2ra-1534/15 — Recunoaşterea intentării cu rea credinţă a două cauze contrvenţionale, încasarea prejudiciului material şi moral

prima instanţă: V. Efros dosarul nr. 2ra-1534/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 01 iulie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ridha Tekaia, reprezentată de avocatul Victor Burac în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ridha Tekaia, reprezentată de avocatul Victor Burac împotriva executorului judecătoresc Olga Alexeenco cu privire la recunoaşterea intentării cu rea credinţă a două cauze contravenţionale şi repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2015 prin care a fost respins apelul declarat de Ridha Tetkaia, reprezentată de avocatul Victor Burac şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 27 iunie 2014, prin care a fost respinsă acţiunea constată: La 29 aprilie 2013, Ridha Tekaia, reprezentată de avocatul Victor Burac a depus cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Olga Alexeenco cu privire la recunoaşterea intentării cu rea credinţă a două cauze contravenţionale şi repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a invocat că la 01 noiembrie 2012, la sediul BC „Mobiasbanca - Groupe Societe Generale” SA, a fost primită citaţia de la Judecătoria Centru mun. Chişinău, pe cauza contravenţională numită spre examinare pentru data de 29 noiembrie 2012, orele 11.00.

Susţine că neavând nicio informaţie referitor la conţinutul dosarului contravenţional indicat în citaţia menţionată, reprezentantul Băncii a solicitat familiarizarea cu dosarul şi la 12 noiembrie 2012 a făcut cunoştinţă cu dosarul, inclusiv a făcut copia procesului verbal cu privire la contravenţie, anexat la dosar şi contestat ulterior.

Menţionează că conform procesului-verbal contestat nu se indică practic nici una din datele obligatorii ale procesului-verbal cu privire la contravenţie, enumerate în art. 443 alin. (1) Cod contravenţional şi anume: calitatea agentului constatator, denumirea autorităţii pe care o reprezintă, numele, prenumele, 1 domiciliul, ocupaţia contravenientului, datele din buletinul lui de identitate, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizice care o reprezintă, fapta contravenţională, locul şi timpul săvârșirii ei, circumstanţele cauzei care au importanţă pentru stabilirea faptelor şi consecinţelor lor juridice, evaluarea eventualelor pagube cauzate de contravenţie,încadrarea juridică a faptei, norma materială contravenţională şi indiciile calificative ale elementelor constitutive ale contravenţiei, faptul aducerii la cunoştinţa contravenientului şi a victimei, de către agentul constatator (executorul judecătoresc) a drepturilor şi obligaţiilor lor prevăzute la art. 384 şi 387 Cod contravențional, obiecţiile şi probele pe care contravenientul le aduce în apărarea sa, precum şi obiecţiile şi probele victimei.

Afirmă că nu se conţine vre-o menţiune a citării legale a persoanei în privinţa căreia a fost întocmit procesul-verbal, invitării acestuia de a se prezenta la biroul agentului constatator (biroul executorului judecătoresc) pentru a da explicaţii; şi/sau privind faptul dacă într-adevăr persoana în privinţa căreia a fost intentat proces-verbal cu privire la contravenţie, fiind somată în modul prevăzut de Codul contravenţional a refuzat să se prezinte; şi/sau privind faptul dacă în urma unui refuz de a se prezenta la agentul constatator, agentul constatator indicat în procesul-verbal contestat a solicitat asistenţa instanţei. în ordinea prevăzută de art. 437 Cod contravenţional, respectiv a solicitat aducerea silită a contravenientului.

Susţine că procesul-verbal contestat a fost întocmit „prin corespondenţă”, fără măcar a sesiza persoana în privinţa căreia a fost întocmit proces-verbal contravenţional şi a-1 invita să depună explicaţii, evident că procesul-verbal contestat nu conţine menţiuni referitoare la faptul că persoanei în privinţa căreia a fost întocmit proces-verbal contravenţional i s-a asigurat traducător la aducerea la cunoştinţă a procesului-verbal contestat, faptul că contravenientul a solicitat audierea în prezenţa apărătorului, faptul dacă contravenientul recunoaşte (total sau parţial) sau nu vinovăţia în comiterea contravenţiei care i se incriminează, faptul dacă contravenientul are obiecţii asupra corectitudinii şi completitudinii procesului-verbal sau nu.

