2ra-1816/15 — Privind recunoaşterea ilegalităţii refuzului de a-i acorda concediu anual de odihnă

Dosarul nr. 2ra-1816/15 Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău – Al. Negru Instanţa de apel: CA Chişinău – M. Guzun, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 15 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului, declarat de către Ministerul Tineretului şi Sportului în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Natalia Romanciuc împotriva Ministerului Tineretului şi Sportului privind recunoaşterea ilegalităţii refuzului de a-i acorda concediu anual de odihnă, obligarea acordării concediului de odihnă pentru anii 2013 – 2014, anularea pct. 2 din ordinul nr. 223 p din 28 august 2014 şi încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 aprilie 2015, prin care s-a respins cererea de apel declarată de Ministerul Tineretului şi Sportului, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 30 ianuarie 2015, CONSTATĂ : La 15 august 2014 Natalia Romanciuc a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Tineretului şi Sportului privind recunoaşterea ilegalităţii refuzului de a-i acorda concediu anual de odihnă, obligarea acordării concediului de odihnă pentru anii 2013 – 2014, anularea pct. 2 din ordinul nr. 223 p din 28 august 2014 şi încasarea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 08 iulie 2014 a depus în adresa Ministerului Tineretului şi Sportului cerere prin care a solicitat să i se acorde concediul nefolosit pentru anul 2014, însă pîrîtul a refuzat ilegal să-i acorde concediu solicitat.

La 18 iulie 2014 a solicitat repetat acordarea concediului anual de odihnă pentru anul 2014. Ulterior la 28 iulie 2014 a depus o altă cerere prin care a solicitat acordarea concediului de odihnă pentru anul 2013 şi respectiv 2014 începînd cu data de 04 august 2014, însă pîrîtul şi la aceste cereri a refuzat. 1 Natalia Romanciuc a menţionat că prin refuzul de a-i acorda concediul anual de odihnă conducerea ministerului i-a încălcat drepturile ocrotite de lege şi anume de art. 112 – 117 Codul Muncii, deoarece din anul 2013 şi pînă în prezent nu a beneficiat de concediu anual de odihnă. La 03 septembrie 2014 Natalia Romanciuc a înaintat cerere suplimentară prin care a solicitat anularea pct. 2 din ordinul nr. 223p “Cu privire la personal” emis de Ministerul Tineretului şi Sportului la 28 august 2014 (f.d.

21 – 22). Reclamanta a solicitat să fie recunoscut ca fiind ilegal refuzul Ministerului Tineretului şi Sportului de a-i acorda concediul solicitat prin cererile din 07 iulie 2014, 18 iulie 2014 şi 28 iulie 2014; de a obliga Ministerul Tineretului şi Sportului să-i acorde imediat concediul anual de odihnă pentru anul 2013 şi anul 2014, anularea pct. 2 din ordinul nr. 223p “Cu privire la personal” emis de Ministerul Tineretului şi Sportului la 28 august 2014 precum şi de a încasa de la pîrît prejudiciului moral în mărime de 7.000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 ianuarie 2015 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată înaintată de Natalia Romanciuc.

S-a recunoscut ca fiind ilegal refuzul Ministerului Tineretului şi Sportului de a-i acorda Nataliei Romanciuc concediu de odihnă pentru perioada anilor 2013 – 2014 în baza cererilor din 07 iulie 2014, 18 iulie 2014 şi 28 iulie 2014. S-a obligat Ministerul Tineretului şi Sportului de a emite actul privind acordarea Nataliei Romanciuc 28 zile de concediu de odihnă anual plătit, nefolosit în perioada anului 2013. S-a încasat de la Ministerul Tineretului şi Sportului în beneficiul Nataliei Romanciuc suma de 7.000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin neacordarea ilegală a concediului de odihnă anual plătit solicitat. În rest acţiunea s-a respins (f.d. 143, 148 - 151). La 30 ianuarie 2015 Ministerul Tineretului şi Sportului a înaintat cerere de apel, solicitînd casarea parţială a hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 30 ianuarie 2015, referitor la încasarea prejudiciului moral în sumă de 7.000 lei, cu pronunţarea unei noi hotărîri (f.d. 153, 163 - 165). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 aprilie 2015 s-a respins apelul declarat de Ministerul Tineretului şi Sportului. S-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 ianuarie 2015 (f.d. 172 - 179). La 22 mai 2015 Ministerul Tineretului şi Sportului a înaintat cerere de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 aprilie 2015 şi hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 ianuarie 2015, solicitînd casarea acestora, cu pronunţarea unei noi hotărîri (f.d. 184 - 186). În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că instanţa de apel şi instanţa de fond nu au aplicat legea, care trebuia să fie aplicată, au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, s-au comis încălcări de procedură care au dus la soluţionarea greşită a pricinii.

Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 07 aprilie 2015 şi a fost expediată părţilor la 07 mai 2015 (f.d. 180). Recurentul a depus recurs la 22 mai 2015, fiind depus în termen. 2 Analizînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că recursul declarat de Ministerul Tineretului şi Sportului nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Recurentul a invocat că la speţă nu sînt aplicabile prevederile art. 229 Codul Muncii cu referire la compensarea prejudiciului moral pentru neacordarea concediului de odihnă. Instanţa de recurs consideră nefondat acest argument, ori obligarea la plata prejudiciului moral este reglementată expres prin art. 229 alin. (1) Codul Muncii, care prevede că angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul material şi cel moral cauzat salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă. Pentru angajarea răspunderii patrimoniale pentru daune morale este necesar să se dovedească elementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul şi legătura de cauzalitate.

Deci, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă. În cazurile cînd angajatorul încalcă drepturile salariatului, cauzarea prejudiciului moral este unul prezumat, fapt influienţat de caracterul social pronunţat al relaţiilor de muncă. În acest sens urmează a se reţine că relaţiile de muncă, fiind individuale, se exercită în cadrul unei colectivităţi, ce cunoaşte acţiunile angajatorului, fapt ce afectează poziţia salariatului în colectiv, urmate de existenţa unei stări de stres şi frustrare pentru angajat.

Avînd în vedere că Natalia Romanciuc a fost lipsită de un drept al său şi anume de dreptul la concediu pentru anul 2013 şi acest fapt a fost recunoscut de recurent prin neatacarea hotărîrii în partea acordării concediului, Ministerul Tineretului şi Sportului corect a fost obligat să acorde intimatei o despăgubire morală pornind de la inacţiunile constatate de instanţa de judecată privind neacordarea concediului. Suferinţele morale au survenit din culpa angajatorului în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă şi cad sub incidenţa art. 229 alin. (1) Codul Muncii. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Recurentul în recursul său nu a făcut referire la nici o normă de drept material sau procedural, care ar fi fost încălcată sau aplicată eronat de către instanţele de judecată la examinarea cauzei, argumentele recurentului limitîndu-se la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei şi a admisibilităţii probelor prezentate de părţile la proces. Dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinînd cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

3 Alin. (4) al aceluiaşi articol stipulează că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Totodată, călăuzindu-se de art. 440 CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În legătură cu cele constatate, examinînd argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, ţinînd cont de actele anexate la dosar, se constată că argumentele recursului înaintat de Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond, sînt declarative şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 CPC completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 aprilie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Natalia Romanciuc împotriva Ministerului Tineretului şi Sportului privind recunoaşterea ilegalităţii refuzului de a-i acorda concediu anual de odihnă, obligarea acordării concediului de odihnă pentru anii 2013 – 2014, anularea pct. 2 din ordinul nr. 223 p din 28 august 2014 şi încasarea prejudiciului moral. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 4