- Dosarul nr.
- 2rc-531/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 august 2015
- Părțile
- SRL Agat-D
- Pe scurt
- Statutul juridic al cererii de admitere a creanţelor
2rc-531/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: N. Traciuc dosarul nr. 2rc-531/15 DECIZIE 05 august 2015 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Ion Druţă, Nadejda Toma examinând recursul declarat de reprezentantul băncii comerciale “MOLDINCONBANK” societate pe acţiuni, Marina Chitic în pricina civilă intentată la cererea introductivă depusă de societatea cu răspundere limitată „AGAT-D” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015 c o n s t a t ă: La data de 12 noiembrie 2014 societatea cu răspundere limitată „AGAT-D” (în continuare „AGAT-D” SRL ) a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2014 s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de debitorul „AGAT-D” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, s-a stabilit şedinţa de examinare a cererii introductive pentru data de 21.11.2014, ora 14:30, pe adresa mun. Chişinău, str. Teilor, 4, bir. 8 cu citarea participanţilor la proces. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2014 s-a admis cererea introductivă depusă de debitorul „AGAT-D” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, din motivul incapacităţii de plată, s-a declarat „AGAT-D” SRL în stare de insolvabilitate, s-a intentat procedura de insolvabilitate faţă de „AGAT- D” SRL, s-a stabilit termenul-limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor cu prezentarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor debitorului pentru data de 27 ianuarie 2015, ora 14:30.
La data de 16 ianuarie 2015, administratorul insolvabilităţii societăţii cu răspundere limitată „AGAT-D”, Î.I.„ Druguş Zinaida” a depus cerere privind prelungirea termenului de depunere a cererilor de validare a creanţelor, solicitând emiterea încheierii de stabilire a termenului-limită pentru creditorii „AGAT-D” SRL de depunere a cererilor de validare a creanţelor la data de 03.02.2015 şi de stabilire a termenului de validare a creanţelor în şedinţa de judecată pentru data de 24.02.2015.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2015 s-a admis cererea de 1 prelungire a termenului de depunere a cererilor de validare şi termenului de validare a creanţelor înaintată de administratorul insolvabilităţii SRL „AGAT-D”, Î.I.„ Druguş Zinaida”, s-a prelungit termenul-limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor la Curtea de Apel Chişinău în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanţelor pînă la 03.02.2015 şi termenul de validare a creanţelor cu prezentarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor debitorului pentru data de 24.02.2015, ora 15:30, în incinta Curţii de Apel Chişinău, str. Teilor 4, bir. 9. La data de 20 martie 2015, societatea cu răspundere limitată „AVANTE” a depus cererea de înaintare a creanţelor, solicitând repunerea în termenul de admitere a creanţei şi validarea creanţei faţă de debitorul „AGAT-D” SRL în suma de 97927,03 lei.
La data de 12 mai 2015, creditorul „AVANTE” SRL a depus cererea de concretizare a cererii de validare a creanţei, solicitând repunerea în termenul de admiterea a creanţei şi validarea creanţei „AVANTE” SRL faţă de debitorul „AGAT- D” SRL în sumă de 71366,06 lei, deoarece la data de 01 aprilie 2015, debitorul „AGAT-D” SRL a achitat „AVANTE” SRL parţial datoria în suma de 26560,97 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015 s-a admis cererea „AVANTE” SRL de repunere în termen a cererii de validare a creanţei în mărime de 71366,06 lei, s-a numit şedinţă specială de validare a creanţei înaintate de „AVANTE” SRL, pe cheltuiala „AVANTE” SRL pentru data de 16 iunie 2015, ora 14:30.
La 01 iunie 2015 reprezentantul băncii comerciale “MOLDINCONBANK” societate pe acţiuni, Marina Chitic a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015 solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care cererea de repunere în termen a creanţei să fie respinsă ca neîntemeiată. În motivarea recursului Marina Chitic a menţionat că, instanţa de insolvabilitate a interpretat eronat normele de drept procedural. Studiind cererea de recurs depusă de reprezentantul băncii comerciale “MOLDINCONBANK” societate pe acţiuni, Marina Chitic Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele considerente.
Conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi. În conformitate cu art.427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Potrivit art. 8 alin. (1) din Codul de procedură civilă, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. 2 Prin urmare, deoarece încheierea recurată a fost pronunţată la 19 mai 2015, Colegiul apreciază recursul declarat de reprezentantul băncii comerciale “MOLDINCONBANK” societate pe acţiuni, Marina Chitic la 01 iunie 2015 ca fiind depus în termen.
Materialele pricinii denotă cu certitudine că, prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2014 s-a admis cererea introductivă depusă de debitorul „AGAT-D” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, din motivul incapacităţii de plată, s-a declarat „AGAT-D” SRL în stare de insolvabilitate, s-a intentat procedura de insolvabilitate faţă de „AGAT-D” SRL, s-a notificat creditorii că, termenul-limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor la Curtea de Apel Chişinău în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanţelor constituie 45 de zile calendaristice din data pronunţării hotărârii, care expiră la data de 02 ianuarie 2015, s-a stabilit şedinţa de validare a creanţelor cu prezentarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor debitorului pentru data de 27 ianuarie 2015, ora 14:30 (f.d.
