- Dosarul nr.
- 2ri-247/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 august 2015
- Părțile
- ÎM Eurofasad SRL vs SRL Tivali Com
- Pe scurt
- Dreptul de a declara recurs
2ri-247/15 — Confirmarea planului procedurii de restructurare
Prima instanţă: N. Craiu dosarul nr. 2ri-247/15 DECIZIE 26 august 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Iuliana Oprea Ion Corolevschi Ion Druță examinînd, fără înştiinţarea participanţilor la proces, recursurile declarate de către Păun Victor, Daradur Dumitru, Goroș Serghei, Societatea pe Acțiuni „Macon”, Societatea cu Răspundere Limitată „Soldi”, în pricina civilă privind derularea procesului de insolvabilitate în privința Societății cu Răspundere Limitată „Tivali-Com”, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2015, prin care a fost admisă cererea administratorului insolvabilității Dumitru Chicu cu privire la confirmarea Planului procedurii de restructurare a Societății cu Răspundere Limitată „Tivali-Com” în proces de insolvabilitate, c o n s t a t ă La 11 octombrie 2013 ÎM „Eurofasad” SRL a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Tivali-Com”, la care s-au alăturat și Daragur Dumitru, Goraș Serghei, ÎCS „Glas Toesch” SRL, ulterior au depus cereri introductive și 32 de persoane fizice – investitori în construcția locativă aflată în gestiunea debitorului pe cauza dată.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2013, cererea introductivă a fost admisă spre examinare și în scopul prevenirii modificării stării bunurilor debitorului în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare. În calitate de administrator provizoriu a fost numit în funcție Chicu Dumitru. Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 23 decembrie 2013 a fost intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Tivali-Com” și în calitate de administrator al insolvabilității a fost desemnat Dumitru Chicu. În cadrul derulării procesului de insolvabilitate la 26 ianuarie 2015, administratorul insolvabilității SRL „Tivali-Com” a solicitat confirmarea planului procedurii de restructurare a SRL „Tivali-Com”.
În motivarea cererii a invocat că întreaga masă debitoare a SRL „Tivali-Com” este constituită din blocul locativ de pe str. Lev Tolstoi, 74, mun. Chișinău, acesta 1 fiind grevată cu garanții în favoarea creditorilor garantați-investitori, și în favoarea creditorului garantat în baza contractului de ipotecă. Menționează că în cadrul procesului de insolvabilitate a fost stabilit că din masa debitoare, în caz de vînzare a imobilului în stare existentă nefinisată, va fi posibilă executarea doar parțial a creanțelor creditorilor garantați, executarea restului creanțelor creditorilor (chirografari) nu va fi posibilă nici în caz de derulare a procedurii de lichidare prin faliment, nici în caz de derulare a procedurii Planului.
Susține că, în vederea asigurării posibilității obținerii în proprietate a apartamentelor (spațiilor) din blocul locativ, în construcția cărei anterior au investit mijloace bănești proprii, și în situația de inexistența altor surse la întreprindere, creditorii garantați au acceptat modul de derulare mai departe a procesului de insolvabilitate prin elaborare a Planului procedurii de restructurare, care ar prevedea continuarea și finalizarea construcțiilor blocului locativ din contul mijloacelor bănești care vor fi suplimentar achitate de către creditorii garantați, cu transmiterea ulterioară în proprietatea acestora a apartamentelor finisate în contul executării creanțelor validate și sumelor achitate în cadrul procedurii planului.
Invocă că, la 29 aprilie 2014 la Adunarea repetată a creditorilor, cu majoritatea voturilor, s-a hotărît intentarea procedurii de restructurare față de SRL „Tivali-Com”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2014, s-a dispus intentarea procedurii de restructurare față de SRL „Tivali-Com” și obligat administratorul insolvabilității să elaboreze planul procedurii de restructurare. Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2015, a fost aprobată hotărîrea Adunării creditorilor SRL „Tivali-Com” din 17 ianuarie 2015. S-a confirmat Planul procedurii de restructurare a SRL „Tivali-Com”. S-a desemnat Chicu Dumitru în funcția de administrator al insolvabilității SRL „Tivali-Com” în perioada executării Planului procedurii de restructurare.
