Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-524/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
1 iulie 2015
Părțile
SRL Gavanoasa-Agro in proces de insolvabilitate
Pe scurt
Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii

2rc-524/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate

dosarul nr. 2rc-524/15 prima instanţă N. Bondarenco DECIZIE 01 iulie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul, în cadrul dosarului de insolvabilitate a Societății cu Răspundere Limitată ”Gavanoasa Agro”, împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 30 ianuarie 2015, prin care a fost respinsă contestația depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul privind modificarea tabelului creanțelor creditorilor în cadrul procesului de insolvabilitate a Societății cu Răspundere Limitată ”Gavanoasa Agro”.

constată La 18 februarie 2010, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL ”Gavanoasa Agro”. Prin încheierea Curții de Apel Economică din 26 februarie 2010, a fost admisă spre examinare cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL ”Gavanoasa Agro” și au fost dispuse măsurile de asigurare, cu desemnarea administratorului provizoriu. Prin hotărîrea Curții de Apel Economică din 29 aprilie 2010, a fost intentat procesul de insolvabilitate față de SRL ”Gavanoasa Agro”. În funcția de administrator al insolvabilității a fost desemnat ÎI ”Nicolai Cazmalî”. În scopul prevenirii modificării stării bunurilor SRL ”Gavanoasa Agro” în perioada derulării procesului de insolvabilitate, s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare.

În perioada derulării procesului, la 05 iulie 2010 au fost validate creanțele creditorilor SRL ”Gavanoasa Agro”, fiind introduși în tabelul creanțelor de rangul II creditorii Poștaru Dumitru, care a deținut funcția de administrator al SRL ”Gavanoasa Agro” cu suma de 60262,61 lei, Carapostol Alexandra cu suma de 29862,21 lei și Poștaru Profira cu suma de 31424,01 lei. 1 Prin încheierea Curții de Apel Economică din 01 decembrie 2010, a fost admisă parțial cererea Companiei de leasing SRL ”Tehagroleasing” cu privire la separarea bunurilor din masa debitoare a SRL ”Gavanoasa Agro”. A fost separată din masa debitoare a SRL ”Gavanoasa Agro” un tractor de model ”MTZ-80” cu nr. de fabricare 949329, două grape BDT-7, patru cultivatoare CPS-4.2, patru pluguri PLN-3,35 pentru a fi transmise Companiei de leasing SRL ”Tehagroleasing”.

Prin încheierea Curții de Apel Economică din 03 noiembrie 2011, a fost respinsă cererea SC ”Vinia Traian” SA de atribuire societății de statut de creditor garantat în procedura insolvabilității a SRL ”Gavanoasa Agro”. În legătură cu încetarea activității Curții de Apel Economică în baza Legii pentru modificarea și completare unor acte legislative nr. 29 din 06 martie 2012, cauza a fost expediată spre examinare după competență la Curtea de Apel Cahul. Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 24 mai 2013, ÎI ”Nicolai Cazmalî” a fost destituit din funcția de administrator al insolvabilității SRL ”Gavanoasa Agro” și desemnat în calitate de administrator ÎI ”Bostan Nicolae”. Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 27 iunie 2014, a fost admisă cererea administratorului insolvabilității SRL ”Gavanoasa Agro”, Nicolai Bostan.

S-a constatat posesia, folosința și dispoziția SRL ”Gavanoasa Agro” asupra următoarelor bunuri: stația de alimentar și depozitare a combustibilului din care fac parte construcțiile cu numerele cadastrale 9417208.515.01 și 9417208.515.02 situate în s. Gavanoasa, raionul Cahul; depozitul central din care fac parte construcțiile clădirea administrativă cu nr. cadastral 9417209.053.01; depozit cu nr. cadastral 9417209.053.03; construcție cu nr. cadastral 9417209.053.04, construcție cu nr. cadastral 9417209.053.05 situate în com. Gavanoasa, s. Nicolaevca, r. Cahul. Oficiul Cadastral Teritorial Cahul a fost obligat de a înregistra dreptul de proprietate al SRL ”Gavanoasa Agro” asupra bunurilor imobile menționate.

La 12 august 2014, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul a depus contestație privind modificarea tabelului creanțelor creditorilor. Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 30 ianuarie 2015, a fost respinsă contestația depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul privind modificarea tabelului creanțelor creditorilor în cadrul procesului de insolvabilitate a SRL ”Gavanoasa Agro”. La 19 mai 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Cahul din 30 ianuarie 2015, solicitînd repunerea în termenul de declarare a recursului, casarea încheierii contestate și restituirea cauzei la rejudecare în instanța de insolvabilitate.