Remarcă că doar din demersul către Preşedintele Judecătoriei Centru mun. Chişinău, nr. 025-294/12 din 30 octombrie 2012, rezultă solicitarea agentului constatator de atragere la răspundere conform art. 318 Cod contravenţional, preşedintele BC „Mobiasbanca - Groupe Societe Generale” SA, Ridha Tekaia Relatează că ulterior, s-a solicitat comasarea a două cauze contravenționale, pornite în baza contestaţiei, nr. 4-41/12 şi nr. 5-5024/12, demersul fiind admis. Indică că în şedinţa de judecată din 20 decembrie 2012, pârâtul a menţionat că nu a emis procesul-verbal contravenţional, ci doar de constatare şi nu în privinţa persoanei fizice, adică a reclamantei. Menţionează că atragerea la răspundere contravenţională se admite doar în baza procesului-verbal contravenţional şi nu cel de constatare, acest proces-verbal contravenţional urmează să fie emis doar de pârât ca agent constatator şi nu de instanţă.

2 Relatează prin hotărârea din 28 decembrie 2012, prima instanţă a respins demersul pârâtului de atragere a reclamantului la răspunderea prevăzută de art. 318 Cod contravenţional, a fost admisă parţial contestaţia reclamantului şi declarat nul procesul-verbal cu privire la contravenţie emis de pârât la 30 octombrie 2012, cu încetarea procesului contravenţional. Au fost respinse pretenţiile reclamantului cu privire la repararea de către pârât a prejudiciului material şi moral, explicându-i că este în drept să se adreseze în ordinea civilă în temeiul art. 384 alin. (2) Cod contravenţional coroborat cu art. 166-167 CPC. Susţine că potrivit textului procesului-verbal cu privire la contravenţie din 30 octombrie 2012, nu este clar dacă acesta este un proces verbal cu privire la contravenţie sau de constatare.

Indică că prin prisma art. 23 alin. (1), 318-319, 421 alin. (1) Cod contravenţional, pârâtul urma, în calitate de agent constatator, să întocmească proces-verbal cu privire la contravenţie, conform rigorilor art. 443 Cod contravenţional. Menţionează că hotărârea sus-indicată a primei instanţe a intrat în vigoare prin neatacarea ei, devenind astfel definitivă şi irevocabilă, cu efectul lucrului judecat (res judicata), deci rejudecarea sau revizuirea acestora este inadmisibilă. Indică că deoarece pârâtul a recunoscut în şedinţă de judecată că procesule- verbale contravenţionale au fost întocmite de pârât cu rea-credinţă, fără scopul real de a o atrage la răspundere, prin prisma prevederilor art. 123 alin. (6) CPC, reclamantul este degrevat de povara demonstrării acestor circumstanţe, în măsura în care ele sunt recunoscute de însăşi pârât.

Menţionează că întocmirea procesului-verbal contravenţional din 29 mai 2012 în privinţa titlului executoriu primit spre executare prin încheierea din 22 octombrie 2013, a avut loc doar peste 8 zile de la emiterea încheierii privind intentarea procedurii de executare, astfel până la expirarea termenului pentru executare benevolă de către debitor, conform art. 60 alin. (3) Cod de executare.

Având în vedere că titlurile executorii nu au fost remise debitorului direct, contrar cerinţelor art. 15 alin. (2) lit. f) Cod de executare, prin urmare debitorul nici nu ştia despre emiterea lor, conform art. 60 alin. (31) Cod de executare, după expirarea termenului de executare benevolă executorul judecătoresc urma să continue măsurile de executare, totodată nici o somaţie repetată pârâtul a făcut-o până în prezent, consideră că în asemenea circumstanţe întocmirea procesului- verbal cu privire la contravenţie fost făcută în mod evident cu rea-credinţă şi cu unicul scop de a discredita şi intimida preşedintele Băncii. Referitor la mărimea prejudiciului moral solicitat de15000 lei, care la data prezentei cereri constituie mai puţin de 1000 euro, menţionează că bază juridică a solicitării respective servesc normele art. 1398 alin. (1), 1404 alin. (1) şi (2), 1442-1443 Cod civil.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 56, 60, 90, 94, 95, 96 alin. (1), 166-167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, declararea a două dosare contravenţionale (nr. 4-41/12 şi nr. 5-5024/12 intentate de către pârât în baza art. 318 Cod 3 contravenţional, ca fiind intentate cu rea-credinţă, repararea prejudiciului material în sumă de 15000 lei şi a prejudiciului moral în sumă de 100000 lei. La 31 iulie 2013, Ridha Tekaia, reprezentată de avocatul Victor Burac a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, invocând suplimentar că după depunerea cererii de chemare în judecată, în aceeaşi zi, prin hotărârea judecătoriei Centru mun. Chişinău din 29 aprilie 2013, încheierea pârâtului de primire spre executare a titlului executoriu nr. 2a-3257/12 din 16 octombrie 2012 şi intentarea procedurii de executare, emisă la 22 octombrie 2012 sub nr. 025-294/12, a fost anulată ca ilegală.

