3ra-896/15 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-896/15 prima instanţă: A. Catană instanţa de apel: S. Arnăut, E. Fistican, I. Cotruţa DECIZIE 08 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă, Judecătorii Ala Cobăneanu, Iurie Bejenaru, Oleg Sternioală, Tatiana Vieru examinând recursul declarat de Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Jvania Anzor împotriva Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 07 august 2014, c o n s t a t ă La 30 august 2013, Jvania Anzor s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a invocat reclamantul că prin decizia şefului Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova nr. 121/13/DAI din 18 iulie 2013 a fost respinsă cererea de acordare a protecţiei umanitare, care i-a fost comunicată la 30 iulie 2013. Consideră Jvania Anzor că decizia enunţată este neîntemeiată şi pasibilă anulării cu emiterea unei noi decizii prin care să-i fie acordată protecţie umanitară.

Menţionează reclamantul că este născut la 18 octombrie 1955, în Georgia, Abhazia, este creştin de religie şi că a intrat legal în Republica Moldova în anul 2010. Ţara de origine a părăsit-o în anul 1993 din cauza conflictului armat dintre Abhazia şi Georgia, iar în prezent este căsătorit cu cetăţeanca Federaţiei Ruse, Danelia Natalia din anul 1996. La 09 februarie 2005, s-a adresat Direcţiei refugiaţi cu o cerere de acordare a 1 unei forme de protecţie, iar prin decizia Direcţiei refugiaţi nr. 294/06/TT din 14 august 2006, i-a fost acordată protecţie umanitară conform legii privind azilul. La expirarea perioadei prevăzute în legislaţie, a fost iniţiată procedura de reexaminare a dosarului.

Astfel, la 02 decembrie 2008, prin decizia Direcţiei refugiaţi a fost refuzată acordarea protecţiei umanitare, care ulterior, a fost atacată în instanţa de judecată, iar în baza hotărârii Curţii de Apel Chişinău nr. 3-12/2010 din 31 martie 2010, s-a dispus anularea deciziei ca fiind ilegală. Consideră Jvania Anzor că Direcţia azil şi integrare, în decizia prin care a fost refuzată acordarea protecţiei umanitare, nu a argumentat care condiţii prevăzute de legislaţia Republicii Moldova au încetat să mai fie îndeplinite pentru acordarea protecţiei umanitare. De asemenea, susţine că în argumentare, Direcţia azil şi integrare a invocat că circumstanţele care au determinat acordarea protecţiei umanitare în baza deciziei nr. 608/10/DR au încetat să existe.

Consideră că acest argument nu este susţinut de dovezi. La fel, Direcţia azil şi integrare nu a comparat, nu a analizat şi nici nu a indicat care condiţii, din cele întrunite de el în anul 2006 au încetat să existe. Menţionează, că etnicii georgieni aflaţi pe teritoriul Abhaziei continuă să fie supuşi relelor tratamente care contravin legislaţiei internaţionale în domeniu, la care Republica Moldova este parte, dar Direcţia azil şi integrare a evitat să ofere informaţii în acest sens. Referitor la posibilitatea refugiului intern, Direcţia azil şi integrare nu a respectat Legea privind azilul în Republica Moldova omiţând să examineze amănunţit atât relevanţa refugiului intern, cât şi rezonabilitatea întoarcerii în Georgia.

Concomitent, susţine că decizia a fost luată de o autoritate cu altă denumire decât cea prevăzută de legislaţie, or, în Legea privind azilul în Republica Moldova este prevăzută Direcţia refugiaţi a Biroului migraţie şi azil (denumită în continuare Direcţia refugiaţi), subdiviziune a Ministerului Afacerilor Interne, care este responsabilă de administrarea şi de soluţionarea problemelor solicitanţilor de azil, ale refugiaţilor şi ale beneficiarilor de protecţia umanitară sau temporară, precum şi de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi. Nici o altă autoritate, cu vre-o altă denumire nu este prevăzută în Legea privind azilul. La 13 iunie 2014, reclamantul a depus cerere suplimentară. (f.d. 40-43) Invocă precum că decizia prin care a fost refuzată acordarea protecţiei umanitare este ilegală, fiind emisă cu încălcarea competenţei.

