- Dosarul nr.
- 2ra-1356/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 iulie 2015
- Părțile
- Agentia Teritoriala Sud Est a Companiei Nationale de Asigurari in Medicina vs Ilovan Liuba Chiril
- Pe scurt
- Scutirea de la achitarea obligatiunilor financiare prescriptibile fata de fondurile asigurarii obligatorii de asistenta medicala pentru perioada precedenta anului curent
2ra-1356/15 — Încasarea sumei
Prima instanță: Judecătoria Anenii Noi, Judecător – Maria Chiperi Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – Ana Panov, Maria Moraru, Anatolie Minciună dosar 2ra-1356/15 DECIZIE 15 iulie 2015 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Galina Stratulat Dumitru Mardari, Maria Ghervas Examinînd recursul declarat de către Ilovan Liuba, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Agenția Teritorială Sud-Est a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină împotriva lui Ilovan Liuba privind încasarea sumei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Ilovan Liuba, a con st at at: La 01 septembrie 2014 Agenția Teritorială Sud-Est a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (în continuare Agenția Teritorială Sud-Est a CNAM) a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ilovan Liuba, solicitînd încasarea sumei de 10 090 (zece mii nouăzeci) lei.
În motivarea cererii a indicat că prima de asigurare obligatorie de asistență medicală are un caracter obligatoriu pentru cetățenii Republicii Moldova care nu sunt angajați și nu sunt asigurați de Guvern. Conform bazei de date a CNAM, Ilovan Liuba nu a dispus de poliță de asigurare obligatorie de asistență medicală și nu a achitat careva plăți în contul CNAM pentru anii 2012-2013, motiv pentru care la 17 mai 2014 i-a fost expediată înștiințarea în vederea achitării sumei, însă aceasta a fost ignorată. Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 17 octombrie 2014 a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de Agenția Teritorială Sud-Est a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
A fost încasat de la Ilovan Liuba Chiril în beneficiul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină suma debitoare în mărime de 10 090 (zece mii nouăzeci lei) 83 bani, transferînd-o pe 1 contul trezorerial: 11302252701 c/f 1007601007778. A fost încasat de la Ilovan Liuba Chiril în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 302 (trei sute doi) lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015 a fost respins apelul declarat de Ilovan Liuba. A fost menținută hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 17 octombrie 2014. La 08 aprilie 2015 Ilovan Liuba a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015, solicitînd casarea deciziei recurate.
În motivarea cererii a indicat că la 19 martie 2015 Parlamentul Republicii Moldova a aprobat proiectul de lege care prevede anularea datoriilor la plata poliței de asigurare medicală pentru anii precedenți anului 2015. A mai indicat că CNAM nu și-a onorat obligațiile stabilite prin statutul de fondare a agenției și nu și-a îndeplinit atribuțiile sale. Studiind materialele dosarului și analizând legalitatea deciziei contestate, în raport cu argumentele invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Ilovan Liuba ca fiind întemeiat și care necesită a fi admis din considerentele ce urmează. Acțiunea Agenției Teritoriale Sud-Est a CNAM a fost intentată în vederea încasării silite din contul lui Ilovan Liuba a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală și a penalității pentru neplata sumelor în termenul stabilit de legislație.
Conform art.17 alin.(1) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr. 1585-XIII din 27.02.1998, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reprezintă o sumă fixă sau o contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului pentru preluarea riscului asigurat al persoanei, conform prevederilor legislaţiei. Art.4 alin.(2) al Legii citate supra prevede că, asiguratul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege să asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi şi/sau riscul de a se îmbolnăvi al altor categorii de persoane a căror asigurare este de competenţa lui.
