Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ac-180/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
5 august 2015
Părțile
Asociaţia Patronală Liga antreprenorilor în domeniul jocurilor de noroc, SRL Bafta GC vs Consiliul or.Ciadîr Lunga
Pe scurt
Declaraţiile de recuzare şi de abţinere de la judecată

2ac-180/15 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr. 2ac-180/15 ÎNCHEIERE 05 august 2015 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii – Ion Druţă, Nadejda Toma examinând cererea înaintată de societatea cu răspundere limitată “BAFTA GC” cu privire la recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Comrat c o n s t a t ă La data de 08 mai 2015 societatea cu răspundere limitată “BAFTA GC” şi asociaţia patronală “LIGA ANTREPRENORILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC” au depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului oraşului Ciadîr-Lunga cu privire la anularea deciziei Consiliului oraşului Ciadîr-Lunga nr. VIII/2 din 24 decembrie 2014 în partea majorării cu 20% a taxei pentru obiectele comerciale în regim de lucru non- stop şi punctului 19 din actul administrativ nominalizat.

Totodată, societatea cu răspundere limitată “BAFTA GC” şi asociaţia patronală “LIGA ANTREPRENORILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC” au solicitat suspendarea actului administrativ în partea contestată, pînă la examinarea pricinii în fond. Prin încheierea Judecătoriei Ciadîr-Lunga din 12 mai 2015 s-a respins ca neîntemeiată cererea societăţii cu răspundere limitată “BAFTA GC” şi asociaţiei patronale “LIGA ANTREPRENORILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC” cu privire la aplicarea măsurii de asigurare. La 29 mai 2015 societatea cu răspundere limitată “BAFTA GC” şi asociaţia patronală “LIGA ANTREPRENORILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC” au declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Ciadîr-Lunga din 12 mai 2015 solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu adoptarea unei noi hotărâri prin care cererea de aplicare a măsurii de asigurare a acţiunii să fie admisă.

La data de 07 iunie 2015 societatea cu răspundere limitată “BAFTA GC” a depus cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Comrat. În motivarea cererii a invocat lipsa încrederii în toţi judecătorii Curţii de Apel Comrat pe motiv că, practica uniformă a Curţii de Apel Comrat presupune respingerea constantă a a cererilor de aplicare a măsurilor de asigurare a acţiunii. Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Comrat din următoarele motive.

În conformitate cu art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă: a) la judecarea anterioară a pricinii a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret, reprezentant, grefier, executor judecătoresc, arbitru sau mediator; 1 b) se află în raporturi de rudenie pînă la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate pînă la al treilea grad inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora; b1) o rudă a sa pînă la al patrulea grad inclusiv sau un afin pînă la al treilea grad inclusiv a participat, ca judecător, la judecarea aceleiaşi pricini; b2) este rudă pînă la al patrulea grad inclusiv sau afin pînă la al treilea grad inclusiv cu un alt membru al completului de judecată; c) este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părţi; d) şi-a expus opinia asupra pricinii care se judecă; e) are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui.

Conform art. 52 alin. (5) din Codul de procedură civilă, în proces nu se admite înaintarea repetată a recuzării aceluiaşi judecător şi pentru aceleaşi motive dacă anterior recuzarea lui a fost respinsă. De asemenea, nu se admite: recuzarea judecătorului din suspiciune în imparţialitatea lui dacă nu sînt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea judecătorului căruia i s-a încredinţat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea judecătorilor care nu sînt implicaţi în examinarea pricinii. Potrivit art. 2.5 din Principiile de la Bangalore, judecătorul se va abţine să soluţioneze orice dosar pe care constată că nu îl va putea judeca într-o manieră imparţială sau în care unui observator rezonabil i s-ar putea părea că judecătorul nu este capabil să judece imparţial.