Decizia este imprimată pe blancheta Biroului migraţie şi azil şi semnată de şeful Direcţiei azil şi integrare. Nici Biroului migraţie şi azil, nici Direcţiei azil şi integrare, conform Legii privind azilul în Republica Moldova, nu sunt autorităţi competente să examineze cereri de azil. Unica autoritate de stat competentă este Direcţia refugiaţi a Biroului migraţie şi azil, iar alte autorităţi de stat, care au primit cereri de azil, urmează să le expedieze pentru examinare către Direcţia refugiaţi. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 iulie 2014, acţiunea a fost admisă şi a fost anulată decizia Direcţiei azil şi integrare nr. 121/13/DAI din 18 iulie 2013, cu obligarea acesteia să emită actul de acordare a protecţiei umanitare.

(f.d. 75-84) 2 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2015, apelul declarat de Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 iulie 2014. La 06 mai 2015, Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2015. În motivarea recursului, a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, instanţa ierarhic inferioară încălcînd şi aplicînd eronat normele de drept material şi procedural.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne întemeiat şi care urmează a fi admis, casată decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Potrivit prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că hotărîrea Curţii de Apel recurată a fost pronunţată la 10 martie 2015, iar recursul a fost depus de Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la 06 mai 2015 şi respectiv, recursul se consideră depus în termen. Conform art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

La 22 mai 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat către Jvania Anzor şi reprezentantul acestuia, copia recursului declarat de Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. Pînă la data stabilită pentru examinarea recursului declarat de Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 08 iulie 2015, Jvania Anzor nu şi-a realizat dreptul de a depune referinţă. Potrivit art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.

Din materialele dosarului se constată că, la 18 iulie 2013, şeful Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a 3 emis decizia nr. 121/13/DAI, prin care a fost respinsă cererea de acordare a protecţiei umanitare solicitantului Jvania Anzor. Nefiind de acord cu refuzul autorităţii, la 30 august 2013, Jvania Anzor a formulat prezenta cerere de chemare în judecată cu solicitările sus-menţionate. Instanţele ierarhic inferioare au emis hotărîrile respective. În temeiul normei citate supra, Colegiul a examinat recursul declarat de Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil şi a apreciat hotărîrea primei instanţe şi decizia instanţei de apel drept ilegale şi neîntemeiate din considerentele expuse mai jos.

Potrivit art. 19 alin. (1) – (3) al Legii privind azilul nr. 270-XVI din 18.12.2008, protecţia umanitară se acordă străinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi în a cărui privinţă există motive de a crede că, la întoarcere în ţara de origine, va fi expus unui risc serios şi din cauza acestui risc nu poate sau nu doreşte să obţină protecţia acelei ţări. Protecţia umanitară se acordă pe o perioadă de un an, în condiţiile prezentei legi. La expirarea perioadei prevăzute la alin.(2), conducătorul Direcţiei refugiaţi dispune, la solicitare, iniţierea procedurii de examinare a îndeplinirii în continuare a condiţiilor prevăzute la alin.(1). În baza informaţiei din dosar, conducătorul Direcţiei refugiaţi emite, în termen de 2 luni de la iniţierea procedurii, o decizie de acordare sau de neacordare a protecţiei umanitare.

În contextul alin (1), indicat supra, potrivit art. 45 alin. (3) al legii, prin risc serios se înţelege prezenţa uneia din următoarele situaţii: a) existenţa unei condamnări la pedeapsă capitală sau existenţa pericolului execuţiei; b) tortura sau tratamentele ori pedepsele inumane sau degradante aplicate solicitantului în ţara sa de origine; c) ameninţarea gravă şi individuală la viaţa sau la integritatea corporală a unui civil din motive de violenţă generalizată în situaţii de conflict armat internaţional sau intern. Astfel, după cum s-a constatat, reclamantul/intimatul, în anul 2005, s-a adresat cu cerere de acordare a unei forme de protecţie, motivul fiind conflictul armat dintre Georgia şi Abhazia, intimatul fiind născut în regiunea Abhazia.