Alin.(4) al aceleiași Legi prevede că, Guvernul are calitatea de asigurat pentru următoarele categorii de persoane neangajate cu domiciliul în Republica Moldova şi aflate la evidenţa instituţiilor abilitate ale Republicii Moldova, specificate la alin.(9), cu excepţia persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual: a) copiii de vîrstă preşcolară; b) elevii din învăţămîntul primar, gimnazial, liceal şi mediu de cultură generală; c) elevii din învăţămîntul secundar profesional; d) elevii din învăţămîntul mediu de specialitate (colegii) cu învăţămînt de zi; e) studenţii din învăţămîntul superior universitar cu învăţămînt de zi, inclusiv cei care îşi fac studiile peste hotarele ţării; f) 2 rezidenţii învăţămîntului postuniversitar obligatoriu şi doctoranzii la cursuri de zi, inclusiv cei care îşi fac studiile peste hotarele ţării; g) copiii neîncadraţi la învăţătură pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani; h) gravidele, parturientele şi lăuzele; i) persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii; j) pensionari; k) şomerii înregistraţi la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă; l) persoanele care îngrijesc la domiciliu o persoană cu dizabilitate severă care necesită îngrijire şi/sau supraveghere permanentă din partea altei persoane; m) mame cu patru şi mai mulţi copii;
n) persoanele din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social conform Legii nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social; o) străinii beneficiari ai unei forme de protecţie incluşi într-un program de integrare, în perioada desfăşurării acestuia. Conform anexei nr.2 al Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr. 1593-XV din 26.12.2002, alţi cetăţeni ai Republicii Moldova care nu sînt angajaţi şi nu fac parte din nici una din categoriile enumerate şi nu sînt asigurate de Guvern, conform art.4 alin.(4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, care fac dovada aflării în Republica Moldova pentru cel puţin 183 de zile (pe parcursul anului bugetar), se asigură în mod individual.
Colegiul reține că, în speță, atît instanța de fond, cît și instanța de apel au dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt și de drept ale pricinii și în mod just au constatat temeinicia pretențiilor invocate de Agenția Teritorială Sud-Est a CNAM, în condițiile în care s-a constatat cu certitudine obligația lui Ilovan Liuba de a achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală, ca subiect ce se încadrează în categoria de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual și că pentru perioada 2012-2013 Ilovan Liuba nu a achitat în acest sens careva sume.
Totodată, Colegiul reține că, potrivit Legii cu privire la scutirea unor categorii de populaţie de achitarea obligaţiunilor financiare prescriptibile faţă de fondurile obligatorii de asistenţă medicală pentru perioada precedentă anului 2015 nr. 38 din 19.03.2015 (în vigoare din 03.04.2015), prin derogare de la Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi Legea nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, persoanele fizice prevăzute în pct.1 şi 3 din anexa nr.2 la Legea nr.1593-XV din 26 decembrie 2002, care confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală în anul 2015, sînt scutite de achitarea obligaţiunilor financiare prescriptibile faţă de fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru perioada precedentă anului 2015 şi neachitate pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Autoritatea 3 competentă de stingerea obligaţiunilor financiare prevăzute la alin.(1) al prezentului articol este Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Astfel, Colegiul remarcă că recurenta a fost scutită prin Lege de plata ce ține de prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală și penalităților pentru neexecutarea obligațiilor de plată a acesteia pentru anii 2012-2013. În aceste condiții, instanța de recurs consideră necesar a admite recursul declarat de Ilovan Liuba și a casa decizia Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015 și hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 17 octombrie 2014, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea înaintată de Agenția Teritorială Sud-Est a CNAM să fie respinsă ca neîntemeiată, ori recurenta a fost scutită de drept de plata sumelor neachitate, dar care au fost încasate în mod silit prin actele de dispoziție ale instanțelor de judecată inferioare.
Conform art.445 alin.(1) lit.b) Cod Procedură Civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Reieșind din cele menționate, în conformitate cu art.445 alin.(1) lit.b) Cod Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d eci de: Se admite recursul declarat de Liuba Ilovan.
Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2015 și hotătîrea Judecătoriei Anenii Noi din 17 octombrie 2014 în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Agenția Teritorială Sud- Est a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină împotriva lui Ilovan Liuba privind încasarea sumei și se pronunță o nouă hotărîre prin care: Se respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Agenția Teritorială Sud-Est a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină împotriva lui Ilovan Liuba privind încasarea sumei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova Judecători – Tamara Chișca-Doneva, Galina Stratulat Dumitru Mardari, Maria Ghervas 4