Printre astfel de cazuri, fără însă ca înşiruirea să fie completă, se numără următoarele: cazul în care judecătorul are o predispoziţie sau o prejudecată efectivă cu privire la una dintre părţi sau în care judecătorul cunoaşte personal fapte relevante pentru proces; cazul în care, anterior, judecătorul a avut calitatea de avocat sau a fost audiat ca martor în acel dosar; cazul în care judecătorul sau un membru al familiei sale are un interes economic în rezultatul procesului. Instanţa de recurs pentru a se pronunţa asupra temeiniciei cererii înaintate de societatea cu răspundere limitată “BAFTA GC” privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Comrat consideră imperioasă analiza celor invocate în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În hotărârea Kyprianou v. Cyprus (73797/01, § 121, ECHR 2005), Curtea a rezumat principiile care reies din jurisprudenţa sa cu privire la imparţialitatea instanţei judecătoreşti după cum urmează: „Curtea reiterează, în primul rând, că într-o societate democratică este de o importanţă fundamentală ca instanţele judecătoreşti să inspire încredere populaţiei şi, în primul rând, acuzatului, în cazul procedurilor penale (a se vedea Padovani v. Italy, hotărâre din 26 februarie 1993, Seria A nr. 257-B, p. 20, § 27). În acest sens, articolul 6 cere instanţei, care cade sub incidenţa sa, să fie imparţială. Imparţialitatea, în mod normal, denotă absenţa prejudecăţii sau părtinirii, existenţa sau absenţa acesteia putând fi probată în diferite moduri.

Astfel, Curtea face distincţie între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, şi o abordare obiectivă, adică determinarea dacă el a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens (a se vedea Piersack v. Belgium, din 1 octombrie 1982 şi Grieves v. the United Kingdom). În ceea ce priveşte al doilea test, atunci când testul se aplică unui complet de judecători, aceasta înseamnă că este necesar de a stabili dacă, pe lângă comportamentul 2 personal al oricăruia dintre membrii acelui complet, există fapte care pot fi stabilite şi care pot trezi dubii în ceea ce priveşte imparţialitatea.

În această privinţă, chiar aparenţele pot avea o anumită importanţă (a se vedea Castillo Algar v. Spain şi Morel v. France). Atunci când se hotărăşte dacă într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparţial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparţial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv justificată (a se vedea Ferrantelli and Santangelo v. Italy şi Wettstein v. Switzerland). Colegiul relevă că, din conţinutul cererii din 15 decembrie 2014 înaintate de societatea cu răspundere limitată “BAFTA GC” se evidenţiază lipsa încrederii în toţi judecătorii Curţii de Apel Comrat pe care motiv solicită recuzarea acestora (f.d.

75-77). Colegiul notează că, reieşind din certitudinea prevederilor menţionate se consideră abuzivă cererea privind recuzarea tuturor judecătorilor unei instanţe de judecată, dacă aceştia nu sunt implicaţi în examinarea unei cauze civile, iar cererile de recuzare se pot justifica doar în privinţa judecătorilor din acelaşi complet şi nicidecum asupra tuturor judecătorilor din instanţa respectivă. În aceeaşi ordine de idei, recuzarea judecătoriului urmează să fie fundamentată pe existenţa unor dovezi şi nu poate fi justificată pe suspiciuni sau pe declaraţii neprobate.

Instanţa de recurs remarcă că, norma legală prevăzută la art. 53 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu conferă dreptul participanţilor la proces de a cere recuzarea tuturor judecătorilor instanţei, dar reglementează examinarea demersurilor de recuzare în cazurile când componenţa completelor, în unele judecătorii şi Curţi de Apel, pot coincide cu numărul judecătorilor din aceleaşi instanţe sau cazurile când nu poate fi format completul care trebuie să examineze recuzarea completului sesizat pe fond. În aceste situaţii, cererile de recuzare, fiind formulate anume faţă de completul de judecată şi nu faţă de toţi judecătorii, urmează a fi examinate de instanţa ierarhic superioară spre care se îndreaptă calea de atac respectivă.

Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea cu privire la recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Comrat. În conformitate cu art. 270, art. 50 alin. (1), art. 53 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge cererea înaintată de societatea cu răspundere limitată “BAFTA GC” cu privire la recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Comrat. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Druţă Nadejda Toma 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.