- Dosarul nr.
- 2rac-557/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 mai 2015
- Părțile
- SRL Biovitagro vs Agenţia de Inetrvenţii şi Plăţi pentru Agricultură
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-557/15 — Încasarea sumei
Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău Dosarul nr. 2rac-557/15 Judecător: S. Balmuș Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Minciuna, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 07 mai 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecători Ion Corolevschi, Ion Druţă examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de SRL „Biovitagro”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către SRL „Biovitagro” împotriva Agenţiei de Intervenții şi Plăţi pentru Agricultură privind încasarea sumei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2014, prin care a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 07 august 2014, c o n s t a t ă : La 05 martie 2012, SRL „Biovitagro” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei de intervenții şi plăţi pentru agricultură, intervenient accesoriu Ministerul Agriculturii al RM, privind încasarea sumei. În motivarea cererii de chemare în judecată SRL „Biovitagro” a menţionat că a fost înregistrată la data de 02 iulie 2008. Potrivit statutului său Societatea cu răspundere limitată are ca obiect principal de activitate cultura fructelor şi pomicultura. Deţinînd în proprietate privată terenuri agricole la începutul anului 2011 s-a decis de a înființa plantaţii cu sistem de cultură super intensiv. Prin urmare, ținînd cont de prevederile Hotărîrii de Guvern nr. 369 din 24 mai 2011 cu privire la aprobarea modului de utilizare a mijloacelor fondului de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anul 2011, a depus eforturi de a forma această plantație, încheind chiar şi contracte de împrumut cu unele bănci.
Aşadar, în temeiul Hotărîrii de Guvern nominalizate la 31 mai 2011 au fost întocmite trei acte privind înființarea plantației multianuale, prin care s-a confirmat faptul că SRL „Biovitagro” a înființat plantaţii super intensive în următoarele condiţii: - 2,89 hectare plantate cu păr în număr de 9 031 pomi, ce corespunde 3 125 pomi la hectar; 3,1 hectare plantate cu măr în număr total de 9 687 pomi, ce corespunde 3 125 pomi la hectar; 6 hectare de prun. Menţionează că, a prezentat tot setul de acte care a solicitat acordarea de subvenții pentru investiţiile făcute în agricultură, la Agenţia teritorială r/1 Ştefan Vodă la data de 09 iunie 2011. Susţine că, tocmai la data de 29.09.2011 reclamantul a fost chemat să semneze contractul respectiv.
Acesta a fost înregistrat cu numărul 1 730. Potrivit contractului tip încheiat, susţine reclamantul că a constatat cu regret că la punctul 3.2 s-a comis o greșeală de calcul. Astfel reclamantul a fost informat că suma alocată nu poate depăși 224 700 lei. La data de 17 octombrie 2011 în adresa Agenţiei a fost înregistrată reclamația cu nr. 349 prin care reclamantul a propus semnarea acordului de modificare a contractului. În special, susţine că se referea la punctul 3.2, potrivit anexei la reclamație. Această modificare prevedea corectarea erorii strecurate prin menţinerea sumei de 524 200 lei. La data de 06 februarie 2012 reclamantul a înregistrat o reclamație prin care a solicitat achitarea sumei de 299 500 lei.
Totodată reclamantul a preavizat despre faptul că dacă suma nu va fi achitată benevol în termenii stabiliți v-a fi nevoit să se adreseze instanţei de judecată solicitînd inclusiv si dobînzile de întîrziere şi cheltuielile de judecată. Mai susţine că pîrîtul nu a reacționat nici la reclamația de plată a sumei datorată, reclamație ce a fost înregistrată la data de 06 februarie 2012. Astfel reclamantul SRL „Biovitagro” solicită încasarea datoriei de bază în mărime de 299 500 lei şi dobînda de întîrziere în mărime de 1 907 lei, pentru perioada13 februarie 2012 din contul pîrîtului Agenţia de intervenții şi plăţi pentru agricultură cu încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică şi a taxei de stat în beneficiul SRL „Biovitagro”.
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 07 august 2014, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de SRL „Biovitagro” și a fost menținută hotărîrea primei instanțe. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 18 februarie 2015, în termenul prevăzut de lege, SRL „Biovitagro” a declarat recurs, solicitînd casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă. În motivarea recursului a indicat că atît decizia instanței de apel cît și hotărîrea primei instanțe sunt ilegale și neîntemeiate, fiind emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material.
A mai indicat recurentul că probele anexate la materialele cauzei au fost apreciate arbitrar. La 23 aprilie 2015, Agenţia de Intervenții şi Plăţi pentru Agricultură a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia. Examinînd argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Biovitagro” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or nu s-a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate, ci s-au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanțele inferioare, respectiv nu constituie temei de casare a actelor contestate. Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel.
Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Biovitagro” ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de SRL „Biovitagro” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă