- Dosarul nr.
- 2ra-495/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 martie 2016
- Părțile
- Sloninov Serghei vs Ministerului Tineretului si Sportului
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-495/16 — Cu privire la încasarea indemnizației lunage viagere și a prejudiciului moral
dosarul nr. 2ra-495/16 prima instanţă – S. Gîrbu instanţa de apel –I. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Sloninov Sergiu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sloninov Sergiu împotriva Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova cu privire la obligarea, confirmarea, perfectarea şi depunerea dosarului pentru primirea indemnizației lunare viagere, încasarea prejudiciului material şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Sloninov Sergiu și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, municipiul Chișinău din 08 aprilie 2015, prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 24 martie 2014, Sloninov Sergiu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Tineretului și Sportului cu privire la obligarea, confirmarea, perfectarea şi depunerea dosarului pentru primirea indemnizației lunare viagere, încasarea prejudiciului material şi repararea prejudiciului moral, solicitând obligarea Ministerului Tineretului și Sportului de a aproba, confirma, perfecta și depune dosarul său pentru primirea indemnizației lunare viagere începând cu 01 ianuarie 2014,
încasarea prejudiciului material în mărimea rentei neprimite de la 01 ianuarie 2014 și repararea prejudiciului moral estimat la valoarea prejudiciului material. În motivarea acţiunii a indicat că începând cu luna ianuarie 2009 s-a retras din activitatea de sportiv de performanță în domeniul Taekwon-do ITF. 1 Consideră că este în drept de a beneficia de renta viageră ca sportiv care a adus rezultate remarcabile în promovarea imaginii Republicii Moldova pe arena mondială. Remarcă reclamantul Sloninov Sergiu că deși a înaintat o solicitare în acest sens, Agenţia Sportului a RM nu a întreprins nici o măsură, astfel fiind marginalizat şi ignorat ne luând în considerare munca pe care a prestat-o şi rezultatele obținute pe plan național şi internațional.
Menționează că la 05 februarie 2014, întru valorificarea dreptului său de a primi indemnizația lunară viageră, în temeiul art. 34 al Legii cu privire la cultura fizică și sport nr. 330 din 25 martie 1999, s-a adresat Ministerului Tineretului şi Sportului cu cerere care a rămas nesoluționată. Ulterior, la 13 martie 2014 s-a adresat cu o cerere prealabilă.
După discuțiile cu conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului la 22 martie 2014, a primit răspunsurile la cererea inițială sub nr. 03/309 din 17 martie 2014 şi la cererea prealabilă nr. 03/340 din 21 martie 2014. La 23 iunie 2014 Sloninov Sergiu a depus cererea de concretizare a pretențiilor prin care a solicitat de a obliga Ministerului Tineretului şi Sportului aprobarea, confirmarea, perfectarea şi depunerea dosarului său pentru primirea indemnizației lunare viagere începând cu 01 ianuarie 2014, încasarea prejudiciului material în mărimea rentei neprimite de la data de 01 ianuarie 2014, ce constituie 20 702,50 lei lunar, cu stabilirea sumei finale până la data pronunțării hotărârii şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 20 702,50 lei lunar, cu stabilirea sumei finale până la data pronunțării hotărârii (f.d.
42). Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 08 aprilie 2015 acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 08 aprilie 2015 și ulterior la 07 iulie 2015 Sloninov Sergiu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe. Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2015 a fost respins apelul declarat de Sloninov Sergiu și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 08 aprilie 2015. Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 14 ianuarie 2016, în termenul prevăzut de lege, Sloninov Sergiu a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2015 și a hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 08 aprilie 2015 și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, invocând încălcarea normelor de drept material și normelor de drept procedural. 2 În acest sens, susține că instanța de apel urma să judece apelul prin prisma art. 4 și art. 8 alin. (1) din Constituție, art. 7 Codul civil și a Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 3 din 09 iunie 2014 cu privire la aplicarea de către instanțele judecătorești a unor prevederi CEDO.
Instanța de apel urma să aplice art. art. 4, 7, 8, 16 și 18 din Constituția Republicii Moldova coroborată cu legislația internațională, și anume, art. 2 pct. 1, art. 7 și art. 29 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 2 alin. (2) din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, etc. La fel, consideră că instanțele inferioare de judecată au aplicat o normă de drept care nu putea fi aplicată și anume, norma juridică internă a Comitetului Internațional Olimpic, care nu are aplicare în legislația Republicii Moldova.
Cu referire la pct. 22 lit. c) din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 5 din 11 noiembrie 2013, afirmă că instanțele de judecată au interpretat eronat legea, apreciind drept generale și irelevante normele de drept ale Constituției, iar asupra normelor de drept naționale și internaționale care urmau a fi aplicate în coroborare nu s-au expus. Consideră că instanțele de judecată au dat apreciere arbitrară probelor. Totodată, de către instanțele de judecată eronat au fost aplicate regulile cu privire la repartizarea sarcinii de probațiune între părți (art. 118 Codul de procedură civilă) sau degrevarea de probațiune (art. 123 Codul de procedură civilă).
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin referința depusă la 17 februarie 2016 Ministerul Tineretului și Sportului, prin intermediul reprezentantului Iacub Ion, a solicitat respingere cererii de recurs.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 3 Având în vedere că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părților la 02 decembrie 2015 (f.d. 183), recursul depus de Sloninov Sergiu la 14 ianuarie 2016 se consideră declarat în termen. Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanței de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenței temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanțele de judecată aplicând corect normele de drept material şi de drept procedural.
Subsecvent, în conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție reiterează şi jurisprudența CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanțele ierarhic inferioare de judecată s-au pronunțat în mod corespunzător. În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond şi de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 4 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.
Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de recurent poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate a emis o hotărâre legală, iar argumentele invocate de recurentul Sloninov Sergiu în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de către Sloninov Sergiu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valeriu Doagă Judecători Iuliana Oprea Dumitru Mardari 5