării procesului de insolvabilitate, cererea de înaintare a creanţelor faţă de debitor depusă la 09 decembrie 2013 conţine creanţele BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA la data admiterii cererii introductive spre examinare.
Reieşind din prevederile art. art. 28 alin. (6), 29 alin. (1) şi 140 alin. (4) din Legea insolvabilităţii, cererea de includere a creanţelor BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA faţă de ÎM „Plimed-VG” SRL în tabelul preliminar al creanţelor este echivalentă cu cererea de validare a creanţelor şi includere a lor în tabelul definitiv al creanţelor. După cum rezultă din art. 140 alin. (4) din Legea insolvabilităţii, creanţele incluse în tabelul preliminar în baza cererilor scrise ale creditorilor nu se cer confirmate repetat prin cerere de admitere la includerea lor în tabelul definitiv.
Conform art. 29 alin. (8) din Legea menţionată, creanţele incluse în tabelul preliminar nu se contestă, respectiv neincluderea de către administratorul provizoriu a întregii creanţe pretinse de către BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în tabelul preliminar nu poate afecta dreptul băncii de a fi trecute creanţele solicitate prin cererea din 09 decembrie 2013 în sumă de 128 242 843,12 lei în tabelul definitiv al creanţelor.
În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă temeinic şi legal a validat creanţa BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în mărime de 128242843,12 lei faţă de ÎM „Plimed-VG” SRL în procedură de faliment şi a obligat lichidatorul ÎM „Plimed-VG” SRL, Ruslan Vasiliev să rectifice tabelul definitiv al creanţelor ÎM „Plimed-VG” SRL în procedură de faliment prin includerea creanţei BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în mărime de 128242843,12 lei, iar recurenta BC „Banca Socială” SA nu a invocat în acest sens nici un argument, ce ar răsturna concluzia primei instanţe. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a repune recurenta în termenul de declarare a recursului, de a respinge recursul şi de a menţine încheierea primei instanţe.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se repune Banca comercială „Banca Socială” societate pe acţiuni în termenul de declarare a recursului. Se respinge recursul declarat de către Banca comercială „Banca Socială” societate pe acţiuni. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 în pricina civilă la cererea introductivă a Întreprinderii mixte „Plimed-VG” societate cu răspundere limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Tatiana Vieru judecătorul Judecătorii Ion Druţă Ion Corolevschi