Atunci, prin decizia Direcţiei refugiaţi nr. 294/06/TT din 14 august 2006, i-a fost acordată protecţie umanitară conform Legii privind azilul. Adresându-se cu cererea din 27 iunie 2013, prin care a solicitat acordarea protecţiei umanitare, şeful Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil a emis decizia nr. 121/13/DAI din 18 iulie 2013, prin care a fost respinsă cererea de acordare a protecţiei umanitare solicitantului Jvania Anzor. Aşa cum reiese din respectiva decizie (f.d.

6 verso - 8), drept motiv al refuzului a fost indicat faptul că circumstanţele în baza cărora a fost acordată protecţie umanitară, prin decizia nr. 608/10/DR din 24 mai 2010, a încetat să mai existe, or, fiind analizată situaţia intimatului prin prisma articolului citat supra, Direcţiei azil şi integrare a ajuns la concluzia că, pe teritoriul ţării de origine a solicitantului, Georgia, în prezent nu se desfăşoară niciun conflict armat internaţional sau intern, iar ţara nu se află în situaţie de război. 4 Jvania Anzor nu este expus vreunui risc serios de a fi condamnat la moarte sau de a executa o astfel de pedeapsă, acesta nesăvârşind vreo infracţiune pentru care să fie urmărit de către autorităţi.

La fel, faţă de el, în Georgia, nu au fost aplicate tratamente ori pedepse inumane sau degradante şi dînsul nu riscă la întoarcere să fie supus la astfel de tratamente. Mai mult, potrivit art. 31 lit. a) – d) din legea nominalizată, solicitantul de azil este obligat: să prezinte motivele pentru care solicită acordarea unei forme de protecţie; să spună adevărul şi să colaboreze cu consilierul de eligibilitate în stabilirea completă a circumstanţelor pertinente referitoare la cererea sa; să depună eforturi pentru a-şi susţine declaraţiile prin orice dovezi care îi stau la dispoziţie şi să ofere explicaţii prin care să justifice lipsa dovezilor; să ofere în detaliu toate informaţiile în legătură cu persoana şi cu experienţa sa pentru a-i oferi consilierului de eligibilitate posibilitatea de a stabili faptele relevante.

Astfel, dovezi precum că ar exista vreun element al „riscului serios” statuat la art. 45 al legii, condiţie obligatorie prevăzuta la art. 19 alin. (1) al aceluiaşi act legislativ, la prezentul dosar, nu au fost constatate. Mai mult, Colegiul sesizează că intimatul, în anul 2002, beneficia de protecţia statului Georgian. (f.d. 28) În cadrul interviului din 01 iunie 2006, la întrebarea consilierului de integrare, acesta a menţionat că a cerut protecţia Georgiei, a fost recunoscut ca persoană intern deplasată, dar nu a primit niciun fel de ajutor material sau financiar. (f.d.

37) Avînd în vedere că situaţia în ţara de origine a intimatului s-a schimbat mult din anul 2002, în prezent, pe teritoriul acestei ţări fiind o stare generală bune, or, cum s-a constatat, nu se desfăşoară niciun conflict armat internaţional sau intern, iar ţara nu se află în situaţie de război, precum şi avînd la nivel naţional institutul refugiului intern, intimatul poate beneficia în continuare de protecţia statului Georgian. Totodată, Colegiul apreciază critic argumentele instanţelor ierarhic inferioare în contextul în care au obligat Direcţia azil şi integrare să-i acorde lui Jvania Anzor protecţie umanitară din motiv că aceasta „…nu s-a expus amănunţit asupra relevanţei refugiului intern, cît şi asupra rezonabilităţii, cum ar fi: la cine ar putea să se întoarcă solicitantul?

Unde să locuiască? Unde să lucreze? Dacă are sau nu rude în Georgia?”, or, Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil examinează cererile de acordare a protecţiei umanitare sub aspectul prevederilor stipulate expres în Legea privind azilul în Republica Moldova, iar în temeiul art. 50 alin. (1) al legii, în cazul respingerii unei cereri cu privire la azil, decizia trebuie să fie motivată şi să cuprindă în mod obligatoriu situaţia de fapt şi de drept, precum şi informaţii privind calea de atac a acesteia, termenul de depunere a plîngerii şi organul la care se depune plîngerea împotriva deciziei de respingere, cerinţe realizate de autoritatea competentă. Mai mult, din nota de interviu a intimatului, reiese că acesta alte motive pentru care a plecat din Georgia, decît conflictul armat, nu are.