S-a încetat procedura de restructurare cu aplicarea Planului față de SRL „Tivali-Com”. S-a aplicat efectele confirmării Planului procedurii de restructurare prevăzute la capitolul IV, paragraful 3 al Planului. S-a suspendat pe parcursul aplicării Planului procedurii de restructurare: executarea silită asupra bunurilor SRL „Tivali-Com”, calcularea penalităților, dobînzilor și altor plăți aferente datoriilor creditoare ale Debitorului. S-au considerat rezolvite contractele de investiții încheiate de debitor în perioada pînă la intentarea procesului de insolvabilitate. S-a casat toate cerințele creditorilor față de SRL „Tivali-Com” apărute pînă la intentarea procesului de insolvabilitate, neincluse în tabelul definitiv consolidat.
S-a radiat din Registrul bunurilor imobile deținut de către organul cadastral toate notările, grevările, interdicțiile înregistrate, inclusiv în baza contractelor de investiție și contractelor de ipotecă s-a dispus neaplicarea procedurii de valorificare a bunului grevat cu garanție prevăzută de art. art. 130-133 al Legii insolvabilității, efectuîndu-se conform prevederilor Planului procedurii de restructurare. S-a dispus menținerea, pe perioada executării Planului procedurii de restructurare, suspendarea activității organelor de conducere a SRL „Tivali-Com”, conform prevederilor Planului. Planul procedurii de restructurare confirmat de instanță, se va considera drept o hotărîre definitivă și irevocabilă împotriva SRL „Tivali-Com”, precum și împotriva oricărui terț care nu și-a asumat, de rînd cu debitorul, obligația executării necondiționate a planului.
S-a obligat administratorul 2 insolvabilității să publice dispozitivul prezentei hotărîri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. La 21 iulie 2015, Păun Victor, Daradur Dumitru, Goraș Serghei, au declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanțe, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii recurate cu restituirea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului recurenții au invocat că Curtea de Apel Chișinău, ca instanță de insolvabilitate, prin hotărîrea recurată confirmînd planul procedurii de restructurare a SRL „Tivali-Com” i-a lipsit arbitrar de investiții, încălcîndu-le astfel drepturile și interesele fundamentale. Tot la 21 iulie 2015, a declarat recurs împotriva hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2015 și SA „Macon”, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii recurate și restituirea pricinii spre rejudecare.
În motivarea recursului recurentul SA „Macon” a indicat că hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2015 este neîntemeiată, deoarece la aprobarea Planului procedurii de restructurare a SRL „Tivali-Com” instanța nu a luat în considerație decizia Curții Supreme de Justiție din 29 aprilie 2015, prin care a fost casată hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2015, prin care a fost confirmat Planul procedurii de restructurare cu aplicarea Planului față de SRL „Tivali-Com”, iar prin hotărîrea contestată, se încearcă repetat de a deposeda SA „Macon” de drepturile și interesele sale patrimoniale. La 21 iulie 2015, și FCP „Soldi” SRL a declarat recurs împotriva hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii recurate ca fiind ilegală și neîntemeiată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanța de fond în alt complet de judecată.
În motivarea recursului recurentul FCP „Soldi” SRL a indicat că instanța de insolvabilitate în mod arbitrar a confirmat planul procedurii de restructurare al SRL „Tivali-Com” și nu a elucidat multilateral și obiectiv toate circumstanțele importante în cazul dat, respectiv nu a asigurat respectarea drepturilor legitime ale creditorului FCP „Soldi” SRL în procesul de insolvabilitate garantate de legislația în vigoare. În conformitate cu art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilității, hotărîrile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazuri prevăzute expres de prezenta lege.
