Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-670/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 august 2015
Părțile
SRL Savilux Impex vs CGVenture B.V. Olanda şi ÎCS GSER Grup SRL
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2r-670/15 — Încasarea datoriei

Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău Dosarul nr. 2r-670/15 Judecător: G. Gorun Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: M. Ciugureanu, B. Bîrca, A. Arnăut DECIZIE 12 august 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Petru Moraru, Ion Druță examinînd recursul declarat de reprezentantul CG VENTURE B.V. (Olanda) avocatul Burac Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „SAVILUX IMPEX” împotriva CG VENTURE B.V.

(Olanda) şi ÎCS „GSER GRUP” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea datoriei, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2015, prin care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de avocatul Burac Victor în interesele CG VENTURE B.V., c o n s t a t ă : La 09 aprilie 2013, SRL „SAVILUX IMPEX” a depus cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti împotriva CG VENTURE B.V. şi SRL „GSER GRUP” privind încasarea datoriei. În motivarea cererii înaintate, SRL „SAVILUX IMPEX” a indicat că la data de 29 mai 2007, banca FACTOR BANKA d.d. a încheiat cu AKTIVA HOLDINGS B.V., ulterior redenumită în VENTURE HOLDING B.V., care ulterior s-a reorganizat prin contopire cu entitatea juridică CG VENTURE B.V., contractul de împrumut pe termen scurt Nr. 5559/07 din 29 mai 2007, ulterior acorduri adiţionale la acesta în număr de 10 acorduri, în temeiul cărora AKTIVA HOLDINGS B.V.

i- a fost acordat un împrumut pe termen scurt în sumă totală de 21 300 000,00 EURO. Respectiv, compania olandeză CG VENTURE B.V. a devenit succesor de drepturi şi obligaţii a companiei olandeze VENTURE HOLDING B.V. Termenul final de executare a obligaţiilor ce reieșeau din Contractul de împrumut Nr. 5559/07 din 29 mai 2007, împreună cu acordurile adiţionale la acesta, a expirat la data de 16 aprilie 2012. La data de 4 aprilie 2013, FACTOR BANKA d.d. şi SRL „SAVILUX IMPEX” au încheiat un contract de cesiune de creanţă în temeiul căruia FACTOR BANKA d.d. a cesionat SRL „SAVILUX IMPEX” creanţele pe care le are faţă de CG VENTURE B.V.

şi care reies din Contractul de împrumut Nr. 5559/07 din 29 mai 2007 în sumă de 3 361 418,83 euro, precum şi creanţe ce reies din dobînzile calculate în temeiul aceluiaşi contract pînă la data de 31 martie 2013 în sumă de 231 767,90 euro, respectiv în total 3 593 186,73 EURO La 4 aprilie 2013, SRL „SAVILUX IMPEX” a încheiat cu SRL „GSER GRUP” acordul de fidejusiune Nr. 01, în temeiul căruia SRL „GSER GRUP” s-a obligat să răspundă solidar împreună cu CG VENTURE B.V. în faţa creditorului – SRL „SAVILUX IMPEX”, pentru datoriile scadente ale CG VENTURE B.V. ce reies din Contractul de împrumut Nr. 5559/07 din 29 mai 2007. Ținînd cont de faptul că pînă la 9 aprilie 2013, atît CG VENTURE B.V., cît şi SRL „GSER GRUP” nu au achitat SRL „SAVILUX IMPEX” datoria în sumă totală de 3 593 186,73 EURO, a solicitat încasarea forţată a datoriei specificate.

La data de 10 aprilie 2013, Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău a emis ordonanţa prin care s-a dispus admiterea cererii şi s-a încasat în mod solidar de la CG VENTURE B.V. şi SRL „GSER GRUP” în beneficiul SRL „SAVILUX IMPEX” a datoriei în mărime de 3 593 186,73 EURO, precum şi a cheltuielilor pentru plata taxei de stat în mărime de 25 000. Ulterior emiterii ordonanței, SRL „GSER GRUP” a depus o declarație, prin care a recunoscut datoria și s-a obligat să o achite, reieșind din posibilitățile financiare. La 30 aprilie 2013, compania CG VENTURE B.V. (Olanda) a depus obiecții împotriva pretenţiilor admise prin ordonanţa judecătorească din 10 aprilie 2013 şi a solicitat anularea acesteia. În motivarea obiecțiilor a indicat că nu a fost respectată procedura prealabilă, precum și faptul că instanțele din RM nu dispun de competență jurisdicțională în prezentul litigiu.

