Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-918/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 iulie 2015
Părțile
Bebea Tudor vs Primăria satului Grebleşti raionul Străşeni
Pe scurt
Cuprinsul hotărîrii

3ra-918/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: I. Chiroşca dosarul nr. 3ra-918/15 instanţa de apel: N. Budăi I. Muruianu, A. Nogai DECIZIE 29 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii – Svetlana Filincova, Ion Corolevschi Nadejda Toma, Constantin Alerguş examinând recursul declarat de reprezentantul primarului satului Grebleşti, Moroşanu Vitalie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bebea Tudor împotriva Primăriei satului Grebleşti, intervenient accesoriu Consiliul comunei Grebleşti cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015 c o n s t a t ă La data de 03 noiembrie 2014 Bebea Tudor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Grebleşti, intervenient accesoriu Consiliul comunei Grebleşti cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii a menţionat că, prin dispoziţia nr. 5 din 27.02.1995 i-a fost transmis lui Vicol Ghenadie un lot de teren care parţial se suprapunea pe terenul său, din care motive, a înaintat acţiune în instanţa de judecată pentru anularea dispoziţiei menţionate, iar prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni acţiunea a fost admisă, soluţie menţinută de instanţele superioare. Menţionează că, deţine cu titlu de proprietate un teren agricol cu suprafaţa de 0,29 ha, asupra căruia a iniţiat procedura de perfectare a actelor de proprietate. După efectuarea măsurărilor necesare de către S.R.L. “GEOMAR GRUP” a fost întocmit planul geometric din 25.04.2014 care urma a fi semnat de primarul satului Grebleşti.

Afirmă că, la nenumăratele adresări de a semna planul geometric din 25.04.2014 şi de a-i elibera titlul de autentificare a deţinătorului de teren, primarul satului Grebleşti a refuzat în soluţionarea cerinţelor menţionate. Solicită obligarea primarului satului Grebleşti de a semna planul geometric din 25.04.2014 precum şi încasarea prejudiciului material şi moral din contul Primăriei 1 satului Grebleşti în sumă de 50000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Străşeni din 28 noiembrie 2014 s-a admis parţial acţiunea, s-a obligat primarul satului Grebleşti raionul Străşeni de a semna planul geometric elaborat de S.R.L. “GEOMAR GRUP” din 25.04.2014 asupra terenului (grădini) cu suprafaţa de 0,2892 ha amplasat în raionul Străşeni satul Grebleşti, s-a încasat de la Primăria Grebleşti în beneficiul lui Bebea Tudor suma de 500 lei cu titlu de prejudiciu moral, în rest pretenţiile s-au respins ca neîntemeiate.

În motivarea soluţiei prima instanţă a constatat că, temeiuri rezonabile care ar sta la baza refuzului pîrîtului de a semna planul geometric nu există or, faptul că anume reclamantul este deţinătorul legal al terenului în privinţa căruia a fost elaborat planul geometric nu poate fi pus la îndoială. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015 s-a respins apelul declarat de primăria comunei Grebleşti şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe. La data de 12 mai 2015 reprezentantul primarului satului Grebleşti, Moroşanu Vitalie a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel la soluţionarea pricinii a încălcat normele de drept material şi procedural, iar partea motivată a deciziei contestate vine în contradicţie cu dispozitivul acesteia. De asemenea afirmă că, nu a fost înştiinţat legal de instanţa de apel despre examinarea apelului său şi consideră că litigiul dat urma a fi soluţionat de instanţele de drept comun.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de reprezentantul primarului satului Grebleşti, Moroşanu Vitalie urmează a fi admis, casate decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe în partea încasării din contul Primăriei satului Grebleşti în beneficiul lui Bebea Tudor a sumei de 500 lei cu titlu de prejudiciu moral cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri prin care se respinge ca neîntemeiată cerinţă cu privire la repararea prejudiciului moral, iar în rest a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că, Primăria Grebleşti raionul Străşeni la data de 19.05.1994 a eliberat lui Bebea Tudor certificatul provizoriu pentru terenul cu suprafaţa de 0,29 ha (f.d. 8, 10). Acest teren beneficiarul îl deţine din 1992 achitînd impozitul funciar (f.d.

32, 10). Prin dispoziţia primarului satului Grebleşti nr. 5 din 27.02.1995 lui Vicol Ghenadie i-a fost transmis un lot de teren care parţial se suprapunea pe terenul lui Bebea Tudor, din care motive, ultimul a înaintat acţiune în instanţa de judecată pentru anularea 2 dispoziţiei menţionate, iar prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni acţiunea a fost admisă, soluţie menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2013 (f.d. 9- 10). În anul 2014 în vederea perfectării actelor de proprietate asupra terenului său, Bebea Tudor a purces la efectuarea lucrărilor cadastrale pentru a obţine titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, în acest sens fiind stabilite hotarele şi întocmit planul geometric din data de 25.04.2014, care urma să fie semnat şi de primarul satului Grebleşti (f.d.

