2rac-244/16 — rezilierea contractului de antrepriză, încasarea sumelor achitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- rezilierea contractului de antrepriză, încasarea sumelor achitate
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2rac-244/16 — rezilierea contractului de antrepriză, încasarea sumelor achitate (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău Dosarul nr. 2rac-244/16 Judecător: C. Vîrlan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: D. Manole, A. Bostan, S. Arnăut Î N C H E I E R E 29 iunie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecători Galina Stratulat, Ion Druță examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea cu Capital Străin „7 ELEMENTS” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea cu Capital Străin „7 ELEMENTS” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „CAG-Proiectconst” privind rezilierea contractului de antrepriză, încasarea sumelor achitate și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „7 ELEMENTS” Societate cu Răspundere Limitată și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 21 aprilie 2015, c o n s t a t ă : La 21 noiembrie 2013, ÎCS „7 ELEMENTS” SRL a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SRL „CAG-Proiectconst” prin care a solicitat rezilierea contractului de antrepriză nr. 45 din 17 aprilie 2012, încheiat între ÎCS „7 ELEMENTS” SRL și SRL „CAG-Proiectconst”, cu repunerea părților în poziția inițială, încasarea sumei de 102 680,10 lei achitate conform contractului de antrepriză nr. 45 n 17 aprilie 2012 și încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii depuse, societatea reclamantă a indicat că, la 17 aprilie 2012, între ÎCS „7 ELEMENTS” SRL și SRL „CAG-Proiectconst” a fost încheiat contractul de antrepriză nr. 45, iar conform pct. 1.1 al acestui contract SRL „CAG-Proiectconst”, în calitate de antreprenor s-a obligat să efectueze pe riscul său lucrări de proiectare, precum și proiectul propriu-zis la obiectivul amplasat pe adresa mun.
Chișinău, bd. Grigore Vieru 9, MD-2005. La fel, ÎCS „7 ELEMENTS” SRL a indicat că, în conformitate cu actul de predare primire nr. 1 din 17 mai 2012 semnat de ambele părți, au fost recepționate de către ÎCS „7 ELEMENTS” SRL în calitate de beneficiar al lucrărilor de pre proiectare a edificiului, fiind achitat totodată prețul acestor servicii potrivit prevederilor pct. 3.2.1 (5%) și 3.2.2 (10%) din contractul de antrepriză nr. 45 din 17 aprilie 2012. Indică societatea reclamantă că, la data de 14 iunie 2012, de către beneficiar a fost recepționată notificarea nr. 45/12, prin care antreprenorul SC „CAG-Proiectconst” SRL a solicitat prezentarea setului de acte suplimentare pentru efectuarea lucrărilor de pre proiectare pentru edificiul „A”, cu suprafața totală de 5 570 m.p., cu schimbarea destinației încăperilor, valoarea totală a investițiilor fiind apreciată de antreprenor în mod unilateral la suma de 43 270 euro.
Susține reclamanta că, prin scrisoarea din 11 iulie 2012, ÎCS „7 ELEMENTS” SRL a solicitat ca răspuns la scrisoarea din 14 iunie 2012, executarea în mod corespunzător a obligațiilor asumate prin contractul de antrepriză nr. 45 din 17 aprilie 2012. Contrar solicitărilor reclamantului indicate în scrisoarea din 13 iulie 2012, SRL „CAG-Proiectconst” a solicitat majorarea valorii contractului de antrepriză nr. 45 din 17 aprilie 2012. Se arată în cererea de chemare în judecată că, executarea lucrărilor de pre proiectare pentru două etaje deasupra edificiului „A” cu suprafața de 1 600 m.p., precum și lucrările de construcție a etajelor existente cu suprafața totală de 5 570 m.p., au fost obiectul contractului antrepriză nr. 45 din 17 aprilie 2012, pe care părțile le-au estimat la suma de 45 000 euro.
Relatează ÎCS „7 ELEMENTS” SRL că, reieșind din faptul că societatea pîrîtă nu a dorit executarea contractului de antrepriză și cu rea-credință a insistat asupra majorării prețului contractului, în conformitate cu prevederile art. 748 Cod Civil, prin notificarea din 17 octombrie 2013 a considerat reziliat contractul de antrepriză din 17 aprilie 2012, solicitînd pîrîtei restituirea integrală a sumelor achitate în termen de 7 zile. Totuși, prin scrisoarea din 21 octombrie 2013 SRL „CAG-Proiectconst” a menționat că nu are nimic de adăugat la cele relatate anterior. Menționează societatea reclamantă că, SRL „CAG-Proiectconst” SRL nu și-a executat obligațiunile ce rezultă din contractul de antrepriză, iar reclamanta este îndreptățită să solicite eliberarea actelor juridice și restituirea mijloacelor bănești achitate pîrîtei.
A solicitat ÎCS „7 ELEMENTS” SRL rezilierea contractului de antrepriză nr. 45 din 17 aprilie 2012, încheiat între ÎCS „7 ELEMENTS” SRL și SRL „CAG-Proiectconst”, cu repunerea părților la poziția inițială, încasarea sumei de 102 680,10 lei achitate conform contractului de antrepriză nr. 45 din 17 aprilie 2012, și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 21 aprilie 2015, corectată prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 19 ianuarie 2016, cererea de chemare în judecată înaintată de ÎCS „7 ELEMENTS” SRL împotriva SRL „CAG-Proiectconst” privind rezilierea contractului de antrepriză, încasarea sumelor achitate și încasarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Au fost anulate măsurile de asigurare aplicate conform încheierii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 30 iulie 2014, s-a anulat și s-a ridicat sechestrul aplicat pe bunurile imobile și mobile ale pîrîtului SC „CAG- Proiectconst” SRL în limita sumei acțiunii de 102 680,10 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2015, s-a respins apelul declarat de ÎCS „7 ELEMENTS” SRL și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 21 aprilie 2015. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 14 aprilie 2016, ÎCS „7 ELEMENTS” SRL a declarat recurs, completîndu-l la 19 aprilie 2016, a solicitat casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărîri de admitere integrală a pretențiilor reclamantului.
În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, recurentul a indicat că decizia instanței de apel este ilegală, fiind emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în adresa părților la 14 decembrie 2015 (f.d. 166), cît și faptul că la materialele cauzei lipsesc careva probe ce ar demonstra momentul comunicării deciziei motivate, recursul se consideră declarat în termen. Examinînd temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de ÎCS „7 ELEMENTS” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel sau prima instanță, respectiv nu constituie temei de casare a actelor judecătorești recurate.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎCS „7 ELEMENTS” SRL ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e Recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „7 ELEMENTS” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.