Materialele cauzei nu conțin date privind comunicarea recurenților despre hotărîrea contestată a instanței de insolvabilitate din 12 iunie 2015. În circumstanţele relevate, recursurile declarate de Păun Victor, Daradur Dumitru, Goraș Serghei, SA „Macon” și FCP „Soldi” SRL la 21 iulie 2015, se consideră a fi depuse în termenul prevăzut de lege. La 24 iulie 2015, în adresa SRL „Tivali-Com” în proces de insolvabilitate, administratorul insolvabilității ÎI „Chicu Dumitru” a fost expediată copia recursurilor declarate de către Păun Victor, Daradur Dumitru, Goraș Serghei, SA „Macon” și FCP „Soldi” SRL cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei. La 13 august 2015, administratorul insolvabilității SRL „Tivali-Com Dumitru Chicu a depus referință la recursurile declarate de către Păun Victor, Daradur Dumitru, Goraș Serghei, SA „Macon” și FCP „Soldi” SRL, invocînd caracterul neîntemeiat al acestora, solicitînd respingerea recursurilor.
3 În conformitate cu art.444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile neîntemeiate și care urmează a fi respinse cu menținerea hotărîrii instanței de insolvabilitate din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs. Conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi.
Din suportul probator prezent la materialele pricinii rezultă că în cadrul derulării procesului de insolvabilitate, administratorul insolvabilității SRL „Tivali-Com” Chicu Dumitru a depus cerere prin care a solicitat confirmarea planului procedurii de restructurare al SRL „Tivali-Com”. Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2015, a fost aprobată hotărîrea Adunării creditorilor SRL „Tivali-Com” din 17 ianuarie 2015 și confirmat Planul procedurii de restructurare a SRL „Tivali-Com”. Chicu Dumitru a fost desemnat în funcția de administrator al insolvabilității SRL „Tivali-Com” în perioada executării Planului procedurii de restructurare. S-a încetat procedura de restructurare cu aplicare Planului față de SRL „Tivali-Com”.
S-a aplicat efectele confirmării Planului procedurii de restructurare prevăzute la capitolul IV, paragraful 3 al Planului. Întru argumentarea soluției date instanța de insolvabilitate a reținut că la caz sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.204 alin.(4) al Legii insolvabilității, iar adunarea creditorilor din 17 ianuarie 2015, fiind deliberativă cu votul a tuturor claselor de creditori, și anume creditori garantați, creditori bugetari, creditori chirografari și creditori chirografari de rangul inferior, care au decis de a aproba Planul procedurii de restructurare. Conform cu art.201 alin.(1) al Legii insolvabilității, numai creditorii ale căror creanţe au fost validate şi incluse în tabelul definitiv al creanţelor sînt în drept să voteze planul procedurii de restructurare.
Potrivit art.207 al Legii insolvabilității Hotărîrea instanţei de insolvabilitate privind confirmarea planului procedurii de restructurare sau respingerea confirmării planului poate fi atacată cu recurs de către creditori, administratorul insolvabilităţii şi debitor. În această ordine de idei instanța de recurs reține faptul că Păun Victor, Dardur Dumitru, Goraș Sergehei și SRL „Soldi” nu sunt creditorii debitorului SRL „Tivali- Com”, creanțele acestora ne fiind validate în cadrul procesului de insolvabilitate, nefiind incluse în tabelul definitiv consolidat al creanțelor SRL „Tivali-Com” și respectiv nu dispun de dreptul de a ataca hotărîrea instanţei de insolvabilitate privind confirmarea planului procedurii de restructurare a acesteia.
Aceasta deoarece la momentul convocării Adunării creditorilor din 17 ianuarie 2015 privind votarea Planului procedurii de restructurare a SRL „Tivali-Com”, recurenții Păun Victor, Dardur Dumitru, Goraș Sergehei și SRL „Soldi” nu aveau calitatea de creditori cu dreptul de a vota Planul procedurii de restructurare. 4 Astfel, recurenții Păun Victor, Dardur Dumitru, Goraș Sergehei și SRL „Soldi”, conform prevederilor art.207 al Legii insolvabilității, nu sunt în drept să atace hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2015, or această normă de drept prevede exhaustiv persoanele în drept să atace astfel de hotărîri. Cu referire la recursul declarat de către SA „Macon”, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins, din următoarele.