Hotărârea sus-indicată a devenit irevocabilă prin neatacare. Astfel, în prezent procedura de executare, în cadrul căreia a fost emis procesul de constatare a „neexecutării” de către reclamantă a unei hotărâri judecătoreşti, este anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, având efectul lucrului judecată (res judicata). Susţine că la 16 aprilie 2013, Ridha Tekaia a aflat despre decizia CSJ emisă la 20 martie 2013, prin care recursul BC „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” SA împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2012 a fost admis integral, cu casarea acesteia şi menţinerea în vigoare a hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 iulie 2012, prin care s-a respins ca nefondată cererea lui Victor Chilicic de anulare a ordinelor BC „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” SA de sancţionare disciplinară ale lui Victor Chilicic şi concediere a acestuia.

Remarcă că există deja două hotărâri judecătoreşti irevocabile, care confirmă lipsa temeiului atragerii la răspundere disciplinară a recurentului, respectiv temeinicia pretenţiilor acestuia de atragere la răspundere a intimatului pentru intentarea neîntemeiată a două cauze contravenţionale conform art. 318 Cod contravenţional. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 iunie 2014 a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2015 a fost respins apelul declarat de Ridha Tetkaia, reprezentată de avocatul Victor Burac şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 27 aprilie 2015, Ridha Tekaia, reprezentată de avocatul Victor Burac a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că pârâtul a recunoscut în şedinţa de judecată că procesele-verbale contravenţionale au fost întocmite de pârât cu rea-credinţă, fără scopul real de a o atrage la răspundere preşedintele BC „Mobiasbanca - Groupe Societe Generale” SA, prin prisma prevederilor art. 123 alin. (6) CPC, reclamantul este degrevat de povara demonstrării acestor circumstanţe, în măsura în care ele sunt recunoscute de însăşi pârât. Invocă concluzia instanţei de fond precum că intimatul a întocmit nu proces- verbal cu privire la contravenţie, ci proces-verbal de constatare conform art. 153 4 cod de executare este eronată şi combătută de însăşi instanţa de fond în partea motivată a hotărârii, totodată această circumstanţa nu a fost elucidată pe deplin.

La fel şi concluzia instanţei precum că intimata a acţionat în strictă conformitate cu prevederile Codului de executare şi astfel lipseşte temei pentru atragerea ei la răspundere delictuală, este eronată şi se combate de însăşi instanţa de fond în partea motivată a hotărârii, totodată această circumstanţa nu a fost elucidată pe deplin. Susţine că legalitatea prevederilor art. 60 alin. (3) Cod de executare, în partea ce ţine de obligativitatea acordării termenului de 15 zile pentru executare benevolă în toate cazurile de executare conform Codului de executare, a fost confirmată prin Hotărârea Curţii Constituţionale a RM nr. 1 din 15 ianuarie 2013. Or, procesul-verbal de atragere la răspundere conform art. 318 Cod contravenţional, a fost întocmit de intimată la 30 octombrie 2012, adică până la expirarea termenului prevăzut de art. 60 alin. (3) Cod de executare.

Susţine că pentru executare benevolă termenul dat expira la 06 noiembrie 2012. Menţionează că potrivit art. 15 alin. (2) Cod de executare, instanţa de judecată prezintă din oficiu titlul executoriu spre executare în pricinile ce ţin de restabilirea la locul de muncă şi de încasarea salariului mediu pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă, precum şi încasarea indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale prevăzute de lege. Art. 30 alin. (2) Cod de executare, stabileşte că documentele executorii indicate la art. 15 alin.(2) din prezentul cod, cu excepţia celor de la lit. c), se prezintă spre executare executorului judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află domiciliul sau sediul debitorului.

Invocă prevederile art. 60 alin. (3) Cod de executare, care statuează în termen de 3 zile după primirea documentului executoriu, executorul judecătoresc emite o încheiere cu privire la intentarea procedurii de executare, pe care o expediază părţilor în procedura de executare în cel mult 3 zile de la emitere, cu propunerea de a executa benevol documentul executoriu în termen de 15 zile.