A mai indicat că, pretenția nu se încadrează în art. 345 CPC. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 07 mai 2013, obiecțiile împotriva ordonanței Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 aprilie 2013 au fost respinse. La 14 mai 2013, CG VENTURE B.V. (Olanda) a depus recurs, solicitînd admiterea acestuia şi casarea încheierii recurate, soluţionînd prin decizie cauza în fond după cum urmează: -Anularea ordonanţei judecătoreşti emise de judecătoria sect. Rîşcani mun. Chişinău din 10 aprilie 2013 ca fiind ilegală; -Dispunerea întoarcerii executării ordonanţei judecătoreşti emise de judecătoria sect. Rîşcani mun. Chişinău din 10 aprilie 2013, menţinută prin încheierea judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 07 mai 2013, cu aducerea părţilor în poziţia iniţială prin constatarea din oficiu a nulităţii absolute a încheierii nr. 175-950/13 emise la 23 aprilie 2013 de către Executorul Judecătoresc Maxim Romaliischii; constatarea din oficiu a nulităţii absolute a dispoziţiei de transmitere în deținere reală a 51 880 acţiuni emise de către Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acţiuni (cod ISIN MD14AGIB1008) de pe contul companiei Venture Holding B.V. către registratorul independent – Societate pe acțiuni „Registru-Corect” ce deţine registrul acţiunilor emise de Barica Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acţiuni care a fost efectuat la 23 aprilie 2013 de către Depozitarul Național al Valorilor Mobiliare al Moldovei.

Constatarea dm oficiu a nulităţii absolute a două tranzacții de înstrăinare a valorilor mobiliare, încheiate la Bursa de Valori a Moldovei la 24 aprilie 2013 referitor la în număr total de 51 880 acţiuni emise de către Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acţiuni, care aparțineau companiei Venture Holding B.V.

(actualmente Recurentul compania CG Venture B.V.) Olanda, în favoarea a două companii nerezidente, anume: -compania DILNORO GROUP SIA (Letonia), căreia i-au fost înstrăinate 20 752 acţiuni emise de către Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acţiuni (cod ISIN MD14AGIB1008); -compania OSTRYN BUSINESS LIMITED (Marea Britanie), căreia i-au fost înstrăinate 31 128 acţiuni emise de către Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acţiuni (cod ISIN MD14AGIB1008); -Aplicarea efectelor nulităţii absolute a actelor juridice cu și anularea a 2 (două) înscrieri efectuate la 24 aprilie 2013 în registrul deţinătorilor de valori mobiliare emise de către Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acţiuni (cod ISIN MD14AGIB1008), ţinut de Depozitarul Naţional de Valori Mobiliare SA, anume: înscrierea efectuată în contul companiei DILNORO GROUP SIA (Letonia) a dreptului de proprietate asupra a 20 752 acţiuni emise de către Banca Comercială „Moldova- Agroindbank” Societate pe Acţiuni (cod ISIN MD14AGIB1008); înscrierea efectuată în contul companiei OSTRYN BUSINESS LIMITED (Marea Britanie) a dreptului de proprietate asupra a 31 128 acţiuni emise de către Banca Comercială „Moldova- Agroindbank” Societate pe Acţiuni (cod ISIN MD14AGIB1008);

restabilirea înscrierii dreptului de proprietate asupra a 51 880 acţiuni emise de către Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acţiuni (cod ISIN MD14AGIB1008) pe contul Recurentului compania CG Venture B.V. (care este succesoare de drepturi a companiei Venture Holding B.V.), Olanda. Prin decizia Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2014, a fost respins recursul declarat de către CG VENTURE B.V. (Olanda) şi s-a menţinut încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 07 mai 2013. La 03 martie 2014, reprezentantul CG Venture B.V. avocatul Victor Burac a declarat revizuire împotriva deciziei Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2014, solicitînd admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2014 şi emiterea unei noi deciziei privind casarea încheierii Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 07 mai 2013 ca neîntemeiată. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2015, cererea de revizuire înaintată de avocatul Victor Burac în interesele CG VENTURE B.V., a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. Nefiind de acord cu încheierea menționată, la 24 iunie 2015 prin intermediul oficiului poştal, reprezentantul CG VENTURE B.V. (Olanda) avocatul Victor Burac (mandat nr. 0407107) a declarat recurs, completîndu-l la 06 iulie 2015. A solicitat reprezentantul recurentului repunerea în termenul de declarare a recursului și casarea încheierii contestate cu soluționarea problemei în fond. În motivarea recursului a indicat că instanța nu a supus unui examen efectiv argumentele invocate în cererea de revizuire, or instanța a examinat cererea de revizuire în mod superficial și nu s-a expus asupra tuturor argumentelor invocate în aceasta.