(f.d. 24) 5 La fel, potrivit informaţiei din 01 iunie 2006, Jvania Anzor avea trei surori ce locuiau în Tbilisi, Georgia. (f.d 36) În contextul celor relatate, Colegiul consideră necesar să precizeze că potrivit art. 49 al Legii privind azilul în Republica Moldova, la examinarea cererii de azil se poate stabili că solicitantul nu are nevoie de protecţie internaţională dacă într-o regiune din ţara sa de origine nu se justifică temerea bine întemeiată de persecuţie sau nu se expune unui risc serios şi dacă se poate aştepta în mod rezonabil ca solicitantul să rămînă în acea regiune. La examinarea situaţiei menţionate la alin.(1) se va ţine cont de situaţia generală actuală din acea regiune a ţării şi de circumstanţele personale ale solicitantului existente la data luării deciziei cu privire la cererea de azil.

Prin urmare, Colegiul nu a identificat motive care ar obliga Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil să acorde protecţie umanitară intimatului Jvania Anzor. Cu referire la competenţa Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil, Colegiul apreciază critic argumentele instanţelor ierarhic inferioare din următoarele considerente. Potrivit art. 4 alin. (1) al Legii privind azilul în Republica Moldova, responsabilă de administrarea şi de soluţionarea problemelor solicitanţilor de azil, ale refugiaţilor şi ale beneficiarilor de protecţie umanitară sau temporară, precum şi de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi este Direcţia refugiaţi a Biroului migraţie şi azil, subdiviziune a Ministerului Afacerilor Interne.

Totuşi Colegiul, constată că potrivit ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 437 din 26 decembrie 2012 cu privire la statele de organizare ale Biroului migraţiune şi azil (f.d. 124, 128), direcţia vizată este denumită anume, „Direcţia azil şi integrare”. Colegiul consideră că Direcţia azil şi integrare, indubitabil este direcţia competentă să examineze astfel de cereri, aceasta fiind doar redenumită din Direcţia refugiaţi în Direcţia azil şi integrare. Mai mult, Colegiul a luat în consideraţie şi faptul că decizia şefului Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova nr. 121/13/DAI din 18 iulie 2013, prin care a fost respinsă cererea de acordare a protecţiei umanitară solicitantului Jvania Anzor, este emisă pe antetul Biroului migraţie şi azil al Ministerului Afacerilor Interne şi o altă structură a unei alte autorităţi nu poate emite actele sale oficiale pe antetul Biroului.

Mai mult, Colegiul atrage atenţia că Direcţia azil şi integrare/Direcţia refugiaţi este o structură din cadrul Biroului migraţie şi azil şi nu o autoritate. Statut de autoritate o are anume Biroul migraţie şi azil, iar actul emis de Direcţia azil şi integrare pe antetul BIroului nu poate fi considerat ca un act emis de o autoritate care nu este competentă, or, deşi denumirea utilizată nu este cea prevăzută de Legea privind azilul în Republica Moldova, autoritatea competentă este acelaşi Birou de migraţie şi azil, pe antetul căruia a fost emisă decizia.

Avînd în vedere circumstanţele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, sunt ilegale şi neîntemeiate, 6 motiv pentru care admite recursul declarat de Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova ca întemeiat, casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 august 2014 şi pronunţă o nouă hotărîre prin care respinge cererea de chemare în judecată, formulată de Jvania Anzor, ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de Direcţia azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 07 august 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Jvania Anzor împotriva Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova privind contestarea actului administrativ, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care: Se respinge acţiunea înaintată de Jvania Anzor împotriva Direcţiei azil şi integrare a Biroului migraţie şi azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova privind contestarea actului administrativ, ca neîntemeiată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Ala Cobăneanu Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Tatiana Vieru 7