- Dosarul nr.
- 2ra-1130/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 mai 2015
- Părțile
- Cudlaenco Alexandra vs Cernei Denis intervenient accesoriu Jeleznii Angela
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-1130/15 — Anularea testamentului
Prima instanță: Judecătoria sectorului Botanica municipiul Chișinău, Judecător – Viorica Mihaila Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – Victor Pruteanu, Anatolie Pahopol, Iulia Cimpoi dosar 2ra-1130/15
Î NCHE I E RE
20 mai 2015 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova Judecătorii – Dumitru Mardari, Maria Ghervas Examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul în bază de mandat Veaceslav Cazacu, în interesele Alexandrei Cudlaenco, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Alexandra Cudlaenco împotriva lui Denis Cernei, intervenient accesoriu Angela Jeleznîi, privind declararea nulității testamentului, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 noiembrie 2014, a con st at at: La 17 ianuarie 2012 Alexandra Cudlaenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Denis Cernei, intervenient accesoriu Angela Jeleznîi, solicitînd declararea nulității testamentului autentificat la 03 mai 2011 de notarul Angela Jeleznîi sub nr.5205.
În motivarea cererii a indicat că la 29 mai 2011 a decedat Vladimir Cudlaenco, soțul Alexandrei Cudlaenco. Conform contractului de vînzare- cumpărare transmitere a locuinței în proprietate privată încheiat cu Agenția Teritorială Chișinău a Ministerului Privatizării și Administrării Proprietății de Stat al Republicii Moldova, în condițiile legii privatizării fondului de locuințe a fost privatizat apartamentul nr.25 din blocul nr.21, str. Pandurilor, mun. Chișinău. Din căsătorie Vladimir Cudlaenco și Alexandra Cudlaenco nu au copii și prin urmare Alexandra Cudlaenco este unica moștenitoare legală a bunurilor defunctului. După decesul soțului, Alexandra Cudlaenco a acceptat moștenirea lăsată și a continuat să locuiască în apartamentul nominalizat.
1 Ulterior, la domiciliul ei s-a prezentat Denis Cernei, fiul unui coleg de serviciu al defunctului și i-a comunicat că este moștenitorul testamentar al soțului, care i-ar fi testat toată averea sa, adică ½ cotă-parte din imobilul menționat. La solicitarea adresată notarului privat Svetlana Criucova privind eliberarea certificatului de moștenitor legal, a aflat că averea soțului a fost testată lui Denis Cernei. Extrasul eliberat de Ministerul Justiției indică că testamentul prin care s-ar fi testat ½ cotă parte din imobil a fost întocmit la 03 mai 2011, iar decesul soțului a survenit la 29 mai 2011. Consideră că starea gravă a sănătății soțului Vladimir Cudlaenco, care la 02 mai 2011 deja primea un tratament cu substanțe narcotice pentru a înlătura durerile, nu-i permiteau să se deplaseze la sediul notarului privat și nu era în stare să-și exprime liberul consimțămînt.
A mai indicat că, avînd în vedere că persoana care pretinde că a primit averea lui Vladimir Cudlaenco este un străin și nu are nici o legătură cu familia Cudlaenco, se prezumă că la încheierea testamentului a lipsit consimțământul lui Vladimir Cudlaenco. Prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Botanica municipiul Chișinău din 27 iunie 2013 a fost admisă parțial acțiunea. A fost declarat parțial nul testamentul din 03.05.2011, autentificat de către notarul public Jeleznîi Angela la 03.05.2011 nr.5205 prin care cet.Cudlaenco Vladimir a testat toată averea sa care îi va aparține la momentul decesului, inclusiv ½ cotă-parte din apartamentul nr.25 din str.Pandurilor, 21, mun. Chișinău cet. Ciornei Denis referitor la testarea a ½ cotă- parte din aceste bunuri ce constituie cota obligatorie a cet.Cudlaenco Alexandra.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 05 noiembrie 2014 a fost respins ca neîntemeiat apelul depus de Alexandra Cudlaenco. A fost admis apelul depus de Denis Ciornei. A fost casată integral hotărîrea Judecătoriei sectorului Botanica municipiul Chișinău din 27 iunie 2013 și emisă o nouă hotărîre prin care a fost respinsă integral ca neîntemeiată acțiunea depusă de Alexandra Cudlaenco împotriva lui Denis Cernei privind declararea nulității testamentului din 03 mai 2011 autentificat de notarul public Angela Jeleznîi, număr de înregistrare 5205, prin care Vladimir Cudlaenco, decedat la 29 mai 2011, a testat toată averea care îi va aparține la data decesului lui Denis Ciornei. La 13 martie 2015, avocatul în bază de mandat Veaceslav Cazacu, în interesele Alexandrei Cudlaenco a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 noiembrie 2014, solicitînd casarea deciziei recurate și remiterea pricinii la rejudecare în instanța de apel.
În motivarea cererii a indicat că instanța de apel a apreciat critic declarațiile Alexandrei Cudlaneco și a martorilor A.Tutunaru, P.Cervatenco precum că înainte de deces Vladimir Cudlaenco a avut un comportament inadecvat ca urmare a 2 administrării substanțelor narcotice prescrise de medic pentru ameliorarea durerilor, iar testatorul la 03 mai 2011 nu putea să se deplaseze la sediul notarului, nu era în stare să întocmească testamentul și să-și exprime consimțămîntul. A mai indicat că declarațiile Alexandrei Cudlaenco se poate deduce faptul că nu se cunoaște cine a semnat actele și este evident că semnăturile lui Vladimir Cudlaenco din actele semnate de acestea nu coincid cu semnătura de pe testamentul din 03 mai 2011. Consideră recurenta că este necesară efectuarea unei expertize grafoscopice pentru a afla dacă semnătura de pe testamentul din 03 mai 2011 îi aparține lui Vladimir Cudlaenco.
Analizînd temeiurile invocate în cererea de recurs, în raport cu materialele pricinii și prevederile Legii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de avocatul în bază de mandat Veaceslav Cazacu, în interesele Alexandrei Cudlaenco ca fiind inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod Procedură Civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod Procedură Civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod Procedură Civilă.
Dat fiind faptul că temeiurile declarării recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII Cod Procedură Civilă, sunt strict delimitate de art.432, Colegiul reține că, reieșind din prevederile art.437 alin.(1) lit.f) Cod Procedură Civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de drept material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În speță, argumentarea expusă în cererea de recurs se limitează la invocarea circumstanțelor de fapt ale pricinii și denotă simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de judecată, fără a evidenția acele erori sau omisiuni ale instanței de apel care ar dicta declararea recursului ca fiind admisibil.
Se cere a fi precizată că, specific recursului declarat în condiţiile secţiunii a 2-a, Capitolul XXXVIII, Cod Procedură Civilă, este că recursul nu provoacă o rejudecare a fondului pricinii. Rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4). 3 Colegiul consideră că recursul declarat de avocatul în bază de mandat Veaceslav Cazacu, în interesele Alexandrei Cudlaenco împotiva deciziei Curții de Apel Chișinău din 05 noiembrie 2014 este declarativ și lipsit de o argumentare logico-juridcă, prin prisma art.432 Cod Procedură Civilă. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod Procedură Civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de Veaceslav Cazacu, în interesele Alexandrei Cudlaenco. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele ședinței, Judecător – Svetlana Filincova, Judecătorii – Dumitru Mardari Maria Ghervas 4