Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-740/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 mai 2015
Părțile
Buia Mihail, Iovciu Ludmila, Irinevici Ana vs Primăria or. Cahul
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-740/15 — Anularea actelor administrative

dosarul nr. 3ra-740/15 prima instanță: D. Bosîi instanța de apel: G. Eni, N. Bondarenco, V. Movilă ÎNCHEIERE 20 mai 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Mihail Buia prin intermediul avocatului Roman Zadoinov, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă Mihail Buia, Ludmila Iovciu şi Anna Irinevici împotriva Primăriei orașului Cahul, intervenienți accesorii Societatea cu răspundere limitată „Bosser” și Rodica Arseni, cu privire anularea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 05 februarie 2015, prin care au fost admise apelurile declarate de Primăria orașului Cahul, Societatea cu răspundere limitată „Bosser” și Rodica Arseni, casată hotărârea Judecătoriei Cahul din 16 septembrie 2013 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 23 mai 2013, Mihail Buia, Ludmila Iovciu şi Anna Irinevici au depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei or.

Cahul, intervenient accesoriu SRL „Bosser” cu privire anularea actelor administrative. În motivarea acţiunii reclamanții au indicat că SRL „Bosser” execută lucrări de construcţie a blocului locativ amplasat pe str. Prospectul Republicii, 15/5, or. Cahul, în baza certificatului de urbanism pentru proiectare nr. 151/1 din 05 octombrie 2010 şi a autorizației de construire nr. 125/2 din 23 august 2011. Susțin reclamanții că Mihail Buia este proprietar al terenului situat pe str. Prospectul Republicii, 15/4, or. Cahul, pe care este construit şi dat în exploatare blocul locativ conform procesului-verbal de recepţie nr. l din 12 noiembrie 2012. Construcţia blocului a fost finalizată în decembrie 2011. SRL „Dramirocleo”, Ludmila Iovciu şi Anna Irinevici sunt proprietari ai apartamentelor din acest bloc locativ.

Consideră reclamanţii că documentele de autorizare a lucrărilor de construcţie, eliberarea acestora şi lucrările de construcţie au loc cu încălcarea normelor urbanistice în construcţii, normelor şi regulilor sanitare şi anti-incendiare. Afirmă că construcţia nefinisată le creează pericol pentru viaţa şi sănătatea lor și le încalcă dreptul de proprietate. Menționează că construcţia blocului locativ din str. Prospectul Republicii, 15/5, or. Cahul, în mod direct atinge interesele bunului imobil/terenului lui Mihail 1 Buia, iar pentru obținerea certificatului de urbanism sus-menționat în mod obligatoriu era necesar acordul lui. Astfel, rețin reclamanții că pentru eliberarea certificatului de urbanism nu au fost anexate toate actele necesare, iar în certificat nu este indicat regimul arhitectural urbanistic care caracterizează amplasarea terenului în raport cu proprietăţile din vecinătate.

La fel, menționează că construcţia în litigiu le acoperă ferestrele laterale, în apartamente practic nu pătrunde lumină naturală. Casa menţionată este apropiată de casa reclamanților și lipsește spațiul anti incendiar dintre case. Solicită reclamanții anularea certificatului de urbanism pentru proiectare nr. 151/1 din 05 octombrie 2010 și a autorizaţiei de construire nr. 125/2 din 23 august 2011, eliberate de Primăria or. Cahul la cererea SRL „Bosser”. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 16 septembrie 2013 acţiunea a fost admisă și a fost anulat certificatul de urbanism nr. 151/1 din 05 octombrie 2010 și autorizaţia de construire nr. 125/2 din 23 august 2011, eliberate de Primăria or. Cahul la cererea SRL „Bosser”.

Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 05 februarie 2015 au fost admise apelurile declarate de Primăria or. Cahul, SRL „Bosser” și Rodica Arseni, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă. La 13 martie 2015, în termenul prevăzut de lege, Mihail Buia, prin intermediul avocatului Roman Zadoinov, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei contestate și menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului recurentul a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel, invocând că instanța nu a judecat litigiul în mod independent și imparțial. Totodată, invocă că prin eliberarea actelor administrative, pârâtul a violat dreptul său la proprietate și domiciliu garantate de art. 8 și art. 1 protocolul 1 CEDO.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

2 Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Mihail Buia prin intermediul avocatului Roman Zadoinov nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere faptul că instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Mihail Buia prin intermediul avocatului Roman Zadoinov ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a) şi 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de Mihail Buia prin intermediul avocatului Roman Zadoinov se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Ion Corolevschi 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.