3ra-79/16 — Anularea actului administrativ

Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-79/16 Judecător: E. Palanciuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: M. Ciugureanu, E. Clim, B. Bîrca ÎNCHEIERE 20 ianuarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecători Maria Ghervas, Ion Druţă examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Ropot Veaceslav în interesele lui F.T., în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de F.T. împotriva Biroului de Migraţiune şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 07 octombrie 2015, prin care a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 24 februarie 2015, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La 29 septembrie 2014, reprezentantul lui F.T. – avocatul Ropot Veacesiav s-a adresat cu cerere de chemare m judecata împotriva Biroului de Migraţie şi Azil cu privire la anularea actului şi anume a deciziei nr. 143/14/DR din 24.07.2014, cu obligarea de a acorda azil în RM. In motivarea acţiunii a indicat că, la data de 24 iulie 2014, Direcţia Refugiaţi al Biroului Migraţie şi Azil a emis Decizia nr. 143/14/DR din 24.07.2014, prin care a dispus respingerea cererii de azil a cetăţeanului F.T. a.n.09.05.1983 originar din or. Tunis Tunisia.

Ca temei de respingere s-a invocat că nu există un risc serios la care ar putea fi expus solicitantul, lipsa comiterii unei infracţiuni pe teritoriul statului de provenienţă a cetaţeanului, ţara de origine a solicitantului nu a aplicat tratamente ori pedepse inumane faţă de acesta şi nu exista riscul realizării acestora la întoarcerea cetăţeanului înapoi. S-a mai indicat că, Tunisia nu este un stat în care la moment se duce război s-au careva conflicte armate. Considera reclamantul decizia contestată neîntemeiată, prin care se încalcă grav un şir de principii fundamentale consfinţite atît la nivel naţional, cît şi la nivel internaţional, iar temeiurile invocate drept unele formale menite să restrîngă nefondat dreptul la azil a persoanei.

Totodată, în Decizia contestată se menţionează că motivul părăsirii ţării de origine de către solicitant a servit faptul participării acestuia la protestele organizate în legătură cu încercările schimbării guvernării, susţinînd conducerea statului de la acel moment pe preşedintele Tunisiei Zine El Abidine Ben Ali, scandalînd lozinci cum ar fi „Pîine şi apă fără acest preşedinte”, fiind participant a 4 manifestaţii. Considerentul că F.T. a fost ameninţat de nenumărate ori pentru expunerea opiniei politice, fiind telefonat de persoane necunoscute, apreciate de solicitant ca fiind opozanţii coaliţiei politice adverse ce au acţionat la iniţiativa forţei politice care au venit la putere. De asemenea aceştia au adus un mesaj de ameninţare în adresa lui F.T., susţinînd că „Noi îţi vom distruge viitorul, curînd vei afla cine suntem”, reţinerea din partea poliţiei a lui F.T.

din stradă şi plasarea acestuia în detenţie pe 15 zile în perioada de timp 03.09.2011-18.09.2011, fără un motiv anume, care ulterior a fost eliberat. Astfel, solicitantul a fost nevoit a se refugia pentru a nu fi supus ameninţărilor rezultate din orientările politice, realizarea dreptului la întruniri şi manifestaţii şi restrîngerea nefondată a dreptului la libera circulaţie, a libertăţii persoanei şi siguranţei individuale, temeiuri ce dau dreptul la protecţia în RM a cetăţeanului străin. Conform datelor din Decizia nr. 143/14/DR din 24.07.2014, reclamantul a depus cerere de azil la 27.05.2014, iar interviul la susţinut la 25.03.2013, fapt care pune în incertitudine faptul respectării termenului de realizare a interviului.

Consideră că pentru reclamant ca şi pentru alţi solicitanţi operează „beneficiul dubiului" conform art. 44 din legea nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în RM. Menţionează că, raportînd norma în cauză la pct. 2 al Deciziei nr. 143/14/DR din 24.07.2014 eliberată de Direcţia Refugiaţi al Biroului Migraţie şi Azil se constată că autoritatea în cauză recunoaşte declaraţiile solicitantului privind apartenenţa acestuia la demonstraţii ca fiind credibile. Or, pîrîtul recunoaşte din start temeinicia argumentului adus de solicitantul de azil, mai mult executantul deciziei singur probează cel de al doilea motiv (detenţia persoanei) invocat de reclamant atunci cînd a înaintat cererea de acordare a protecţiei.

Făcînd referire la Raportul elaborat de United States Departament of State, cu titlul Countrz Reports on Human Rights Practices - Tunisia, în data de 24 mai 2012 unde se menţionează că, „La 20 ianuarie, prim-ministru Mohamed Ghannouchi a emis un decret de amnistie pentru prizonierii politici. Amnistia a fost aplicată tuturor celor care au fost închişi sau urmăriţi penal pentru infracţiuni ca urmare a activităţilor lor politice s-au sindicale, astfel aproximativ 800 de prizonieri politici au fost eliberaţi după amnistia ce a intrat în vigoare la 19 februarie. Asociaţia Internaţională pentru sprijinirea deţinuţilor politici a raportat că ultimul prizonier politic, inclusiv persoanele acuzate şi condamnate conform legii terorismului, emisă de regimul anterior, au fost eliberaţi la începutul lunii martie.

Au fost diferite modalităţi cu privire la amnistierea mai multor prizonieri în cursul anului”. Din aceste considerente, consideră că argumentele autorităţii competente de a soluţiona cererile de azil sunt contrare elementelor de fapt şi prevederilor de drept atunci cînd s-a examinat solicitarea reclamantului, unde s-a încălcat grav prevederile art. 14 al. (1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ”în caz de persecuţie, orice persoană are dreptul de a căuta azil şi de a beneficia de azil în alte ţări”. Astfel, consideră că, reclamantul este victima unor persecuţii admise de statul Tunisia fapt, pentru care solicită anularea Deciziei nr. 143/14/DR din 24.07.2014 a Direcţiei Refugiaţi al Biroului Migraţie şi Azil şi acordarea azilului într-o formă de protecţie prevăzută de art. 16 Legii privind azilul în RM nr. 270 din 18.12.2008.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 24 februarie 2015, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de către reprezentantul lui F.T. – avocatul Ropot Veaceslav împotriva Biroului de Migraţie şi Azil cu privire la anularea actului administrativ şi anume a deciziei nr. 143/14/DR din 24.07.2014, cu obligarea de acorda azilul în RM, ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2015, a fost respins apelul declarat de reprezentantul lui F.T. – avocatul Ropot Veaceslav, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 24 februarie 2015. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 01 decembrie 2015, în termenul prevăzut de lege, avocatul Ropot Veaceslav în interesele lui F.T.

(mandat nr. 0871484) a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii înaintate. În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, reprezentantul recurentului a indicat că atît instanța de apel cît şi instanţa de fond nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, au aplicat eronat normele de drept legea. La 11 ianuarie 2016, pîrîtul a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de avocatul Ropot Veaceslav în interesele lui F.T. nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or nu s-a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătoreşti contestate, ci s-au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor judecătoreşti recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de avocatul Ropot Veaceslav în interesele lui F.T. ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de avocatul Ropot Veaceslav în interesele lui F.T. se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Ion Druţă