5-7). La data de 30 octombrie 2014 Bebea Tudor s-a adresat cu cerere prealabilă către Primarul satului Grebleşti (f.d. 3), iar la 03.11.2014 a primit refuzul de a semna planul geometric în motivarea căruia a menţionat că pentru semnarea acestuia este necesară prezentarea deciziei Consiliului Grebleşti din decembrie 1992 (f.d. 4). Potrivit certificatului de arhivă al Serviciului arhivă Străşeni, în procesele-verbale ale şedinţelor Consiliului Primăriei Grebleşti şi Primăriei Recea pentru anii 1992-1993 nu s-a depistat decizia nr. 31 din 26.12.1992 (f.d. 11). Totodată în baza deciziei Primăriei Grebleşti nr. 31 din 26.12.1992 au fost împroprietăriţi Chircu Feodora, Botnari Serghei şi Vicol Vasile (f.d.

33-35). Decizia Primăriei satului Grebleşti menţionată supra a stat la baza eliberării titlului de autentificare a drepturilor deţinătorului de teren pe numele lui Bebea Tudor înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Străşeni sub nr. 5590 la 01 iunie 2014 (f.d. 39). Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Conform art. 16 alin. (1) din aceeaşi lege, persoana care se consideră vătămată într- un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate.

În conformitate cu pct. 39 din Instrucţiunea cu privire la modul de elaborare şi actualizare a planurilor cadastrale şi geometrice (aprobată prin ordinul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru nr. 140 din 06.08.2012), rezultatele stabilirii şi coordonării hotarelor se stipulează în actul de stabilire a hotarelor (Anexa nr. 4), care se semnează de titularul de drept asupra terenului, hotarele căruia au fost stabilite pe teren, reprezentantul autorităţii publice locale şi executantul lucrărilor cadastrale, iar în cazul coordonării hotarelor – şi de titularii de drepturi asupra terenurilor adiacente sau de reprezentanţii acestora. Potrivit pct. 52 din aceeaşi instrucţiune, planul geometric elaborat se semnează (coordonează) şi se aprobă, în mod obligatoriu, de autoritatea publică locală, sau altă autoritate publică împuternicită.

3 Conform definiţiei statuate în Legea cadastrului bunurilor imobile, planul geometric constituie un document tehnic, întocmit în urma măsurărilor la faţa locului, în care se indică hotarele terenului şi construcţiile capitale amplasate pe acesta. Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea cadastrului bunurilor imobile, planul geometric se întocmeşte la cererea titularului de drepturi, în baza măsurărilor pe teren, cu indicarea obligatorie a punctelor de cotitură ale hotarelor, racordate la punctele de reper sau la obiectele capitale din apropiere, a numărului cadastral al terenului şi amplasamentului tuturor construcţiilor de pe teren. Planul poate conţine şi alte date.

În conformitate cu pct. 1 din Hotărîrea Guvernului nr. 449 din 29 iunie 1992, se aprobă modelele unice ale documentelor, ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune şi beneficiere funciară, precum urmează: titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren (anexa nr.1), titlu provizoriu, ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune şi beneficiere funciară (conform anexei nr. 3); titlu, ce confirmă dreptul de proprietate asupra cotei de teren echivalent (conform anexei nr. 4); contractul de arendă funciară, avînd anexate legenda terenurilor atribuite în arendă şi procesul- verbal de predare-preluare a terenului arendat (conform anexei nr.5).

Registrul titularilor funciari (conform anexei nr. 6). Conform pct. 2 din aceeaşi Hotărîre, se stabileşte că titlurile, ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune şi beneficiere funciară, sînt eliberate de către organele autoadministrării locale (consiliile judeţene, municipale), comitetele executive raionale, consiliile primăriilor comunelor şi satelor. Colegiul consideră că, instanţele inferioare corect au determinat natura raportului litigios şi au elucidat pe deplin circumstanţele importante ale pricinii, aplicînd just normele de drept material pertinente. Alegaţiile recurentului precum că, primarul satului Grebleşti nu a fost înştiinţat legal despre examinarea cererii de apel, Colegiul le respinge ca nefondate deoarece potrivit avizului de recepţie (f.d.

62) şi recipiselor semnate de reprezentantul acestuia pe parcursul examinării cauzei în ordine apel se atestă contrariul. Instanţa de recurs consideră că instanţele inferioare corect au admis acţiunea ca fiind una întemeiată şi legală or, analizînd refuzul superficial al primarului satului Grebleşti de a semna planul geometric din 25.04.2014 se reliefează lipsa unor temeiuri rezonabile de a respinge solicitarea lui Bebea Tudor, asta în condiţiile existenţei certificatului provizoriu confirmator al dreptului de proprietate asupra terenului în privinţa căruia se cere semnarea planului geometric, titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren şi adeverinţelor eliberate de primarul satului Grebleşti ce atestă deţinerea terenului agricol cu suprafaţa de 0,29 ha situat în extravilanul satului Grebleşti, raionul Străşeni.