Conform art.183 alin.(1) al Legii insolvabilității procedura de restructurare se aplică de către instanţa de insolvabilitate în temeiul unei hotărîri a adunării creditorilor. Potrivit art.199 alin. (1) al Legii insolvabilității odată cu depunerea planului procedurii de restructurare, dar nu mai tîrziu de 5 zile din data expirării termenului prevăzut pentru depunerea lui, administratorul insolvabilităţii va publica, în conformitate cu art.6, un anunţ privitor la convocarea adunării creditorilor de examinare şi votare a planului, la persoana care a propus planul, la data votării lui şi la faptul că este admisibilă votarea prin corespondenţă. Totodată, alin.(2) art.119 al Legii sus menționate prevede că de la data publicării, se consideră că părţile interesate au luat cunoştinţă de planul procedurii de restructurare şi de data votării.
În orice caz, debitorul sau administratorul insolvabilităţii va asigura posibilitatea consultării planului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. Potrivit art.59 alin. (1) lit.b) al Legii insolvabilității hotărîrea adunării creditorilor poate fi anulată de instanţa de insolvabilitate pentru încălcări de procedură, la cererea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului sau a reprezentantului debitorului, precum şi pentru motive de ilegalitate, la cererea creditorilor care nu au fost admişi la adunare fără temei legal sau nu au fost înştiinţaţi în modul stabilit de prezenta lege despre data, ora şi locul adunării.
În lumina normelor de drept citate și în raport cu materialele cauzei Colegiul reține că SA „Macon”, ca creditor cu creanța validată, a fost înștiințat în ordinea stabilită prin notificarea din 29 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al RM nr.386-396 din 26 decembrie 2014 (f.d.139, Vol.I), însă nu s-a prezentat pentru participarea la Adunarea creditorilor SRL „Tivali-Com” din 17 ianuarie 2015. Totodată, instanța de recurs reține că recurentul SA „Macon” nu s-a folosit de dreptul procedural de a contesta hotărîrea Adunării creditorilor din 17 ianuarie 2015, aceasta rămănînd în vigoare, și temei de a adopta hotărîrea de confirmare a Planului procedurii de restructurare. De asemenea, recurentul SA „Macon” nu s-a prezentat nici în ședința de judecată pentru a ridica careva obiecții asupra planului aprobat, nefolosindu-și cu bună credința drepturile procedurale.
Mai mult, SA „Macon” în cererea de recurs nu a invocat careva motive de drept privind ilegalitatea hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2015, argumentele acestuia fiind pur declarative. Alte argumente invocate de recurenți nu au relevanță deoarece nu denotă interpretarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural de către instanța de insolvabilitate, respectiv nu constituie temei de casare a hotărîrii recurate și urmează a fi respinse.
5 Din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că recurenții Păun Victor, Dardur Dumitru, Goraș Sergehei și SRL „Soldi” nu sunt în drept să atace hotărîrea recurată iar recursul declarat de SA „Macon” este neîntemeiat, hotărîrea instanței de insolvabilitate fiind legală și întemeiată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursurile declarate de către Păun Victor, Daradur Dumitru, Goroș Serghei, SA „Macon”, SRL „Soldi”, și a menține hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2015. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se resping recursurile declarate de către Păun Victor, Daradur Dumitru, Goroș Serghei, Societatea pe Acțiuni „Macon”, Societatea cu Răspundere Limitată „Soldi”.
Se menține hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 iunie 2015 în pricina civilă privind derularea procesului de insolvabilitate în privința Societății cu Răspundere Limitată „Tivali-Com”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Iuliana Oprea Ion Corolevschi Ion Druță 6