Recurentul Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul, în motivarea recursului a menționat că instanța de insolvabilitate a aplicat eronat normele de drept material și a apreciat arbitrar probele. De asemenea, a menționat că la 29 aprilie 2010, cînd a fost intentat procesul de insolvabilitate față de SRL ”Gavanoasa Agro” și la 05 iulie 2010 cînd au fost validate creanțele creditorilor SRL ”Gavanoasa Agro”, era în vigoare Legea 2 insolvabilității nr. 632 din 14 noiembrie 2001, iar la momentul depunerii contestației la 12 august 2014 privind modificarea tabelului creanțelor, era în vigoare noua Lege a insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, astfel legea nouă nu are putere retroactivă.

La fel reiterează că art. 43 al.(2) prevede ordinea creanțelor salariale față de angajați cu excepția persoanelor indicate la art. 247 și anume Poștaru Ion, Carapostol Alexandra și Poștaru Profira, iar în legea veche această excepție nu se regăsește, prin prisma art. 253 consideră posibilă, legală și argumentată modificarea tabelului creanțelor prin excluderea acestor persoane din tabelul creanțelor de la rangul II la rangul VI. Totodată, menționează că creanța salarială a apărut în perioada în care SRL ”Gavanoasa Agro” nu a activat, administratorul trebuia să întreprindă de sine stătător măsuri pentru a exclude aceste creanțe de a fi achitate în mod prioritar. De asemenea, consideră că faptul examinării contestației din prima ședință constituie o încălcare a art. 27 al.

(2) CPC și anume încălcarea principiului contradictorialității, or judecarea în lipsa creditorului a contestației a limitat posibilitățile de argumentare și capacitatea de a-și dovedi poziția. A solicitat repunerea în termen, pe motiv că despre încheierea contestată a aflat la 12 mai 2015. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că cererea de repunere a recursului în termen necesită a fi respinsă ca neîntemeiată, iar recursul ca depus în afara termenului legal din următoarele motive. Conform art. 1 alin. (4) Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi.

Conform art. 8 al. (1) al Legii insolvabilității, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În justificarea cerinței de repunere a recursului în termen, recurentul a invocat faptul că instanța de insolvabilitate a examinat contestația din prima ședință, precum și faptul că a făcut cunoștință cu încheierea contestată la 12 mai 2015. Argumentele recurentului în acest sens nu pot fi reţinute şi se resping din următoarele motive.

Din actele cauzei rezultă că examinarea contestației depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul a fost numită pentru data de 30 ianuarie 2015, ultimul fiind înștiințat pentru data indicată prin aviz de primire (f.d. 22), însă la data menționată în ședința de judecată nu s-a prezentat și nu a înștiințat instanța despre motivul neprezentării. 3 Astfel, motivul invocat de recurent precum să instanța de insolvabilitate a examinat contestația din prima ședință de judecată nu poate fi reținut. În ceea ce privește cererea de repunere în termen a recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Articolul 116 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă, iar alin. (3) din acelaşi articol stabilește că la cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. După cum urmează din materialele cauzei, încheierea instanței de insolvabilitate din 30 ianuarie 2015, a fost recepționată de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul la 31 martie 2015, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d. 26 verso). Cu toate acestea, recursul a fost depus la 19 mai 2015, adică în afara termenului legal.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a menţiona că, solicitînd repunerea în termen a recursului, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul nu a invocat motive temeinic justificate şi nu a prezentat probe referitor la imposibilitatea depunerii în termen a recursului. La dosar nu sunt anexate probe care ar dovedi imposibilitatea Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cahul de a declara recursul în termen. Temeiuri de repunere a recursului în termen nu sunt şi din aceste motive recursul declarat necesită să fie respins ca depus în afara termenului legal.

Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menționează că nu poate fi luat în considerație argumentul recurentului precum că a făcut cunoștință cu încheierea contestată la 12 mai 2015. Faptul că Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul s-a adresat la 11 mai 2015 cu o cerere Curții de Apel Cahul privind eliberarea copiei încheierii contestate, nu constituie temei de repunere a acestuia în termenul de declarare a recursului. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că cererea de repunere a recursului în termen este neîntemeiată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cahul de repunere a recursului în termen şi de a respinge recursul ca fiind depus în afara termenului legal, fără a se expune asupra fondului.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge cererea Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Cahul de repunere a recursului în termen. 4 Se respinge recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cahul ca depus în afara termenului legal. Se menține încheierea Curții de Apel Cahul din 30 ianuarie 2015, în cadrul dosarului de insolvabilitate a Societății cu Răspundere Limitată ”Gavanoasa Agro”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.