A mai invocat reprezentantul recurentului că, cererea de revizuire a fost examinată de un complet de judecată, în pofida faptului că la materialele dosarului există încheieri prin care s-a dispus transmiterea spre examinare unui alt complet de judecată. Totodată, reprezentantul recurentului a reiterat argumentele invocate în cererea de revizuire și cererea de recurs examinată de către instanța de apel. În conformitate cu art. 425 CPC, „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei”. Conform art. 112 alin. (3) CPC, „Actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen.

Dacă cererile de apel sau de recurs, documentele sau sumele băneşti au fost predate la oficiul poştal sau la telegraf, sau prin alte mijloace de comunicaţie înainte de ora 24 din ultima zi a termenului, actul de procedură se consideră îndeplinit în termen.” Avînd în vedere că cererea de recurs a fost depusă prin intermediul oficiului poştal la data de 24.06.2015 (f.d. 150 vol. II), Colegiul consideră recursul declarat în termen. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de avocatul Victor Burac în interesele CG VENTURE B.V. urmează a fi respins din considerentele ce urmează: Conform art. 427 lit. a) CPC, „instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii este în drept, să respingă recursul şi să menţină încheierea”.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, „instanța de judecată, după examinarea cererii de revizuire, emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă, în cazul în care constată inexistența temeiurilor prevăzute la art. 449 CPC”. Cercetînd materialele dosarului și anume cererea de revizuire depusă de avocatul Victor Burac în interesele CG VENTURE B.V. (f.d. 221-24 vol. II) cît și cererea de concretizare a pretențiilor din cererea de revizuire (f.d. 91-92 vol. III), Colegiul constată că revizuientul a invocat drept temei pentru admiterea cererii de revizuire prevederile art. 449 lit. b) CPC și anume: instanța de recurs nu s-a expus asupra tuturor argumentelor invocate în cererea de recurs; decizia instanței de recurs este nemotivată; judecătorul care a emis ordonanța judecătorească a fost sancționat disciplinar; decizia emisă pe marginea recursului declarat de avocatul Victor Burac în interesele CG VENTRURE B.V.

împotriva încheierii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 07 mai 2013, a fost emisă de completul de judecători în pofida existenţei încheierilor prin care s-a dispus transmiterea spre examinare unui alt complet de judecată. În viziunea reprezentantului revizuientului, circumstanțele respective prezintă o importanță esențială și servesc temei pentru redeschiderea procedurii judiciare, dînsul aflînd despre acestea ulterior emiterii deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2014. În conformitate cu art. 449 CPC lit. b) CPC, „Revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii”.

Colegiul constată că de fapt, argumentele invocate în cererea de revizuire reprezintă în sine critici aduse soluției expuse în decizia Curţii de Apel Chișinău din 10 februarie 2014, revizuirea căreia a fost solicitată și nu constituie circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului. Sintetizînd elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, Colegiul constată că instanţa inferioară corect a concluzionat că cererea de revizuire este inadmisibilă avînd în vedere că, temeiurile invocate nu-şi găsesc încadrare în prevederile art. 449 CPC, conţinutul cererii de revizuire în esența sa constituind relatarea circumstanţelor, care au constituit obiectul examinării anterioare.

Colegiul reiterează că, revizuirea este o cale de atac de retractare a hotărîrii şi nu de reformare. În cadrul revizuirii nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrilor adoptate, ci în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului în vederea corectării unei erori judiciare ce rezultă din circumstanțe necunoscute instanței la momentul judecării cauzei. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că admiterea cererii de revizuire ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art. 6 §1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Avînd în vedere cele menţionate, Colegiul consideră că Curtea de Apel Chișinău legal și întemeiat a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de avocatul Victor Burac în interesele CG VENTURE B.V., încheierea contestată fiind legală și întemeiată, considerent din care urmează a fi menținută. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de reprezentantul CG VENTURE B.V. (Olanda) avocatul Burac Victor. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2015, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „SAVILUX IMPEX” împotriva CG VENTURE B.V.

(Olanda) şi ÎCS „GSER GRUP” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Petru Moraru Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.