Mai mult ca atît, certificatul provizoriu ce confirmă dreptul de proprietate, posesiune şi beneficiere funciară eliberat pe numele lui Bebea Tudor conform deciziei nr. 31 din 26 decembrie 1992 nu a fost contestat de nimeni, produce efecte juridice şi constituie temei justificativ pentru a semna actele de proprietate, la caz, planul geometric din 25.04.2014, iar inexistenţa deciziei nr. 31 din 26 decembrie 1992 nu-i poate fi imputată lui Bebea Tudor în a cărui sarcină nu intră obligaţia de a asigura integritatea acesteia. 4 Cu referire la soluţia contradictorie a instanţelor inferioare pe marginea pretenţiilor reclamantului Bebea Tudor de încasare a sumei de 50000 lei cu titlu de prejudiciu moral, Colegiul notează următoarele.

Conform art. 239 din Codul de procedură civilă, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Conform art. 241 alin. (2), (5) şi (6) din Codul de procedură civilă, hotărîrea judecătorească constă din partea introductivă şi partea dispozitivă. În cazurile prevăzute la art.236 alin.(5), hotărîrea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv. Fiecare parte a hotărîrii se evidenţiază separat în textul acesteia. În motivare se indică: circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa.

Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărîrii. Potrivit recomandărilor avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, o motivaţie şi o analiză clară sunt cerinţele fundamentale ale hotărârilor judecătoreşti şi un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i- au fost prezentate.

Colegiul menţionează că, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul justiţiabilului la o hotărîre motivată sub aspectul instituirii obligaţiei instanţelor de judecată de a-şi argumenta hotărîrile adoptate din perspectiva unei analize ample a circumstanţelor pricinii. Îndatorirea de a motiva coerent şi unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicţii între motivare şi dispozitiv, constituie o garanţie pentru justiţiabili, în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar. Instanţa de recurs consemnează că, Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată şi să reprezinte premisa pentru soluţia din dispozitiv.

Aceasta dispoziţie este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi încrederii ce trebuie să inspire justiţiabililor cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanţe. Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o. Sub acest aspect verificînd legalitatea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015 şi hotărârea Judecătoriei Străşeni din 28 noiembrie 2014, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că, acestea au fost adoptate cu încălcarea normelor de drept procedural, iar partea motivată este în contradicţie cu dispozitivul pronunţat.

5 Instanţa de apel menţinînd fără modificări hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 28 noiembrie 2014 a consimţit soluţia primei instanţe care în partea motivată a hotărîrii sale şi-a argumentat concluzia în sensul respingerii capătului de cerere cu privire la repararea prejudiciului moral, însă contrar argumentelor abordate în susţinerea soluţiei şi reliefate în partea motivată a deciziei recurate, pronunţă dispozitivul hotărîrii în formula de admitere a cerinţei cu privire la repararea prejudiciului moral în sumă de 500 lei. În acest sens, prin menţinerea unei hotărîri contradictorii viciul dat a fost recepţionat şi de decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015, încălcare procedurală susceptibilă înlăturării de către instanţa de recurs.

Potrivit art. 25 alin. (3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ, în cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţă, la cerere, şi asupra reparării prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile. Mărimea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de contencios administrativ, independent de prejudiciul material, în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovăţie a pîrîtului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, luîndu-se în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

Conform art. 1422 alin. (1) din Codul civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. Potrivit art. 1423 din Codul civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei.

Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate. Instanţa de recurs analizînd cerinţele înaintate de Bebea Tudor cu privire la repararea prejudiciului moral şi material în sumă de 50000 lei constată că, dînsul a omis să evidenţieze şi să identifice în mod concret, cuantumul pretenţiilor materiale şi morale, iar lipsa suportului probant care ar confirma existenţa şi temeinicia prejudiciului material precum şi pretinsele suferinţe psihice cauzate de inacţiunile primarului satului Grebleşti denotă caracterul declarativ al pretenţiilor înaintate de Bebea Tudor susceptibile respingerii pe motivul netemeiniciei acestora.

Urmare celor menţionate şi luînd în considerare că, încălcarea menţionată supra este susceptibilă corectării în ordine de recurs, Colegiul va admite recursul declarat reprezentantul satului Grebleşti, Moroşanu Vitalie, va casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe în partea încasării de la Primăria satului Grebleşti în beneficiul lui Bebea Tudor a sumei de 500 lei cu titlu de prejudiciu moral cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri prin care se respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere cu privire la repararea prejudiciului moral, în rest decizia Curţii de Apel 6 Chişinău din 26 martie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 28 noiembrie 2014 se menţin. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de reprezentantul primarului satului Grebleşti, Moroşanu Vitalie.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 28 noiembrie 2014, în partea încasării de la Primăria satului Grebleşti în beneficiul lui Bebea Tudor a sumei de 500 de lei cu titlu de prejudiciu moral şi se emite în această parte o nouă hotărîre prin care: Se respinge pretenţia înaintată de Bebea Tudor cu privire la repararea prejudiciului moral ca fiind neîntemeiată. În rest decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015 şi hotărârea Judecătoriei Străşeni din 28 noiembrie 2014 pronunţate în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bebea Tudor împotriva Primăriei satului Grebleşti, intervenient accesoriu Consiliul comunei Grebleşti cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului material şi moral se menţin.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Svetlana Filincova Ion Corolevschi Nadejda Toma Constantin Alerguş 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.