3-6). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 ianuarie 2015 s-a admis cererea de prelungire a termenului de depunere a cererilor de validare şi termenului de validare a creanţelor înaintate de administratorul insolvabilităţii SRL „AGAT-D”, Î.I.„ Druguş Zinaida”, s-a prelungit termenul-limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor la Curtea de Apel Chişinău în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanţelor pînă la 03.02.2015 şi termenul de validare a creanţelor cu prezentarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor debitorului pentru data de 24.02.2015, ora 15:30, în incinta Curţii de Apel Chişinău, str. Teilor 4, bir.
9, s-a obligat administratorul insolvabilităţii SRL „AGAT-D”, Î.I.„ Druguş Zinaida” să notifice creditorii despre prelungirea termenului limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor la Curtea de Apel Chişinău în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanţelor, s-a obligat administratorul insolvabilităţii SRL „AGAT-D”, Î.I.„ Druguş Zinaida” să publice în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, avizul privind prelungirea termenului de depunere a cererilor de validare şi termenul de validare a creanţelor (f.d. 7-8). La data de 20 martie 2015, societatea cu răspundere limitată „AVANTE” a depus cerere de înaintare a creanţelor, solicitând repunerea în termenul de admitere a creanţei şi validarea creanţei faţă de debitorul „AGAT-D” SRL în suma de 97927,03 lei (f.d.
9) Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015 s-a admis cererea „AVANTE” SRL de repunere în termen a cererii de validare a creanţei în mărime de 71366,06 lei, s-a numit şedinţă specială de validare a creanţei înaintate de „AVANTE” SRL, pe cheltuiala „AVANTE” SRL pentru data de 16 iunie 2015, ora 14:30 (f.d. 38- 40). 3 Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de insolvabilitate a aplicat şi a interpretat corect normele de drept material şi procedural din următoarele motive. Conform art. 76 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, înaintarea creanţelor de către creditori are loc în strictă conformitate cu reglementările privind procedura de insolvabilitate.
Conform art. 140 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Conform art. 141 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, cererea de admitere a creanţelor are acelaşi regim juridic ca şi cererea de chemare în judecată, cu excepţiile stabilite la art. 19. Conform art. 35 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, odată cu hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate, administratorul insolvabilităţii expediază o notificare tuturor creditorilor cunoscuţi pentru ca aceştia să înainteze creanţele faţă de debitorul insolvabil.
Colegiul evidenţiază că, la materialele pricinii nu se regăseşte dovada notificării societăţii cu răspundere limitată „AVANTE” despre hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate şi despre posibilitatea înaintării creanţelor faţă de debitorul insolvabil, şi pe cale de consecinţă determină instanţa de recurs să aprecieze ca fiind veridic argumentul societăţii cu răspundere limitată „AVANTE” privind comunicarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2014 la data de 16.03.2015. De asemenea, în şedinţa de judecată din 19 mai 2015 administratorul insolvabilităţii SRL „AGAT-D”, Î.I.„ Druguş Zinaida”, a susţinut cererea societăţii cu răspundere limitată „AVANTE” privind repunerea în termen a creanţei, fapt ce denotă în mod suplimentar că procedura de înştiinţare despre intentarea procesului de insolvabilitate nu a fost exercitată(f.d.37).
Conform art. 145 alin. (2) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor. 4 În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură, pot fi repuse în termen de către instanţă.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documente respective etc.). Prin urmare, odată ce s-a constatat cu certitudine că, administratorul insolvabilităţii SRL „AGAT-D”, Î.I.„ Druguş Zinaida” nu a executat procedura de notificare prevăzută de art. 35 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, fapt manifestat prin omisiunea de a expedia în adresa societăţii cu răspundere limitată „AVANTE” somaţia despre înaintarea creanţelor faţă de debitorul insolvabil, determină Colegiul să aprecieze ca fiind justificată soluţia privind repunerea în termen a cererii de admitere a creanţelor.
Având în vedere circumstanţele de fapt constatate şi normele de drept evidenţiate, instanţa de insolvabilitate corect a admis cererea înaintată de societatea cu răspundere limitată „AVANTE” privind repunerea în termen a cererii de admitere a creanţelor. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, încheierea recurată este legală şi întemeiată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de reprezentantul băncii comerciale “MOLDINCONBANK” societate pe acţiuni, Marina Chitic ca fiind neîntemeiat şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de reprezentantul băncii comerciale “MOLDINCONBANK” societate pe acţiuni, Marina Chitic.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015, în pricina civilă intentată la cererea introductivă depusă de societatea cu răspundere limitată „AGAT- D” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ion Druţă Nadejda Toma 5