La încheierea cu privire la intentarea procedurii de executare va fi anexat borderou de calcul al cheltuielilor de executare legate de plata taxei de intentare şi de arhivare a dosarului de executare, iar art. 60 alin. (31) Cod de executare, stabilește că în cazul renunţării debitorului de a executa benevol documentul executoriu în termenul menţionat la alin. (3), executorul judecătoresc continuă procedura de executare, expediind părţilor o încheiere în acest sens, însoţită de borderoul de calcul al altor cheltuieli de executare, cu menţiunea că suma acestora, care urmează a fi încasată de la debitor, se va stabili ulterior în condiţiile legii, iar debitorului îi va expedia şi copia, certificată de executorul judecătoresc, de pe documentul executoriu.

Menţionează recurenta şi prevederile art. 80 alin. (3) Cod de executare, care reglementează că în cazul în care hotărârea judecătorească se află în proces de executare, executorul judecătoresc dispune, după verificarea depunerii cauţiunii, animarea executării pentru 15 zile, termen în care partea interesată urmează să 5 prezinte încheierea judecătorească de suspendare a executării. În asemenea caz, executorul judecătoresc poate dispune ridicarea totală sau parţială a sechestrului de pe bunurile debitorului. Potrivit art. 1398 alin. (1) Cod civil, cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune.

În cererea de recurs se face referire şi la conţinutul art. 1404 alin. (1) şi (2) Cod civil, care indică că prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave. Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate la alin.(1). Remarcă că conform art. 1422 alin. (1) şi (2) Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.

Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial, iar, art. 1423 alin. (1) şi (2) Cod civil, stabileşte că mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luând în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

Menţionează că în conformitate cu decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova nr. 1 din 15 ianuarie 2013 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 60 alin. (3) şi alin. (31) din Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV din 24 decembrie 2004,s-a recunoscut constituţională sintagma „cu propunerea de a executa benevol documentul executoriu în termen de 15 zile” din art. 60 alin. (3) a Codului de executare. Remarcă că argumentele invocate în apelul motivat, au rămas în genere fără examinare de către instanţa de apel. Consideră că prin neexaminarea, de fapt şi drept, a argumentelor invocate în cererea de apel, instanţa de apel a încălcat art. 239, 390 alin. (1) lit. e), 390 alin. (2) CPC, care prevăd obligaţia instanţei de apel de a motiva hotărârea, prin examinarea argumentelor părţilor şi motivarea concluziilor de a le admite sau respinge, coroborate cu art. 20 a Constituţiei Republicii Moldova şi art. 6 a Convenţiei CEDO.

Menţionează că instanţa de apel nu s-a expus în privinţa argumentelor apelantului invocate în pct. 4.1. - 4.3. a apelului motivat, cât şi celor invocate în susţinerile verbale din 04 februarie 2015, în special referitor la încălcarea de către intimată a normelor imperative ale art. 60 alin. (3) şi 80 alin. (3) Cod de executare. 6 Consideră că instanţa de apel pe de altă parte, a reiterat, identic, erorile materiale comise de prima instanţă şi sesizate în cererea de apel motivată, care până la urmă au rămas neexaminată de fapt, sub aspectul argumentelor invocate în susţinerea cerinţei de casare a instanţei de fond. Susţine că decizia recurată este pasibilă de casare pe temeiul prevăzut în art. 432 alin. (1) coroborat cu art. 432 alin. (2) lit. b) CPC, astfel, instanţa de apel a încălcat normele de drept material, deoarece nu a aplicat art. 94 alin. 1 CPC, care însă trebuia să fie aplicat.

Remarcă că la caz, instanţa de apel a respins apelul şi a menţinut în vigoare hotărârea primei instanţe prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin urmare, prin prisma art. 94 alin. (1) CPC, instanţa de apel (ca şi cea de fond) urmau să încaseze în beneficiul intimatului cheltuielile de asistenţă juridică, pe care aceasta le-a solicitat. În speţă, nici prima instanţă, nici instanţa de apel nu a încasat aceste cheltuieli. La 05 iunie 2015, Olga Alexeenco, reprezentată de avocatul Constantin Lazari a depus referinţă la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea acestuia, cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentei, la 19 februarie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 178), însă careva date despre recepţionarea acesteia la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 27 aprilie 2015 în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ridha Tekaia, 7 reprezentată de avocatul Victor Burac, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ridha Tekaia, reprezentată de avocatul Victor Burac, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ridha Tekaia, reprezentată de avocatul Victor Burac ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ridha Tekaia, reprezentată de avocatul Victor Burac se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 8