- Dosarul nr.
- 3ra-805/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 iunie 2015
- Părțile
- Buţă Anastasia, Buţă Ion vs Departamentul Poliţiei de Frontieră
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-805/15 — Contestarea actului administrativ, achitarea indemnizaţiei
prima instanţă: Iu. Potînga dosarul nr. 3ra-805/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Gavriliţă, L. Popova ÎNCHEIERE 03 iunie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Druţă, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Departamentul Poliţiei de Frontieră a MAI, în pricina civilă în ordinea contenciosului administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Buţă Ion şi Buţă Anastasia împotriva Departamentului Poliţie de Frontieră a MAI privind contestarea actului administrativ, obligarea achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate în legătură cu naşterea copilului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Departamentul Poliţiei de Frontieră a MAI, fiind , menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 04 septembrie 2014, c o n s t a t ă La 12 februarie 2014 Buţă Ion şi Buţă Anastasia au depus o cerere de chemare în judecată împotriva Departamentului Poliţie de Frontieră a MAI privind contestarea actului administrativ, obligarea achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate în legătură cu naşterea copilului. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, la 07 iunie 2010 a fost angajat în funcţia de inspector al Direcţiei Regionale „Leova” al Departamentului Poliţiei de Frontieră a Ministerului Afacerilor Interne, fapt confirmat prin certificatul nr. 27 din 06.02.2014. La 16 aprilie 2009, Buţă Ion şi Buţă Anastasia au înregistrat căsătoria la OSC Hînceşti. Din căsătorie au doi copii: Buţă Marina a.n.2011, şi Buţă Amalia care s-a născut la 13 ianuarie 2014. Buţă Anastasia nu a fost angajată în cîmpul muncii, fiind întreţinută pe deplin de către soţul său Buţă Ion.
Iniţial, din motiv că era studentă la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de Istorie şi Pedagogie, pe care a absolvit-o în anul 2013, iar la moment este masterand al anul I la USM, respectiv din cauza studiilor şi a sarcinii pînă la moment nu a beneficiat de careva indemnizaţii băneşti legate de concediu de maternitate. Invocă reclamanţii că, situaţia financiară a familiei lor este una deplorabilă dat fiind faptul că Buţă I. este unicul întreţinător al familiei, are doi copii minori la întreţinere şi soţia nu este încadrată în cîmpul muncii. Prin urmare, la 29 noiembrie 2013 reclamanţii s-au adresat cu o cerere către Departamentul Poliţie de Frontieră a MAI al RM privind stabilirea, calcularea şi achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate, care include concediu prenatal şi concediu postnatal, în total durata de 126 zile.
Prin răspunsul Departamentului Poliţie de Frontieră a MAI nr. 35/10-54 din 14 ianuarie 2014, li s-a refuzat în achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate.
Consideră reclamanţii că, refuzul achitării indemnizaţiei pentru concediul de maternitate este ilegal şi care contravine prevederilor legale: art. 124 alin. (1) Codul muncii, care stipulează că, femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor, li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii - 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii în modul prevăzut la art. 123 alin.(2); - art.7(5) al Legii nr.289 din 22.07.2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, care stabileşte că baza de calcul a indemnizaţiei de maternitate, acordate soţiei aflate la întreţinerea soţului salariat, este venitul mediu lunar asigurat al soţului şi se determină în condiţiile prevăzute în prezentul articol; - art. 16(1) al Legii nr.289 prevede că asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor salariaţi şi şomerele care au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de indemnizaţie de maternitate.; - Pct. 21 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire,
modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 108 din 03.02.2005 prevede că indemnizaţia de maternitate (sarcina şi lăuzie) se stabileşte asiguratelor, soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi şi şomerilor care au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi postnatal; art.61 al Legii cu privire la Poliţie şi statutul poliţistului nr.320 din 27.12.2012, în vigoare din 01.03.2013, stipulează că poliţiştii sînt supuşi asigurării de stat obligatorii din bugetul de stat. Susţin reclamanţii că Buţă Anastasia a avut o naştere complicată, confirmată prin certificatului medical, din care considerente urmează ca concediul postnatal să fie stabilit pentru 70 de zile, drept prevăzut de art. 124(1) din Codul Muncii.
Solicită reclamanţii recunoaşterea ilegală a refuzului Departamentului Poliţiei de Frontieră a MAI al RM nr.35/10-54 din 14.01.2014 în achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate; cu obligarea Departamentului Poliţie de Frontieră a 2 MAI al RM la plata indemnizaţiei pentru concediul de maternitate Buţă Anastasia şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică. Prin hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 04 septembrie 2014 acţiunea a fost admisă integral. S-a declarat ilegal refuzul Departamentului Poliţiei de Frontieră a MAI nr.35/10-54 din 14.01.2014 în achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate Buţă Anastasiei soţia angajatului Buţă Ion. S-a obligat Departamentul Poliţiei de Frontieră a MAI să achite Anastasiei Buţă soţia angajatului Buţă Ion indemnizaţia de maternitate în condiţiile art. 124 alin. (1) din Codul Mncii R. Moldova.
S-a încasat de la Departamentul Poliţiei de Frontieră a MAI în beneficiul lui Anastasia Buţă şi Buţă Ion cheltuielile de judecată în sumă de 3000 lei. Departamentul Poliţiei de Frontieră al MAI în apelul declarat la data de 19 septembrie 2014 şi cel motivat a solicitat casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea integrală a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2015 a fost respins apelul declarat de Departamentul Poliţiei de Frontieră al MAI, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 04 septembrie 2014. La emiterea deciziei instanţa de apel a reţinut că Buţă Ion şi Buţă Anastasia contestă refuzul pîrîtului privind achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate sub nr. 35/10-54 din 10.01.2014 (f.d.8).
Refuzul pîrîtului de a soluţiona cererea la un drept pretins, în sensul art.3 al Legii contenciosului administrativ constituie obiect al acţiunii în contenciosul administrativ. Instanţa de apel a menţionat că la judecarea pricinii în ordine contenciosului administrativ, instanţa de fond just a reţinut că acest refuz este contrar legii şi care încalcă dreptul pretins a reclamantei Buţă Anastasia de a beneficia de indemnizaţia de maternitate de la locul de muncă a soţului. S-a stabilit că, Buţă Ion si Bută Anastasia au încheiat căsătoria la 16.04.2009. La 13.01.2014 s-a născut fiica Bută Amalia. Reclamanta Buţă Anastasia nu este încadrată în cîmpul muncii, aflîndu-se la întreţinerea soţului său Buţă Ion, care este încadrat în cadrul Departamentului Poliţiei de Frontieră în funcţie de locotenent major (f.d.
9). Pretenţiile reclamantei privind achitarea indemnizaţiei de maternitate la locul de serviciu a soţului său, se încadrează în prevederile art. 124 alin. (1) Codul muncii potrivit cărora femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor, li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice (în cazul sarcinilor cu 3 şi mai mulţi feţi - 112 zile calendaristice) şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii - 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii în modul prevăzut la art. 123 alin.(2). Femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor, li se acordă un concediu de maternitate ce 3 include concediul prenatal cu o durată de 70 zile calendaristice şi concediul postnatal cu o durată de 56 zile calendaristice, plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii în modul prevăzut la art. 123(2) Codul muncii.
Modul de stabilire, calculare şi achitare a astfel de indemnizaţii este reglementat de Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale nr. 289-XV din 22 iulie 2004 şi Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr.108 din 03.02.2005. Potrivit prevederilor art.7 alin. (5) al Legii nr.289 din 22.07.2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, baza de calcul a indemnizaţiei de maternitate, acordate soţiei aflate la întreţinerea soţului salariat, este venitul mediu lunar asigurat al soţului şi se determină în condiţiile prevăzute în prezentul articol.
Conform art. 16 alin. (1) al Legii nominalizate, asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor salariaţi şi şomerele care au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de indemnizaţie de maternitate. Conform punctului 21 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr.108 din 03.02.2005, indemnizaţia de maternitate (sarcina şi lăuzie) se stabileşte asiguratelor, soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi şi şomerilor care au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi postnatal.
Conform art.61 alin. (1) al Legii nr.320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea şi statutul poliţistului, viaţa, sănătatea şi capacitatea de muncă a poliţistului sînt supuse asigurării de stat obligatorii din bugetul de stat. Potrivit art.37 alin.( 4) al legii citate, concediul de maternitate şi concediul pentru îngrijirea copilului se acordă poliţistului conform dispoziţiilor generale. Baza de calcul al indemnizaţiilor de maternitate, al indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav o constituie venitul mediu lunar realizat de către poliţist în ultimele 6 luni calendaristice anterioare lunii în care s-a produs evenimentul. Baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate acordate soţiei aflate la întreţinerea poliţistului o constituie venitul mediu lunar al poliţistului.
Indemnizaţiile se plătesc la locul de serviciu al poliţistului, din bugetul de stat. Astfel, instanţa de apel a precizat că, normele citate stipulează în mod expres dreptul soţiei aflate la întreţinerea poliţistului de a beneficia la locul de muncă a soţului de indemnizaţie de maternitate, fapt ce denotă că hotărîrea primei instanţei este legală şi întemeiată. La 09 aprilie 2015, în termen, Departamentul Poliţiei de Frontieră a MAI a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, 4 casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu remiterea cauzei la rejudecare în prima instanţă. În motivarea recursului se invocă că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat normele de drept procedural.
Mai invocă că, atît instanţa de fond cît şi instanţa de apel au examinat superficial circumstanţele de fapt invocate de către Departamentul Poliţiei de Frontieră şi au încălcat art. 183 şi art. 211 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi anume, nu a elucidat împreună cu participanţii la proces toate circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii. Necătînd la faptul că Departamentul Poliţiei de Frontieră a invocat în instanţa de apel că în conformitate cu art. 5 alin. (3) al Legii nr. 283 din 28.12.2011 cu privire la Poliţia de Frontieră, Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, sînt persoane juridice şi dispun de conturi trezoreriale individuale, instanţa de apel în decizia motivată nu s-a expus pe marginea acestui argument.
Suplimentar, menţionează că indemnizaţia de maternitate solicitată de către Buţă Anastasia nu poate fi achitată de către Departamentul Poliţiei de Frontieră. Astfel, în conformitate cu prevederile pct. 6 alin. (2) al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 108 din 03 februarie 2005, indemnizaţia de maternitate, femeilor asigurate, soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi se stabileşte de către structurile teritoriale de asigurări sociale. Luînd în vedere normele de drept citate, indemnizaţia de maternitate urmează a fi achitată de către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi nu de Departamentul Poliţiei de Frontieră, cum a stabilit instanţa.
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Departamentul Poliţiei de Frontieră a MAI, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de 5 apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Departamentul Poliţiei de Frontieră a MAI, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Departamentul Poliţiei de Frontieră a MAI ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Departamentul Poliţiei de Frontieră a MAI, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Druţă Iurie Bejenaru 6